Ce nu stiati despre CIA

Probabil ca nu exista om de pe strada sa nu fi auzit de CIA. Multi stiu ce este si cu ce se ocupa cea mai mare agentie de spionaj din lume. Dar cu siguranta, nu stiati aceste detalii fascinante, prezentate de revista “Gear”:

1. CIA (Central Intelligence Agency) publica PDB, adica Presidential Daily Brief, o publicatie periodica, cea mai costisitoare din lume, dar cu cel mai mic tiraj. Prezinta evenimentele zilnice ale lumii si este citita de doar cativa politicieni de frunte ai Americii.

2. In timpul razboiului din Vietnam, CIA a condus cea mai mare linie aeriana particulara din lume, American Air, cu arme si bagaje cu tot. In perioada ei de varf numara 165 de avioane si 5.000 de angajati. A fost “restructurata” dupa caderea Saigonului.

3. In 1953, CIA a incercat sa achizitioneze rezervele mondiale de LSD, de teama ca Uniunea Sovietica si China le-ar putea folosi ca arme chi-mice. In urma nenumaratelor teste facute cu acest narcotic, in 28 noiembrie 1953, chimistul Fred Olson s-a aruncat de la etajul 10, dupa ce a primit o supradoza “in timpul serviciului”.

4. Aproape 90 la suta din informatiile adunate, analizate, disecate, triate si transmise mai departe de CIA provin din surse “deschise” – adica, presa: CNN, The New York Times si alte publicatii periodice.

5. Potrivit unei statistici, exista 285 de carti despre CIA, ceea ce inseamna ca este agentia de spionaj despre care s-a scris cel mai mult. Pe locul doi urmeaza KGB-ul, cu 107 carti, in timp ce Serviciul Secret Britanic se afla pe locul trei, cu 52 de titluri. Agentia de spionaj norvegiana ocupa ultimul loc, cu doar… doua carti.

6. CIA a pregatit si antrenat SAVAK, forta de securitate iraniana, la cererea sahului Iranului. In 1976, organizatia Amnesty International raporta ca SAVAK detinea recordul in materie de incalcare a drepturilor omului, practicand metode de tortura “de neimaginat”: biciuri cu sarma de cupru, injectarea de ace fierbinti etc.

7. Numarul de pagini ale unui memoriu intern CIA, intitulat “Rapoarte despre tentativele de asasinare a lui Fidel Castro”: 133.

8. Operatiunea Stargate a fost o initiativa care apela la clarvazatori pentru a prevedea actiunile inamicilor in timpul Razboiului Rece. Cu ajutorul lor se incerca depistarea submarinelor sovietice, ascunzatorile secrete ale lui Moamer al Gaddafi etc. O ancheta efectuata pentru a evalua validitatea Operatiunii Stargate a concluzionat ca procentul de succes al clarvazatorilor se situa in jur de 15 la suta – cam tot atat cat o presupunere bazata pe logica. Operatiunea a fost dizolvata in 1996.

9. CIA a fost convinsa ca prin controlul mintii se pot crea “super spioni” – agenti imuni la torturi – si a investigat posibilitatea implantarii de informatii in creierul unor “ mesageri”, care nu puteau fi recuperate decat prin semnale stabilite dinainte. Experimentul facea parte
dintr-un proiect mai mare, intitulat MK-ULTRA, care a fost abandonat oficial in 1963.

10. CIA a cheltuit 5 miliarde de dolari sprijinind rezistenta islamica din Afganistan, doar cu scopul de a submina URSS.

11. CIA opereaza un trafic computerizat mai mare decat al celor mai multe banci mondiale la un loc. Operatiunile pe computer sunt conduse de pe sapte unitati gigant, cunoscute sub numele de “Cei sapte pitici”.

12. Peretii din aceste incaperi nu au urechi: pentru a preveni preluarea semnalelor electromagnetice provenite de la computere de catre forte ostile, peretii sediului CIA din Langley, Virginia, sunt captusiti cu cupru.

Banca oculta a Vaticanului

Ce au in comun capii Cosei Nostra, Bernardo Provenzano si Toto Riina, cu Roberto Calvi de la Banca Ambrosiano sau cu senatorul Giulio Andreotti? Conturi secrete in impenetrabila banca a Sfantului Scaun, Institutul pentru Operele Religioase – IOR, sustine revista italiana “Panorama”.

Revista italiana Panorama face o prezentare a cartii “Vatican SA”, aparuta sub semnatura ziaristului Gianluigi Nuzzi, o lucrare exploziva bazata pe mii de documente din arhiva monseniorului Renato Dardozzi, cancelarul Academiei Pontificale de stiinte, aflat doua decenii printre putinii consilieri ai cardinalilor care s-au succedat la Secretariatul de Stat al Vaticanului.

Pentru prima oara in istoria Sfantului Scaun, ies la lumina mii de documente dezvaluind afacerile financiare oculte ale IOR si existenta unui gen de “oficiu pentru afaceri secrete” in interiorul Vaticanului, care opera pentru a corecta sau reduce la tacere afacerile stanjenitoare si dificile din anii framantati ai epocii lui Karol

Wojtila. De la Banca Ambrosiano la afacerea Enimont, de la mita la amenintari, arhiva Dardozzi dezvaluie un fluviu de bani, vehiculat in paralel de IOR, o retea offshore de depozite-paravan pe numele unor fundatii-fantoma de binefacere.

Sistemul a fost construit in secret de mg Donato De Bonis, ex-secretar si succesor al arhiepiscopului Paul Marcinkus, si a fost initiat in 1987. De Bonis, nume de cod “Roma”, a operat prin IOR 17 conturi principale prin “delegare oficiala”, intre 1989 si 1993 fiind efectuate operatiuni cu bani lichizi in valoare echivalenta astazi cu 97,6 milioane euro. Valijoarele cu bani duse la De Bonis erau ceva obisnuit pentru angajatii IOR.

Cartea dezvaluie si un cont secret pentru Giulio Andreotti, spre care s-au dirijat miliarde de sume cash, numele lui de cod fiind “Omissis”. si alte conturi cu bani destinati beneficiarilor – prelati si laici –, printre care si bosilor Mafiei,

Provenzano si Riina. De Bonis a introdus fizic la Vatican peste 26 miliarde (26,4 milioane euro) depuse in contul Fundatiei Spellman, la care se adauga o enorma cantitate de titluri de stat depuse si retrase, evaluate astazi la 32,5 milioane euro. Numai ca nu exista nici un document privind existenta fundatiei.

