Sfarsitul “RESETARII” relatiilor dintre RUSIA si SUA sau cum ne indreptam cu PASI MARI CATRE RAZBOIUL MONDIAL

De la venirea lui Barack Obama la putere, s-a desfasurat piesa de teatru a resetarii relatiilor dintre Rusia si SUA, care consta, in principal, intr-o apropiere tot mai mare intre cele doua puteri foste protagoniste ale unei vrajmasii istorice de amploare. Apropierea fusese marcanta si pe timpul mandatului lui George Bush, in special pe teme legate de “lupta impotriva terorismului”, unde a functionat pe baza zicalei o mana spala pe alta: rusii aveau liber la macel in Cecenia, pentru a starpi terorismul, americanii aveau sprijin rusesc pentru interventia in Afganistan. Dar acum resetarii i s-a declarat sfarsitul. Ce poate insemna aceasta?

Cu toata apropierea de rusi, Bush avea in plan scutul anti-racheta si SUA a sprijinit ghimpele georgian, si astazi extrem de nesuferit pentru Rusia. Obama a renuntat la forma de amplasare a scutului pe care o preconizase George Bush si a efectuat o vizita la Moscova sub spectrul explicit al resetarii relatiilor cu rusii. Evident, era o simpla propaganda, insa chiar si asa, schimbarea de ton diplomatica a fost asumata si de Moscova si s-a jucat, cativa ani, acest teatru al resetarii si al apropierii celor doua puteri, concretizat si in forma tratatului Start de control reciproc si de reducere a armamentului nuclear.

Intre timp, s-au intamplat …lucruri. Cum ar fi revolutiile arabe (efectuate de aceleasi forte care au destabilizat satelitii URSS – sub forma revolutiilor portocalii sau cu alte nume primivaratice), interventia aliatilor in Libia, zgaltairea tot mai violenta a scaunului lui Al-Assad din Siria si, desigur, proiectul concretizat al amplasarii scutului antiracheta intr-o forma diferita dar la fel de imposibil de inghitit pentru rusi. O forma care ne pune pe noi intr-un prim-plan de nedorit, ca garnizoana a imperiului euro-atlantic la granita cu imperiul rusesc si, prin urmare, ca tinta de razboi.

Cele mai noi evolutii marcheaza oficial sfarsitul politicii de resetare: un oficial american a anuntat ca SUA va inceta transmiterea de date privind starea armelor conventionale ale SUA din Europa si nu va mai permite inspectorilor rusi sa viziteze garnizoanele sale, punand capat unui tratat ce dateaza inca din 1990 (o analiza a acestui subiect AICI.). De partea cealalta, trimisul rus la NATO, Dmitri Rogozin, a declarat ca Rusia va trebui sa isi reconsidere relatiile cu NATO in privinta unor chestiuni strategice, inclusiv prezenta din Afganistan, daca avertismentele Moscovei cu privire la scutul antiracheta raman fara raspuns. Cel mai important semnal al nivelului de racire la care s-a ajuns intre Rusia si SUA l-a dat insa presedintele Medvedev, care a detaliat cum va raspunde, militar, Moscova fata de programul implementarii scutului.

Dar acestea sunt doar varfurile aisbergului care acopera adevarata dimensiune a rivalitatii dintre Rusia si SUA. O parte a acestei rivalitati se numeste Orientul Mijlociu (incluzand Marea Mediterana de est si stramtorile). O regiune strategica pentru rusi inca din sec. XIX, cand, pe vremea imperiului tarist, existau ganduri de ocupare a Constantinopolului si de “eliberare” a popoarelor ortodoxe de sub imperiul otoman. In realitate, acum Rusia se zbate pentru a ramane un imperiu, macar in ceea ce priveste zonele sale limitrofe, si pentru a nu fi redusa la dimensiunile unui stat urias dar neputincios chiar si fata de regiunile de granita. Interventiile mascate ale SUA & comp. in tarile arabe, inclusiv prin revolutii, nu fac altceva decat sa puna in discutie un status-quo in care functiona si o anumita impartire a sferelor de influenta.

Daca schimbarile continua in acelasi ritm, daca, de pilda, regimul Assad din Siria este inlaturat in maniera deja previzibila, atunci Rusia se vede cu totul exclusa din regiunea Orientului Mijlociu. Cu scuturi antiracheta care formeaza o retea militara din care este exclusa in Europa de Est si Centrala, alungata din Orientul Mijlociu, vecina cu puternica China, Rusia s-ar vedea redusa la un statut minor, cu greu putandu-se numi o putere. In ceea ce priveste prezenta din Marea Mediterana de est si problema Siriei, Turcia devine, din ce in ce mai mult, o putere care incomodeaza Rusia. Mai ales acum, cand guvernul Erdogan trage toate sforile pentru a intretine razboiul civil din Siria si pentru a-l debarca pe Al-Assad, cu gandul sa devina principala putere islamica a regiunii (visuri otomane de marire…). Tot aici se incadreaza si problema cipriota, unde sunt in joc rezerve de hidrocarburi imense, alaturi de dominarea estului Mediteranei. Vedem, astfel, cum se confirma tot mai mult profetiile Cuviosului Paisie Aghioritul despre cum devine Turcia o putere care “incurca” toate marile puteri.

In mod cert, intreg Orientul Mijlociu devine butoiul cu pulbere care ameninta sa arunce in aer intreaga lume. Acum, pentru Rusia, “piatra de hotar” peste care, daca s-ar trece, ar fi o periculoasa fortare a unei linii rosii, pare a fi Siria. Repetarea unui scenariu libian nu va fi inghitita la fel de Moscova, lucru pe care pare a il semnala fara sa ridice, inca, tonul diplomatic mai mult decat este de asteptat. Insa situatia in regiune este in general exploziva. Doua puteri islamice cu tendinte clare de a se afirma ca lideri ai lumii arabe (Turcia si Iran), Israel cu cunoscutele probleme pe care le provoaca, acerba competitie pentru resursele naturale, tulburarile interne din Egipt si alte tari arabe, toate acestea fac ca izbucnirea unei scantei (posibila oricand, de oriunde) care sa provoace un conflict regional sa fie o chestiune de timp – nu prea indelungat. Un razboi in aceasta zona, pe fundalul sfarsitului “resetului” intre Washington si Moscova, va determina insa interventiile agresive ale Rusiei si SUA – de aceasta data ca puteri rivale. In opinia noastra, exista mari “sanse” ca al treilea razboi mondial sa izbucneasca in acest fel.

Este de remarcat ca exista firave tendinte de revenire a influentei rusesti si in Balcani. Exista, de pilda, tot felul de semnale intre Grecia si Rusia, fara sa se concretizeze nimic deocamdata, dar demne de luat in considerare. Pana si pelerinajul Braului Maicii Domnului prin Rusia nu este strict un eveniment religios. Delegatia Manastirii Vatopedu (manastire cu multiple legaturi politice in Grecia) a cerut ajutorul Rusiei pentru situatia dificila in care se afla, in acest moment, Grecia. In orice caz, rusii nu se grabesc aici, situatia din Kosovo aratand ca mai degraba se duce o politica de figuratie decat o reala combatere a influentei NATO – SUA. In caz de conflict, reactia s-ar putea modifica.

Astfel ca, aproape obiectiv din punct de vedere geopolitic, Rusia va alege o strategie din ce in ce mai agresiva fata de aceasta stare de lucruri. Lucru care deja se poate vedea, evolutiile recente aratand ca e pe cale sa revina razboiul rece. Deocamdata rece, caci la cat de rapid si radical evolueaza lucrurile, se anunta in curand si varianta fierbinte – spre nuclear – a acestor rivalitati. Nu am mentionat nimic despre China – exista, deja, pusa pe tapet problema rivalitatii dintre SUA si China in Pacific si Marea Chinei de Sud. Insa aici s-ar cere o alta analiza; ramane doar sa aducem aminte ca, desi in acest moment si, poate, si intr-o etapa initiala a unui conflict mondial, China ar face parte din aceeasi tabara cu Rusia, totusi exista multiple motive pentru care ar deveni, mai degraba, o putere rivala.

General chinez: “Vom apara Iranul chiar daca asta ar insemna AL TREILEA RAZBOI MONDIAL“

Dușmanii Iranului sunt și dușmanii chinezilor, indiferent ce ar însemna acest lucru. Asta este concluzia trasă în urma afirmației lui Zhang Zhaozhong, un important general chinez, care a declarat că ei, chinezii nu vor ezita să apere Iranul chiar dacă acest lucru ar însemna declanșarea celui De-al Treilea Război Mondial. Afirmația vine după ce guvernul de la Beijing a estimat miercuri că sancţiunile occidentale împotriva Iranului ‘vor complica, vor agrava situaţia‘ şi vor conduce la intensificarea confruntării pe tema programului nuclear al Teheranului. ‘China a fost totdeauna împotriva sancţiunilor unilaterale faţă de Iran‘, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Liu Weimin, după ce SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat sancţiuni împotriva Iranului.

Potrivit Chinei, presiunile şi sancţiunile nu pot rezolva ‘fundamental’ problema dosarului nuclear iranian. ‘Din contră, ele vor complica, vor agrava situaţia şi vor intensifica disputa (pe această temă), mergând împotriva păcii şi a stabilităţii regionale‘, a spus Liu Weimin. Noile sancţiuni vizează în special sectoarele bancar şi petrolier. Ele au fost anunţate în urma unui recent raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în care se menţionează o ‘posibilă dimensiune militară’ a programului nuclear iranian. China – care cumpără mult petrol – a devenit primul partener comercial al Iranului, cu schimburi bilaterale în valoare de 30 miliarde de dolari, faţă de numai 400 milioane acum 15 ani. Rusia, aliat al Iranului şi ale cărei poziţii sunt apropiate de cele ale Chinei, a calificat aceste noi măsuri drept ‘inacceptabile’.

