Harta zonelor radioactive periculoase din Romania

HALDA MARE DE STERIL DIN CIUDANOVIŢA. Nivelul radioactivităţii pe drumul de acces pe aceasta este de 950 cps (limita de alarmare fiind de 200 cps!), însă, conform măsurătorilor efectuate de Mircea Goloşie, pe drum sunt şi bolovani care au nivele ridicate de radioactivitate, de 3.000 până la 6.000 cps! Pe halda de steril sunt evidente urmele lăsate de apa care se scurge de pe ea în urma ploilor. Această apă ajunge în pârâul Jitin, care traversează zona locuită

De  mai bine de 10 ani Fundatia  http://www.julesvernero.8m.net inventariaza si marcheaza zonele periculoase radioactive din Romania.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, in zona Stei si Ciudanovita apare o firma germana care exploateaza piatra pentru constructii, pe care o imbarca in trenuri si o duce in Germania.

Din acest moment apar primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decat minereu de uraniu. Dupa pierderea razboiului, se opreste exploatarea. Dar, nimeni nu a stiut realitatea. Exploatarea s-a facut in regim de cariera.

Oamenii din zona au inceput sa duca acasa bolovani de acolo, si i-au folosit la constructia caselor. In perioada Razboiului al-II-lea mondial, exploatarea stagneaza; dar imediat apar rusii. Aveau documentatie de la nazisti, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispozitie o tara cu multe datorii de razboi. Asa ca Romania a pus la dispozitie tot teritoriul.

S-au creat acele SOVROM-uri ( societati Sovieto-Romane ) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioada, au adus ingineri.  Muncitorii erau din Romania. Cand nu erau suficienti aduceau detinuti politici.

Asa s-a lucrat pana in 1957 cand s-au desfiintat SOVROM-urile,iar inginerii lor au plecat cu toata documentatia.   Romanii au continuat exploatariile pentru rusi, singuri, dar in 1964 se cam incheie datoriile de razboi si exportul de uraniu se micsoreaza. Se inchid multe mine. Nici acum nu se ia nici o masura. Totul se uita.  In 1974 Ceausescu se cam cearta cu prietenii din CAER. Este o perioada de nehotarare.

Spitalul din Ciudanoviţa, unde pe vremuri lucrau peste o sută de cadre medicale, a devenit o ruină. În fostele cabinete medicale şi saloane, localnicii îşi ţin acum vitele, porcii şi caii.

Exportul de uraniu scade in continuare. Urmeaza un alt val de inchideri. Nimeni nu lasa documentatie. Ultimul val de inchideri are loc in perioada 1990-1992.  Export la rusi nu se mai face, in tarile europene nu este cerere. Apare controlul international pentru energia atomica.

Apare o oscilare de inchidere-deschidere la cateva exploatari, dar in prezent totul este clar. Expoatarile facute de Institutiile de Cercetare (Institutul de Studii si Exploatari Miniere apoi Institutul de Prospectari si Exploatari Geologice) au fost abandonate, desi aveau plan si la microproductie.

Dupa plecarea echipelor de la Institut, urma sa vina Intreprinderea Miniera. Dar a venit … revolutia din 1989. Acum nu mai este de gasit nici o Companie miniera,… pentru ca s-au desfintat. Aceste valuri in exploatare au dus la aparitia multor situri parasite.

Inginerii si muncitorii au murit destul de repede, asa ca nu prea a avut cine sa povesteasa.   De la rusi am luat modelul ca toate exploatarile de materiale strategice ( aur, cupru, uraniu) sa fie in subordinea Ministerului de Interne. De aceea, pana in 1990 era o problema ca sa scrii ceva intr-o lucrare stiintifica, mai ales sa si  publici ceva referitor la aceste materiale. Pana si tezele de doctorat contineau putine date.

Importul de aparatura dozimetrica pentru masurat radioactivitatea era interzisa (doar cateva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatura deosebita). In anul 1997, s-a dat din nou aceasta lege, pe care nu o respecta insa nimeni!     La inceput, cand a demarat colaborarea cu canadienii, am avut ceva probleme cu Serviciul Secret. Acum s-au lamurit, ne ajuta chiar, mai ales ca au si ei un serviciu de protectia mediului ( asa cum au cei de la FBI sau CIA ). Si acum suntem  in NATO, nu este asa?!

De la canadieni am invatat sa lucram corect. Ne-au trimis multa documentatie. La inceput si ei au fost putin cam sceptici. Au spus ca ce facem noi este problema guvernului. Dar, dupa ce au constatat realitatea  ne-au ajutat cu tot ce au avut. Si nu numai atat, dar au implicat si pe alti colegi, unii chiar din Statele Unite care au, cel putin o universitate terminata. De altfel nici voluntarii nu au viata mai usoara.

Iar la HCJV toti sunt voluntari, nu avem nici un salariat. Finantarile sunt foarte mici si rare. Norocul este ca ne ajuta institutiile  guvernamentale, dar nu cu bani. Iti dau cateva exemple: forestierii ne dau voie sa folosim cabanele din munte, Primariile ne ajuta cu mijloace auto pentru deplasare in zona,

Protectia Civila ne imprumuta aparatura dozimetrica ( nu prea performanta dar ne descurcam cu ea) si vin cu noi la masuratori, Institutul de Igiena ne face analize la probele pe care la ducem, fara sa ne ia bani, Universitatea Tehnica din Timisoara ne face analize chimice pentru metale grele si ne trimite studentii in practica, Calea Ferata ne da un vehicul special  drezina).

Apar diverse articole in presa scrisa:

Zona radioactiva

Dincolo de saracie, in Ciudanovita pandeste un pericol mult mai mare. Fostele mine de uraniu din zona au fost inchise necorespunzator, inca o oara apa contaminata din puturi se poate infiltra in apa freatica a fantanilor si a izvoarelor din zona.

Inchiderea minelor a inceput in 1992 si a continuat in 1997, dar s-a realizat doar partial si iresponsabil, fara ecologizare (izolarea minereului radioactiv). Din acest motiv, zona Ciudanovitei este puternic radioactiva. Haldele de steril (in cifra de 35 in zona Natra, Lisava, Dobrei si Ciudanovita!) nu sunt stabilizate si la fiecare ploaie apele ce se scurg de pe ele transporta material radioactiv in paraul Jitin, care traverseaza zona locuita.

La un pas de moarte

Am ajuns la Ciudanovita datorita unui om care a fost la un pas de moarte din pricina radioactivitatii: Mircea Golosie, presedinte al Hobby Club Jules Vernes. Acest club nu avea ca domeniu de activitate probleme de mediu pana in 1999. Se ocupa de turism si de sustinerea activitatilor stiintifice si de cerecetare.

In acel an, Mircea Golosie s-a imbolnavit grav, inca o termen medicii nu reuseau sa-i puna un diagnostic. “Timp de o luna si jumatate am facut marcaje montane intr-o zona radioactiva. Nu stiam ca este radioactiva, fiindca nu era marcata in nici un fel. Medicii au crezut ca am SIDA, fiindca am slabit 23 de kilograme intr-o luna.

Apoi si-au dat seama ca mi-am pierdut imunitatea din pricina radioactivitatii. Pot spune ca mi-am revenit printr-o minune, fiindca medicii nu aveau ce sa-mi faca”, spune Mircea Golosie. De atunci a pornit un razboi cu autoritatile responsabile cu inchiderea si ecologizarea minelor, care isi fac treaba inconstient, nepasandu-le ca pot pune in pericol vieti umane.

Case radioactive

Primele exploatari de uraniu din tara noastra au fost deschise in perioada interbelica, de catre nemti, la Ciudanovita si Stei. La finalul razboiului, acestea au fost preluate de rusi, care au deschis si altele, noi. “Se castiga foarte bine, se murea mult, rusii nu puteau transporta cat excavau.

Depozitau minereul unde aveau loc, bineinteles, cu gandul ca o timp il vor lua de acolo. In 1964, rusii au plecat, inginerii de mine au murit si nimeni nu mai stie unde sunt haldele. In ’89 a venit revolutia, minele au inceput sa se inchida, dar haldele radioactive au ramas printre munti, nemarcate. La Ciudanovita sunt oameni care, in necunostinta de pricina, au folosit ca materiale de constructii pietre si nisip din haldele radioactive”, spune Mircea Golosie.

Autoritatile ascund

“In Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara sunt in jur de 90 de situri radioactive identificate. Prin eforturi sustinute am reusit abia anul asta sa convingem autoritatile sa monteze panouri de avertizare, pentru ca macar localnicii si turistii sa stie sa se fereasca.

Credeti-ma, am vazut corturi montate pe halde radioactive, pentru ca turistii, mai selectionat strainii, nici nu se gandesc ca un asemenea loc se poate sa nu fie marcat! Am impresia ca autoritatile nu vor sa recunoasca aceste zone, de frica Uniunii Europene. Europa dar ne poate ajuta sa ecologizam corect aceste zone si nu vrea decat ca ele sa fie identificate si sa fie marcate corespunzator”, sustine Mircea Golosie.

Indiferenta

Hobby Club Jules Vernes a contactat in anul 2000 guvernul Canadei, care a trimis in zona doi voluntari de la Corpul de Voluntari Canadieni: Bill Blackman, geolog, si Harry Whyttaker, chimist, ambii ingineri militari. “Acesti oameni au venit aici trei ani la rand si nu au avut cu cine vorbi din partea autoritatilor”, spune presedintele clubului.

Clubul a primit din partea canadienilor aparatura in valoare de 10.000 de dolari, care include un radiomentru MIP 21, echipament pentru un laborator mobil, filme foto si alte dotari. “Am pus la dispozitia autoritatilor toate aceste echipamente, inclusiv masuratorile efectuate de noi.

I-am scris domnului Lucian Biro, secretar de stat si presedinte al CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare – n.r.), dar nu am primit nici un raspuns. Anul asta am vorbit si cu doamna Cornelia Garboni, de la Agentia de Mediu din Timisoara, careia i-am trimis si o scrisoare-raport cu masuratorile si concluziile noastre in zona. A organizat apoi o conferinta pe aceasta tema la Resita, la care nu m-a invitat”, spune Mircea Golosie.

Nivel depasit

In unele locuri din zona Ciudanovitei, nivelul radiatiilor depaseste de 20 sau chiar de 30 de ori nivelul de alarmare. Radiometrul lui Mircea Golosie masoara radioactivitatea in cicli (sau dezintegrari) pe secunda (cps). La o valoare de 200 de cps este nivelul de alarmare.

Una dintre haldele provenite de la galeria de la intrarea in colonie are un nivel de radioactivitate de la 3.000 la 3.500 cps, drumul de intrare la halda mare – 950 cps, din nou pe marginea acestuia sunt bolovani care au nivele de radioactivitate situate intre 3.000 si 6.000 cps!

De mai bine de 10 ani Fundatia http://www.julesvernero.8m.net inventariaza si marcheaza zonele periculoase radioactive din Romania.In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, in zona Stei si Ciudanovita apare o firma germana care exploateaza piatra pentru constructii, pe care o imbarca in trenuri si o duce in Germania.

Din acest moment apar primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decat minereu de uraniu. Dupa pierderea razboiului, se opreste exploatarea. Dar, nimeni nu a stiut realitatea. Exploatarea s-a facut in regim de cariera.

Oamenii din zona au inceput sa duca acasa bolovani de acolo, si i-au folosit la constructia caselor. In perioada Razboiului al-II-lea mondial, exploatarea stagneaza; dar imediat apar rusii. Aveau documentatie de la nazisti, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispozitie o tara cu multe datorii de razboi.

Asa ca Romania a pus la dispozitie tot teritoriul. S-au creat acele SOVROM-uri ( societati Sovieto-Romane ) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioada, au adus ingineri.  Muncitorii erau din Romania. Cand nu erau suficienti aduceau detinuti politici.

Asa s-a lucrat pana in 1957 cand s-au desfiintat SOVROM-urile,iar inginerii lor au plecat cu toata documentatia.   Romanii au continuat exploatariile pentru rusi, singuri, dar in 1964 se cam incheie datoriile de razboi si exportul de uraniu se micsoreaza. Se inchid multe mine. Nici acum nu se ia nici o masura. Totul se uita.  In 1974 Ceausescu se cam cearta cu prietenii din CAER. Este o perioada de nehotarare.

Exportul de uraniu scade in continuare. Urmeaza un alt val de inchideri. Nimeni nu lasa documentatie. Ultimul val de inchideri are loc in perioada 1990-1992.  Export la rusi nu se mai face, in tarile europene nu este cerere. Apare controlul international pentru energia atomica. Apare o oscilare de inchidere-deschidere la cateva exploatari, dar in prezent totul este clar.

Expoatarile facute de Institutiile de Cercetare (Institutul de Studii si Exploatari Miniere apoi Institutul de Prospectari si Exploatari Geologice) au fost abandonate, desi aveau plan si la microproductie. Dupa plecarea echipelor de la Institut, urma sa vina Intreprinderea Miniera. Dar a venit … revolutia din 1989. Acum nu mai este de gasit nici o Companie miniera,… pentru ca s-au desfintat. Aceste valuri in exploatare au dus la aparitia multor situri parasite.