Cvadrupla de 9 mai

9 mai 1877, 9 mai 1945, 9 mai 1950, 9 mai 1985. In aceasta zi se sarbatoreste Ziua Victoriei Natiunilor Unite impotriva Germaniei hitleriste, respectiv sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, marcate de semnarea actului de capitulare cu fortele anglo-americane, la Reims, si cu cele ruse, la Berlin.

Dupa 9 mai 1945, cronologic, a urmat 9 mai 1950, cand, la Paris, s-a citit Declaratia Schuman, prin care se puneau bazele a ceea ce avea sa devina Uniunea Europeana.Concretizarea efortului de reconstructie europeana, sprijinit, fi­nan­ciar, de SUA prin Planul Marshall, s-a realizat in paralel cu edificarea structurilor de colaborare politica.

Principalii actori ai constructiei europene au fost Franta, reprezentata de Robert Schuman, ministru de externe, si de Jean Monnet, seful Organizatiei Nationale a Planificarii, si Germania, reprezentata de cancelarul sau, Konrad Adenauer.

Aceasta initiativa – la care au mai aderat Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg – a dus la semnarea, in 1951, la Paris, a Tratatului Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), Jean Monnet devenind primul presedinte al acestui organism.

CECO a constituit prima treapta a ceea ce va deveni, mai tarziu, Uniunea Europeana. Trei decenii mai tarziu, la summit-ul de la Milano, din iunie 1985, pe agenda de lucru a UE a figurat si declararea datei de 9 mai drept Ziua Europei, ca un elogiu adus „Declaratiei Schuman” – punctul de plecare al constructiei europene.

Discursul lui Kogalniceanu – 9 mai 1877 D-lor, si Camera, si Senatul, la interpelarile d-lor Stolojan si Falcoianu, au recunoscut ca suntem in stare de rezbel, au recunoscut ca suntem dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta si ca acele legaturi sunt rupte mai intai de catre Inalta Poarta.

In starea de rezbel cu legaturile rupte ce suntem? Suntem independenti; suntem natiune de sine statatoare. (Aplauze) Insa d-lor, aci se opreste travaliul nostru? Aci se opreste misiunea noastra? Am ajuns la scopul urmarit nu de azi, ci, pot zice, de secole, si mai cu deosebire urmarit de la 1848 incoace?

Mai intai de toate d-lor, sa ne facem intrebare: ce am fost inainte de declararea rezbelului? Fos-am noi independenti catre turci? Fost-am noi provincie turceasca? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Strainii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodata.

Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Insa era ceva. Erau niste legaturi sui-generis, niste legaturi care erau slabe cand romanii erau tari; niste legaturi care erau tari cand romanii erau slabi (Aplauze generale).

Incercarile Turciei, pretentiunile Turciei in contra noastra, daca in adevar nu sporeau, cel putin se repetau necontenit si mai mult in scris, caci in fapt nu se puteau face, pentru ca Turcia slabea din ce in ce mai mult, si numai cand slabea socotea de cuviinta a-si arata puterea catre noi, pe care ne credea slabi.

In acest mod, rezistenta Turciei ni s-a manifestat mai cu seama in acesti din urma 20 de ani, nevoind sa intre in intelegere cu noi spre a preface acele legaturi sui-generis, care nu mai sunt ale secolului actual si care, daca nu mai erau de folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia.

Rezultatul a dovedit aceasta. (Aplauze). D-lor, eu nu voi sa fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat si care sunt in guvern, si care au fost, si care astazi iau parte in parlamentul otoman. Ei sunt datori sa vada ca au gresit cand au raspuns pururea si intr-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre.

Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi in trista necesitate de a indrepta armele noastre in contra armelor turcesti indreptate asupra noastra; aceasta ne-a adus in trista necesitate ca, precum pe noi ne para Poarta si ne invinovatea ca am tradat

interesele imperiului, ca am rupt buna-credinta, sa declaram si noi la randul nostru ca, fiindca tunul rationeaza si pune in aplicatiune amenintarile cuprinse in nota din 2 mai a lui Savfet-pasa, asemenea si noi am facut recurs la tun si tunul nostru raspunde tunului otoman (Aplauze).

Ne intrebati acum ce suntem? Suntem in stare de rezbel cu turcii; legaturile noastre cu Inalta Poarta sunt rupte si, cand va fi ca pacea sa se faca, nu cred ca un singur roman va mai consimti ca Romania sa reintre in pozitiunea ei de mai inainte, rau definita, hibrida si jignitoare (Aplauze).

Asadar, d-lor deputati, nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata reprezentantei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta (Aplauze indelug repetate). Insa, d-lor, acum incep greutatile, fiindca noua noastra conditiune cu definirea independentei noastre intr-un mod mai determinat si mai absolut trebuie sa fie acceptata de Europa.

Aci este cestiunea, aci se reclama patriotismul, aci se reclamaprudenta, aci se reclama sange rece. Eu, cat pentru mine, nu m-am ingrijit de loc de notele lui Savfet-pasa(aplauze); dar foarte mult m-am ingrijit de acele cuvinte zise la tribuna parlamentului din Londra ca Romania face parte integranta din Imperiul otoman si ca armata otomana poate trece Dunarea.

Aceste cuvinte m-au ingrijit. Dar ce sa facem? Sa stam morti? Nu, d-lor, caci mortilor nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu compteaza cu mortii (Aplauze prelungite). Noi trebuie sa dovedim ca suntem natiune vie, trebuie sa dovedim ca avem cunostinta misiunii noastre, trebuie sa dovedim ca suntem in stare sa facem

si noi sacrificii pentru ca sa pastram aceasta tara si drepturile ei pentru copiii nostri, si aceasta misiune in momentele de fata este incredintata fratilor si fiilor nostri care mor la hotare (Aplauze prelungite). Asadar, trebuie sa dovedim ca, daca voim sa fim natiune libera si independenta, nu este pentru ca sa nelinistim pe

vecinii nostri, nu este pentru ca sa fim un popor de ingrijiri pentru dansii; din contra, si inca mai mult decat pana acum, sa aratam ca suntem o natiune hotarata sa ne ocupam de noi, sa ne ocupam de natiunea noastra, sa ne ocupam de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stari morale si materiale, iar nicidecum ca sa

ingrijim, ca sa nelinistim pe cineva. Noi voim sa fim bine cu toate puterile si cu Rusia, si cu Austria, si chiar cu Turcia; si cu Turcia vom face legaturi noua, iar nu sa ramanem in acele legaturi ca pana astazi, care nu mai au ratiunea lor de a fi. Ma rezum, d-lor: voim sa fim independenti, pentru ca voim sa traim cu viata

noastra proprie, pentru ca nu voim sa mai patimim pentru greselile altora, pentru ca voim ca la gurile Dunarii de jos sa fie un bulevard in contra rezbelului. (Aplauze). Inca o data va declar, d-lor, in numele guvernului ca noi ne privim ca in rezbel cu Porta, ca legaturile noastre cu Poarta sunt rupte, ca guvernul va face tot

ce va fi cu putinta ca starea noastra de stat independent si de sine statator sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvernul, si dv., si tara intreaga o doreste sa o vada cu o ora mai inainte (Aplauze prelungite).