Iranul nu va da înapoi cu privire la programul său nuclear în pofida unor noi sancţiuni occidentale, a declarat miercuri preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, în cursul unui discurs transmis în direct de televiziunea de stat, informează AFP.  Iranul nu se lasă impresionat de sancțiuni ‘Vă sfătuiesc să renunţaţi la aceste metode (sancţiuni), să nu credeţi că starea rea de spirit, faptul că vă arătaţi dinţii şi ghearele vor opri poporul iranian din calea sa de a stăpâni tehnologia nucleară‘, a declarat Ahmadinejad la Pakdasht, oraş la est de Teheran, reafirmând că Iranul ‘nu doreşte armă atomică‘.

Iran – Istoria pe care nu o stiai

Pentru cei mai multi americani, povestea incepe in 1979, cu Revolutia Iraniana si ”Criza Ostaticilor”. Un grup de revolutionari STUDENTI, au luat cu asalt Ambasada Americana din Teheran si au luat ostateci 52 de diplomati,
pentru 444 de zile. Pentru a implementa mai bine in mintea americanilor acest subiect, canalele de stiri au infiintat : ” Nightline ” ( program de noapte LIVE ,care tinea la curent SUA cu ce se intampla in Teheran ). Dar ca sa intelegem mai bine, trebuie sa ne intoarcem in 1953, anul in care pentru cei mai multi iranieni, incepe istoria. Acesta este anul in care

SUA rastoarna DEMOCRATIA existenta in Iran, si il instaleaza la putere pe SAH-ul Iranului, un Dictator PRO – SUA . In 1951, este ales prin vot democratic, la dorinta poporului, DR-ul Mohammad Mosaddegh, in functia de Prim Ministru. Acesta a vazut ca bogatia care trebuia sa construiasca Iranul, parasea tara, pentru ca in ultimii 15 de ani vastele sale rezerve de petrol se aflau sub control BRITANIC, intr-o companie ce se numea Anglo -Iranian Oil Company LTD. ( Sau mult mai bine cunoscuta azi ca BRITISH PETROLIUM ) . Mosaddegh a devenit FOARTE popular in randul populatiei pentru ca a nationalizat bogatia principala a Iranului, insa foarte nepopular in ochii Guvernului Englez.

Mohammad Mosaddegh :

Marea Britanie a incercat sa loveasca economia Iranului punand embargou asupra exportului de petrol, si blocand Golful Persic. Au incercat sa convinga SUA sa ”ii asiste” in schimbarea regimului, insa SUA in persoana presedintelui Trumman, nu era interesata de subiect. Totusi, cand Eisenhower a preluat puterea in SUA, in 1953, Marea Britanie l-a convins ( sub pretextul Razboiului Rece ) pe acesta ca Mosaddegh se baza pe PARTIDUL COMUNIST din Iran pentru a-si

asigura puterea.

Arestarea lui Mohammad Mosaddegh :

Noul infiintat CIA a fost trimis sa orchestreze o lovitura de stat, cu numele de cod AJAX . Astfel, SAH-ul Iranului s-a intors la putere. La inceput puterile ii erau limitate de un mic Parlament format din partide. In 1953 insa, a capatat puterea absoluta, iar petrolul curgea iar catre Marea Britanie, SUA , Olanda si Franta. Sah-ul devine din ce in ce mai arogant si opulent de-a lungul celor 25 de ani de domnie. Instaureaza teama in randul populatiei cu ajutorul unei politii secrete cunoscute ca SAVAK, creata de catre CIA si Mosadul Israelian. Acest serviciu trimitea la inchisoare si tortura pe oricine indraznea sa se opuna guvernarii Sah-ului. Acesta a strivit orice opozitie politica, trupe au fost trimise sa masacreze demonstratari. A crezut ca modernizeaza populatia prin acordarea dreptului de vot femeilor, si alte reforme, insa in realitate a creat o prapastie intre elitele iraniene si populatia saraca.

Sah-ul Iranului :

Puternici Lideri Religiosi au vazut ca Sah-ul era pe cale sa incerce sa ”deturneze” Iranul de religia Musulmana( Iran-ul fiind 90 % de religie Musulmana ). Unul din acei lideri religiosi, era Ayatolah-ul Ruhollah Khomeini . Acesta a fost arestat si inchis timp de 18 luni. Dupa Eliberarea sa in 1964, Khomeini a fost trimis in exil timp de 14 ani. De peste granita acesta a continuat opozitia fata de Sah si SUA , inregistrand casete video si trimitandu-le in tara. Pana la sfarsitul anilor ’70, situatia se inrautatise atat de rau in Iran incat protestele si represaliile violente care urmau, erau lucruri banale. SAH-ul a declarat ”Legea Martiala” si a interzis demonstratiile. Aceasta a degenerat intr-o demonstratie imensa ce a dus la intreruperea efectiva a a economiei pe tot teritoriul Iranului. Curand, peste DOUA milioane de oameni au
invadat Piata Centrala din Teheran. Acestea cereau inlaturarea SAH-ului si intoarcerea lui Khomeini. Exact asta s-a intamplat.

Un lucru important de tinut minte este ca, in aceasi Ambasada in care SUA ( CIA ) complota pt aducerea SAH-ului ca dictator in 1953, avea sa aiba loc ” Criza Ostaticilor ” in 1979 si declansarea ” Revolutiei Iraniene ” . Studentii care luasera cu asalt Ambasada, erau convinsi ca SUA va incerca iar sa rastoarne revolutia. De fapt, Jimmy Carter a trimis un General NATO pentru a instiga o lovitura de stat Militara, insa acesta a esuat. Iranul si SUA aveau un tratat de extradare semnat, iar Iranul dorea returnarea SAH-ului ( plecat la tratament in SUA ) ca un criminal pt. proces. Studentii aveau PATRU cereri :

1. Returnarea Sah-ului in Iran pentru proces.
2. Toata averea Sah-ului sa fie returnata poporului Iranian
3. Promisiunea SUA ca aceasta nu va mai interveni in afacerile interne ale Iranului.
4. Scuze oficiale din partea SUA pentru actiunile si faptele sale din trecut pe teritoriul Iranului.

Scuzele nu au venit niciodata, insa 20 de ani mai tarziu, prin vocea oficiala a D-nei Secretar de Stat Madeleine Albright, SUA a recunoscut rolul pe care l-a avut in rasturnarea de la putere a lui Mosaddegh . In 1979 Khomeini a preluat puterea si a instaurat un Guvern care conducea dupa regulile Islamice. La un an de la Revolutie, Saddam Hussein a invadat Iran-ul fara a fi provocat, cautand sa obtina controlul bogatelor zone iraniene in petrol, din zona Khuszastan, si zona strategica cu deschidere la Golf. Razboiul neconventional dintre anii 1980-1988, Iran – Irak , a fost unul dintre cele mai devastatoare, in care 500 de mii de Iranieni aveau sa fie ucisi. Acest razboi a aratat insa si duplicitatea Guvernului SUA care ”JUCA LA DOUA CAPETE ” .

Pe deoparte, aprovizionau Irak-ul asigurand bani, tehnologie si informatii, incluzand imagini din satelit pentru a ajuta bombardamentele irakiene sa-si atinga tinta. SUA a ajutat Irak-ul prin acordarea asa ziselor ”credite pt agricultura” prin care Irak-ul a cumparat arme de la statele Vest Europene, China si Rusia. Departamentu de Comert al SUA a eliberat licente de EXPORT care facilita transportul de substante toxice catre Irak, pentru PROGRAMUL IRAKIAN DE ARME DE DISTRUGERE IN MASA. SUA a continuat sa sprijine Irak-ul chiar si dupa ce s-a aflat ca acestia foloseau substantele chiar si impotriva propriului popor. Insa politica IMPERIALISTA a obligat SUA la mentinerea unui echilibru de forte in zona. Astfel, SUA inarma si Iranul, nelasand nici o tabara sa aiba destula putere de dominatie in zona. Astfel se evita orice alianta cu puterile vecine si pericolul ca acea alianta sa ameninte hegemonia SUA in zona. In acest context intra in scena : ” Iran – Contra Affair ” Presedintele american Reagan avea nevoie de bani pentru a sustine un razboi injust in Nicaragua. Dar Congresul American i-a interzis acest lucru.

Asa ca, arme au fost vandute Iran-ului prin ISRAEL si Africa de Sud banii ducandu-se la ”CONTRACTORI” din Nicaragua. Astfel Reagan a trecut peste vointa Congresului si a sustinut o campanie de violuri, rapiri , tortura si crima , pentru care SUA a fost condamnata de Curtea Mondiala a Drepturilor Omului, pentru ”utilizarea nejustificata a fortei fara provocare.” Cu alte cuvinte, SUA era condamnata pentru finantarea si sustinerea TERORISMULUI. Verdictul.. a fost ignorat. Khomeini a murit in 1989, la scurt timp dupa ce razboiul se incheiase. A promis democratie, dar in definitiv devenise urmatorul dictator. Chiar daca a imbunatatit sistemul educational si cel de sanatatea pentru populatie, a impus de asemenea cenzura, a distrus opozitia politica si a ingradit drepturile femeii. In locul SAVAK, oamenii aveau sa se teama de ” Garda Revolutionara ”. De atunci, Iranul este guvernat de o Teocratie opresiva . Khomeini a fost inlocuit de Khamenei, care ramane Liderul Suprem pana in ziua de azi.