Inginerii si muncitorii au murit destul de repede, asa ca nu prea a avut cine sa povesteasa.   De la rusi am luat modelul ca toate exploatarile de materiale strategice ( aur, cupru, uraniu) sa fie in subordinea Ministerului de Interne. De aceea, pana in 1990 era o problema ca sa scrii ceva intr-o lucrare stiintifica, mai ales sa si  publici ceva referitor la aceste materiale.

Pana si tezele de doctorat contineau putine date. Importul de aparatura dozimetrica pentru masurat radioactivitatea era interzisa (doar cateva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatura deosebita). In anul 1997, s-a dat din nou aceasta lege, pe care nu o respecta insa nimeni!     La inceput, cand a demarat colaborarea cu canadienii, am avut ceva probleme cu Serviciul Secret.

Acum s-au lamurit, ne ajuta chiar, mai ales ca au si ei un serviciu de protectia mediului ( asa cum au cei de la FBI sau CIA ). Si acum suntem  in NATO, nu este asa?!

De la canadieni am invatat sa lucram corect. Ne-au trimis multa documentatie. La inceput si ei au fost putin cam sceptici. Au spus ca ce facem noi este problema guvernului. Dar, dupa ce au constatat realitatea  ne-au ajutat cu tot ce au avut. Si nu numai atat, dar au implicat si pe alti colegi, unii chiar din Statele Unite care au, cel putin o universitate terminata. De altfel nici voluntarii nu au viata mai usoara.

Iar la HCJV toti sunt voluntari, nu avem nici un salariat. Finantarile sunt foarte mici si rare. Norocul este ca ne ajuta institutiile  guvernamentale, dar nu cu bani. Iti dau cateva exemple: forestierii ne dau voie sa folosim cabanele din munte, Primariile ne ajuta cu mijloace auto pentru deplasare in zona, Protectia Civila ne

imprumuta aparatura dozimetrica ( nu prea performanta dar ne descurcam cu ea) si vin cu noi la masuratori, Institutul de Igiena ne face analize la probele pe care la ducem, fara sa ne ia bani, Universitatea Tehnica din Timisoara ne face analize chimice pentru metale grele si ne trimite studentii in practica, Calea Ferata ne da un vehicul special  drezina).

La un pas de moarte

Am ajuns la Ciudanovita datorita unui om care a fost la un pas de moarte din pricina radioactivitatii: Mircea Golosie, presedinte al Hobby Club Jules Vernes. Acest club nu avea ca domeniu de activitate probleme de mediu pana in 1999. Se ocupa de turism si de sustinerea activitatilor stiintifice si de cerecetare.

In acel an, Mircea Golosie s-a imbolnavit grav, inca o termen medicii nu reuseau sa-i puna un diagnostic. “Timp de o luna si jumatate am facut marcaje montane intr-o zona radioactiva. Nu stiam ca este radioactiva, fiindca nu era marcata in nici un fel. Medicii au crezut ca am SIDA, fiindca am slabit 23 de kilograme intr-o luna. Apoi si-au dat seama ca mi-am pierdut imunitatea din pricina radioactivitatii.

Pot spune ca mi-am revenit printr-o minune, fiindca medicii nu aveau ce sa-mi faca”, spune Mircea Golosie. De atunci a pornit un razboi cu autoritatile responsabile cu inchiderea si ecologizarea minelor, care isi fac treaba inconstient, nepasandu-le ca pot pune in pericol vieti umane.

Case radioactive

Primele exploatari de uraniu din tara noastra au fost deschise in perioada interbelica, de catre nemti, la Ciudanovita si Stei. La finalul razboiului, acestea au fost preluate de rusi, care au deschis si altele, noi. “Se castiga foarte bine, se murea mult, rusii nu puteau transporta cat excavau.

Depozitau minereul unde aveau loc, bineinteles, cu gandul ca o timp il vor lua de acolo. In 1964, rusii au plecat, inginerii de mine au murit si nimeni nu mai stie unde sunt haldele. In ’89 a venit revolutia, minele au inceput sa se inchida, dar haldele radioactive au ramas printre munti, nemarcate. La Ciudanovita sunt oameni care, in necunostinta de pricina, au folosit ca materiale de constructii pietre si nisip din haldele radioactive”, spune Mircea Golosie.

Autoritatile ascund

“In Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara sunt in jur de 90 de situri radioactive identificate. Prin eforturi sustinute am reusit abia anul asta sa convingem autoritatile sa monteze panouri de avertizare, pentru ca macar localnicii si turistii sa stie sa se fereasca.

Credeti-ma, am vazut corturi montate pe halde radioactive, pentru ca turistii, mai selectionat strainii, nici nu se gandesc ca un asemenea loc se poate sa nu fie marcat! Am impresia ca autoritatile nu vor sa recunoasca aceste zone, de frica Uniunii Europene. Europa dar ne poate ajuta sa ecologizam corect aceste zone si nu vrea decat ca ele sa fie identificate si sa fie marcate corespunzator”, sustine Mircea Golosie.

Indiferenta

Hobby Club Jules Vernes a contactat in anul 2000 guvernul Canadei, care a trimis in zona doi voluntari de la Corpul de Voluntari Canadieni: Bill Blackman, geolog, si Harry Whyttaker, chimist, ambii ingineri militari. “Acesti oameni au venit aici trei ani la rand si nu au avut cu cine vorbi din partea autoritatilor”, spune presedintele clubului.

Clubul a primit din partea canadienilor aparatura in valoare de 10.000 de dolari, care include un radiomentru MIP 21, echipament pentru un laborator mobil, filme foto si alte dotari. “Am pus la dispozitia autoritatilor toate aceste echipamente, inclusiv masuratorile efectuate de noi.

I-am scris domnului Lucian Biro, secretar de stat si presedinte al CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare – n.r.), dar nu am primit nici un raspuns. Anul asta am vorbit si cu doamna Cornelia Garboni, de la Agentia de Mediu din Timisoara, careia i-am trimis si o scrisoare-raport cu masuratorile si concluziile noastre in zona. A organizat apoi o conferinta pe aceasta tema la Resita, la care nu m-a invitat”, spune Mircea Golosie.

Nivel depasit

In unele locuri din zona Ciudanovitei, nivelul radiatiilor depaseste de 20 sau chiar de 30 de ori nivelul de alarmare. Radiometrul lui Mircea Golosie masoara radioactivitatea in cicli (sau dezintegrari) pe secunda (cps). La o valoare de 200 de cps este nivelul de alarmare. Una dintre haldele provenite de la galeria de la

intrarea in colonie are un nivel de radioactivitate de la 3.000 la 3.500 cps, drumul de intrare la halda mare – 950 cps, din nou pe marginea acestuia sunt bolovani care au nivele de radioactivitate situate intre 3.000 si 6.000 cps!

Bolovani de 9.999 cps

Intr-un raport referitor la zona Ciudanovita tiparit in anul 2002, raport realizat cu ajutorul unor experti din mai multe tari, membrii Hobby Club Jules Vernes au avertizat asupra pericolului reprezentat de nivelul mare al radioactivitatii in zona: “Perimetrul blocurilor (de locuinte – n.r.): 60 – 82 cps. Perimetrul scolii din

Colonia Ciudanovita: 40 – 60 cps. In gara coloniei, unde mai este inca buncarul de incarcare pentru vagoane: sub rampa, la sol, de la 1.000 la 5.400 cps; sub rampa, la inaltimea de un metru, de la 902 la 4.500 cps; peron gara, pe aleea de beton, 100 cps. Pe sosea, de la 150 la 220 cps.

Nisipul de pe sosea din zona de incarcare prezinta valori neomogene, cuprinse intre 250 si 350 cps, pana la 1.600 cps. Am gasit bolovani in pondere de 0,7 kg la care am gasit valori de 9.999 cps (valoarea maxima pe care o poate masura MIP 21 – dozimetrul portabil). Pentru a continua studiile in aceste zone ar fi utila o colaborare si cu alte institutii abilitate.

Pentru o eventuala colaborare, Hobby Club Jules Vernes ofera logistica formata din autolaborator ARO, radiometre portabile, echipamente pentru prelucrat documente foto”. Brosura a fost trimisa mai multor institutii autorizate sa se ocupe de acest domeniu: Agentia Regionala de Protectie a Mediului Resita, Agentia de Dezvoltare a Zonelor Miniere Anina si Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare.

Mircea Golosie nu a primit dar raspuns din partea nimanui. Toti cei platiti din bani publici pentru a se ocupa de aceste probleme aparte de grave s-au facut ca ploua, cu o nepasare criminala, fara sa tina seama ca era vorba de vietile unor oameni care locuiesc in zonele analizate! Autorii raportului l-au mai trimis o data, in anul 2004, dar nici de aceasta data nu au primit nici un raspuns!

Sursa: Banateanul din 29 noiembrie 2004

Fa final PROTV realizeaza un reportaj in emisiunea Romania te iubesc!

La Ciudanovita, in Caras Severin, radioactivitatea este atat de mare, incat oamenii se sting de tineri, iar cei ce se nasc vin pe lume cu malformatii.Pana in anul 2000 aici erau mine de uraniu, dar dupa inchiderea lor nimeni nu s-a deranjat sa masoare pana la ce nivel au ajuns radiatiile in zona. S-au cheltuit insa sute de miliarde de lei pentru ecologizarea zonei.In cimitirul Ciudanovita anii trecuti pe crucile de metal arata ca multi dintre cei care s-au prapadit nu aveau mai mult de 50 de ani. Toti au lucrat in minele de uraniu din muntii Banatului.Cancerul, leucemia, imbatranirea timpurie, copii cu malformatii – sunt boli frecvente la Ciudanovita.

La Ciudanovita, peste doua sute de suflete traiesc uitate de lume, in suferinta si saracie. Nu au unde sa plece. Raman intr-un loc contaminat care ii omoara in fiecare zi cate putin.

La Ciudanovita, in Caras Severin, radioactivitatea este atat de mare, incat oamenii se sting de tineri, iar cei ce se nasc vin pe lume cu malformatii.Pana in anul 2000, aici erau mine de uraniu, dar dupa inchiderea lor nimeni nu s-a deranjat sa masoare pana la ce nivel au ajuns radiatiile in zona. S-au cheltuit insa sute de miliarde de lei pentru ecologizarea zonei.

SITURI RADIOACTIVE ÎN ŢARĂ. Timiş: Fărăşeşti, Tomeşti;
Caraş-Severin: Orşova, Ciudanoviţa, Tîncova, Rusca Montană, Ruschiţa;
Arad: Bârzava;
Gorj: Sadu;
Cluj: Leşu Ursului, Turda;
Mureş: Tulgheş;
Vâlcea: Valea lui Stan;
Braşov: Feldioara, Holbav;
Bistriţa Năsăud: Rodna;
Neamţ: Grintieş, Bicazu Ardelean;
Argeş: Merişani;
Bacău: Larga, Dărmăneşti, Bacău, Valea Călugărească;
Suceava: Crucea.

Pestera Sfantului Andrei

Preotii cultului local, numiti in balada grota Sfantului Andrei     “sfinti”, l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care     ajunsese pe aceste meleaguri           propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini.
In actuala biserica din grota, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei.

Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest “pat al Sfantului Andrei”.

Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi “cel dintai chemat” al Domnului, in decursul anilor, asta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este “imobil” despre care se vorbeste in balada grota Sfantului Andrei.Loc de odihna sfantului calator

In al doilea deceniu al secolului trecut, dr. Ion Dinu descria astfel prezenta apostolului la grota ce-i poarta numele: “Ci s-a oprit maritul Andreiu in plaiul dregatorilor Cutusone si Dura, unde este acum satul Ioan Corvin si padurea cu grota sfintitoare, care a fost schit de odihna sfantului calator si loc de inchinare pentru el si pentru sfintii care au fost cu el, in calatoria de propovaduire.

Multimea de trudnici si de daci si de geti si alani si greci si romani de pe tot plaiul au alergat la Sfantul Apostol, iar Andreiu ii invata si ii boteza in apele celor noua izvoare sfintitoare si tamaduitoare, pe langa schitul sau sfant, care izvoare se mai vad si pana acum, oglindind sfintitul schit si dand tamaduire si alinare celor bolnavi si sanatosilor. Si precum se vede si acum, sunt acele izvoare mai mari: Unu-n deal, spre est,/ Ca acolo-i loc sfintit,/ Unu-n jos, catre apus,/ Ca acolo-i loc ascuns”.Cuzgun, paraul primului botez

La aproximativ 200 de metri de grota, pe un alt versant al muntelui, se observa si astazi urmele vechilor chilii sapate in stanca, unde traditia spune ca ar fi locuit ucenicii apostolului.

In afara de aceste dovezi ale prezentei Sfantului Andrei aici, nu departe de grota, se mai vad si astazi urmele celor noua izvoare despre care vorbea Ion Dinu, ale caror ape formau paraul Cuzgun (“Porumbel”, in turca veche, o evidenta aluzie la primul botez savarsit aici), in care au fost botezati primii crestini de pe aceste

meleaguri: Innul, Rimmul, Pimmul, care i-au cazut in genunchi apostolului, dupa o predica, si care “s-au mirat foarte, si dand toate saracilor, au ramas cu apostolul, care i-a hirotonit preoti si au trait multi ani in pesterile lor”. In imediata lor apropiere se mai afla un izvor, numit “Eminescu”, amenajat in amintirea poetului national.Dupa lungi perioade de pustiire, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, grota sfanta s-a aratat in vis avocatului Jan Dinu, un om al locului. Asa a fost regasit primul altar crestin de la noi.