Tripla de 9 mai

9 mai 1945, 9 mai 1950, 9 mai 1985. O data cu tripla semnificatie. In aceasta zi se sarbatoreste Ziua Victoriei Natiunilor Unite impotriva Germaniei hitleriste, respectiv sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, marcate de semnarea actului de capitulare cu fortele anglo-americane, la Reims, si cu cele ruse, la Berlin.

Dupa 9 mai 1945, cronologic, a urmat 9 mai 1950, cand, la Paris, s-a citit Declaratia Schuman, prin care se puneau bazele a ceea ce avea sa devina Uniunea Europeana.Concretizarea efortului de reconstructie europeana, sprijinit, fi­nan­ciar, de SUA prin Planul Marshall, s-a realizat in paralel cu edificarea structurilor de colaborare politica.

Principalii actori ai constructiei europene au fost Franta, reprezentata de Robert Schuman, ministru de externe, si de Jean Monnet, seful Organizatiei Nationale a Planificarii, si Germania, reprezentata de cancelarul sau, Konrad Adenauer.

Aceasta initiativa – la care au mai aderat Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg – a dus la semnarea, in 1951, la Paris, a Tratatului Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), Jean Monnet devenind primul presedinte al acestui organism.

CECO a constituit prima treapta a ceea ce va deveni, mai tarziu, Uniunea Europeana. Trei decenii mai tarziu, la summitul de la Milano, din iunie 1985, pe agenda de lucru a UE a figurat si declararea datei de 9 mai drept Ziua Europei, ca un elogiu adus „Declaratiei Schuman” – punctul de plecare al constructiei europene.

Ziua de 9 mai

Ziua de 9 mai are pentru poporului român o triplă semnificaţie. Pe lângă Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei.

În urmă cu 132 de ani, pe 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta.

Intrată în război, în primăvara lui 1877, Armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Griviţa, Smârdan şi Vidin. Independenţa României a fost câştigată cu jertfa a peste 10.000 de ostaşi.

Mai bine de o jumătate de secol mai târziu, pe 9 mai 1945, românii au trăit bucuria capitulării celui de-al treilea Reich. Semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin. Astfel a luat sfârşit cel de-al II-lea Război Mondial pe continentul european.

Pe 9 mai este serbată şi Ziua Europei. În urmă cu 58 de ani, ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a propus Germaniei, dar şi altor state, să pună “bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”.

Pe 18 aprilie 1951, şase state – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda – au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului. Ulterior, cele şase state au decis să edifice o comunitate economică, bazată pe libera circulaţie a bunurilor,

persoanelor, serviciilor şi capitalurilor şi, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înfiinţat Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi. Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985.

BNR se pronunţă împotriva falimentului personal

După cum se ştie, problema falimentului personal a fost îndelung discutată în ultima vreme, cu opinii pro şi contra. Legea falimentului personal a fost adoptată astăzi de Senat, rămânând ca decizia să fie luată de Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.

Proiectul de lege, realizat după modelul legii falimentului personal din SUA, permite instanţelor să stabilească dacă o persoană se află în insolvenţă scuzabilă sau faliment fraudulos.

Potrivit proiectului, debitorul care cu bună credinţă a cerut şi a acceptat deschiderea procedurii insolvenţei va putea fi descărcat total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, dacă bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii.

Din punctul de vedere al băncilor, lucrurile stau cu totul altfel. “În 99% din cazurile în care se va aplica legea va fi vorba de cineva care a luat un credit mare de la bancă şi există în garanţie un activ mare. Dacă nu rambursează creditul, casa şi terenul sunt vândute, iar banii merg la bancă. Pentru asta nu e nevoie de o lege specială.

Legea va reprezenta un risc pentru că va fi văzută ca o oportunitate (…) S-a văzut că nici legea insolvabilităţii companiilor nu a funcţionat cum trebuie, pentru că nici băncile, nici avocaţii, nici clienţii nu au experienţa necesară. Trebuie proceduri rapide, trebuie scurtate termenele”, crede Steven van Groningen, vicepreşedinte al ARB şi preşedintele Raiffeisen Bank România, citat de Mediafax.

La rândul său, Adrian Vasilescu, consiler al guvernatorului BNR, a declarat pentru Mediafax: “Proiectul legii falimentului personal în aparenţă este generos. În esenţa lui, însă, este posibil să ne trezim în faţa unor prevederi legale care să provoace o presiune puternică asupra unui sistem, mă refer la sistemul bancar,

care şi aşa suportă un proces de încetinire a creditării. Într-un moment în care aşteptăm zorii încrederii în economia noastră, care să stimuleze băncile să relanseze creditarea, un astfel de act normativ ar putea să descurajeze procesul şi să vedem băncile în căutare de garanţii peste garanţii ca să dea un credit.”

De altfel, BNR şi ARB nu au avizat acest proiect.

Băncile refuză visceral falimentul personal pentru că riscurile asociate acordării de credite bancare ar creşte şi, într-adevăr, ar fi necesare garanţii suplimentare pentru obţinerea unui credit. Pe de altă parte, însă, o astfel de lege le-ar scoate din amorţire, întrucât s-au obişnuit să câştige bani foarte uşor, mai ales în perioada boom-ului economic din anii 2003-2008.

Istoricul relatiilor Romaniei cu Fondul Monetar International

Incepem cu acest numar o prezentare a Fondului Monetar International – una dintre cele mai importante institutii financiare internationale -, un scurt istoric al relatiilor Romaniei cu aceasta institutie si vom incerca o evidentiere a impactului masurilor luate prin acordurile stand-by incheiate cu Fondul Monetar International asupra economiei romanesti.

Fondul Monetar International este o institutie financiara internationala care a fost creata in urma Conferintei Natiunilor Unite de la Bretton-Woods (SUA).