Ali Khamenei :

Ca un Exercitiu de imaginatie :

Sa ne imaginam ca Iranul ar ocupa Canada si ar plasa portavioane in Marea Caraibelor. Ar plasa SUA pe AXA RAULUI si ne-ar ingradi de restul lumii. Apoi, ne-ar ameninta ca ne va ataca DACA nu ii vom mai genera energie nucleara. DACA Iranul ar fi avut puterea sa rastoarne democratia din SUA si sa instaleze un Dictator PRO IRANIAN, care sa detina puterea 25 de ani ? Din acel punct, imaginati-va ca fundamentalistii religiosi, care reprezinta 1/3 din SUA, ar prelua puterea si ar incepe sa conduca dupa regulile religioase, urmata de o INVAZIE NEPROVOCATA a Canadei in SUA, suportata de Iran, Ignorata de ONU si care aproape ar distruge SUA. Ar fi Iranul justificat sa atace SUA in acest context, contestand dreptul fundamentalistilor din SUA de a conduce ? Ar fi justificat sa urasti si sa distrugi o intreaga religie datorita celor care au preluat si abuzat de putere in aceasta tara ? Aici nu e vorba de ”Baieti buni” si ”Baieti rai” , ambele guverne, Iranian si American lucreaza impotriva intereselor poporului. Dar jocul murdar al ”Pisicii Moarte” l-a inceput SUA, si tot ea are puterea sa il termine. Ar trebui sa ne uitam la ce se intampla in Iran si sa gasim solutii, astfel se impiedica formarea unei organizatii care va actiona cauzand mult mai multe victime. S-a facut in trecut asta… NU se va mai putea face, daca luam pozitie .

 

 

 

by : Porumb Florin

CÎND CĂCATUL AJUNGE PE VENTILATOR!

 

E jale mare! Tocmai a ajuns! Numai că, unii nu realizează acest lucru aşa de mult sînt obişnuiţi cu el! E ca şi cum ai locuii în Kandahar, cîteva luni, şi te obişnuieşti cu mirosul emanat de rigolele şi toaletele publice amplasate chiar în mijlocul drumului. La un timp, mirosul acela fetid devine o a doua natură. Sau, ca la Bucureşti unde preşedintele cu procentul mic, mîncător de…, se răzbună cu sălbăticie pe poporul român! De aici, aşa se vede! Poate la el, acolo, în privată lucrurile stau altfel! De 4 ani scriu pe acest blog că nenorocirea abătută peste amărăşteanul carpato-danubiano-pontic are legătură cu schimbarea unei întregi filozofii economice: trecerea de la “visul” Keynes (al economiei sociale de piaţă) la “coşmarul” Milton Friedman. Adepţii capitalismului total au umplut de sînge, la propriu, America Latină, Argentina, Cile, Bolivia, au experimentat teoria în Rusia lui Elţîn şi chiar în America lui Bush. Acum, după 8 ani de la vîrful din Statele Unite, “binefacerile” statului minimal se abat şi asupra României.

Scenariul este identic, numai că Geniul de la Răchiţele nu a înţeles nimic din el! Degeaba ne dădeam toţi cu fundul de pămînt să ne explice ce are de gînd să facă cu ţara, pentru că şi Boc primea “strategia” pe bucăţi, gîndită, evident, Dincolo. “Pachetul de reformă economică” trecut prin asumare, la fel ca în Chile, reforma învăţămîntului, identică cu cea din Argentina, aplicată după Katrina şi în New Orleans, sînt doar două exemple. Ieri, adepţii lui Milton Friedman au recunoscut, în sfîrşit, oficial, ce au de gînd să facă cu România: Potrivit unui studiu intitulat „Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă”, elaborat de Institutul de Studii Populare (ISP), pensiile de stat ar trebui desfiinţate, iar sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui privatizat. Noutatea documentului, mai arată specialiştii de la ISP, constă în susţinerea ideii de ordine economică, socială şi politică pe suportul unui stat minimal, pentru a apăra şi extinde sfera proprietăIii.

Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, ce se autodefineşte ca avînd un rol un rol de think-tank şi prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL, aşa cum spunea serpenticul domn Valeriu Stoica! Îmi amintesc de o propoziţie rostită de un congress-man american neo-liberal care spunea în şedinţă de plen: “Noi nu vrem să omorîm statul, ci doar să-l facem atît de mic, încît să-l putem lua de gît şi să-l înecăm în cadă!” Aceasta este miza scandalului din Sănătate! Incorect e că, în acest timp, la Bucureşti, preşedintele nu dezbate cu poporul, ci dictează şi… dezinformează de parcă s-a pierdut de cap de tot!

El are lumea lui, taraba lui cu jucării şi nu poţi să-l obligi pe oligofren să plătească, să zic, întreţinerea! Croitoraşul ăsta viteaz, tot taie şi tot taie, de o să mai rămînem şi noi cu ceva! Pe de altă parte, băieţii deştepţi şi neoliberali întîrziaţi fac bancnota mare şi banu gros, pe faţă, fără nici un pic de jenă! Alţi lăutari din sistem, obligă ţăranul care vrea să vîndă în piaţă, să-şi facă firmă! Un sondaj dat publicităţii la Bucureşti zice că 56% dintre români se simt frustraţi de acţiunile actualei puteri, iar 21% sînt chiar mînioşi! Sincer, eu nu am văzut nimic, de parcă o întreagă naţiune bea ceai de cînepă şi doarme!

Esenţa acestei REVOLUŢII este: privatizarea totală, pe banii statului, deci a contribuabilului şi o polarizare socială de 70-80% săraci – 20-30% extrem de bogaţi! Acest transfer are deja loc de mai mulţi ani, mai cu voioşie portocalie în ultimii 4 ani, cînd investiţiile etc au scăzut şi au crescut cheltuielile aberante. Să vedeţi ce va urma…

Iniţial, mi-am dorit ca însemnările de astăzi să poarte titlul:”ROMÂNIA LUI 28%”, cu trimitere directă la gradul de colectare a taxelor şi impozitelor în România, restul procentului, de pînă la 100% însemnînd IMPOTENŢĂ, EVAZIUNE FISCALĂ sau FURT, DELAPIDARE etc. La fel se întîmplă în sistemul de sănătate: Casele judeţene încasează CAS de la 40% din populaţie, banii intră în buzunarul Ministerului de Finanţe care returnează sistemului sanitar DOAR 40% din încasări. Fă performanţă! Din taxele şi impozitele colectate se formează bugetul de stat, partea de venituri, care într-o ţară normală la cap ar trebui să fie egală, cel puţin, dacă nu un strop mai mare, decît partea de cheltuieli, astfel încît DEFICITUL BUGETAR să nu te pocnească în cap!

Dacă aceste taxe şi impozite sînt colectate, înseamnă că INSTITUŢIILE STATULUI ŞI-AU FĂCUT TREABA, deci, merită salariul! Dacă nu, în mod normal, în alte domenii de activitate, salariul este redus în funcţie de norma îndeplinită. 28% ai realizat, 28% din salariul cuvenit primeşti! Fără prime, sporuri, bonusuri etc! EU CRED că haosul din economia românească a fost lăsat intenţionat să se dezvolte aşa, timp de 20 de ani, rezultatul fiind, astăzi, că 48% din salariul unui român se duce pe achiziţia de alimente, conform statisticilor, ceea ce ne plasează în rîndul ţărilor SUBDEZVOLTATE, după 20 de ani de democraţie, de parcă secvenţa o ia mereu şi mereu de la capăt!

Repet, explicaţia “nebuniei” petrecute pe toate palierele este simplă: ACUM, ÎN ROMÂNIA, ARE LOC O CONFRUNTARE ÎNTRE MODELE ECONOMICE: Şcoala lui Milton Friedman contra şcoala lui Keynes! NICI O MĂSURĂ DE TIP KEYNESIAN NU VA PANSA O RANĂ PROVOCATĂ DE NEOLIBERALISMUL SĂLBATIC PROMOVAT DE FRIEDMAN! Poate părea de neînţeles, dar o să mă explic. Ca simplu cetăţean! Din păcate, modelul Şcolii de la Chicago a fost aplicat în America Latină, în Polonia, în Rusia, în China, dar nu a ajuns pe pămînt românesc! Odată ajuns, însă, s-a contaminat rapid cu modelul găinarului balcanic, obişnuit cu şperţul ordinar şi ciubucul matinal! Aşa se face că acum, din punctul meu de vedere, pe teritoriul României acţionează 3 (trei) “grupuri” neoliberale, dintre care două haite! Prima haită, lacomă şi flămîndă, se află încolăcită în jurul PDL şi parazitează PDL-ul! Ca o tenie uriaşă cu mişcări de şarpe! Ea s-a racordat la robinetele de resurse şi, evident, nu vrea să se lase dusă de acolo. Pentru că este UN VIERME nu are urechi şi nici ochi.

Deci, nu aude şi nu vede, pe principiul sicilian: cine nu aude, nu vede şi tace trăieşte 1000 de ani în pace! Buuun… Această grupare neoliberală portocalie, este hărţuită zilnic de o alta, la fel de scîrbavnică şi balcanică, cu mare influenţă pe la unele televiziuni de ştiri care NU SE OCUPĂ DE PROBLEME FUNDAMENTALE ci doar de zgură, alimentînd discuţii de suprafaţă şi lansînd piste false de discuţie, tăind, în mod ordinar, orice tentativă de a vorbi serios despre situaţia din ţară! La pîndă stă o a treia grupare neoliberală, de “capitalişti creativi”. EI AU SOLUŢIILE, pentru că, aşa cum spuneam, doar un doctor Friedmanian poate trata o boală a sistemului Friedman. Reducerea taxelor şi impozitelor, repornirea economiei, concedierea a 600.000 de bugetari care să fie stimulaţi să intre în zona de afaceri, externalizarea serviciilor chiar pînă la paza frontierei de stat şi, de ce nu, a colectării taxelor şi impozitelor, sînt doar cîteva din măsurile propuse de Dinu Patriciu, de exemplu!