Pe la 1935, preotul Stefan Vasilescu pastra o istorioara referitoare la acest loc, pe care o auzise de la batranii satului, care si ei o stiau de la alti batranii. Ei vorbeau despre existenta a doua pesteri care au servit ca biserici primilor crestini.

Slujbe, rugaciuni, minuni, vindecari miraculoase

In vara anului 1944, grota transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului.

Astazi, grota Sfantului Andrei a devenit un reper important pe harta crestina a Dobrogei. Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.

Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.Prin stradania micii obsti de calugari, pastorite pana acum de trei stareti – Sava, Neofit si Ioachim – si sprijinite de doi inalti ierarhi, IPS Lucian si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ca si cu ajutorul substantial al unor crestini evlaviosi, la grota Sfantului Andrei au fost ridicate doua biserici.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la grota Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un autentic Bethleem al romanilor.

Preotii cultului local, numiti in balada grota Sfantului Andrei “sfinti”, l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini.In actuala biserica din grota, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest “pat al Sfantului Andrei”.

Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi “cel dintai chemat” al Domnului, in decursul anilor, asta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este “imobil” despre care se vorbeste in balada grota Sfantului Andrei.

Loc de odihna sfantului calator

In al doilea deceniu al secolului trecut, dr. Ion Dinu descria astfel prezenta apostolului la grota ce-i poarta numele: “Ci s-a oprit maritul Andreiu in plaiul dregatorilor Cutusone si Dura, unde este acum satul Ioan Corvin si padurea cu grota sfintitoare, care a fost schit de odihna sfantului calator si loc de inchinare pentru el si pentru sfintii care au fost cu el, in calatoria de propovaduire.

Multimea de trudnici si de daci si de geti si alani si greci si romani de pe tot plaiul au alergat la Sfantul Apostol, iar Andreiu ii invata si ii boteza in apele celor noua izvoare sfintitoare si tamaduitoare, pe langa schitul sau sfant, care izvoare se mai vad si pana acum, oglindind sfintitul schit si dand tamaduire si alinare celor bolnavi si sanatosilor. Si precum se vede si acum, sunt acele izvoare mai mari: Unu-n deal, spre est,/ Ca acolo-i loc sfintit,/ Unu-n jos, catre apus,/ Ca acolo-i loc ascuns”.

Cuzgun, paraul primului botez

La aproximativ 200 de metri de grota, pe un alt versant al muntelui, se observa si astazi urmele vechilor chilii sapate in stanca, unde traditia spune ca ar fi locuit ucenicii apostolului. In afara de aceste dovezi ale prezentei Sfantului Andrei aici, nu departe de grota, se mai vad si astazi urmele celor noua izvoare despre care

vorbea Ion Dinu, ale caror ape formau paraul Cuzgun (“Porumbel”, in turca veche, o evidenta aluzie la primul botez savarsit aici), in care au fost botezati primii crestini de pe aceste meleaguri: Innul, Rimmul, Pimmul, care i-au cazut in genunchi apostolului, dupa o predica, si care “s-au mirat foarte, si dand toate

saracilor, au ramas cu apostolul, care i-a hirotonit preoti si au trait multi ani in pesterile lor”. In imediata lor apropiere se mai afla un izvor, numit “Eminescu”, amenajat in amintirea poetului national.

Dupa lungi perioade de pustiire, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, grota sfanta s-a aratat in vis avocatului Jan Dinu, un om al locului. Asa a fost regasit primul altar crestin de la noi.

Pe la 1935, preotul Stefan Vasilescu pastra o istorioara referitoare la acest loc, pe care o auzise de la batranii satului, care si ei o stiau de la alti batranii. Ei vorbeau despre existenta a doua pesteri care au servit ca biserici primilor crestini.

Slujbe, rugaciuni, minuni, vindecari miraculoase

In vara anului 1944, grota transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului.

Astazi, grota Sfantului Andrei a devenit un reper important pe harta crestina a Dobrogei. Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni

pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare. Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.

Prin stradania micii obsti de calugari, pastorite pana acum de trei stareti – Sava, Neofit si Ioachim – si sprijinite de doi inalti ierarhi, IPS Lucian si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ca si cu ajutorul substantial al unor crestini evlaviosi, la grota Sfantului Andrei au fost ridicate doua biserici.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la grota Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un autentic Bethleem al romanilor.

Portile Raiului din Romania

Se spune ca Raul ar stapani cea mai mare parte a Pamantului, folosindu-se de slabiciunile omenesti si de greselile savarsite de muritori. Si se mai spune ca, de la an la an, tot mai multe porti ale Iadului se deschid catre lumea noastra si tot mai multi luptatori ai Intunericului se revarsa prin ele.

Cu toate acestea, lumea nu a fost cucerita de diavoli. Pentru ca oricit de puternici ar fi acestia, li s-au opus forte mai puternice decit ale lor. Pentru ca la fiecare poarta a Satanei, o alta poarta se deschide pentru a face loc ingerilor, singurii in stare sa tina piept raului din lume. Despre trei din aceste porti aflate pe teritoriul Romaniei vom vorbi in materialul de fata.

“Pe-un picor de plai pe-o gura de rai”

La poalele Muntilor Fagaras, o apa miraculoasa atrage mii de credinciosi in cursul anului. Bolnavi fara de leac sau fara prea mari sperante de vandecare, van sa bea apa miraculoasa din Izvorul Tamaduirii.

Pentru ca acolo, la Simbata de Sus, Dumnezeu a lasat sa coboare harul sau divan pentru ca oamenii sa se bucure de el si sa preamareasca puterea Parintelui Ceresc. Desi mostre de apa au fost prelevate si studiate in laborator de nenumarati oameni de stiinta romani si straini, nu s-a descoperit nimic in apa miraculoasa care sa justifice efectele sale cu adevarat dincolo de orice putere de intelegere.

Sunt nenumarate marturiile celor care au beneficiat de miraculoasa apa. Irina M. din Poiana Tapului, suferea de o depresie nervoasa din cauza stresului prea mare de la serviciu si de acasa. A fost adusa de parintii sai. Dupa sapte zile, fata si-a revenit complet dar, la sfatul preotului, a renuntat la serviciul pe care-l avea in favoarea unui alt loc de munca.

Ileana S. o fetita de doar 12 ani din Busteni, bolnava de epilepsie, s-a vandecat complet dupa ce a venit timp de 12 vaneri la rand.

Localnicii din imprejurimi insa, isi au povestile lor. Ei spun ca izvorul vane direct din Rai si ca din cauza asta puterea sa vandeca aproape toate bolile. Unul din calugarii manastirii sustine ca nu o data, mireni sau calugari s-au intalnit cu fiinte ce posedau forte supranaturale. Si chiar daca Biserica, in sine, nu a luat nici o pozitie oficiala, martorii intalnirilor nu se sfiesc sa vorbeasca. Mirea Niculaie, 53 de ani, spune.

“Ma intorceam de la un unchi pe care-l ajutasem sa-si repare acoperisul. Mai era putin pana la asfintit si ma grabeam ca sa nu ma pranda noaptea pe drum. La un moment dat, dinspre o poienita, am auzit o muzica nemaipomenita. Niciodata nu mai ascultasem asa ceva. Am crezut ca o fi vreo formatie de pe la Bucuresti sau din strainatate, venita in excursie si m-am apropiat sa-i ascult mai bine”.

Dar desi muzica se auzea tot mai tare si mai clar, domnul Mirea nu vedea instrumentistii. In schimb simtea o liniste interioara puternica. “

Auzeam melodia ca si cum venea din adancul pamantului. Nu exagerez cand va spun ca aveam impresia ca pot zbura. Simteam ca daca as vrea, as putea sa zbor, dar ceva mai presus de mine ma oprea sa fac asta. Era ceva care ma oprea sa folosesc forta pe care o simteam in mine. Niciodata nu am mai trait ceva asemanator, nici inainte si nici dupa”.

Domnul Mirea a ramas ore in sir ascultind muzica divana. Apoi, dintr-o data, muzica a incetat la fel de straniu iar barbatul si-a vazut de treburile lui. Localnicii spun ca locul a fost mereu incarcat de energii benefice si ca bolnavii, din toate timpurile, au gasit leac si alinare nu doar in Izvorul Tamaduirii, ci in insasi magia locului respectiv.

Ei spun ca nu o data, in biserica, alaturi de calugari, in preajma icoanelor sau inaintea altarului, au fost vazuti ingeri veniti sa slujeasca Domnului. Calugarii insa, se tem sa vorbeasca deschis despre asta. Ei spun doar ca puterea lui Dumnezeu e mare si ca totul este posibil. Si mai recunosc ca in zona se petrec lucruri dincolo de puterea de intelegere a muritorilor.

Dincolo de coincidente

O alta zona pe care specialistii in energetica o recunosc ca fiind traversata de energii benefice, este zona Gradistea, in preajma vechilor cetati.

O veche legenda locale spune chiar ca aici s-ar fi aflat in urma cu 2000 de ani, intrarea in lumea subterana a lui Zamolxis si ca pe acolo s-ar fi retras ultimii luptatori din fata armatelor cotropitoare ale Romei. Imediat dupa 1990, o echipa de specialisti din Basarabia a analizat cetatile vechi, incercand sa descopere misterul mesterilor de acum doua milenii.

Atunci s-a constatat un lucru, anume ca toate cetatile au fost construite pe niste platouri ciudate. In mostrele de pamant prelevate s-au descoperit mici granule de otel pur, metal care a fost obtinut doar spre sfirsitul secolului XX. Mai mult, pe platourile respective apa nu baltea niciodata, ceea ce insemna ca se scurge undeva in adanc.

Din pacate, nu s-a putut face mai mult, din lipsa echipamentelor performante dar si din cauza lipsei de colaborare cu autoritatile romane, care la vremea respectiva aveau cu totul alte prioritati. Si totusi, cei care merg in zona, incercand sa descopere fabuloasele comori ale inaintasilor, spun ca simt prezenta unor entitati nevazute.

Mai mult, cei care au stat mai multe zile in zona, spun ca au auzit zgomote stranii, zanganit de arme si strigate ce pareau scoase de doua armate inclestate intr-o lupta pe viata si pe moarte. Unii au vazut chiar prezente stranii.

In urma cu trei ani si jumatate, membrii unei expeditii arheologice romano-britanice, au avut ghid, timp de aproape doua saptamini, pe un localnic. Barbatul avea in jur de 45 de ani si cunostea foarte multe legende si intamplari deosebite. Florea Damian, profesor de istorie si participant la expeditie, povesteste:

“Am mers la Gradistea ca sa verificam veridicitatea unei harti facute prin 1700 si despre care se spunea ca ar fi fost copiata de pe o harta originala, valaha. Harta indica locatia exacta a unei cetati subpamantene construita pe vremea dacilor si in care se spunea ca s-ar fi retras ultimii supravietuitori ai razboaielor cu romanii.

Obtinusem copia dintr-o arhiva austriaca, particulara. Nu-mi mai aduc aminte cum l-am angajat pe acel barbat, dar stiu ca ne fascina pe toti cu povestile lui. Din pacate, harta nu mai corespundea cu modificarile geologice. Cel putin asta am crezut noi si am fost convansi ca din cauza asta nu gasim nimic”.

Expeditia a fost un esec aproape total, cu exceptia unor monede descoperite, a citorva varfuri de sageata si a unor bucati de ceramica. Cu toate astea, inainte de termanarea expeditiei, s-a petrecut un lucru bizar: ghidul a disparut fara urme.

“A disparut si el si copia de pe harta. Si ca un facut, copia medievala din colectia privata, a disparut si ea”, sustine domnul Damian.

Convinsi fiind ca ghidul le-a furat harta ca sa se imbogateasca, l-au reclamat la politie. Numai ca raspuncul primit de la autoritati nu a fost cel asteptat: nici o persoana nu corespundea descrierii lor.

Unii membri ai expeditiei au fost convansi ca au avut de-a face cu un escroc, dar domnul damian crede altceva. “Eu sunt un om de stiinta. Eu nu cred in coincidente, ci doar in fapte. Nu pot sa cred ca ambele copii ale hartii au disparut, pur si simplu. Cred ca ne-am apropiat prea mult de adevar si cineva protejeaza acel secret. Dar cine si de ce, asta nu pot sti”.

“Simteam un foc intens si auzeam o voce puternica”

Marius Dragomir, din Bucuresti, a fost martorul unei intamplari miraculoase. “Era in 1994, intr-un cantonament organizat de maestrul meu. Imediat dupa antrenament, m-am dus sa ma spal la un izvor si imediat cum m-am aplecat, am apucat sa vad ceva ca o sageata neagra care se repede asupra mea”. Marius a fost muscat de o vipera cu corn, chiar de git.

Nu se mai punea problema supravietuirii, cand, pe drum a trecut o caruta manata de un batran. Batranul i-a dat deoparte pe colegii baiatului si a inceput niste descantece bizare. “Colegii imi spuneau ca vorbea incoerent si ca facea tot felul de semne pe pamant, in jurul meu. La un moment dat, un coleg a inceput sa rida si sa-l faca nebun, dar in clipa urmatoare nu a mai putut scoate un sunet.