Statutul acestei institutii, al carei sediu se afla la Washington, a fost adoptat la 22 iulie 1944, in urma Conferintei Monetare si Financiare Internationale de la

Bretton-Woods, la care au participat 45 de state, si a intrat in vigoare la 27 decembrie 1945. Acest statut prevede ca Fondul Monetar International este o institutie cooperativa cu deplina personalitate juridica, alcatuita dintr-un sistem de organe de conducere, avand un buget propriu si un mecanism procedural de

decizie si de interpretare a propriului statut, al carei rol este de a promova cooperarea monetara internationala, stabilitatea valutara si incheierea unor acorduri valutare care sa asigure stimularea cresterii economice si asigurarea unui grad ridicat de ocupare a fortei de munca, precum si de a acorda asistenta

financiara temporara tarilor membre, in conditii adecvate, in vederea ajustarii balantelor de plati ale acestora. Infiintarea unei astfel de institutii a fost necesara in vederea solutionarii problemelor economice (legate in principal de deteriorarea schimburilor comerciale) si monetare internationale (instabilitatea cursurilor de

schimb), grav afectate de cel de-al doilea razboi mondial. Ulterior, necesitatea existentei si functionarii acestei institutii a fost cauzata de aparitia si extinderea crizelor financiare la nivel international, care impun instaurarea unei ordini internationale in domeniul financiar si monetar menite sa reglementeze si sa

limiteze fluctuatiile cursurilor de schimb, paritatea monedelor si marimea deficitului balantei de plati externe, precum si liberalizarea pietelor financiare si a contului de capital. Fondul Monetar International este interesat nu numai de problemele economice si financiare ale fiecarei tari membre, ci de functionarea Sistemului

Monetar International in ansamblul sau. Statutul Fondului Monetar International imparte membrii in doua categorii, si anume: membri de origine (tarile care au participat la Conferinta de la Bretton-Woods din iulie 1944) si alti membri

(tarile care au aderat la FMI dupa data de 31 decembrie 1945). Nu sunt membri FMI pana in prezent urmatoarele tari: Andorra, Nauru, Malta, Sahara de Vest, Cuba, Coreea de Nord, Liechtenstein, Vatican, Kosovo si Taiwan. Activitatea FMI a inceput la 1 martie 1947, iar numarul tarilor membre a crescut de la 70,

in anul 1946, la 185 in anul 2008. Aceasta evolutie ilustreaza o crestere importanta a numarului de membri precum si a interesului pentru aceasta institutie, mai ales dupa anul 1990, cand multe tari foste comuniste au inceput o serie de reforme structurale importante in vederea orientarii economiilor lor spre economia de piata si au solicitat sa devina tari membre ale FMI pentru a beneficia de sprijinul acestui organism financiar.

Drepturile si obligatiile tarilor care adera la Fondul Monetar International

 

Tarile membre FMI au urmatoarele drepturi:

- sa efectueze tranzactii si operatii cu Fondul Monetar International (tranzactiile se refera la schimburi de active monetare, iar operatiile reflecta utilizarile sau incasarile de active monetare);

- sa cumpere sume in valute liber utilizabile sau in DST in schimbul unor sume in moneda nationala in vederea echilibrarii balantei de plati;

- sa participe la adoptarea deciziilor in cadrul FMI;

- sa primeasca alocari de DST;

- sa adere la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD).

O tara membra a FMI are urmatoarele obligatii cu titlu general:

- sa furnizeze date economice si financiare necesare derularii operatiunilor cu Fondul;

- sa elimine restrictiile in domeniul platilor si transferurilor pentru tranzactiile internationale curente;

- sa elimine practicile monetare discriminatorii;

- sa asigure, la cerere, convertibilitatea sumelor in moneda proprie detinute de celelalte state.

Din ce sunt constituite resursele FMI

Resursele FMI sunt constituite din cotele-parti depuse de statele membre, care detin ponderea cea mai ridicata in totalul acestora si sunt susceptibile la modificari periodice, precum si din imprumuturile contractate de FMI.

Cotele-parti depuse de statele membre reprezinta participarea financiara a fiecarei tari, iar marimea acestora influenteaza puterea de vot a fiecarei tari, accesul la facilitatile de credit oferite de FMI si marimea alocarilor de Drepturi Speciale de Tragere (DST) pentru fiecare tara membra.

Marimea cotei de participare la resursele Fondului a fost stabilita initial, in dolari americani, in functie de dimensiunea economica a tarii respective in cadrul economiei mondiale, luandu-se in considerare o serie de indicatori economici importanti, si anume:

- 2% din venitul national brut;

- 5% din rezervele de aur si de dolari SUA;

- 10% din media importului;

- 10% din variatia maxima a exportului;

- suma elementelor de mai sus, majorata cu ponderea exportului mediu in venitul national.

Potrivit statutului initial, cota-parte trebuia varsata in aur si in moneda nationala, astfel:

- partea varsata in aur (pana in anul 1979 aceasta transa a fost numita “transa-aur”) reprezenta partea cea mai mica dintre 25% din cota si 10% din rezervele oficiale nete in aur si dolari. Ea putea fi varsata la alegere in DST sau valute acceptate de Fond;

- partea varsata in moneda nationala reprezenta diferenta pana la completarea cotei, de regula 75% din marimea acesteia. Sumele in moneda nationala a unei tari aflate la dispozitia Fondului si care depasesc acest procent reflecta datoria tarii in cauza fata de Fond, iar sumele cu care disponibilitatile Fondului in moneda unei tari sunt mai mici decat acest nivel reflecta datoria Fondului fata de tara respectiva.

Varsamintele in moneda nationala a unei tari sunt reflectate in conturile deschise pe seama Fondului la banca centrala a tarii membre.

De marimea cotelor-parti depinde puterea de vot a membrilor FMI, deoarece numarul de voturi atribuit unui stat este proportional cu capitalul subscris de acesta la Fond. Totusi, indiferent de marimea cotei-parti subscrise, o tara membra dispune de 250 de voturi, la care se adauga cate un vot suplimentar pentru fiecare parte din cota sa echivalenta cu 100.000 DST.

In urma reuniunii anuale a membrilor FMI din luna septembrie 1997 s-a luat decizia majorarii cu 45% a cotelor tarilor membre si a unei noi alocari de DST. Aceasta majorare a reprezentat un factor esential de crestere a capacitatii tarilor membre de a beneficia de resurse financiare mai insemnate de la FMI.