Să spun cîte ceva şi despre modelul economic propus de Milton Friedman şi să vedeţi că am dreptate atunci cînd afirm că acum, în România, bătălia este între două concepte economice. Aşadar, modelul economic propus de Friedman poate fi impus, parţial, într-un sistem democratic. Sînt totuşi necesare nişte CONDIŢII AUTORITARE pentru a permite implementarea adevăratei sale viziuni. Pentru ca terapia de şoc să poată fi aplicată fără restricţii – aşa cum s-a întîmplat în Chile, în anii ’70, în China, la sfîrşitul anilor ’80, în Rusia, către mijlocul anilor ’90, şi în Statele Unite, după 11 septembrie 2001 – ESTE ÎNTOTDEAUNA NECESARĂ PREZENŢA ADIŢIONALĂ A UNUI ANUMIT GEN DE TRAUMĂ COLECTIVĂ MAJORĂ, CARE FIE SUSPENDĂ TEMPORAR PRACTICILE UNUI STAT DEMOCRATIC, FIE LE BLOCHEAZĂ DEFINITIV! Trauma României este CRIZA (să fie ea amplificată, sau indusă intenţionat?)!

Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Milton Friedman a pus bazele tacticilor capitalismului contemporan: “numai o criză – reală sau percepută ca atare – poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere.” TOATE RĂNILE TREBUIE PROVOCATE SIMULTAN!, spune Milton FRiedman.

Revenind la România, personal aşteptam explicaţii la o întrebare simplă: de ce nu este posibil, acum, să ai o economie bazată pe legile pieţei, care să nu necesite manifestări brutale de tip Ciomu. O piaţă liberă în domeniul bunurilor de consum poate coexista cu un sistem gratuit de sănătate publică şi cu un sistem de educaţie bazat pe şcoli de stat, şi în care un segment important al economiei – aşa cum poate fi producţia de energie – să rămînă în proprietatea statului. Este totodată posibil să existe reglementări care să oblige corporaţiile să le plătească angajaţilor salarii decente, după cum este posibil ca guvernul, oricare o mai fi el, să taxeze şi să redistribuie avuţia naţională într-un fel care să reducă inegalităţile extreme ce se manifestă deja de mulţi ani. După Marea Depresie (din 1929-1933), Keynes a propus tocmai o astfel de combinaţie care să reglementeze interacţiunea componentelor unei economii – o revoluţie a politicilor publice responsabilă şi a unor transformări similare acesteia în lumea corporatistă.

Sigur, personal sînt adeptul politicilor economice promovate de Milton Friedman, dar a politicilor sociale de stînga. Prin prisma celor din urmă, în condiţiile unui stat inert, inadaptat la sistemul neoliberal economic, orice acţiune în forţă a clasei politice, chiar dacă intenţia acesteia este REFORMA STATULUI, OMUL GRAS, reprezintă, conform DOCTRINEI SECURITĂŢII NAŢIONALE, din 2006, UN ATAC LA SIGURANŢA NAŢIONALĂ! Interesele naţionale sînt considerate acele provocări care îngrijorează cetăţenii unei naţiuni: interesele vitale – de securitate fizică, interesele fundamentale – care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate, şi interesele periferice. Tensiunile economică şi politică de astăzi au un impact major asupra populaţiei.

Buuuun, şi cînd ziceam eu că e momentul 12 septembrie 1980! Nu, nu împlinea sor-mea 5 ani, ci Kenan Evren punea mîna pe putere în Turcia, e drept, DESFIINŢA PARTIDELE POLITICE şi scotea ţara din haos!!! Deşteaptă-te române…

 

 

de MERKVA

RĂZBOIUL DE LA TINE DE ACASĂ. MICI OBSERVAŢII

 

1) Am auzit la televzor, din păcate, expresii despre “războiul din Capitală”. Din solidaritate de breaslă înclin să cred că a fost doar o expresie nefericită şi nu o manipulare grosolană menită să inducă spaime cetăţenilor care, dintr-un motiv sau altul, NU au ieşit la protestele de stradă din ţară. Deşi, după reacţiile autorităţilor şi a unei anumite părţi a presei, înclin să cred că RĂZBOIUL a fost introdus intenţionat în discuţie!

2) Am auzit că “jandarmii au călcat în picioare manifestanţii paşnici”. Fără solidaritate de breaslă cu jandarmii, trebuie să spun că această armă este una dintre cele mai profesioniste şi respectate din Ministerul de Interne, chiar dacă, Traian Băsescu l-a schimbat pe fostul comandant al Jandarmeriei, Generalul Antonescu, pentru că acesta a refuzat să-şi bată colegii poliţişti la mitingul de pomină cu “javră ordinară”, actul 1. SCOPUL acestei arme, jandarmeria este impunerea şi păstrarea ordinii publice, deci, băieţii ăia – care mulţi dintre ei şi-ar fi dorit să fie de cealaltă parte a gardurilor de protecţie! – pentru asta se antrenează: pentru lupta de stradă! Şi acum, din solidaritate de breaslă cu colegii jurnalişti, spun că doar unele ezzitări de aplicare a procedurilor a făcut ca protestatarii violenţi să nu fie bătuţi “occidental”!

3) Am auzit că e ok să protestezi paşnic, dar e odios să fi violent! De acord! Din păcate, violenţa extremă la mitingurile de protest de acest fel este inevitabilă. Ea este generată de o anumită cultură a străzii, o cultură urbană de confruntare cu autorităţile identificate ca fiind principala ameninţare la adresa vieţii cetăţeanului frustrat, în cele mai multe cazuri. Oare, discursurile şi acţiunile oamenilor politici ÎMPOTRIVA oamenilor obişnuiţi nu pot fi considerate tot VIOLENŢĂ?

4) Am citit două insulte extreme şi am auzit alte două tîmpenii magnifice: senatorul PDL URBAN consideră că protestatarii sînt nişte “viermi”, iar prim-vicepreşedintele portocaliu extern Baconschi vorbeşte despre faptul că a ” început încleștarea pe viață și pe moarte între forțele trecutului și proiectul unei noi Românii”, iar opoziția folosește “arsenalul moștenit de la Ana Pauker, Teo, Luca și Dej: derbedei înarmați, dezinformare, propaganda urii”. El i-a comparat pe protestatarii violenți cu minerii. “Anul care începe va fi crucial pentru România. Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care muncește, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității”.

Deci, protestatarii sînt MAHALAUA VIOLENTĂ ŞI INEPTĂ care, aşa cum spunea şi “cîrmaciul” de la Cotroceni nu merită o astfel de conducere serrenisimă! De altfel, idioţenia intelecuală a ministrului de externe este susţinută şi de tîmpitul de la interne care spune, în conferinţa de presă că “nu trebuie lăsată o mînă de oameni să destabilizeze o ţară întreagă”, mai ales că – are prostu informaţii!!! – “majoritatea cetăţenilor României nici nu sînt deacord cu ei”! La TVR, purtătorul de vorbe portocalii, Flutur, spune că românii au ieşit în stradă pentru că sînt supăraţi că Guvernul nu a dus reforma pînă la capăt şi nu a dat afară mai mulţi bugetari!!! E clar că au nevoie de o nouă lege a sănătăţii care să permită EUTANASIEREA acestor personaje!

5) Am auzit că jurnaliştii au fost luaţi prin surprindere de gazele lacrimogene ale jandarmeriei. Asta e! Eu mă străduiesc de cîţiva ani, prin cursurile organizate exact pe teme de REVOLTE SOCIALE să spun că la astfel de acţiuni trebuie să te duci cu oareşcare experienţă şi specializare. Adelin nu s-a plîns! Şi nici Zărescu! Situaţia de conflict urban era previzibilă de cîţiva ani. Plutea în aer! Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domenii. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală!

Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire! TOATE ACESTE PROBLEME TREBUIE DISCUTATE ÎNTRE COLEGI, ÎN REDACŢII, PENTRU ELABORAREA UNUI GHID DE ACŢIUNE, ULTERIOARĂ, CU RISCURI CÎT MAI REDUSE.

Preocupări pentru specializarea jurnaliştilor de criză au apărut în Occident în urmă cu mai mult timp. Alarmată de creşterea aproape exponenţială a situaţiilor de urgenţă la nivel mondial, nevoia de abordare profesionistă a acestora, dar şi de asigurarea securităţii propriilor jurnalişti, mass-media internaţională a reacţionat. Din păcate, comunitatea jurnalistică din România a arătat prea puţin interes pentru acest domeniu. Demonstraţiile, tulburările civile sau revoltele populare din centrul oraşului în care locuieşti pot deveni la fel de periculoase ca un cîmp de bătălie. Unele evenimente sînt imprevizibile şi periculoase, iar situaţia poate genera cu o viteză înfricoşătoare. Chiar şi mulţimile non-violente pot deveni periculoase atunci cînd oamenii devin speriaţi şi furioşi. Demonstraţiile paşnice pot degenera rapid în revolte periculoase. Acţiunile politice nepopulare, privaţiunile economice, şocurile sociale, comunităţile divizate, conflictele etnice, luptele de gherilă urbană sau terorismul sînt tot atîtea cauze care generează erupţii violente ale unor mase mari de oameni.