Atunci ceilalti si-au dat seama ca <mosul> are puteri deosebite si l-au lasat sa-si faca treaba. In timpul descantecului simteam un foc intens si auzeam o voce puternica. Eram inconjurat de o mare de lumina si urmam vocea fara sa inteleg ce-mi spune, dar stiind ca ma va scoate de acolo”. Marius si-a revenit in cateva ore, iar despre mos nimeni nu a mai aflat nimic.

“In viata mea nu am vazut femeie mai frumoasa ca aceea”

In timpul unei puternice furtuni de vara, un fulger a lovit un cioban. Tovarasii acestuia l-au luat si l-au dus intr-o pestera din apropiere. L-au dezbracat complet si l-au intins pe niste piei de oaie. L-au crestat in podul palmei si cu sangele lui i-au facut o cruce mare, pe piept si una pe frunte. Au aprins o cetina de brad si au ars cateva fire  din parul victimei.

Apoi au taiat un miel, i-au scos maruntaiele si au pus carnea pe o piatra din interior. A doua zi, dinaintea pesterei, ciobanul isi astepta tovarasii. Dezbracat, ca stramosul sau primordial, dar teafar. Astfel de intamplari sunt foarte dese pe Ceahlau, muntele sfint al romanilor.

Ciobanii si localnicii sunt obisnuiti cu astfel de lucruri. Pentru ei nu e nimic ciudat, pentru ca ei s-au nascut si au trait inconjurati de minuni. Ei spun ca aproape fiecare pestera a muntelui ascunde secretele sale si nu mai incearca sa dezlege enigmele.

Prefera sa se bucure de beneficiile respective decit sa despice firul in patru si sa vada cine e in spatele acelor forte necunoscute. Marin Voinea, etnolog din Piatra Neamt, spune ca zona e plina de povesti cu ingeri.

“Nicaieri in Romania, nu veti gasi mai multe intamplari cu ingeri ca in preajma Ceahlaului. E ca si cum intreg muntele ar fi locuit de ingeri. Personal eu sunt fascinat de aceste povesti, pentru ca dau senzatia de real. Culeg toate povestile de acest gen si stau de vorba cu fiecare martor in parte, incercand sa analizez situatia la rece si sa verific fiecare amanunt, pentru a inlatura mistificarea”.

Am stat de vorba cu ciobanul respectiv. Om simplu, fara prea multa carte, dar sincer. Spunea ca isi aduce aminte doar de o femeie foarte frumoasa, care s-a apropiat si l-a atins cu miinile pe trup, intr-o mingiiere usoara.

“Domnule, eu in viata mea nu am vazut femeie mai frumoasa ca aceea. Am vrut sa o intreb cine este, dar nu puteam sa scot nici un sunet. Apoi a inceput sa vobeasca, tot mai suierat si am simtit ca explodez pe dinauntru. Mi s-a incetosat privirea si m-am trezit dimineata, tremurand de frig. Am iesit sa ma tavalesc in roua, ca asa trebuie si noi stim asta bine, din mosi stramosi, ca pe multi i-a lovit fulgerul de-a lungul timpului si la fel s-au vandecat”.

Sihastrii dintre doua lumi

La randul sau, domnul Balko Mirel, medium, pregateste o lucrare despre harta energetica a Romaniei si rolul tarii noastre in energetica terestra. Domnia sa spune ca Ceahlaul este al doilea cel mai puternic nod energetic din Romania, dupa Bucegi. Dar muntele moldav are ceva in plus fata de confratele sau din Carpatii Meridionali.

“Aici legatura cu oamenii este mult mai puternica. Dar ceea ce oamenii numesc <ingeri> sunt doar reprezentanti ai unui alt univers, paralel cu al nostru. Mult mai evoluati, fireste, dar se pare ca destul de legati de noi. Ca si cum sarcina lor ar fi nu doar sa ne supravegheze ci sa ne si ajute ori de cate ori aveam reala nevoie de ei”.

Pe seama acestor reprezentanti din universul paralel pune domnul Balko vandecarile miraculoase si toate intamplarile mai ciudate. Mai mult, domnia sa sustine ca majoritatea sihastrilor din munti sunt in legatura directa cu cei din lumea de dincolo, trecand foarte des pragul dintre cele doua lumi, pregatindu-se pentru evolutia spirituala alaturi de acei <ingeri>, in lumea lor.

“Numai asa se explica faptul ca desi Ceahlaul este <populat> cu sute de sihastrii, putini sunt turistii care reusesc sa intalneasca vreunul. Acesti sihastri traiesc mai mult in lumea de dincolo si din cauza asta nimeni nu-i intalneste cand traverseaza muntele.

Pe vremuri chiar am organizat o expeditie, alaturi de alte persoane ca mine, incercand sa facem o harta a sihastriilor din Ceahlau. Am batut muntii de la un capat la altul, timp de 10 zile, dar nu am gasit nici un sihastru. Parca intrasera cu totii in pamant. Si asa si era, doar ca la vremea respectiva nu puteam simti atat de bine energiile primare si nici nu aveam inca o cultura energetica”.

Misterul Sfincsilor din Carpati

Semnificatia Carpatilor este asemanatoare in mai multe scrieri vechi. Astfel, in sumeriana,KUR-PAT/es/I inseamna Muntele printilor si se aminteste ca inainte de Potop, au domnit 8 regi in 5 orase, timp de 241.200 de ani. Apoi tablitele sumeriene spun ca “…a sosit Potopul, iar dupa Potop au venit la domnie regii popoarelor din munti…”. In sanscrita denumirea de KARPATA inseamna “Locul Guvernatorului” iar in latina CARPE, “Muntele tau”.

Mai mult, o serie de istorici romani si straini considera ca muntele mistic, Caucaz, amintit in scrierile stravechi nu are absolut nici o legatura cu actualul Caucaz, ci cu muntii care se intindeau intre Portile de Fier si pina in zona Buzaului. Aici ar fi fost si Prometeu inlantuit de Zeus. Cunoscand toate aceste legende si realitati istorice, putem intelege mai usor valoarea spirituala a sfincsilor romanesti.

Energiile inteligente

In Muntii Bratocea, la capatul uneia dintre culmi gasim o alta stinca ciudata. Localnicii ii spun Faunul, iar numele spune totul despre vechimea pietrei. Si aici, ca si in celelalte locatii unde se gasesc sfincsi, masuratorile energetice au aratat un flux iesit din comun. Batrinii spun ca demult de tot, Zeus insusi, ranit in lupta cu titanii, si-ar fi gasit refugiu intr-o pestera de sub sfinx si ar fi fost ascuns de un faun care l-a ingrijit si i-a vindecat ranile.

Tot faunul a fost cel care s-a sacrificat pentru regele zeilor atunci cand titanii s-au oprit in preajma muntilor cautindu-si prada. Dupa ce s-a vindecat, Zeus s-a intors la lupta si si-a recucerit Olimpul, iar cu un manunchi de fulgere a sculptat actuala stinca, in semn de omagiu pentru salvatorul sau. Uneori si ziua si noaptea, sfincsul pare sa ia foc. Unii spun ca se vad fulgerele lui Zeus, altii spun ca sunt flacari de comori.

Doar radiestezistii afirma ca, in realitate, e vorba despre niste incarcaturi energetice exceptionale, care se pot vedea si in plan fizic. Puterea lor este atit de mare, incit, daca nu ar fi controlate ar putea arde jumatate din Romania pe o adincime de circa doi metri, sustine domnul Pavel Codrescu, unul dintre cei care au masurat, pina la ora actuala, energiile din jurul citorva sfincsi.

Domnia sa si cei cativa colaboratori au efectuat o experienta  inedita in zonele studiate. La o adincime de jumatate de metru, au ingropat un trei obiecte: unul de argint, unul de aur si unul dintr-un aliaj oarecare, pe care le-au lasat un an intreg. Se urmarea efectul energiilor asupra diverselor metale.

“Am pornit de la ideea ca in antichitate sacerdotii foloseau mai mult aur si argint si mai putin alte metale”. La dezgropare, argintul era de o culoare verde inchis, aurul nu avea nimic iar aliajul respectiv  era pur si simplu topit. O explicatie logica nu a putut fi data experimentului.

“Pentru ca ar fi trebuit sa acceptam ca energiile din zonele respective sunt… inteligente si au anumite preferinte metalice. Iar asta nu e totul. Culoarea argintului nu a fost niciodata aceeasi. La Toplet argintul a avut o culoare albastra, aurul a capatat o vaga nuanta rosiatica, iar in Bucegi, argintul a fost acoperit de o pelicula rosie”. Nimeni nu poate explica anomaliile respective decat prin… componenta energetica diferita intre zone.

Paznicul de seara

Se ajunge relativ usor, de pe drumul turistic care duce de la Cabana Ciucas in virf, fiind situat pe unul din abrupturile sudice ale Tigailor Mari. Privirea sfinxului este indreptata catre apus, mai exact catre locul din care, in religia crestina, vin luptatorii negativi, cei cunoscuti si sub numele de diavoli.

Localnicii spun despre sfinxul lor ca ar fi fost, la origine, un inger de-al lui Dumnezeu. Ingerul trebuia sa pazeasca o inchisoare in care Stapinul ceresc ii aruncase pe diavoli. Dar paznicul nu a fost suficient de vigilent si diavolii au scapat si au fugit catre soare-apune.

Atunci ingerul, de rusine, l-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lase acolo, in locul unde daduse gres. Iar Dumnezeu l-a ascultat si l-a transformat intr-un paznic de piatra. Cei care ajung in preajma Paznicului pot simti mici furnicaturi in palme si sunt cuprinsi de o stare de moleseala. Unii pun asta pe seama lipsei de oxigen la inaltime, dar oamenii locului stiu ca acesta e semn ca locul e viu.

Si oricum, nimeni nu are curajul sa doarma in zona. Mai ales ca nu foarte departe de acel loc, mai exista o stinca denumita sugestiv “Mina dracului”.

Disparitii misterioase

In vara lui 1992, Georgescu Aurel, cativa tineri specialisti in mistica si energetica – la vremea cand acestea abia intrau pe “piata romaneasca”, aveau sa dispara fara urma. Respectivii, in numar de sapte, sustineau ca sunt in posesia unor scrieri vechi si a unor harti care atestau existenta unor porti de trecere catre alte dimensiuni.

Cei sapte spuneau ca in interiorul Bucegilor s-ar afla mai multe incaperi unde au fost depozitate arhive secrete din cele mai vechi timpuri si ca acestea ar fi pazite de niste preoti ciudati. Timp de aproape doua luni, respectivii au cautat intrarile respective. Intrau in pesterile din zona si apareau abia spre seara, obositi dar deloc descurajati.

La un moment dat, cei sapte au povestit unuia dintre calugari, parintelui Teofil, (de la care, in urma cu mai bine de 10 ani a aflat subsemnatul povestea, n. a.) ca sunt pe cale sa descopere intrarea cautata. Si cand au avut impresia ca nu sunt crezuti, au scos dintr-un rucsac vechi doua obiecte stranii ce pareau a fi facute dintr-un amestec de bronz si argint.

Spuneau ca mai cele doua bucati fac parte din cheia care va deschide poarta de trecere si ca ei sunt pe cale sa descopere cea de a treia bucata, si ultima, a cheii.

A fost ultima seara cand cei sapte au mai fost vazuti. Corturile in care-si faceau veacul pe timp de zi si de noapte au ramas goale iar o ancheta in adevartul sens al cuvintului nu a putut fi pornita, pentru ca nu exista nici o urma a baietilor. S-a spus la vremea respectiva cum ca ar fi patruns intr-o galerie care s-a surpat in urma lor sau ca au fost striviti de zidurile pesterilor prin care tot intrau si scormoneau.

Doar parintele Teofil credea ca baietii gasisera poarta de trecere si o deschisesera, dar nu mai aveau si cheia de intoarcere. Pentru ca asa spunea calugarul cel initiat, ca fiecare usa spirituala are cheia sa si daca folosesti o alta, nimeresti in alta parte.

Cit despre cei disparuti, acestia nu au fost singurii, mai multe cazuri de disparitii stranii fiind puse pe seama caderilor in prapastie sau a ursilor. Cu toate astea, pina acum nu au fost descoperite urme ale tragediilor, asa incit misterul nu a fost inca elucidat.

Pentru o mai buna documentare ne-am adresat spiritologilor si specialistilor in energetica. Se pare ca astfel de chei exista si permit accesul la anumite zone. “Spre exemplu, toata lumea stie ca sub Sfinxul din Bucegi se gasesc comorile spirituale ale omenirii, dar nimeni nu a putut descoperi nimic, indiferent de aparatura folosita.

Sa va spun eu de ce. Pentru ca intrarea este ascunsa sub un val de energie primordiala, greu de reperat si de penetrat. Doar cel care trece de zidul respectiv de energie poate patrunde in tainitele secrete ale Sfinxului. Altminteri, Sfinxul pare o piatra ca oricare alta, pe unul din munti. E vorba de ceea ce noi numim decalaj temporar.