Functiile Fondului Monetar International

Preocuparile FMI sunt legate atat de asigurarea echilibrului valutar al tarilor membre cat si de administrarea Sistemului Monetar International. Pornind de la obiectivele Fondului Monetar International, care vizeaza sustinerea expansiunii si a cresterii echilibrate a comertului international si promovarea dezvoltarii economice a tarilor lumii, fiecare tara membra este chemata sa implementeze politici

economice si financiare care sa asigure cresterea economica in conditii de stabilitate a preturilor si sa elimine factorii care perturba echilibrul financiar si valutar. Aceste obiective ale Fondului Monetar International se realizeaza prin urmatoarele functii:

a) supravegherea politicilor cursurilor valutare practicate de tarile membre si adoptarea unor principii specifice in vederea orientarii tarilor membre spre astfel de politici. Supravegherea politicilor financiar-valutare internationale a constituit scopul initial al Fondului, care se manifesta si in prezent prin supravegherea

politicilor promovate de tarile membre, politici care trebuie sa fie in concordanta cu obligatiile acestora, prevazute in Statut. Aceste tari sunt obligate sa colaboreze cu Fondul si cu ceilalti membri pe probleme de natura financiar-valutara si de politica macroeconomica;

b) acordarea de asistenta tehnica tarilor membre. FMI acorda tarilor membre asistenta tehnica in domenii diverse, cum sunt politicile fiscale si monetare, balanta de plati externe, sistemul bancar etc. In ultima perioada se constata o diversificare din ce in ce mai mare a asistentei tehnice, concretizata in: trimiterea gratuita de

specialisti in domeniile de expertiza ale FMI, asigurarea de consultanta in domeniul politicilor economice si financiare, sprijin in elaborarea si implementarea politicilor valutare si fiscale, sustinerea crearii unor institutii financiare (infiintarea de banci centrale si a trezoreriilor), sprijin in revizuirea si chiar elaborarea legislatiei in

domenii specifice, asistenta gratuita in domeniul colectarii si prelucrarii datelor statistice si perfectionarea functionarilor publici s.a. Asistenta tehnica reprezinta aproximativ a cincea parte din bugetul operational al FMI, iar finantarea acesteia se face atat din resurse interne cat si externe (donatii primite);

c) acordarea de asistenta financiara tarilor care se confrunta cu dificultati in echilibrarea balantei de plati. Aceasta asistenta consta in acordarea unei tari a dreptului de a cumpara cu moneda nationala o moneda a altei tari membre, cu obligatia acesteia de a-si rascumpara moneda nationala la un anumit interval de

timp. La acordarea unui credit de acest tip de catre FMI unei tari membre sunt solicitate de la aceasta garantii speciale, care constau in obligatia guvernului tarii beneficiare a imprumutului de a asigura realizarea anumitor indicatori de stabilitate macroeconomica, definiti in cadrul strategiei proprii de relansare a economiei sau

stabiliti in cooperare cu reprezentantii Fondului. Acesti indicatori macroeconomici vizeaza politica monetara, cea bugetara, cea fiscala si politicile structurale macroeconomice. De asemenea, tara beneficiara a creditului trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, cum sunt: sa faca dovada ca valuta solicitata ii

este neaparat necesara pentru plati compatibile cu principiile FMI, sa nu fi fost anterior declarata ca neadmisa la resursele Fondului, din diverse motive, sa faca dovada ca isi poate rascumpara propria moneda la scadenta imprumutului etc. Cele mai importante credite acordate de FMI sunt orientate spre tarile cu un PNB/locuitor scazut. Activitatea de sprijin financiar a Fondului a fost extinsa in ultima vreme prin acordarea de catre acesta a unor imprumuturi specifice, si anume:

- finantarea compensatorie, care se acorda in cazul unor variatii puternice ale preturilor unor produse primare, care pot avea ca efect provocarea de dezechilibre ale balantelor de plati externe;

- finantarea stocurilor tampon, care se acorda tarilor in curs de dezvoltare care stocheaza produse primare in vederea reducerii ofertei excesive de pe pietele internationale, susceptibila sa conduca la prabusirea preturilor;

- finantarea extinsa, care se acorda tarilor care se confrunta cu dezechilibre ale balantei de plati externe si care se confrunta cu dificultati in dezvoltarea economica etc.

In acest numar vom incerca o prezentare a acordurilor Stand-by incheiate de Romania cu Fondul Monetar International si a impactului masurilor luate in urma acestor acorduri asupra economiei romanesti.

Romania a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar International prin varsarea cotei sale de participare, la 15 decembrie 1972, Romania devenind in acel moment al 125-lea stat membru al FMI.

Cota-parte de participare a Romaniei la Fond a fost de 1.030,2 milioane DST, care a reprezentat 0,48% din total. Varsarea acestei cote i-a conferit tarii noastre un numar de 10.552 voturi, reprezentand 0,49% din total. Romania dispune in prezent de disponibilitati la FMI care pot fi trase in urma unor acorduri stand-by,

tragerile fiind posibile in limitele implementarii programelor de reforma convenite cu Fondul. Romania contribuie la luarea deciziilor in cadrul Consiliului Guvernatorilor al FMI prin guvernatorul BNR, Mugur Isarescu si ministrul finantelor, Varujan Vosganian, care indeplineste functia de guvernator supleant.

Dupa aderarea sa la Fond, Romania a participat activ, in perioada 1972-1974, la lucrarile Comitetului celor 20 pentru reforma sistemului monetar, iar in perioada 1974-1976 la lucrarile Comitetului interimar pentru modificarea statutului FMI.

Drepturile si obligatiile Romaniei ca tara membra a Fondului Monetar International

 

In urma aderarii la FMI, Romania a obtinut urmatoarele drepturi:

- dreptul de a obtine credite in regim normal sau ca facilitati. Incepand cu anul 1990, Romania a beneficiat de facilitati sub forma tragerilor curente, acordurilor stand-by, finantarilor compensatorii si a facilitatilor de transformare sistematica;

- dreptul de a obtine credite in monedele altor tari membre sau in DST din resursele generale ale Fondului, in schimbul unei sume in moneda nationala, in conditii mult mai avantajoase decat cele ale pietei, fiind obligata sa respecte in schimb o serie de conditii impuse de FMI tuturor tarilor membre aflate in postura de debitor fata de Fond;

- dreptul de alocari de DST in cazul unor noi emisiuni de DST. Datorita faptului ca FMI a intrerupt emisiunile de DST incepand din 1972, Romania nu a putut beneficia de astfel de alocari decat incepand cu anul 1979;

- dreptul de participare la luarea deciziilor in cadrul FMI. Romania detine un numar de voturi corespunzator cotei sale de participare, iar acest drept de vot se exercita prin intermediul unui grup format din 12 tari (Armenia, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Olanda si Ucraina), grup condus de reprezentantul Olandei, care reprezinta si interesele tarii noastre in Consiliul Executiv al FMI;

- dreptul de aderare la BIRD si la filialele sale;

In urma aderarii la FMI, tara noastra si-a asumat si o serie de obligatii, si anume:

- subscrierea si varsarea cotei-parti de capital;

- convenirea cu FMI a unui curs reprezentativ al leului fata de dolarul american;

- sa nu aplice restrictii asupra efectuarii platilor curente in relatiile economice internationale;

- sa se consulte cu FMI si sa colaboreze cu celelalte tari membre;

- sa furnizeze informatii cu caracter economic si financiar privitoare la detinerile oficiale de aur si de mijloace de plata internationale, evolutia importurilor si a exporturilor, balanta de plati, investitiile straine, cursul de schimb si altele.