Reporterii speciali trebuie să cunoască atît cauzele, dar şi zonele sigure şi nesigure din oraşe, în special, care adună mase mari de oameni din toate categoriile sociale, precum şi modelele de acţiune şi comportament. Atunci cînd o demonstraţie scapă de sub control, ţintele pot deveni obiective civile, sedii de bancă şi chiar mass-media. Jurnaliştii care acoperă mediatic atacurile teroriste trebuie să fie conştienţi că sînt posibile viitoare ţinte, sau victime în cazul unor atentate succesive, în cascadă. Scopul reporterului special este de a realiza un material bun, cu un risc minim. La fel ca în zonele de conflict, jurnaliştii implicaţi în astfel de situaţii se află prinşi între două tabere: protestatarii, sau luptătorii de gherilă şi forţele de ordine ale poliţiei şi jandarmeriei, sau a trupelor de comando special antrenate care atacă în cartierele problemă pentru a anihila capii unor posibile revolte sociale, dar şi a companiilor de protecţie private, tot mai prezente în ultimii ani în marile oraşe din ţări răvăşite de războaie civile sau inter-etnice.

Cursul, organizat de GRUPUL PENTRU SECURITATE ŞI DEMOCRAŢIE, un ONG, şi MERCENARY TASK FORCE, în colaborare cu alte instituţii specializate în protecţia cetăţeanului, se desfăşoară sub motto-ul: news in a hostile world şi se adresează cu precădere JURNALIŞTILOR DIN PRESA LOCALĂ care, potrivit statisticilor prezentate la început, sînt cei mai vulnerabili în situaţii speciale. Jurnaliştii din presa locală nu beneficiază de infrastructura şi logistica unui corespondent special din presa corporatistă. Şi de aceea, ei devin victime sigure. Cursul nu se adresează exclusiv potenţialilor participanţi într-o zonă de conflict ci aduce în scenă situaţii de urgenţă, tot mai multe şi tot mai frecvente, la care jurnalistul este spectator şi actor în acelaşi timp. Trainingurile HOSTILE ENVIRONMENT SAFETY TRAINING, pentru jurnaliştii din presa locală se desfăşoară pe 4 module: protecţie individuală, prim ajutor, hazard natural şi revolte sociale.

În martie 2002, organizaţia Reporteri fără Frontiere a stabilit 8 principii de bază care trebuie să se aplice în cazul corespondenţilor speciali: Angajamentul, Voluntariatul, Experienţa, Pregătirea, Echipamentul, Asigurările, Consiliere psihologică şi Protecţia legii. Jurnalistul de criză din România, precum înaintaşul său Brunea-Fox, trebuie să cunoască şi să se confrunte cu această realitate. Şi să rămînă în viaţă! Scopul acestor cursuri, acesta este! Scopul instruirii HEST (Hostile Environment Safety Treining) este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia. Iar scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea care a venit! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!

  DE MERKAVA

Nicolae Ceauşescu se zvîrcoleste în mormînt

 

Băi, este extraordinar cum poa să te învîrtă Traian Băsescu, de ai impresia că eşti chiar tîmpit iremediabil. Şi asta în discursul de ieri, în care nu mi-am dat seama dacă vorbea cu poporul, sau era în pre-ziua de 26 ianuarie! Astăzi, se împlinesc 94 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu! Împuşcat ca să-şi ţină gura, Ceauşescu a fost acuzat de: genocid (peste 60.000 de victime), subminarea puterii de stat, infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc. şi subminarea economiei naţionale. O tîmpenie! Cifra de 60.000 de victime este fabuloasă, subminarea puterii de stat este ca aia cu tăiatul crăcii de sub bucă, distrugerea unor clădiri a rezonat în mintea românilor cu demolările vechilor construcţii, iar subminarea economiei naţionale este o acuzaţie de desen animat. Ceauşescu nu a lăsat ţara în datorii! Aseară, Băsescu spunea că vrea să se împace cu poporul şi a tras cîteva palme propriului partid care l-a propulsat în fruntea statului, semn că nu va mai ţine cont de el, nici cît negru sub unghie. Şeful statului a declarat că va continua ce a început: adică transformarea statului social în stat corporatist, pentru ca viitorul preşedinte să nu mai poată fi acuzat niciodată de subminarea economiei naţionale, pentru că aceasta nu va mai exista DELOC!

În ultimii 22 de ani, sub diverse guverne, economia ţării a avut parte de multe tentative de subminare, reuşite. Mai mult de 1.200 de foste unităţi economice cu capital de stat au fost închise. Utilajele cu care erau dotate acestea au fost părăsite, sau tăiate la fier vechi, iar oamenii care munceau acolo au rămas pe drumuri ori, în cele mai fericite cazuri, s-au retras la ţară. Aşa s-a format o pătură socială care, deşi are calificări din cele mai diverse, vegetează în gospodăriile rurale de pe urma cărora îşi duce traiul de zi cu zi, împiedicată de împrejurările economice să participe la crearea de valori materiale şi culturale. Acest potenţial a fost calculat la 3% din PIB, adică oamenii despre care vorbim ar putea participa cu trei procente la creşterea economică a ţării, potrivit specialiştilor. Lipsa preocupării guvernamentale de a scoate aceste 3procente “la luptă” reprezintă un act de SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE! Reţeta de bază după care au operat sabotorii economiei româneşti este extrem de simplă şi clasică: vinzi ieftin şi cumperi scump, pentru a ajunge, în scurt timp, la sapă de lemn, şi a solicita ajutor extern, DEZINTERESAT.

 

„Statul este cel mai prost manager” şi „industria este un morman de fiare vechi” au fost tezele care au guvernat economia încă din primii ani după 1990, inclusiv în discursul lui Traian Băsescu de aseară. În aceste condiţii nu e de mirare că SĂNĂTATEA trebuia vîndută, iar pacienţii transformaţi în simple PORTOFELE. Soluţia trîmbiţată de SALVATORII EXTERNI aproape că se impune de la sine: statul să-şi vîndă toate activele, pentru a scăpa de căpuşe şi pentru ca respectivele unităţi să intre în circuitul normal al pieţei. Lucru care va fi făcut, probabil, în acest an de Guvernul Boc – CARE NU ARE NICI O LEGĂTURĂ CU TRAIAN BĂSESCU, să ne înţelegem… – sub atenta supraveghere a FMI, gest care va reduce România la o simplă adnotaţie geografică. Modul în care au fost realizate cele mai multe privatizări plasează România pe harta absurdului: vînzările a fost făcute la preţuri cam de 10 ori mai mici decît nivelul rezonabil şi şpăgile grase. Amintiţi-vă de Nobles Venture şi Combinatul Siderurgic Reşiţa, sau Petrotub, sau Petrom, sau Romtelecom, sau BCR, sau, sau, sau…

Furtul sistematic din banii publici, autostrăzi cu cel mai mare cost din lume, patinoare gigant, mita electorală, promisiunile fără acoperire, schimbarea macazului după cîştigarea alegerilor nu sînt, oare înşelătorii şi subminare a economiei naţionale? Ca să nu mai vorbesc de atentat la siguranţa naţională! Dacă Ion Iliescu a tolerat acest tip de “veselie distructivă”, Traian Băsescu A PĂSTORIT-O! Nicolae Ceauşescu se zvîrcoleşte în mormînt!

 

DE MERKAVA

Soluţia, KENAN EVREN.

Amicul Doru Dragomir, un jurnalist cu extrem de multă experienţă şi seriozitate în materie de securitate, aruncă “bomba” în mass-media. “Ştirea cu insert” scrisă de Doru, în “ZiuaVEche” o consider, de departe, ştirea zilei, dincolo de ninsori, proteste şi sictir guvernamental şi reia o mai veche temă, abordată de mine pe 22 ianuarie 2011 (pentru cei care ar dori să găsească o asemănare între texte).

“Locotenentul Alexandru Gheorghe a declarat,joi, la terminarea programului de lucru, că nu a fost în niciun fel sancţionat deocamdată de către conducerea unităţii din Câmpia Turzii. De asemenea, acesta a arătat că soluţia pe care a propus-o, miercuri, pentru aplanarea conflictelor a fost respinsă de către superiori. Locotenentul Alexandru Gheorghe vrea ca Armata să preia puterea: „Am propus ca Armatei să-i fie încredinţată pe durata de o lună administrarea acestei ţări. Armata să-şi ia angajamentul ca într-o lună de zile să organizeze alegeri libere şi democratice, supravegheate de presa română liberă“, a declarat ofiţerul. În opinia sa, Armata ar fi fost potrivită să asigure democraţia. „Superiorii m-au întrebat: bun, şi ce invocăm?

Le-am spus că situaţia de urgenţă. Dacă acum, cînd oamenii sînt în stradă, nu se poate invoca asta, nu ştiu ce să mai spun“, a mai declarat locotenentul. Pe buletinele de vot, Alexandru Gheorghe a propus să apară toate partidele politice. „În plus, pe lîngă partide, am propus să fie trecută şi monarhia constituţională, cu armata alături, ca garant al democraţiei, cum scrie şi în Constituţie“, a explicat Alexandru Gheorghe. În opinia sa, nu s-ar fi produs niciun fel de dezechilibru social. Potrivit informaţiilor ziuaveche.ro, Alexandru Gheorghe este încadrat pe funcţie de maior şi este şeful compartimentului de securitate internă şi documente secrete în cadrul Flotilei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii”.

Scriam pe acest blog, pe 22 IANUARIE 2011, că soluţia “rezolvării” multiplelor probleme generate de situaţia din ţară şi incoerenţa conducerii politice din România, pare a fi cea aplicată la 12 septembrie 1980, în Turcia, de către Generalul Kenan Evren: după o guvernare de dreapta, anti-socială şi coruptă, care a decimat pătura mică şi mijlocie de comercianţi şi a scăpat inflaţia de sub control, Evren a dat o lovitură de stat, a desfiinţat partidele politice şi Constituţia din 1961, a luat măsuri radicale de reformă economică şi în justiţie şi a redresat situaţia ţării care astăzi este cea mai puternică economie de la Marea Neagră! Este aproape ce propune locotenentul Gheorghe şi, fiţi convinşi, ARMATA are capacitatea şi CAPACITĂŢILE de a gestiona mult mai bine situaţia din ţară, fără imixtiunea politicului! Protejarea suveranităţii statului, a integrităţii sale teritoriale şi a independenţei nu poate fi realizată fără protecţia individului, a cetăţeanului şi a drepturilor sale. Pentru că securitatea naţională poate fi ameninţată în cazul în care instituţiile statului nu reuşesc să asigure protecţia cetăţeanului. Ne explicăm în acest caz de ce probleme precum şomajul, sărăcia sau lipsa unor resurse devin de o importanţă majoră pentru securitatea unui stat.