Adica in acelasi loc pot exista mai multe civilizatii dar decalate temporar”, sustine domnul Frederik Hanunssen, din Finlanda, un iubitor al spatiului carpatic, pe care-l considera adevaratul pamint sfint de unde au venit zeii. Domnia sa este autorul unor cercetari care aduc in prim plan Carpatii dintre Dunare si Ceahlau, ca fiind leaganul civilizatiei noastre si al puterilor mistice care au stapinit planeta in vechime.

Dar pentru cei care sunt cit de cit initiati in mistica, cuvintul Akasha rezolva tot misterul. Pentru ca Akasha este memoria universala, cea care inregistreaza si pastreaza tot ceea ce s-a intamplat de-a lungul timpului. Astfel, se pare ca sfincsii din intreaga lume sunt zone in care aceasta arhiva a omenirii poate fi accesata.

In felul acesta, stincile cele ciudate actioneaza ca o poarta ascunsa intr-un program sofisticat, o poarta lasata de programatorii initiali pentru orice eventualitate, in caz ca lucrurile nu se deruleaza asa cum ar trebui.

Punct de reper pentru calatoriile spatiale

Pentru existenta Sfincsilor din intreaga lume, exista si o alta explicatie. In cartea sa intitulata “Cartea trecutului misterios”, francezul Robert Charoux spune ca pe glob exista locuri speciale, numite puncte ale dragostei, in care energiile se aduna si se contopesc.

Nu este vorba despre energiile normale ci despre energiile primordiale, cele din care a fost format pamintul si care poarta intreaga informatie despre planeta noastra. In acele puncte ale dragostei energetice, in care energiile terestre si cele celeste converg, Pamintul a “nascut” diverse forme zoomorfe de piatra. Cei care ajung sa controleze acele puncte pot controla viata si moartea pe Terra.

Din acest motiv exista o permanenta lupta in umbra pentru a controla centrele de energie primordiala. Numai ca acestea nu pot fi controlate material, ci spiritual si energetic.

Un alt loc special se gaseste in Muntii Calimani, in rezervatia “12 Apostoli”, unde pot fi vazute o serie de stinci cu diverse reprezentari antropomorfe. Ani de zile oamenii au crezut ca au de-a face cu niste toane ale naturii, dar in 1987 un student descoperea pe Valea Paltinu, un megalit straniu, care reprezenta o figura bizara insotita de cateva simboluri solare.

S-a afirmat la vremea respectiva ca insemnele solare sunt cele mai vechi din lume, dar descoperirea nu a avut ecou, parte din cauza birocratiei comuniste, parte din dorinta puterilor oculte de a face cit mai putin zgomot in preajma centrelor de putere energetica si spirituala. Mai mult, au fost voci care au sustinut ca zona ar fi una tamaduitoare, dar nu a fost demonstrat nimic din punct de vedere stiintific.

Trecand apoi in Ceahlau, intr-un luminis la care se ajunge dupa un urcus nu chiar la indemina oricui, se gaseste o stinca ciudata, de cremene, inconjurata de mai multe formatiuni antropomorfe. Este vorba de ceea ce localnicii au numit Dochia si care are o inaltime impresionanta de nu mai putin decat 20 de metri. La baza stincii este un mic izvor, despre care oamenii spun ca ar avea proprietati curative.

Aici vin, de la departari mari, pentru a umple bidoanele si sticlele de plastic cu apa curata, apa sfinta ce izvoraste direct din stinca. Legendele care inconjoara stinca sunt numeroase si nici una nu e mai “tinara” de 2.000 de ani. Unii spun ca Dochia ar fi fost, in fapt, fiica lui Decebal preschimbata de zei in stinca pentru a nu fi prinsa de romani.

Se spune ca Traian insusi o urmarea pe fata si cand a vazut puterea vechilor zei ai dacilor si-a oprit armatele si nu a mai inaintat. Oricum, pasionatii de OZN sustin ca in preajma Dochiei s-ar fi vazut cele mai multe obiecte zburatoare stranii din 1980 incoace. Florea Mihai, unul dintre acestia, afirma ca Dochia este, nici mai mult, nici mai putin, decat primul punct din cadrul calatoriilor spatiale care folosesc gaurile de vierme pentru a scurta durata calatoriilor.

“Chiar si asa, consumul de energie este mare si aici, la Dochia, ei fac prima reincarcare a navelor. Poate parea de domeniul fictiunii, dar orice aparat electric pe baterii functioneaza mult mai mult acolo sus, decat este prevazut a se intampla. Asta din cauza curentilor energetici din apropiere.

Dochia a fost folosita de mii de ani ca punct de reper pentru calatoriile spatiale…”. Daca este sau nu adevarat, ramine ca timpul sa ne arate.

“Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap”

In apropiere de Orasul Herculane, de-a lungul Cernei, pe soseaua catre Orsova, se gaseste un alt Sfincs, cel de la Toplet, ascuns privirilor turistilor, dar de a carui existenta stiu iubitorii muntelui. Se ajunge ceva mai greu la el, din cauza drumului anevoios.

Si el este inconjurat de legende si povestiri fantastice. Si daca stim ca Nicolae Densusianu a localizat Muntele Sfint Kogaionon putin mai jos, la Dunare, in apropiere de Portile de Fier, nu ne mai miram de nimic. Sub Sfinxul de acolo se spune ca ar fi ingropate ciomagul lui Hercule si piele leului prin care nu trecea nici o arma.

Multi au cautat, de-a lungul anilor, cele doua obiecte mistice dar nimeni nu le-a gasit. Spun oamenii ca numai un viteaz cu inima curata le va gasi si ca acela va deveni aparatorul romanilor. Ba mai mult, oamenii spun ca o data la 100 de ani, cele doua arme pot fi vazute stralucand, timp de cateva minute.

“Atunci trebuie ele luate, pentru ca altminterea nimenea nu le gaseste”, afirma domnul Nicoara Matei, profesor etnolog si istoric, citind una din legendele locale. Tot domnia sa spune ca despre unul dintre eroii locali, haiducul Pantelimon, pe la 1830, oamenii spuneau ca ar fi gasit pielea de leu si ca din cauza asta nu-l atingeau gloantele poterei si ale strajilor domnesti trimise sa-l pranda.

“Dar eu mai curand cred ca dadea bani poterei si aceia nu aveau nici un interes sa-l omoare”, incheie domnul Matei. Tot de la domnia sa aflam si ca in preajma Sfinxului de pe Cerna, viperele sunt mai mari si mai veninoase.

“Eu am vazut cateva si m-au trecut fiori pe sira spinarii. Era una care sta tolanita taman pe sfinx si arata ingrozitor. Avea pe putin 2 metri si o grosime ca pe brat. Cand m-a auzit s-a ridicat ca la juma` de metru si a sisiit spre mine de m-a luat groaza.

Apoi a alunecat pe stinca si s-a strecurat printr-o crapatura, chiar sub sfinx. Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap. Am crezut ca nu scap de acolo”, isi incheie etnologul relatarea.

Vocile din preajma sfincsilor

Dar cea mai importanta alcatuire stincoasa de tip sfinx a fost facuta in Muntii Retezat, unde nu mai putin de sase formatiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc care inconjoara virful cu acelasi nume. Cei care analizeaza solul masivului vor remarca uimitoarea lui asemanare cu cel de pe Luna.

In plus, turistii care au campat sau doar au trecut prin preajma, sustin ca nu au simtit nevoia de apa sau de mincare si ca s-au simtit foarte relaxati, chiar daca ajunsesera acolo dupa o zi intreaga de mers pe munte.

Culmea Gropsoarelor din masivul Zaganul adaposteste un alt sfinx, numit Ciobanasul. Privirea sa este orientata catre sud-est, ocrotitor. Pentru locuitorii vechi ai Romaniei, denumirea de cioban avea si o altfel de semnificatie. Simboliza stapinitorul locului respectiv, patronul turmei, al formatiunilor tribale si chiar al micilor voievodate si cnezate.

Locul musteste de legende si de intamplari bizare, iar localnicii il ocolesc, spunind ca nu aduce noroc. Cei care au trecut prin preajma Ciobanasului sustin ca au auzit niste voci ciudate, vorbind intr-o limba complet necunoscuta. Vocile au incetat imediat ce s-au indepartat de Ciobanas.

Sa fi fost doar niste unde radio sau altfel de unde?! In plus, nu o data s-a afirmat ca vocile care se aud in preajma stincilor si a pesterilor pot apartine si unor fantome. Dar ce sa caute fantomele in locuri pustii, pe virf de munte?

Satelitii celesti

O alta ipoteza tulburatoare a existentei sfincsilor a fost emisa de o serie de cercetatori straini si romani a fost aceea ca pietrele functionau, in realitate, acum mii si mii de ani, ca niste bizare aparate de emisie – receptie spirituala.

Prin intermediul lor, zeii de dincolo de Pamint isi puteau trimite ordinele catre preoti, iar prin intermediul lor, acestea sa ajunga la oameni. Nu intamplator zonele au fost cunoscute ca fiind sfinte din cele mai vechi timpuri, iar pe virfurile muntilor s-au descoperit o gramada de urme ale unor temple vechi de mii de ani.

Sfincsii functionau nu ca aparate de radio celeste ci ca statii de amplificare, fluxurile energetice si spirituale care treceau prin ele fiind retrimise catre lumea larga. Si in felul acesta, informatiile controlate de zei ajungeau si la cele mai cunoscute oracole, printre care si cel din Delphi.

Ani de zile s-a afirmat despre acesta din urma ca ar fi “functionat” ba pe seama unor gaze halucinogene care se gaseau sub oracol, ba pe seama cine stie caror mincaruri sau ciuperci cu efect halucinogen. Realitatea este putin diferita. Gazele sau mincarurile halucinogene nu ofereau informatiile primite de la zei ci il deschideau pe sacerdotul care efectua serviciul catre lumea divina.

Apoi veneau informatiile celeste, care treceau prin sfincsi si se repartizau in functie de reteaua informationala creata de zei. Cum s-ar spune in zilele noastre, sfincsii indeplineau, pe vremuri, rolul satelitilor de comunicatie din zilele noastre, dar la un nivel la care satelitii nu vor ajunge niciodata.

Locul unde omenirea s-a nascut

Interesant este ca departe de a fi centre turistice active, zonele care adapostesc sfincsi par cuprinse de tacere, ca si cum cineva ar incerca sa le faca uitate in timp. Nu este vorba despre mina omului, cum s-ar putea crede ci despre o auto-protectie a zonelor respective. Energia emisa in preajma sfincsilor a dus la crearea unei faune cel putin bizare (vezi viperele de la Toplet, n. a)

dar si a unor fenomene naturale menite a-i alunga pe turisti. Este suficient sa privim statisticile din ultimii zeci de ani ca sa vedem cum zona Retezat – Godeanu a fost foarte rar vizitata si cum nu o data, cei care s-au aventurat pe muntii respectivi, au murit sau au suferit accidente grele.

“Cu Bucegii s-a intamplat altceva. Strainii au stiut dintotdeauna ca acolo sunt secrete nemaipomenite care pot da stapinire asupra lumii si a popoarelor. Si cum sa ajunga sa caute acele secrete, fara a fii remarcati? Asa ca au folosit cozile de topor romane si au introdus Bucegii in circuitul turistic.

In felul acesta, printre turisti, cautatorii de comori spirituale isi pot pierde urma usor printre ceilalti si pot parea oameni obisnuiti” afirma domnul Marian Dumitrescu, geologog si specialist in energia pietrelor. Cu toate acestea, in ultimii 3-4 ani, o serie de accidente bizare au tras un semnal de alarma asupra Bucegilor.

Avalanse, caderi in prapastie, accidente inexplicabile, ii determina pe tot mai multi turisti sa renunte la explorarea masivului Bucegi, cu toate ca asta nu convine anumitor grupari oculte. Si ceea ce parea imposibil, se petrece de cativa ani incoace: muntele se trezeste iar paznicii spiritualitatii universale s-au intors acasa, in locul unde omenirea s-a nascut.

Simboluri sacre ale ornamentici populare

Voi lua în discuţie simbolurile ornamenticii sacre româneşti, nu pe toate, căci mi-ar lua mult prea mult spaţiu, ci numai pe câteva dintre ele, cele mai importante în imageria poporului român şi care au directă legătură cu spiritualitatea pelasgo-daco-românescă.

Svastica

Înainte de a clarifica simbolismul svasticii atât de larg răspândit în tradiţiile antice vom spune că svastica nu este un semn / simbol politic, în esenţa sa, ea cuprinzând tot ceea ce este mai puţin politic. Ea este un simbol sacral de la origine şi până în prezent.

Ea nu este un simbol exclusiv oriental cum cred unii deoarece ea poate fi întâlnită atât la amerindieni cât şi în Europa antică, la greci celţi,fiind totodată şi un semn al lui Christos până în Evul mediu târziu.

La poporul român svastica are o importanţă fundamentală dată fiind fregvenţa cu care apare peste tot. În cimitire, în biserici, pe broderiile costumelor naţionale, pe pergamentele voevodale, etc. Or svastica , ce pare a se fi deslipit direct din tradiţia primordială, „este semnul sau emblema Polului, căci în adevar, lumea se învârte în jurul lui, Polul însuşi rămânând imobil şi neafectat de mişcarea pe care o produce; svastica nu figurează lumea ci acţinea principiului asupra Lumii” .