Incepand cu anul 1972, tara noastra a incheiat pana in prezent cu Fondul Monetar International 10 acorduri stand-by, ca suport financiar al programelor economice.

Aranjamentele stand-by incheiate de Romania cu Fondul Monetar International pana in anul 1989

Pana in anul 1989, Romania a incheiat cu FMI trei acorduri stand-by, primul fiind semnat dupa trei ani de la momentul aderarii Romaniei la aceasta institutie. Acordurile stand-by sunt acorduri incheiate cu FMI prin care tarile membre au dreptul de a cumpara o suma intr-o anumita valuta de la FMI, in cursul unei perioade date, cu conditia respectarii de catre acestea a unor criterii si conditii stabilite prin programul elaborat si aprobat de Consiliul Executiv al FMI.

Primul acord stand-by al Romaniei cu FMI a fost aprobat pe 3 octombrie 1975 si a fost finalizat cu succes pe 2 octombrie 1976, desfasurandu-se pe o perioada de 12 luni, in care Romania a primit 95 de milioane DST. Al doilea acord a fost aprobat pe 9 septembrie 1977 si a fost incheiat pe 8 septembrie 1978,

Romania primind 64,1 milioane DST. Cel de-al treilea acord, in valoare de 1.102,5 milioane DST a fost incheiat pe 15 iunie 1981, insa a fost reziliat dupa 30 de luni de la semnarea lui, pe 14 ianuarie 1984, dupa ce Romania a reusit sa traga de la

FMI suma de 817,5 milioane DST. De retinut ca pana la sfarsitul anilor ’90, Romania nu avea datorii externe nici fata de celelalte state si nici fata de FMI, imprumuturile primite fiind achitate esalonat, in mai multe transe.

Dupa anul 1990, relatiile Romaniei cu Fondul Monetar International au cunoscut o imbunatatire permanenta, ca urmare a eforturilor depuse de autoritatile romane in acest sens. Incepand cu anul 1991 a fost deschisa o reprezentanta permanenta a FMI la Bucuresti, care desfasoara o gama larga de activitati in scopul asigurarii

implementarii de catre autoritatile romane a recomandarilor de politica economica ale Fondului, de a mentine legaturi stranse intre organele de conducere ale FMI si autoritatile din Romania, precum si la asigurarea transparentei politicilor FMI in Romania. Incheierea acordurilor cu FMI dupa anul 1990 a fost o necesitate pentru Romania, care se confrunta la acea vreme cu un deficit extern de amploare

(circa 1,5 miliarde de dolari), aceste acorduri fiind necesare in vederea solutionarii problemelor balantei de plati si procurarii de capitaluri de pe pietele internationale. Dupa 1990, Romania a incheiat 7 acorduri cu FMI, primind de cele mai multe ori doar prima transa.

Diferentele semnificative dintre cuantumul creditului aprobat si suma trasa efectiv s-au datorat atat conditiilor severe impuse de Fond la acordarea unei noi transe din acord, cat si nerespectarii de catre Romania a programului de reforma.

Primul aranjament stand-by a fost incheiat cu Fondul pe o durata de 12 luni si a fost aprobat la 11 aprilie 1991 pentru un volum total de 380,5 milioane DST, care a inclus si trageri in cadrul facilitatii de finantare compensatorie (imprumuturi acordate tarilor care fac dovada unui necesar financiar care sa compenseze o scadere temporara a incasarilor din exporturi sau o crestere temporara a

volumului importurilor) pentru componenta import de titei. El a avut drept scop accelerarea reformei economice, proces demarat in 1990, si a fost orientat in special pe reforma sistemului financiar-bancar si conturarea unui cadru legislativ si institutional specific economiei de piata. Memorandum-ul incheiat cu guvernul

roman viza o stabilizare graduala a economiei prin: liberalizarea treptata a preturilor, eliminarea dobanzilor real-negative, stimularea procesului de economisire si a investitiilor, reducerea inflatiei, instituirea unor impozite si taxe corelate cu veniturile incasate, devalorizarea cursului de schimb si introducerea

unei rate de schimb flotante etc. Efectele pozitive urmarite nu au fost la nivelul asteptarilor: consumul de materii prime si energie a fost incurajat in continuare prin mentinerea unor preturi scazute, nerealiste, ritmul economisirii si al

investitiilor interne a scazut, volumul productiei interne si-a continuat declinul, iar rata de schimb oficiala a leului fata de dolarul american a fost supraevaluata, o situatie mai buna inregistrand-o doar volumul investitiilor straine directe, care a cunoscut o oarecare crestere.

Al doilea acord a fost un aranjament stand-by pe 10 luni, aprobat pe data de 29 mai 1992 pentru o suma de 314 milioane DST, care a inclus inca o facilitate de finantare compensatorie pentru importul de titei. Al doilea aranjament a avut ca obiective macroeconomice incheierea miscarii corective a preturilor si liberalizarea

cursului de schimb al leului, diminuarea inflatiei, mentinerea deficitului bugetar la un nivel ce poate fi finantat fara consecinte inflationiste, stoparea declinului economic si redresarea pozitiei externe a tarii prin ameliorarea situatiei balantei de plati externe si cresterea rezervelor valutare. La fel ca si in cazul primului

aranjament, si in cadrul celui de-al doilea au fost respectate obiectivele cantitative doar in primele 3 trimestre de aplicare. Neindeplinirea obiectivelor ambelor aranjamente s-a datorat unui complex de factori nefavorabili, atat interni cat si externi, printre cei mai importanti putand fi mentionati intarzierea procesului de

privatizare si restructurare a economiei, inexistenta unei legislatii cu privire la proprietatea individuala, liberalizarea preturilor si a comertului fara infiintarea unor institutii care sa reglementeze relatiile de concurenta, liberalizarea salariilor fara asigurarea corelarii lor cu productivitatea muncii, ratele inalte ale dobanzilor, care au descurajat investitiile, supraevaluarea cursului de schimb al monedei nationale, indisciplina financiara etc.

Al treilea aranjament stand-by cu FMI a fost semnat pe data de 11 mai 1994 pentru o suma de 301,5 milioane DST, care a inclus si o facilitate de transformare sistematica (aceste facilitati sunt acordate tarilor aflate in tranzitie, care se confrunta cu dificultati in echilibrarea balantei de plati).