Futangiul şef al FMI, Dominique Strauss-Khan, spunea, anul trecut, la France2, că “România se află într-o situaţie mult mai dificilă decît credea FMI şi decît credea chiar ea”! Am văzut multe “analize” pe marginea acestei declaraţii, unele indignate, altele aprobatoare. Din punctul meu de vedere, declaraţia fostului Khan FMI este “cronica unei morţi anunţate”, adică ne spunea clar că Guvernul Boc nu este capabil de impunerea unor măsuri de reformă, cu atît mai puţin să asigure SECURITATEA propriului popor! Khan intuia revolte violente şi dorea să se spele pe mîini. Securitatea, de care vorbeam, este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mâine.

Scrie şi în Constituţie că GUVERNUL ESTE OBLIGAT să asigure această SECURITATE poporului! Securitatea economică reprezintă un concept complex şi dinamic, dar total necunoscut actualei puteri, sau ignorat cu bună ştiinţă. Securitatea economică ar trebui înţeleasă ca fiind: un factor esenţial al securităţii naţionale şi anume acela care asigură resursele şi echilibrul dinamic al celorlalte componente ale acestui sistem (securitatea naţională); una dintre dimensiunile securităţii naţionale, regionale, deziderat al fiecărui individ, comunitate umană, stat naţional, obiectiv prioritar al guvernelor, al organizaţiilor regionale şi internaţionale care au ca menire asigurarea şi garantarea securităţii umane. Securitatea economică este stare a economiei naţionale văzută ca sursă şi fundament al eradicării sărăciei, foametei, inegalităţilor sociale şi economice atît între indivizi, cît şi diferite regiuni ale unor ţări. Asta e… teoria! Dar, teoria ca teoria, dar praftica ne omoară!

 
În rezumat, România nu mai are de nici unele (resurse) are un guvern corupt şi incompetent (în plan politic), o destructurare economică (în plan economic) şi o anomie socială pronunţată şi o lipsă de coeziune revoltătoare (în plan social). În aceste condiţii nu putem pune problema SUVERANITĂŢII. Securitatea individului a fost încălcată, iar Boc&Co. guvernează în dispreţul total al Constituţiei. Deci, STATUL DE DREPT NU MAI EXISTĂ! Se induce ideea că o revoltă ar fi dăunătoare României. Exclus! Orice curăţenie generală, fie ea de primăvară sau de toamnă, primeneşte atmosfera şi aduce ordinea, chiar dacă după aceea vei constata că ai mai puţine pahare, farfurii etc. Nu mai vorbesc de tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de aceste lucruri, sau de desfiinţarea partidelor şi o guvernare militară 6 luni, că şi aşa mi-am aprins destule paie în cap. Buuuun, şi cînd ziceam eu că e momentul 12 septembrie 1980! Nu, nu împlinea sor-mea 5 ani, ci Kenan Evren punea mîna pe putere în Turcia, e drept, DESFIINŢA PARTIDELE POLITICE şi scotea ţara din haos!!! Deşteaptă-te române…

  DE MERKAVA

De ce şi în ce mod ordinea socială implică supunerea indivizilor ?

„Orice putere subjugă”, afirma La Boétie în celebrul său discurs asupra servituţii
voluntare. „Puterea de fapt subjugă prin teamă, violenţă fizică, forţă pură, în timp ce puterea
legitimă are drept fundament consimţământul guvernaţilor. Legitimitatea face ca puterea să fie
acceptabilă, necesară şi dezirabilă în ochii celor care sunt supuşi comandamentelor sale. ”Într-un
fel sau altul, orice societate umană complexă este confruntată cu problema legitimităţii, altfel spus
cu întrebarea: de ce şi în ce mod ordinea socială implică supunerea indivizilor ?

A- Legalitate şi legitimitate
În statele de drept, aceste două noţiuni pot fi uşor confundate. Preşedintele
ţării sau premierul, care acced la funcţii prin respectarea regulilor şi normelor
constituţionale precum şi a voinţei majorităţii, sunt autorităţi legale şi legitime în
acelaşi timp. Totuşi, cele două noţiuni desemnează fenomene de natură foarte
diferită, chiar dacă, în societăţile moderne, legalitatea unei acţiuni este unul dintre
elementele pe care se bazează legitimitatea respectivei acţiuni.
Legalitatea desemnează conformitatea cu normele de drept în vigoare.
Criteriile de evaluare ale legalităţii sunt în mod esenţial formale.
Legitimitatea este calitatea unei puteri de a fi conformă cu aspiraţiile
guvernaţilor, de a permite aderarea sau acceptarea guvernanţilor. De asemenea,
acceptarea puterii se bazează nu pe coerciţie ca element principal, ci pe liberul
consimţământ al populaţiei.

 
Legitimitatea este mijlocul prin care o „inovaţie” devine acceptabilă în ochii
opiniei publice. Astfel că legitimarea este definită drept „procesul prin care o putere -
de tip carismatic, tradiţional, birocratic sau raţional-legal – este recunoscută şi
acceptată de către membrii unei comunităţi” (G. Ferreol, Dictionnaire de sociologie,
Ed. Armand Colin, Paris, 1991). Max Weber aşează la baza înţelegerii societăţii principiul fondator al
legitimităţii puterii. Legitimitatea derivă atât din principii de natură simbolică cât şi din
diverse practici care au variat în funcţie de spaţiu şi timp: autoritate divină sau
magică, obiceiuri ancestrale, legi naturale, ereditate dinastică, constituţionalitate,
legitimitate democratică rezultată în urma alegerilor populare. Legitimitatea derivă
mai puţin din conformitatea cu un ansamblu de reguli formale, cât din simbolica
politicului într-o anumită societate, la un moment dat sau într-un sistem de valori.
Trebuie adăugat însă că această dimensiune normativă şi etică nu epuizează sensul
noţiunii de legitimitate (M. Weber, Selections in Translation, Ed. Cambridge University
Press, 1978).

 
Aşadar, legitimitatea se referă la un ansamblu de credinţe şi reprezentări
mentale care pun în valoare anumite calităţi pe care puterea politică trebuie să le
îndeplinească pentru a fi acceptată. Astfel, aderarea la valorile democratice stă la baza
legitimităţii autorităţilor ajunse la putere în urma alegerilor populare şi, pe cale de
consecinţă, a legitimităţii deciziilor luate de acestea.
Dar legalitatea şi legitimitatea nu sunt despărţite în mod categoric. De
exemplu, o lege conformă cu procedurile juridice, dar contrară principiilor
fundamentale de justiţie, echitate, libertate etc., este considerată ilegitimă.

 

Decalajul dintre legalitate şi legitimitate survine în perioade de crize politice
grave. Într-un astfel de context, puterea poate fi atât legală, adică desemnată potrivit
regulilor formale de atribuire a autorităţii, cât şi ilegitimă, dacă principiile pe care se
fondează nu mai corespund valorilor dominante ale societăţii. De exemplu, în fostele
colonii, spre sfârşitul puterii imperiale, legalitatea puterii exercitate de metropolă era
contestată de populaţiile autohtone, în numele noii ordini politice bazate pe dreptul
popoarelor de a dispune de ele însele.

 

B- Teorii ale legitimităţii
Modul în care J.J. Rousseau a formulat problema legitimităţii la începutul epocii
moderne ne poate ajuta să o înţelegem mai bine: „Omul s-a născut liber, dar
pretutindeni el este înlănţuit. Cum s-a înfăptuit această schimbare? Nu ştiu. Ce poate
să o facă legitimă? Cred că pot răspunde la această întrebare. Ordinea socială este un
drept sacru care serveşte drept bază tuturor celorlalte. Totuşi, acest drept nu vine de
la natură; el este fondat pe convenţii. Prin urmare, trebuie să cunoaştem aceste
convenţii” (Contractul social). Aceste afirmaţii nu puteau fi făcute cu câteva secole
mai înainte deoarece lumea era percepută atunci ca fiind guvernată de ordinea
cosmică, iar omul nu o putea schimba. Conceptele interdependente de libertate,
legitimitate, voinţă, consimţământ, convenţie, care reies din afirmaţia lui Rousseau,
nu erau încă în uz. De fapt, dacă ordinea stabilită nu reflectă ordinea cosmică, atunci
orice interdicţie şi orice regulă emisă constituie atingeri aduse libertăţii. Limitele
nedorite devin „lanţuri”; limitele nu pot deveni legitime decât dacă acestea sunt
rezultatul voinţei umane.