În acelaşi timp însă „Centrul.. este punctul fix pe care toate tradiţiile se învoiesc să-l desemneze ca Pol deoarece în jurul lui se efectuiază rotaţia lumii” M. Eliade ne atrage atenţia că în Centrul despre care este vorba se înalţă Muntele Cosmic, Arborele cosmic/ Arborele Vieţii identic în tradiţiile românilor cu Axis/Cardines Mundi sau Stâlpul/Columna Cerului.

Având în vedere că tradiţia românească este una de sorginte hiperboreană- pelasgică ar trebui să găsim măcar nişte răsunete ale acestor încheieri prezentate mai sus. Şi aşa si este. Găsim în tradiţia românescă unele credinţe referitoare la Centrul Lumii. Bunăoară se crede că pământul este înconjurat de

apa Sâmbetei. Apa Sâmbetei este matca tuturor apelor, ea fierbe asemenea apei rohmanilor (vezi Istrul/ Dunărea la Cazane). Acolo e cetatea lui Dumnezeu şi Mărul Roşu. Toate apele lumii ies din Mărul Roşu se răspândesc în lume şi se întorc la Mărul Roşu. Marea în care se află Mărul Roşu este Marea Neagră (!),

Mărul Roşu este Osia Pământului ( Cardines Mundi / Axis Mundi). El se găseşte acolo unde este Buricul Pământului(!),. Pe Buricul Pământului este un Munte Sfânt. Foarte ciudate aceste credinţe româneşti. Oare mai trebuie să amintim şi credinţa ţăranului român din anecdota lui Lovinescu în legătură cu svastica : „Nu! E a nost (semnul svasticii)! Îl avem de pe vremea urieşilor”?

Am spus că svastica este un simbol al Centrului dar el mai are un sens şi anume acela de semn solar Aceasta înseamnă că el este hierogliful lui Apollo, ipostaza saturnică a lui Zamolxe, ca dădător al luminii. Ştim din mai multe izvoare antice că Hiperboreea era patria de origine a lui Apollo iar Clement din Alexandria se

referă la Zamolxe cu epitetul expres de Hiperboreu. În calitatea sa de Tată şi creator al oamenilor Zamolxe este numit şi Zeul Om iar unul dintre vârfurile cele mai înalte ale munţilor Bucegi poartă chiar denumirea de Omu. Un fapt deosebit de interesant pentru noi, în certificarea tradiţiilor româneşti legate de Centrul

Lumii, este faptul că principalele culmi ale munţilor Bucegi privite dinspre nord întruchipează svastica ceea ce-l face identic cu Muntele Cosmic al legendelor tradiţionale, întrucât această figuraţie nu se mai gaseşte altundeva în lume.

Or deţinătorul legitim al svasticii ca semn arhetipal, semn ce semnifică printre altele şi mişcarea, are puterea de învârti roata lumii, putere echivalentă cu solve et cuagula aflată în strânsă legătură cu simbolismul lui Ianus/Ion/Iancus/Iancu, stăpân al marilor şi micilor mistere, distribuitor al vieţii şi al morţii.

El este acel Ler împărat, identic cu Regele Lumii stăpân al rohmanilor şi al muntelui Om din Centrul Lumii, stăpânul Polului Getic cum îl numeşte Marţial. Cu acest sens de semn al mişcării svastica apare pe piatra de mormânt a lui Negru vodă desemnând cele 24 ore cosmice pentru că mişcarea sa indică 24 de poziţii pe cvadratura cercului ceea ce face din Negru Vodă un mesager al centrului, al muntelui polar.

La prima vedere ne izbeşte înfăţişarea svasticii. Ea are forma a doi Z suprapuşi uneori Z transformându-se în S dar având acelaşi înţeles. Ea desemnează pe deţinătorii legitimi ai Polului, ai Centrului Lumii: Maica Pământ şi Tatăl Cer,cei doi Zamolxe despre care am mai vorbit. În cazul celor doi S există însă un dublu

înţeles: cei doi şerpi ai creaţiei, ce-i doi Zamolxe, amândoi reprezentaţi prin simbolul şarpelui dar şi o variantă a numelui Zamolxe – Salmoxe.În fapt tradiţia românească ne spune că Osia Lumi se sprijină pe un balaur/ şarpe care se încolăceşte în jurul său. Cuprinzătoare privire a simbolismului caduceului hermetic unde cei doi şerpi se încolăceşc în jurul Arborelui Lumii pentru a se uni

în vârful său dând naştere aurului hermetic, strălucirea spirituală şi puterea deplină asupra Polului şi svasticii care îl desemnează. Şi nu în ultimul rând, credem că are legătură şi cu acel mult vehiculat „păcat primorial” unde şarpele ori ne este reprezentat ca încolăcindu-se pe Arborele Vieţii ori ne prezintă şarpele ca element uranic el apărând din frunzişul Arborelui.

Octogonul

În „Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale” Ivan Evseev ne spune următoarele: „Cifra opt culcată este simbolul infinitului. Numărul opt se pune în relaţie cu octogonul – figură intermediară între pătrat şi cerc şi, ca atare, semnifică lumea intermediară, între cea terestră conotată prin pătrat şi cea uraniană, simbolizată prin cer” Cristina Pănculescu ne lămureşte şi mai clar în privinţa simbolismului

octogonului : „ Octogonul este simbolul geometric plan al Centrului; simbolul numeric este 8…Un alt simbol geometric plan ataşat Centrului este octogonul stelat.Acest simbol se raportează la aspectul activ, „ funcţional”, al Centrului … Prin Centru, după cum afirmă toate tradiţiile , se face legătura între Cer şi

Pământ. Simbolul geometric plan al Cerului este cercul. Simbolul geometric plan al Pământului este pătratul. Simbolul geometric plan al Centrului este octogonul care face trecerea de la pătrat ( Pământ) la cerc (Cer) şi reciproc”. Ceea ce este mai interesant este că în ornamentică populară românească acest simbol este

întotdeauna legat de Columna Cerului sau Osia Lumii , pe care grecii şi romanii o desemnau ca Polus Geticus, Axis Mundi şi Carmines Mundi; Columnă a Cerului care în plan material simbolizează trecerea de la Pământ la cer şi invers după cum octogonul face trecerea de la cerc la pătrat şi reciproc. Interesant este, de

asemenea, şi faptul că forma schematică a octogonului este rezultatul juxtapunerii a două cruci: crucea greacă (+) şi crucea Sf Andrei(X). Or,numele Sf Andrei derivă de la substantivul masculin andros care în limba greacă înseamnă Om, iar Om, cum am vazut ceva mai sus, este desemnarea lui Zamolxe ca Stăpân al Centrului şi Rege al Lumii.

Tot Ivan Evseev ne mai spune: „ Opt este numărul totalităţii şi al echilibrului cosmic, reprezentate prin cele opt direcţii ale spaţiuni ( inclusiv geografice) şi prin roza vânturilor: patru puncte cardinale şi patru direcţii intermediare. Aceasta poate semnifica însă şi direcţiile migraţiei hiperboreene, cu carcater civilizator.

Observăm în ceea ce priveşte octogonul sau steaua cu opt colţuri o complicaţie care ne determină să ne oprim asupra pătratului ca simbol al pământului. Unind vârfurile celor două cruci vom obtine două pătrate suprapuse simbolizând un caracter sacral dublu al pământului: Mama Pământ şi Pământul Solar (uranic).

Şi într-adevăr, tradiţia populară tinde sa ne dea dreptate:”Steua Polară (desemnând Polul Ceresc unit de Columna Cerului cu Polul terestru ca Centru al lumii) este Împăratul nostru. Este veghetoarea cerului. Ea e Stejarul Câmpului. Or, Steaua Polară face parte din Ursa Mare, după cum cu caracter ursid era reprezenată şi Diana/Artemis, ipostaza mai nouă şi mai „ funcţională” a divinităţii pământului Geea.

În ceea ce priveşte pământul „solar” vom spune că această denumire se aplică întotdeauna Centrului din care derivă, atât în plan spiritual , cât şi material, manifestarea. Aceast pământ solar în tradiţiile antichităţii se numea Surya sau Siria şi este identic cu Hiperboreea lui Apollo/ Zamolxe. Vine să întărească

această imagine tradiţiile româneşti care „ de fiecare dată … când vor să exprime forţa, măreţia, frumuseţea, luminozitatea, ele (legendele – n.n) folosesc cuvântul sur: Calul sur, Vulturul sur, munţii suri…

Or în limba română modernă sur înseamnă cenuşiu ceea ce nu corespunde deloc sensului citat de noi…Noi socotim că în realitate acest sur este Soarele în limba primordială. Afirmăm chiar că „întunecarea” cuvântului ne convinge, căci ea corespunde „ întunecării” inerente legii de desfăşurare a ciclului”. Prin urmare şi octogonul este un simbol care legitimează tradiţia românească ca urmaşă directă a celei pelasgo-hiperboreene.

Funia şi şarpele

Şarpele este un simbol extrem de răspândit şi cu o plurivalenţă de înţelesuri, atât pozitive (demiurgice, divine) cât şi negative (infrernale). Una dintre principalele semnificaţii simbolice ale şarpelui se referă la curenţii cosmici care nu sunt altceva decât expresia acţiunilor şi reacţiunilor forţelor emanate de cer şi, respectiv, de Pământ. Unirea dintre Cer şi Pământ este manifestată tocmai prin aceşti curenţi pentru că fără ei aceasta nu s-ar produce. Atunci când şarpele are aceasta semnificaţie , este cel mai adesea asociat unor simboluri axiale cum ar fi

arborele sau bastonul.
La români Şarpele este consubstanţial cu arborele cosmic ( bradul sau Mărul Roşu) şi de aceea îl găsim în iconografia primară încolăcit pe arborele lumii. Din unele variante ale miturilor cosmogonice româneşti reiese că şarpele a preexistat cosmosului şi a ieşit odată cu arborele cosmic din apele primordiale.

După părerea lui V. Lovinescu şarpele în formă de S , străpuns la mijloc de o săgeată simbolizează fixarea mercurului alchimic, ce este considerat ca un principiu feminin. Ceea ce este de-a dreptul curios este că geografia Europei şi mai ales a zonei Balcanice se joacă cu noi.

Şarpele sub forma lui S este desenat în plan geografic de lanţul Muţilor Carpaţi Balcani care, culmea, este străpuns la mijloc de Axul lumii, care este situat în Bucegi şi cunoscut sub numele de Columna Cerului.

Şarpelui în formă de S, prezent şi în cazul svastcii cu braţele curbate închipuind doi şerpi suprapuşi, i se asociază ca simbol echivalent spirala dublă ce se regăseste pe motivele ornamentale ale Columnei Cerului în ornamentica românească. Simbolismul dublei spirale este echivalent, dintr-un anumit punct de vedere, cu simbolul yin/yang care, la randul său este prezent natural pe fata de

NE a vârfului Ocolit din Bucegi, şi care este legat de simbolismul Oului Lumii ale cărui două jumătăţi, atunci când se despart, devin Cerul şi Pământul. Amprenta acestui principiu s-a păstrat în ambele jumătăţi după separare.: pe Pământ se identifică cu traseul sinuos al munţilor Carpaţi-Balcani străpuns de Axis Mundi în centru iar pe cer în constelaţia Dragonului, constelaţie circum polară care după

cum observă V. Lovinescu are tocmai forma lanţului muntos. Altfel spus Costelaţia Dragonului şi dublul său dacă sunt luate împreună şi interconectat, aşa cum ne îndeamnă să facem însuşi spirala dublă, nu este altceva decât o hierofanie a şarpelui primodial. Ori tradiţile româneşti vorbesc despre un asemenea şarpe numindu-l express Împăratul Şarpe. Ele spun despre un şarpe

uriaş care trăieşte sub nisipurile malului mării şi anume într-o porţiune în care se deschide o peşteră care comunică cu marea şi cu nisipul. Se spune că acest şarpe este impresionat de către inima unui muritor a cărui inimă trebuie să bată într-un anume fel pebtru a ajunge la auzul şarpelui. Când bătăile inimii ajung la el şarpele mugeşte de sub pământ dar nu poate fi auzit decât de cel căruia îi este

adresat mugetul. Aceste tradiţii mai vorbesc şi despre un balaur ce stă încolăcit pe Osia Lumii. Aceleaşi tradiţii ne amintesc de Ler Împărat care locuieşte pe un munte mare ce nu poate fi găsit decât de acela care place lui Ler Împărat. Este de semnalat aici faptul că nici Împăratul Şarpe nu poate fi auzit decât de acela a cărui inima i-a atars atenţia. Lucru şi mai ciudat este faptul că şarpele Glykon,

descoperit în tezaurul de statui de la Tomis, se termină cu un cap de OM iar corpul său închipuie o succesiune de spirale în formă de opt. Dacă avem în vedere aceste identităţi atunci putem spune că împăratul şarpe identic dintr-un anume punct de vedere cu Ler Împărat este Regele Lumii, stăpân al centrului care nu este altul decîât Zamolxe în calitatea de Zeu Om şi Zeu Moş.