Masurile de reforma, partial atinse, au vizat stabilirea unei rate a dobanzii real-pozitive, devalorizarea substantiala a cursului valutar oficial, controlul si reducerea inflatiei, stabilirea unor obiective cantitative clare in domeniul privatizarii si de restructurare a sistemului financiar-bancar (inclusiv de infiintare a bursei de valori), eliminarea subventiilor acordate de stat producatorilor ineficienti s.a.

Al patrulea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 22 aprilie 1997 pe o perioada de 13 luni si pentru o suma de 301,5 milioane DST, care urma sa fie trasa in 5 transe trimestriale. Programul economic aprobat viza atingerea unor obiective importante: liberalizarea pietei valutare si a preturilor utilitatilor,

mentinerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil (4,5%), cresterea rezervelor BNR, sistarea creditelor discretionare, reducerea ratei inflatiei etc. Neindeplinirea obiectivelor asumate de guvernul roman a condus la atingerea unor performante slabe atat la nivel micro cat si macroeconomic.

Al cincilea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 5 august 1999 pentru o suma de 400 milioane DST, pentru a sprijini programul de reforma si stabilizare economica al guvernului Romaniei (care a vizat diminuarea deficitului de cont curent, scaderea in continuare a inflatiei, cresterea rezervelor valutare ale BNR,

consolidarea fiscala si restrictionarea cresterii salariilor, reducerea puternica a pierderilor intreprinderilor publice si implicarea mai puternica a pietei de capital in procesul de atragere a capitalurilor straine).

Al saselea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 31 octombrie 2001 pentru o suma de 300 milioane DST. Programul a vizat sustinerea procesului de dezinflatie si mentinerea deficitului de cont curent, concomitent cu accelerarea reformelor structurale si intarirea perspectivelor de crestere economica.

Al saptelea acord stand-by (si ultimul) incheiat cu FMI a fost aprobat pe data de 7 iulie 2004 pentru o suma de 250 milioane DST. Acesta a fost un acord stand-by de supraveghere preventiva, care a cuprins angajamentele luate de Romania in

privinta politicilor macroeconomice pentru perioada 2004-2006 si a prevazut accesul la fondurile FMI numai in cazul aparitiei unor crize economice neprevazute. In anul 2005, ca urmare a divergentelor dintre FMI si partea romana cu privire la evaluarea performantelor si a cailor de actiune macroeconomica, acordul a fost suspendat.

Concluzii

Colaborarea Romaniei cu FMI a avut un rol important in implementarea unor programe de reforma economica menite sa asigure liberalizarea economiei, reducerea inflatiei, scaderea somajului prin cresterea investitiilor, cresterea productiei, atragerea investitiilor straine prin liberalizarea pietei de capital si a fluxurilor monetare, restructurarea intreprinderilor nerentabile etc.

FMI a jucat un rol activ in procesul de tranzitie din Romania, conditionand acordarea de imprumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale in economia romaneasca. FMI poate fi considerat responsabil de realizarea tranzitiei in Romania si in celelalte tari foste comuniste in masura in care acestea au

implementat programele de reforma in legatura directa cu respectarea conditionarilor impuse de aceasta institutie si cu dezideratele proprii fiecarei tari privind reforma economica. Pentru Romania, relatia cu FMI a fost uneori controversata, atat ca urmare a lipsei de profunzime a reformelor promovate in tara noastra in diversele perioade ale tranzitiei, cat si a rigiditatii FMI in ceea ce priveste unele pachete de programe propuse, inadecvate structurii economiei romanesti.

SCRIEREA DE LA TURDAS, CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totusi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative.

Scrierea „veche europeana“ era o scriere sacra, aparuta in urma unei indelungi folosiri a unor semene grafice incarcate de un simbolism particular; aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine. Aceste semne sint, in sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.

Marija Gimbutas

Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtind semne de scriere au fost facute cu mai mult de un secol in urma, la Turdas, un sit apartinind fazei timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai tirziu, in 1961, s-au descoperit la Tartaria (o asezare nu departe de Turdas, in judetul Alba) trei placute de lut ars cu o scriere care a stirnit un deosebit interes.

Citiva eruditi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au banuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferita de datarile cu radiocarbon era ignorata. Astfel M.S.F. Hood considera ca placutele de la Tartaria ar fi fost „o imitatie incomprehensibila a unor semne de scriere apartinind unor populatii mai civilizate“. Sute de alte obiecte sacrale purtind inscriptii in rinduri sau grupate au ramas neobservate ori necunoscute.

Multe obiecte cu inscriptii au fost gasite intr-un context sratigrafic bine documentat. Cronologia cu radiocarbon calibrata la date reale arata ca aceasta scriere a aparut curind dupa jumatatea mileniului al 6-lea si a fost folosita timp de un mileniu si jumatate in epoca cuprului (sau chalcolitica) din Europa central-rasariteana intre 5500 si 4000 i.e.n.. Este acum cert ca „scrierea veche europeana“ este mult mai veche decit cea sumeriana. Ca atare, comparatiile cronologice cu Sumerul nu sint cele mai fericite.

Acest sistem de scriere nu a fost nicidecum un proces efemer, limitat la o singura localitate, ci un fenomen larg raspindit. Ipoteza importarii acestei scrieri sau a unor tablite din Mesopotamia trebuie inlaturata cu desavirsire, caci ea este contrazisa atit de evidenta datelor cronologice, cit si de natura acestui sistem de scrire care a aparut printr-o folosire indelungata a simbolurilor grafice.

Originile sale trebuie cautate in perfectionarea cultului divinitatii feminine din religia „veche europeana“, prin specializarea (ori restringerea) sensului simbolurilor. Inscriptiile apar pentru prima oara pe obiecte de cult, nu pe tablite, si au avut un scop hieratic, nefiind deloc notarea unor tranzactii comerciale ori administrative, ca in Mesopotamia.

Scrierea „veche europeana“ a disparut in mod virtual odata cu dezintegrarea culturilor Karanovo, Vinca si a altora in jur de 4000 i.e.n. si dupa aceea, ca urmare a infiltrarii pastorilor nomazi din stepele sudice ale Rusiei, presupusi a fi vorbitorii idiomurilor proto-indo-europene.

Acest sistem de scriere a supravietuit totusi in zona egeeana, unde Vechea Civilizatie Europeana a persistat timp de alte doua milenii in comparatie cu zona dunareana a Europei. Ca atare, nu poate fi surprinzator sa observam similitudini intre sistemul de scriere „vechi european“ si scrierile egeene din epoca timpurie a bronzului, minoica si cipriota.