 
Astăzi, puţini mai admit soluţia preconizată de Rousseau la problema
legitimităţii – şi anume, teoria voinţei generale. Teoriile contemporane ale legitimităţii
sunt de trei tipuri: unele interpretează obiceiurile şi normele ca pe nişte tradiţii care
aparţin ordinii divine şi încearcă, potrivit expresiei lui Hannah Arendt să „restaureze o
doctrină a legitimităţii care derivă din ceva străin acţiunii omului”.
Alte teorii iau în considerare caracterul convenţional al vieţii moderne dar
limitează problematica legitimităţii la convenţiile care guvernează raporturile dintre
stat şi cetăţean, căutând să garanteze această legitimitate prin consimţământul
raţional al cetăţenilor. Georges Kateb exemplifică acest tip de teorie astfel:

 
modernitatea semnifică desacralizarea naturii, caracterul convenţional al existenţei,
cristalizarea statului şi importanţa pe care o au cetăţenii în stabilirea legitimităţii. Dar,
după G. Kateb, problema legitimităţii trebuie restrânsă la consimţământul dat de
cetăţeni principiilor constituţionale elementare care guvernează activitatea statului.
Un al treilea tip de teorie insistă asupra caracterului convenţional al normelor
şi asupra standardizării comportamentelor, aceste două aspecte regăsindu-se în toate
domeniile existenţei. O altă tradiţie, reprezentată de Jurgen Habermas, consideră că în societăţile
contemporane, legitimitatea trebuie înţeleasă într-un sens mult mai larg. (J.
Habermas, Raison et légitimité, Ed. Payot, Paris, 1978)

 

C- Tipuri de legitimitate
Max Weber distinge trei mari tipuri de dominaţie legitimă.
a) Dominaţia tradiţională
În societăţile unde predomină credinţa în caracterul sacru al valorilor
transmise, dominaţia se bazează pe cutume. Puterea tradiţională se sprijină pe
cutumă şi pe obişnuinţa înrădăcinată a oamenilor de a o respecta. Weber plasează
„pietatea” faţă de cutumă în centrul adeziunii la o putere tradiţională, iar ceea ce
alimentează această pietate este credinţa în originea sacră a puterii. Legitimitatea
dominaţiei tradiţionale rezidă în divinitate şi sacru. Conducătorii legitimi deţin puterea
în virtutea demnităţii personale conferite prin tradiţie („dreptul divin al regilor”), şi nu
pe baza consensului popular exprimat prin consultări democratice. Supremă este
voinţa conducătorilor şi nu a celor conduşi.

Voinţa conducătorilor (regi sau membri ai unor categorii de oameni „hărăziţi” să conducă)

este prezentată drept legitimă: consfinţită de o autoritate supra-pământească şi

conformă cu cerinţele unui ideal de

Bine general care comandă întreaga organizare politică, morală şi socială a
comunităţii.
Acest tip de dominaţie corespunde, în forma sa primară, societăţilor
patriarhale. Aici, normele cutumiare moştenite din trecut reglementează relaţiile
dintre dominaţi şi cei care deţin puterea. În societăţile monarhice, principiul
legitimităţii este consacrat prin adoptarea normei de succesiune dinastică: puterea
revine unei familii care beneficiază de „aura sacralităţii”. Apariţia aparatului
administrativ specializat în cadrul monarhiei nu a modificat fundamental modul de
dominaţie tradiţional. Aparatul administrativ aparţinea, mai mult sau mai puţin direct,
tot domeniului privat regal, dominaţia politică continuând să aibă acelaşi caracter
personal: regele îşi exercită puterea asupra supuşilor săi.
Un alt exemplu de ordine tradiţională este cel ce caracteriza majoritatea
societăţilor medievale europene, guvernate sub auspiciile viziunii creştine despre lume
şi viaţa omenească. În perioada post-renascentistă începe însă un proces de erodare a
tradiţionalismului. Sursele creştine de autoritate sunt supuse criticii, ierarhia socială
este contestată, se revendică drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi egalitatea politică.

 
b) Dominaţia legal-raţională
Natura impersonală a relaţiilor de putere este caracteristică formelor moderne
de organizare socială şi politică, în cadrul cărora s-a impus tehnica birocratică a
diviziunii sociale a muncii. Ordinea raţional-legală este cea care se sprijină pe legi sau
norme impersonale scrise, deci memorizabile şi clar explicabile în principiile şi
aplicarea lor.
În cadrul acestui mod de dominaţie politică, exercitarea unei funcţii publice
este strâns legată de regulile care-i delimitează competenţele şi este supusă
principiului ierarhiei administrative potrivit căruia orice autoritate este controlată de
un superior căruia i se dă ascultare. Pentru a accede la putere şi a o exercita trebuie
deci respectate proceduri stricte, fixate prin legi şi reglementări impersonale, stabilite
raţional. Administraţia trebuie să-şi recruteze personalul – birocraţia – într-un mod
impersonal. Totuşi, Weber arată şi cazul birocraţiei chineze care poate coexista cu o
putere a cărei legitimitate este de tip tradiţional.

 
Birocraţia este termenul care caracterizează administrarea activităţilor
economice sau politice prin reguli universale, stabile, scrise, şi cu un personal
specializat. În acest sens Weber asimila birocraţia unei ordini legitime într-o situaţie
raţional-legală. Legitimitatea se fondează pe credinţa în raţionalitatea actelor de
putere şi pe respectarea normelor, adică a legalităţii. Puterea politică este limitată de
normele înscrise în Constituţie şi este de asemenea, revocabilă. Autoritatea emană de
la electorat şi guvernanţii care nu au decât atribuţiile pe care acesta le-a fixat pentru
ei. Supremă este voinţa celor conduşi, care îşi aleg reprezentanţii chemaţi să
guverneze.

 
Constituţionalismul exprimă o schimbare fundamentală în voinţa politică:
comportamentul social, în toate aspectele sale, nu mai este călăuzit şi reglementat de
o concepţie totalizatoare, imperativă, de dogme, adevăruri „sacre” şi idealuri
supreme, sau de o ierarhie socială imuabilă; ci este guvernat de reguli. Dar nu numai
individul şi viaţa sa sunt coordonate de reguli; guvernarea însăşi este controlată de
reguli, „ideea de cârmuire fiind aceea de societate bazată pe anumite reguli sau legi”
cum precizează J. Locke în Eseu despre intelectul omenesc.
Această formă de legitimitate este caracteristică statului modern occidental. El
se înscrie, după Max Weber, în dinamica diferenţierii, specializării şi profesionalizării
funcţiilor politice precum şi a dezvoltării principiului raţionalităţii la nivelul tuturor
activităţilor sociale.

 
c) Dominaţia carismatică

Legitimitatea puterii carismatice derivă din calităţile extraordinare ale celui
care o deţine. În vocabularul religios, carisma este un dar extraordinar dat de
Dumnezeu unui om sau grup de oameni, pentru ca aceştia să acţioneze spre binele
general al Bisericii. Max Weber reia acest termen pentru a desemna puterea pe care
un om o exercită asupra supuşilor, în virtutea calităţilor prodigioase, eroismului său
sau a altor particularităţi exemplare. Societatea recunoaşte caracterul excepţional al
şefului carismatic care se impune datorită încrederii pe care cetăţenii i-o acordă.
Astfel, se constituie între şef şi cei care îl urmează o „comunitate emoţională” în care
relaţiile de dominaţie sunt strict personale. „Adepţii” şefului carismatic răspund
apelului acestuia şi se abandonează total „revelaţiei, veneraţiei eroului (profetului sau
salvatorului), încrederii în persoana şefului”. Victoriile militare, epopeea revoluţionară
pot sta la originea unei astfel de puteri. Napoleon Bonaparte sau Mao Zedong sunt
exemple în acest sens.

 
Totuşi, caracterul precar al puterii carismatice o face în mod necesar precară.
Ea durează atâta timp cât durează şi carisma personală a şefului. Dominaţia
carismatică nu poate deveni perenă în forma sa iniţială. Pentru a rezista dispariţiei
fondatorului ei, trebuie să se transforme, să se „rutinizeze”, să găsească un
„fundament cotidian durabil”. Astfel, Napoleon a căutat să depăşească carisma sa,
încercând să-şi fundamenteze puterea atât pe tradiţie – a creat o dinastie imperială -
cât şi pe baze legal-raţionale moştenite de la Revoluţie – a dezvoltat instituţionalizarea
statului modern.

 

D- Legitimitate şi societate
Dominaţia tradiţională, legal-raţională şi carismatică sunt tipuri ideale, pe care
experienţa istorică nu ne permite să le găsim în stare pură. În statele moderne
întâlnim monarhii ereditare. În alte circumstanţe, şeful unuia dintre aceste state,
ajuns la putere prin alegeri, caută să stabilească o legătură directă şi afectivă cu cei
guvernaţi. Conducătorul statului poate de asemenea, să evoce o legitimitate istorică,
aşa cum a făcut în repetate rânduri Generalul de Gaulle care şi-a fondat legitimitatea
pe acţiunile întreprinse în cadrul Rezistenţei, în timpul celui de-al doilea război
mondial.

 
În concepţia lui Weber, tipurile de legitimitate se combină în mod frecvent, dar
se pot şi succeda unul altuia. Totuşi, Weber nu adoptă concepţia evoluţionistă a
legitimităţii, în care un mare tip s-ar succeda altuia, în decursul evoluţiei istoriei. În
opinia sa, se întâmplă deci să se treacă de la legitimitatea raţională la cea carismatică
şi invers, deţinătorul unei puteri plebiscitare poate încerca să se sprijine pe o
conducere administrativă legală. Unii autori au susţinut că, la origine, orice autoritate

politică a fost lipsită de legitimitate, fiind impusă prin forţă; legitimitatea s-ar fi constituit

treptat, prin recunoaşterea autorităţii de către cei subordonaţi. Într-adevăr, asigurarea legitimităţii
presupune o activitate politică (consultarea membrilor societăţii prin referendum sau
alte adunări de tip constitutiv, prin alegeri sau numiri, prin recunoaştere publică) ce
nu se putea desfăşura în absenţa oricărei autorităţi organizatoare: aşadar, până la
recunoaşterea autorităţii legitime trebuia să existe o autoritate efectivă care să
organizeze procesul de confirmare a legitimităţii; este deci greu de văzut cum primele
autorităţi puteau fi legitime. În aceste condiţii, ar fi mai corect să se vorbească de
„grade de legitimitate”.