Dacă până acum am vorbit de simbolismul şarpelui la nivel macrosmic, vom trece spre înţelesurile microcosmice ale acestuia parcurgând un initinerar ce presupune o pornire din literatura vedică şi o oprire în tradiţia romanescă. O trecere de la regele lumii la protectorul casei şi familiei.

Un mit cosmogonic vedic ne spune că Şarpele primordial înainte de creerea lumii plutea imobil pe oceanul universal de lapte. Or, este ştiut că pentru români casa este un microcosmos cu valenţe sacre. Iar tradiţiile legate de casă implică existenţa unui şarpe al casei, de culoare albă ce stă în peretele sau sub pragul casei, nu muşcă, nu face rău nimănui ci doar ticăie motiv pentru care mai este numit şi ceasornicul casei. În descântecele româneşti preluate şi de cultura

modernă se spune: „ Sarpele casei,alb,/ Fără de venin/ Iata-ni-l azi în prag/ Falnic şi senin/ Laptele de la oi/ În blid alb adus/L-a sorbit domol / Cam pe la apus”. Deci Şarpele casei este identic la nivel microcosmic cu Sarpele macrocosmic, identic la rândul lui cu regele lumii situat în Centrul Lumii încolăcind columna cerului.

Pe de altă parte însă simbolismul şarpelui este preluat în imagistica populară, şi mai ales creştină, sub aspectul funiei care prin sinuozuităţile imprimate de mişcarea ei aduce extraordinar de mult cu mişcările unui şarpe. Or bisericile de lemn româneşti sunt înconjurate de un brâu în torsadă (răsucit) format din doi şerpi ale căror trupuri înlănţuite aduc cu o funie şi care se despart abia deasupra uşilor de la intrare.

Crucea

Crucea apare sub diferite forme în ornamentica populară şi este de o vechime mult mai mare ca si crştinismul. Crucea este în primul rând osatura octogonului în dublă formă (+ şi X) şi a svastiicii în forma sa simplă de cruce orizontalăînscrisă cunoscută sub numele de cruce greacă.

În simbolismul tradiţional crucea este asimilată arborelui cosmic căci „ prin cruce = centru se operează comunicarea cu cerul”. În creştinismul popular nu se schimbă cu nimic situaţia „ Crucea , făcută din lemnul Arborelui

Cunoştinţei Binelui şi Răului, este identificată sau se substituie arborelui cosmic; ea este descrisă ca un arbore care urcă de la pământ la cer, copac veşnic care stă în mijlocul cerului şi al pământului sprijinind cu tărie universul sau arborele

vieţii plantat pe Golgotha. Pe de altă parte numeroase texte patristice compară crucea cu o scară, cu o coloană sau cu un munte” toate simboluri ale lui Axis Mundi sau Osia Lumii.

Cu atât mai mult cu cât crucea verticală (crucea răstignirii cu braţul vertical mai lung şi cel orizontal mai scurt) prin axul său vertical reprezintă tocmai axul lumilor iar cel orizontal reprezintă planul terestru în care se manifestă principiul coborât de-a lungul Columnei Cerului în manifestare.

Un alt simbol al Centrului este crucea orizontală care însă se raportează numai la un singur plan de existenţă (lumea) simbolizând expansiunea lumii în discuţie, pornită din centrul crucii după imaginea principiului simbolizat întotdeauna de punctul central al crucii. După acest principiu al crucii orizontale s-a ptrecut migraţia pelasgo-hiperboreană dinspre centru (Dacia) spre cele patru zări.

La cele mai sus amintite pare sa se raporteze şi crucea orizontală aflată în vârful unui ax piramidal situată pe acoperişul unei clădiri din incinta Mănăstirii Ialomiţei aflată în imediata vecinătate a muntelui sfânt.

Stâlpul funerar

Stâlpul funerar daco-românesc este identic cu Axa Lumii al cărei echivalent este Arborele Vieţii ce creşte în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului. Or pentru români Copacul Vieţii este bradul care uneori este asimilat unui par ce ieşise din noianul de ape şi este

pus la capătaiul mortului. Romulus Vulcănescu aminteşte de parul funerar dac reprezentat pe Columna lui Traian, par care s-a transformat mai apoi în colonetă funerară. Uneori bradul este tăiat şi plantat la căpătâiul mormântului: „Dar ei când m-au pus /În mijloc de câmp/cânii să-i aud/Cum latra-a pustiu,Si urla-a muţiu/Si sa mai aud / Cocoţii cântând/Muieri mimăind ( jelind) /şi preoţi cetind/…./ Ei m-au îmbunat/ că ei ma sădesc/ Nu ma secuiesc/ Şi ei m-au mintit/ Ca m-au secuit/Jos la rădăcină/Cu fum de tămâie/Mai pe la mijloc/Chiti de busuioc/Tot milă şi foc/Sus la crengurele/Chiţi de ocheşele/Tât milă şi jele”.

Conform aceluiaşi R. Vulcănescu stâlpii funerari costituie categoria cea mai raspândită de monumente mitice folosite de români. Ei fac parte integrantă din piesele rituale ale înmormântării aşezându-se pe mormânt. Ca şi alte însemne stilimorfe funerare între care menţionăm târuşul suliţa sau săgeata bradului,

crucea sau troiţa, stâlpul este un simbol al Columnei Cerului care, la rândul ei, este un substituit al Arborelui Lumii.
În tradiţiile şi datinile românilor Arborele Lumii sau Arborele Cosmic este locul de pornire al unei călătorii către zonele cunoscute si necunoscute le cosmosului. Escaladarea nu se poate face de către oricine şi oricând.

Au acces, în anumite condiţii şi cu anumite restricţii doar eroii, oamenii iniţiaţi şi morţii care au dus o viaţă virtuoasă. De altfel, obiceiul de a se marca cu menhire, succedanee ale Columnei Cerului, mormintele eroilor şi ale oameilor de seamă este foarte vechi datând din epoca pelasgilor. Eroii călătoresc prin mijloace numai de ei ştiute şi uneori sunt ajutaţi de animale fabuloase Pasărea Măiastră sau

Pasărea Sufletului de exemplu, ce uneori este reprezentată în simbolistica stâlpului funerar printr-o pasăre plasată în vârful lui.
Această axă a lumii este identică cu pomul vieţii care creşte în centrul lumii sau în Buricul Pământului. Prin urmare şi un stâlp funerar poate simboliza Centrul Lumii ca de altfel şi Coloana Infinitului care-l reprezintă. Un astfel de centru nu aparţine

spaţiului profan, geometric, ci spţiului sacru în care se poate realiza comuniunea cu cerul sau cu lumea subterană. El este punctul paradoxal al rupturilor de nivel, punctul în care se poate transcende lumea fizică. Tocmai prin faptul că aici în centru se transcende lumea sensibilă, se transcende implicit şi timpul ,durata, obţinându-se prezentul continuu atemporal.

i pentru a conchide vom spune că în tradiţiile româneşti lumea subterană unde merge sufletul şi trupul mortului într-o prima fază, lumea sensibilă unde rămân cei ce au supravieţuit răposatului, şi lumea celestă unde se retrage după o perioada sufletul celui plecat sunt unite tocmai de acest Axis Mundi sau Columna a Cerului. Acesta este motivul pentru care şi în prezent în tradiţia românescă

rezidă un puternic cult al strămoşilor. Mai trebuie spus că acest Centru al Lumii este sălaşul, ca să spuneam aşa, al Regelui Lumii/ Zamolxe, stapân peste lumea de dincolo în calitatea sa de Ler împărat.

Bibliografie

1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972

Valac,Dac,Român,marile etnonime ale aceluiasi neam

De peste 150 de ani dicţionarele limbii sanscrite şi ulterior cele de mitologie generală

spun lumii întregi că valahii au fost sacralizaţi ca zeitate colectivă a înţelepciunii denumită Valac-Hilya în mitologia vedică. Cu toate acestea continuă în mod absurd să se afirme de către filologi că etnonimul „valac” ne-ar fost atribuit după mai mult de două milenii de la această atestare de către slavii, – chiar şi grecii, nepoţii noştri, se lăudă că ne-ar fi atribuit ei  acest etnonim -care ar fi venit prin secolele VI-IX pentru a continua în spaţiul carpato-danubiano-pontic lecţiile de vorbire întrerupte în anul 271 d.Chr. de retragerea aureliană.

Prea a trecut, însă, mult timp de la formularea acestei explicaţii lipsită de orice temei pentru a nu respinge ca detestabilă aroganţa cu care Universitaţile din ţară şi mai ales Academia Română, refuză să accepte, după zeci şi zeci de ani de progrese în lumea tuturor ştiinţelor, că atestarea de cu 4000 de ani în urmă se referă la naţiunea română din moment ce toate dicţionarele alătură cuvântului „valac” şi pe cel de „dac”.

Prea ne este specific tandemul etnonimic „valac-dac” pentru a nu se remarca faptul că alături de zeitatea Valac-Hilya se află la mare preţ în mitologia vedică zeul Dakşa considerat zeu creator, „strămoşul primordial al tuturor fiinţelor lumii”, cum găsim înscris la V. Kernbach.

-  Cei care erau adoraţi ca zeitate colectivă în India sub denumirea de Valac, erau străbunii noştri Pelasgi, acei nobili Arya, preoţi,  care au devenit clasa conducătoare a Indiei, denumiţi şi Brahmani (Rahmani-Ramani-Rama). Cercetători de la Universitatea britanică Cambridge, în frunte cu renumitul Gordon Childe,

au stabilit ca spaţiu de dezvoltare a Culturii Vedice, zona Carpaţilor, de unde aceasta a fost dusă în India de nobilii (preoţii) Pelasgi, ca dovadă pentru acestea, limba română are acum peste 1000 de cuvinte comune cu sancrita (limbă moartă), printre care şi cuvintele sacre ale vedelor, Om, Sa, Rama, Dakşa, Valac (valah), Vede, etc  -

Cu o nepăsare condamnabilă au trecut lingviştii, şi filologii noştrii în general, peste faptul că celebrul tandem „valac-dac” se regăseşte şi între cuvintele de uz comun ale limbii sanscrite: „valaka” având înţelesul de procesiune, iar „dakşa” pe cel de sărbătoare a solstiţiului de iarnă. Atunci cand este adjectiv „dakşa” mai are şi înţelesul de capabil, de priceput.

Exista şi cuvântul „dikşa” care defineşte totalitatea pregătirilor pentru un act religios şi cu toate acestea sutele de cuvinte comune limbii române şi limbii sanscrite, printre care şi cele de mai sus, n-au făcut obiectul cuvenitelor cercetări, în ciuda faptului că lucrările meritorii ale autodidacţilor cu privire la acest fond româno-sanscrit au solicitat frecvent studierea şi includerea lui oficială în istoria limbii române începând cu anul 1909 (sic).

Revenind la problema în sine a etnonimelor valac şi dac, definitoriu este faptul că alături de teonimele Valac-Hilya şi Dakşa, cuvintele sanscrite de uz comun: „valaka, dakşa şi dikşa” au de asemenea semnificaţie sacră, ceea ce pune în evidenţă statutul sacru acordat vlahilor din Dacia, precum şi prestigioasa lor anterioritate în raport cu perioada apariţiei primelor scrieri vedice, cum este Rig-Veda datând din prima jumatate a mileniului doi înainte de Cristos.

Memoria colectivă a omenirii păstrează prin memoria nemuritoare a cuvintelor amintirea faptului că Valahia Dacică reprezenta Paradisul pentru toată omenirea de la Est la Vest şi că valahii numiţi şi daci erau considerati sfinţiţi pentru fervoarea cu care şi-au asumat rolul de misionari civilizatori în numele Dumnezeului Dumnezeilor lumii.

Această concluzie este confirmată şi de cercetările Institutului American pentru Drapelele Lumii pe baza cărora Whitney Smith a arătat în tratatul său de vexologie, din anul 1975, că sub semnul Dragonului Dacic s-a făcut istoria lumii din Persia până în Bretania timp de 2500 de ani.

Or, aşa după cum am arătat în repetate rânduri, simbolul numit Dragonul Dacic este hieroglifă pentru numele lui Dumnezeu, care se citeşte la fel ca şi tetragrama sacră.

Pentru vlahii din sudul Dunării cuvântul Vlac urmează succesiunea de transformări Vlac→Dlac→Trac, iar pentru cei ajunşi în Mesopotamia cuvantul Dlac este citit în sens invers pentru a genera cuvântul Caldei numiţi şi Haldei în Cartea proorocului Daniel.

Ei sunt cei care au răspuns împăratului în limba aramaică. Cuvântul „haldeu” s-a păstrat prin tradiţie şi în limba română de către călugării Daciei încreştinaţi ulterior, care îl mai atribuie uneori şi preoţilor de mir, aşa cum se arată în Micul Dicţionar Academic.

Spre deosebire de plăsmuirile admise până acum fără probe, aceaste explicări ale etnonimelor „valac” şi „dac” bazate pe atestări de mare prestigiu ne conferă nouă, celor care vieţuim de la Facerea Lumii pe pământul Daciei, statutul unic de entitate sacră etalon, atât pentru civilizaţiile din Orient, cât şi pentru cele din Occident, care împreună ne-au considerat în mod explicit Axis Mundi.

Poate că în spiritul acestei sacralităţi primordiale trebuie căutată şi originea reală a etnonimului „român” având în vedere că deducerea lui din „romanus” ar presupune un fapt istoric fără precedent în spaţiul cucerit de imperiu, cu atât mai greu de acceptat cu cât începând cu Maximus Thrax în anul 235 şi până la Focas (602-610) împăraţii au fost de origine illiro-tracă.

Dacă vom mai avea în vedere şi marea revoltă a vlaho-tracilor declanşată în anul 257 de Ingenuus, dar continuată pe ambele maluri ale Dunării de Regalian (258-268) din neamul lui Decebal, care ajunge conducătorul marelui regat independent dintre Corint şi Vistula, Moravia şi Nipru cu capitala la

Sarmisegetuza, unde a şi bătut monedă proprie, nu rămâne mai nimic din aşa numita mândrie a vlaho-dacilor de a renunţa la propriul lor etnonim şi de a-l adopta pe cel de „romanus”.

Şi totuşi românii ca vorbitori ai limbii române au fost până la sfârşitul secolului XIX populaţia dominantă în Peninsula Balcanică la nord de Corint şi cu toate fracturile provocate de istorie încă se mai regăsesc sub forma unor comuităţi străvechi până la mari distanţe dincolo de graniţele actuale ale României.

Pe acest fundal geo-istoric incompatibil cu asumarea la nivel de masă a lui „romanus”, atunci când Roma nici nu mai era o glorie, lingviştii ar trebui să reevalueze semnificaţia faptului că pentru etnonimul „român” au supravietuit şi forme rotacizate, nu numai în dialectul istro-român despre care se spune că ar fi

rotacizat cuvintele de origine latină, ci chiar în limba albaneză care prin marea ei vechime a conservat în fondul traco-illir şi cuvântul „rrëmër”, sinonim pentru cuvântul „vlac” cu conotaţia sa de oier. Dar conform unui larg consens existent între lingvişti (Émile Benveniste, Origines de la formation des noms en

indo-européen, Paris, 1962, p. 3-22) tipul nominal în r/n este considerat cel mai arhaic vestigiu pentru străvechea flexiune indo-europeană, aşa încât prin însăşi formele sale rotacizate „rrëmër” sau „rumăr” cuvântul „român” provine din fondul prelatin fiind asociat celor mai arhaice vestigii ale fondului indo-european,

de unde şi posibilitatea de a-i explica originea pe baza celor mai vechi atestări scrise, mult mai vechi decât bănuitul „romanus” asociat distrugerii şi jefuirii timp de 165 de ani a cel mult o cincime din teritoriul Daciei.

În fond, un foarte mare număr de autori antici (Homer, Herodot, Eniu, Amian, Quintilian, Plaut, Cato, Polibiu, Cicero, Ovidiu etc) şi unii autori din prima parte a evului mediu (Isidor de Sevilla, Papa Nicolae I, Suidas etc) ne-au considerat barbarofoni, adică vorbitori de limbă barbară, alături de locuitorii din jumătatea

sudică a continentului european alcătuind astăzi zona limbilor romanice.
Dar în acest caz, remarcabil este faptul că ritualul Fraţilor Arvali de sfinţire a ogoarelor adresat zeului Mars era numit Ambarvalia (vezi Dicţionarul de mitologie generală al lui Victor Kernbach), ceea ce arată că denumirea de „barbar” a fost la origini un concept sacru (Ambarvalia = Ambarbaria) şi că denumirea sacră de

Arvali este desprinsă chiar din numele sacru al ritualului: Amb-arvali-a. În mod similar numele de „rumăr” se regăseşte în cuvântul „B-arbar”, unde segmentul „arbar” a suferit trecerea B→M, adică „armar” rostit uneori în albaneză „rrëmër”, ca şi în istro-română „rumăr”, iar în daco-română „rumân” sau „român” prin trecerea lui r→n.

Foarte uşor se poate constata, însă, că cele două variante „Ambarvalia” şi „Barbar” provin si ele de la aceeaşi sintagmă teonimică arhetipală Valac-Valac atunci când este abreviată Val-Val, de unde şi Bar-Val din Ambarvalia, dar şi Bar-Bar pentru sonorizarea ambilor termeni ai sintagmei. Ca dovadă că această

explicare pe baza limbii române a cuvântului „Arvali” este corectă, în cântecele Fraţilor Arvali au mai rămas prin uz religios antic cuvintele româneşti „berbece” (berbecez în loc de verveces) şi „descântec” (descindentes devenit ulterior carmen dicentes).

Tot pe seama abrevierii Val-Val devenită Var-Dal, prin trecerea V→D ilustrată în tabel, se explică originea sacră a străvechiului cuvânt dacic Vardal, devenit Ardal sau Ardeal prin pierderea lui V iniţial.

Pentru moment renunţăm la celelalte conexiuni care toate pun în valoare importanţa imensă a sintagmei teonimice arhetipale Valac-Valac, pentru a sublinia că pe seama ei au apărut în diferite epoci etnonimele „Valac, Dac, Rumân” perfect interşanjabile prin una şi aceeaşi semnificaţie sacră şi că limba

română vorbită de purtătorii acestor etnonime este limbă liturgică, dar şi prima matrice reală a limbilor romanice. Dacă vom mai constata că Svenska se mai poate scrie (s)Velska, că Vlah se mai poate scrie Helv sau Horv, iar Vlas se mai

poate scrie şi Slav atunci vom înţelege că importanţa limbii române este mult mai mare pe măsura a ceea ce înaintaşii, stăpâni pe ştiinţa originilor, au vrut să sugereze prin oronimul Himalaia (Hivalaia = Valahia) sau prin oronimul mitic Himli.
George Liviu Teleoacă

Dragonul Dacic de pe Columna lui Traian il reprezinta pe Dumnezeu

Despre stindardul dacic s-au scris foarte multe studii. Astazi va prezentam insa o ipoteza originala, extrem de indrazneata care apartine unui impatimit de cercetarea istorica. Este vorba de George Liviu Teleoaca, un chimist de profesie care, dintr-o mare pasiune pentru esenta sacra a civilizatiei inaintasilor nostri incearca sa demonstreze un fapt tulburator: dragonul dacic, stindardul pe care il vedem reprodus in mai multe locuri pe Columna lui Traian, il reprezinta pe insusi Dumnezeu.

O teorie care, cu siguranta, va trezi pasiuni, va fi contestata de unii, dar, de ce nu, ar putea deschide noi orizonturi de cercetare pentru specialisti. (Dumitru Manolache)

Moto: „De-a lungul secolelor, procesul de alterare al simbolurilor s-a manifestat prin acoperirea lor cu pseudosemnificatii, prin Inecarea lor In false simboluri sau atribuirea de semnificatii aberante; de aceea, simbolurile se cer curatate de sedimentele depuse In timp”.

(Florin Biciusca, “Centrul lumii locuite”) George Liviu Teleoaca este un chimist pasionat de istorie, cu o activitatea pluridisciplinara, un cercetator de talent, “plin de neastampar si orientat spre motivele intrinseci ale interesului epistemic, al voluptatii explorarii si atractiei misterelor”, cum il caracteriza profesorul dr. Ion Manzat.

Autor al mai multor eseuri despre inceputurile civilizatiei pe aceste pamanturi, ajutat de ratiunile chimistului axate pe ideea de structura, a descoperit ca si acest domeniu poate fi sistematizat.

”Operand astfel, ne-a marturisit George Liviu Teleoaca, am constatat ca stravechiul cuvant romanesc “valc” sau “vlac” a fost atestat cu peste 3 700 de ani in urma in Rig-Veda si ca singur poate explica formarea a patru grupe mari de cuvinte ale lumii referitoare la toponime, hidro-toponime, etnonime, precum si la

cuvinte fundamentale de uz comun, de unde si concluzia ca originea civilizatiei cuprinsa intre Oceanul Indian si Oceanul Atlantic este esentialmente valahica”.

Cu toate ca Whitney Smith, fostul director al Institutului american pentru drapele, plaseaza dragonul dacic Impreuna cu variantele sale Intre drapelele care au facut istoria lumii (1), nimeni n-a Incercat sa dezlege taina imensei sale puteri care i-a asigurat venerarea timp de peste 2500 de ani din Persia si pana In Anglia,

englezii mai purtandu-l Inca In cruciade, dar si In batalia de la Bosworth din anul 1485. Iata, Insa, ca „nu aduce anul ce aduce ceasul” cel bun, cand ajuns din Intamplare In foarte bine organizata biblioteca din incinta primariei Slanic

Prahova am zabovit, fara graba, ca orice om aflat In concediu, asupra foto-imaginilor de pe Columna lui Traian cuprinse In albumul publicat de Constantin Daicoviciu si Hadrian Daicoviciu Inca din anul 1966. Intre ele si metopa In care lui Zeus, numit de romani Jupiter, Ii este asociat In aceeasi logica de zeu tutelar Dragonul Dacic.

Plasate In acelasi registru superior, cele doua icoane asociate una celeilalte conduc, fara echivoc, la concluzia ca Dragonul Dacic Il desemna pe Dumnezeu In conceptia dacilor, tot asa dupa cum Jupiter Il desemna pe Dumnezeu In viziunea agresorilor romani.

Dragonul Dacic il desemneaza pe Dumnezeu Abordarea plastica In semi-profil si a Dragonului Dacic, caruia Ii este redata si cea de a doua ureche, asa cum se vede bine si pe copia Columnei de la Muzeul de Istorie Nationala din Bucuresti, consolideaza ideea ca realizatorii Columnei au conferit una si aceeasi semnificatie celor doua icoane, asa Incat se poate afirma cu certitudine ca Dragonul Dacic Il desemna pe Dumnezeu.

Din nefericire, Bartoli (2), ca si toti istoricii care au studiat mesajele

Columnei, n-a sesizat ideea In care a fost realizata aceasta metopa si, ca atare, In impresionantul sau volum de stampe consacrat Columnei, nu s-a mai

considerat obligat sa redea cu fidelitate ambele icoane de pe Columna, desenand Dragonul Dacic cu un ireal corp de sarpe, dar si In varianta profil mai usor de realizat, fara sa se mai vada si a doua ureche a capului de lup obligatorie pentru un semi-profil.

Prea putin importanta pentru epicul bataliei de la Tapae, metopa a fost creata special pentru a spune peste milenii ca Dragonul Dacic desemna prin Nume pe Dumnezeul transcendental, aflat din punct de vedere teologic chiar mai presus de idolatrele Intruchipari antropomorfice.

Surprinzatoarea analogie a hieroglifei cu rol de fonograma Ca dovada ca Dragonul Dacic Il desemneaza pe Dumnezeu prin Numele Sau si ca acest Dragon Dacic trebuie citit ca o hieroglifa cu rol de fonograma, care indica un nume, vom recurge de aceasta data la analogia cu banala reclama intitulata „Camelia Pana”

oferita puterii de Intelegere a omului de rand anul acesta de o publicatie centrala In care rebusul unei camile cu pene desemneaza numele unei persoane. Ceea ce confera certitudine faptului ca cele doua fotograme au fost realizate urmand una

si aceeasi logica grafica este si constatarea ca varianta camilei cu aripi este aidoma lupului cu aripi de pe drapelul unitatii galeze, ca alta varianta a Dragonului Dacic Inscrisa In tratatul lui Whitney Smith.

Cuvinte de pe vremea cand exista o singura limba Daca vom merge cu gandul mai departe si vom avea In vedere doar capul camilei cu cele cateva pene, vom constata ca si In urma cu mii de ani simbolul dacic alcatuit dintr-un cap de lup cu alte cateva pene a fost realizat urmand una si aceeasi logica grafica, fapt ce ne

permite sa afirmam ca Numele lui Dumnezeu ilustrat pe metopa 18 a Columnei de larg-raspanditul dragon dacic este Volco-Black. Capul de lup sugereaza, In mod evident, cuvantul Volco asemenea cuvantului rusesc volk = lupul, iar imaginea segmentului cu pene face aluzie la corbul prezent In mitologie,

In folclor, dar si In religie ca simbol pentru culoarea neagra, care sugereaza In acest fel cuvantul Blac ca si cuvantul englezesc black = negru, din vremea cand era doar o singura limba. Puterea Dragonului Dacic, semnul sub care s-a facut

istoria lumii Extrem de importanta este semnificatia teologica a acestei metope care spune peste milenii Intregii omeniri, cu autoritatea imperiala a Columnei lui Traian, ca Dragonul Dacic este semnul lui Dumnezeu.

Acest mesaj al Columnei dezleaga, astfel, taina imensei puteri a Dragonului Dacic sub semnul caruia s-a facut istoria lumii din Persia pana In Anglia. De aici si definitia pentru dacologie ca stiinta a edificarii lumii civilizate prin sacru In numele revelatiei primordiale dacice, asa dupa cum am aratat In eseurile intitulate

„Dragonul si falera”, „Varful Peleaga”, „Un simbol pentru unitatea funciara a Europei” sau „Romanii In cartile sacre ale omenirii”. In Incheiere mai trebuie spus ca In deplin acord cu eseurile mai sus amintite, Columna lui Traian din forumul celor doua biblioteci emblematice, cea greaca si cea latina, reconfirma faptul ca

centrul spiritual al lumii este In Dacia Ardeleana, acolo unde a existat, necontestat, si ca atare continua sa existe, Axis mundi.

Eliszar