 
Legitimitatea este de asemenea, relativă: ea poate fi oricând contestată, din
diferite motive. „Temeiul legitimităţii este oricând îndoielnic, susceptibil de a fi obiectul
criticii; astfel, dreptului ereditar i se poate reproşa că este iraţional pentru că îl
legitimează şi pe idiot şi pe cel lipsit de caracter; alegerile prin majoritate sunt
îndoielnice, întrucât sunt parţial condiţionate de eroare şi întâmplare, de efectele
momentane ale sugestiei de masă. Iată de ce orice tip de legitimitate este permanent
supus primejdiei. Intelectul îl poate foarte uşor contesta.” (K. Jaspers, Texte filosofice,
Ed. Politică, Bucureşti, 1986, p. 270)

 

Legitimitatea este însă o calitate foarte importantă, deoarece numai prezenţa
ei garantează ordinea socială şi convieţuirea paşnică a cetăţenilor. În absenţa ei se
instalează despotismul, necesar impunerii unui regim politic nelegitim şi nerecunoscut
de către cetăţeni, despotism care generează violenţa: „O putere legitimă poate
guverna fără frică, încrezându-se în consensul populaţiei; cea nelegitimă manifestă
frică faţă de popor, propria ei violenţă stârnind violenţa celorlalţi; din frică, ea caută
să-şi asigure poziţia printr-o teroare crescândă, astfel că frica devine starea de spirit
fundamentală a tuturor.”

informatie de pe net.

AVALANŞĂ DE ATACURI TERORISTE ASUPRA României !

 

Ce se întîmplă în România ultimelor luni este imaginea clasică, academică, de dicţionar a terorismului de stat. Spun de ceva vreme că România este în război de 20 de ani! Şi că asupra României se produc atacuri teroriste repetate fără ca nimeni, dintre papagalii politici să nu remarce! Pentru că, terorismul de stat este atunci cînd instituţiile politice, fiscale şi de forţă ale statului exercită variate tipuri de presiune ce au ca rezultat terorizarea populaţiei respectivei ţări.

Conform cărţii, terorismul este: 1980 James Adams (IRA) – ameninţarea cu violenţa în scopuri politice de către indivizi sau grupuri de indivizi, indiferent dacă acţionează pro sau contra autorităţii guvernamentale existente, cînd aceste acţiuni au intenţia de a şoca, intimida sau consterna un grup ţintă mai larg decît victimele imediate.

Nu, nu face referire la campania electorală din România anului 2009! Sau: Frank C. Carlucci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Bush – terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Scurt pe doi şi, vă asigur, că nu se referea la manevrele din spatele lui Băsescu sau Geoană! Sau: Vasile Simileanu – terorismul naţional este exercitat, de la caz la caz, de grupuri teroriste formate din cetăţeni ai statului în cauză, care acţionează împotriva instituţiilor de stat, sau, dinpotrivă, de către sistemul de stat care acţionează împotriva propriilor cetăţeni. Fără comentarii! Recunoaşteţi situaţia? Pentru că terorismul este acea manifestare menită să provoace teroarea. Teroarea, conform cărţii, poate fi definită ca fiind starea de teamă şi angoasă continuă!

Cum caracterizaţi ultimele luni din viaţa Dumneavoastră? Cum apreciaţi declaraţiile PSD că s-au furat 136.000 de voturi? Dar adresa oficială a Autorităţii Electorale Permanente care recunoşte că la alegerile euro-parlamentare 11.329 de persoane au votat multiplu? Cîţi dintre aceştia au ajuns măcar în faţa instanţei? Cîţi în puşcărie? Oare pentru cine au votat? Cine nu ar trebui să fie în Parlamentul European? Cine „şi-a făcut mîna” la acele alegeri? Cum de a avut PDL acces, dacă a avut, la „sculele” STS? Oare, PSD acuză fraude majore pentru a masca greşelile uriaşe din campanie? O campanie în care Maestrul Hrebenciuc, exponentul sistemului, „l-a făcut” pe „prostănacul” Geoană care vine din diplomaţie, fără experienţa războaielor virmănoase din balta politică Dîmboviţeană! Oare, cît de „prostănac” trebuie să fii să te întîlneşti cu mogulul Vîntu, cînd contracandidatul tău are ca temă de campanie lupta împotriva mogulilor? Sau consilierii de campanie au fost plătiţi de PDL? Sau de cercul lui Adrian Năstase care pîndeşte fotoliul de preşedinte al PSD, „furat” de nerecunoscătorul Mircea Geoană?

 
Renunţînd la avalanşa de întrebări, spun cu toată responsabilitatea că cetăţenii României sînt victimele terorismului de stat! Inclusiv luptele de stradă de la Timişoara, sau demonstraţiile „de solidaritate” de la Braşov şi Bucureşti fac parte din arsenalul terorismului „cu gulere albe”! Inclusiv manipularea şi dezinformarea masivă prin mass-media, inclusiv prin „greşeala” de la Radioul Public, sau prin zvonuri referitoare la posibile lupte de stradă! De altfel, STRATFOR concluzionează că alegerile din România au fost controversate şi că „manifestaţiile de stradă ar putea duce la un decembrie indendiar la Bucureşti”. Nasol e că STRATFOR se înşeală arareori şi atunci cînd analizele nu se prea potrivesc au mijloacele de a corecta traseul evenimentelor pentru ca analizele să devină corecte!

„Incertitudinea politică aparută în România, după alegerile pentru funcţia supremă în stat, ar putea duce la tulburari antiprezidentiale şi la tulburări sociale, care vor atrage „interesul” Moscovei. (Cum spuneam într-un articol precedent, alegerile anticipate din România şi Moldova anul viitor!) „Această întîrziere are loc într-un moment extrem de nepotrivit pentru ţară. Incertitudinea politică legată de guvern a determinat îngheţarea celei de-a treia tranşe din împrumutul de 20 miliarde de euro acordat României de către FMI. În plus, după o serie de cazuri de corupţie, Uniunea Europeană a ameninţat Bucureştiul cu blocarea fondurilor europene, iar informaţiile privitoare la posibile fraude comise la alegerile din 6 decembrie ar putea constitui pentru Bruxelles un semnal clar pentru luarea unor astfel de măsuri”, menţionează autorii analizei. „Riscul unor tulburări majore în România este foarte mare.

Criza si nesiguranţa accentuată în plan economic ar putea oferi mai multe motive pentru ieşirea în stradă”, apreciază aceştia, menţionînd că apropiata aniversare, la 16 decembrie, a 20 de ani de la revoluţia anticomunistă oferă forţelor anti-Băsescu un motiv pentru a-şi strînge rîndurile, aşa cum s-a întîmplat în octombrie 2006, în Ungaria, cînd aniversarea a 50 de ani de la revoluţia antisovietică s-a transformat în revolte antiguvernamentale violente. Despre revolte de stradă am mai scris în urmă cu cîteva luni! România are toate semnalmentele unui stat eşuat! Cu o clasă politică rapace, ruptă total de realităţile din teren, cu instituţii inerte şi ostile cetăţeanului. Ar trebui ca instituţii private, inclusiv companii de securitate şi intelligence, să vegheze instituţiile oficiale ale ţării pentru ca acestea să-şi facă treaba corect? Ar trebui ca un Consiliu Suprem de Securitate, PRIVAT, să supravegheze Consiliul Suprem de Apărare al Ţării? Deocamdată, nu sînt plătit să iau măsuri! Nici să dau sfaturi! Pun doar întrebări! Ele nu costă!

DE MERKAVA

MONUMENTUL REZISTENTEI ANTICOMUNISTE DIN CLUJ

Public  aceste poze pentru ca am fost in vizita prin cluj si am ramas cam” interzis” , nu la vederea monumentului ci la ce era agatat peste tricolor, sunt poze din vara 2011, nu au  fost puse ieri si nici cu doi ani in urma , ele stau acolo de foarte multi ani……cum comentati?????????                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________

SUSTIN TOTI CLUJENII CARE AU IESIT SI CARE INCA MAI IES IN STRADA , DOAR IMPREUNA VOM REUSI , DOAR IMPREUNA VOM CONTA,DOAR IMPREUNA, VICTORIA VA  FI A NOASTRA. NEPASAREA INCA EXISTA SI ADUCE CU EA SI DEZBINAREA ,ATENTIE!     DUMNEZEUL CREATORILOR MORALI SA NE AJUTE . DUMNEZEU AJUTA PE CEI CE INDRAZNESC. NU STIU DACA ACESTE POZE AU  FOST VAZUTE SI DE CEI CE NE CONDUC, MA REFER LA CONDUCATORII ACESTUI POPOR  DE LA BUCURESTI. NU MI-AM PROPUS SA LE TRIMIT UN E-MAIL CU POZELE ,    SA-I INTREB, EXACT CE SCRIE ACOLO PE TRICOLOR, PENTRU CA-I URASC. CE RASPUNS AS  FI PUTUT SA PRIMESC  OARE ? VA LAS PE VOI SA IMI RASPUNDETI. DACA CREDETI CA NU BAT CAMPII CU CELE SCRISE MAI SUS EU ZIC SA MA SUSTINETI  DISTRIBUIND MAI DEPARTE ACESTE POZE PE INTERNET.  ACESTE MISCARI PENTRU LIBERTATE TREBUIE SA CONTINUE SI IN MEDIUL VIRTUAL DACA TOT AVEM ACCES LA EL, ESTE O PUTERNICA PORTAVOCE DE PROMOVARE DACA STI SA TE FOLOSESTI DE EL. MULTUMESC CU ACEASTA OCAZIE TUTUROR OAMENILOR DE BINE DIN ARMATA ROMANA, AU DEMONSTRAT DE FIECARE DATA CA SUNT PATRIOTI SI SUSTIN POPORUL.

____________________________________________________________________________________________