Analogiile dintre semnele „vechi europene“ si acelea din silabarul clasic cipriot sint socante, ducind la ideea ca scrierea „veche europeana“, aparuta cu circa 4000 de ani inaintea linearului A cretan ori a celui cipro-minoic a fost o scriere inrudita cu acestea si, probabil, precursoarea lor, inventata de vorbitori de idiomuri ne-indo-europene.

Citeva cuvinte despre istoricul descoperirii semnelor

Existenta unei scrieri preistorice in sud-estul european a fost semnalata prima oara in anul 1874, cind Zsofia Torma a intreprins sapaturi pe dealul de la Turdas, linga Alba Iulia.

Descoperirile, constind din obiecte ceramice, figurine, fusaiole si alte obiecte, cu peste 300 de semne incizate, au fost treptat distribuite muzeelor din Berlin, Mainz Munchen si Cluj. In anul 1910,Marton Rosca a reluat sapaturile de la Turdas, reusind sa clarifice tipologia ceramicii si secventele stratigrafice. Contributia sa consta in aranjarea si publicarea materialului rezultat in urma sapaturilor Zsofiei Torma.

Alte semne au fost observate pe obiectele descoperite de M. Vasic in anul 1908, in situl de la Vinca, de linga Belgrad.

Dupa parerea sa, semnele de pe vasele si de pe figurinele de la Vinca aveau valoarea unor litere, el gasind analogii cu inscriptiile de pe vasele grecesti arhaice de la Lesbos. Cinzeci de ani mai tirziu, la o alta asezare importanta a culturii Vinca, cea de la Banjica, de asemenea linga Belgrad, s-au efectuat sapaturi de catre

Todorovic si Cermanovic, gasindu-se sute de inscriptii pe ceramica, pe obiecte de cult si pe figurine. La nord de Vinca, in siturile din bazinul Tisei, in sud-estul Ungariei, s-au descoperit citeva vase si figurine remarcabile cu inscriptii. Chiar si mai la nord, in Cehia si Slovacia, s-au identificat vase cu inscriptii apartinind culturii ceramicii liniare, contemporane cu faza timpurie Vinca.

In anul 1950, Morfova a publicat o descoperire socanta, facuta la intrarea unei pesteri de linga satul Sitovo, in zona centrala a Muntilor Rodopi, in Bulgaria; este o inscriptie pe stinca, de 3,4 m lungime si cu caractere de 13-16 cm inaltime. Aceasta descoperire nu a stirnit nici un interes timp de doua decenii, pina cind a fost mentionata de Todorovic in anul 1971.

Ceramica de tip Karanovo, faza 6, demonstreazaca utilizarea scrierii era o practica raspindita in acele timpuri, atita timp cit asemenea inscriptii sint frecvente in culturile Karanovo, Vinca si Tisa.

Numeroase placute, peceti, recipiente de sacrificiu, vase antropomorfe si figurine- toate purtind inscriptii- din cultura Karanovo sint deocamdata nepublicate. Unul dintre cele mai edificatoare exemple de obiecte purtind o inscriptie „veche europeana“ a fost gasit in anul 1969 in timpul sapaturilor intreprinse la Gradesnica, linga Vraca, in nord-vestul Bulgariei.

Este vorba de un castron aproape plat, cu scriere pe ambele parti. Fata este impartita de patru linii orizontale in patru registre, fiecare continind de la patru la opt semne. Pe spate este incizata o figura umana schematizata, alcatuita din v-uri sau triunghiuri inconjurate de semne liniare.

In acest sit s-au mai gasit modele de temple si vase antropomorfe cu inscriptii. Actualmente se cunosc aproape o suta de asezari unde au fost descoperite obiecte cu inscriptii, materialul din fiecare asezare fiind reprezentat fie de obiecte izolate, fie de cantitati mari, ajungindu-se in unele cazuri la peste 300 de obiecte.

Majoritatea acestor asezari este cuprinsa in grupurile culturale Vinca si Tisa din bazinele Moravei, Dunarii si Tisei, in teritoriile de azi din Serbia, estul Ungariei, nord-vestul Bulgariei si vestul Romaniei, precum si in cadrul culturii Karanovo

(3-6, Boian-Gumelnita) din centrul Bulgariei si sudul Romaniei. emne inscrise sau pictate, neobservate anterior, sint acum identificate pe ceramica Dimini, Cucuteni, Petresti, Lengyel, Butmir, Bukk si a ceramicii liniare; ca atare, nu mai este corect sa se vorbeasca despre scrierea Vinca ori despre tablitele de la Tartaria ca fiind singurele exemple ale acestui fenomen. Este acum clar ca scrierea a fost o caracteristica generala a Vechii Civilizatii Europene din mileniile 6-5 i.e.n.

Marija Gimbutas s-a nascut la 23 ianuarie 1921 in orasul Vilnius, Lituania. In anul 1942 absolvea cursurile Universitatii din Vilnius. Dupa razboi pleaca in Germania, studiind la Universitatea din Tubingen (1946), apoi urmeaza cursuri

postuniversitare la Tubingen, Heidelberg si Munchen (1946-1949). In 1950 se stabileste in Statele Unite, fiind profesor la Harvard University (1950-1955). Din 1964 a fost profesor de arheologie europeana la Universitatea californiana din Los Angeles (UCLA).

Marija Gimbutas a devenit cunoscuta prin numeroase studii despre originea si raspindirea indo-europenilor (populatia kurganelor) precum si privitoare la cele mai vechi civilizatii pre-indo-europene, numite generic Veche Civilizatie Europeana.

Ipotezele sale au produs o adevarata revolutie, obligindu-i pe specialisti sa clarifice (si sa-si clarifice) numeroase puncte de vedere. Lucrarea de fata reprezinta sinteza intregii activitati a autoarei. Prin Marija Gimbutas cele mai vechi civilizatii de pe teritoriul Romaniei apar in adevarata lor splendoare.

Acest fragment este reprodus din volumul „Civilizatia marii zeite si sosirea cavalerilor razboinici“ al Marijei Gimbutas, Ed. Lucretius, Bucuresti 1997. Reproducerea si publicarea fragmentului s-a facut cu acordul Domnului Profesor Sorin Paliga, care a tradus in romaneste aceasta opera fundamentala a istoriei

Romaniei caruia ii aducem multumirile noastre. Reproducerile grafice sint preluate din aceeasi lucrare cu exceptia Tablitelor de la Tartaria care sint reproduse din „Mitologie Romana“ de Romulus Vulcanescu, Ed. Academiei, Bucuresti 1987, pag 98.

De ce Marija Gimbutas?

Am ales sa reproducem din acest volum pentru ca daca aceste lucruri ar fi fost scrise de un roman s-ar fi spus imediat ca este vorba de nationalism, de protocronism, eventual de niste exaltati care se cred buricul pamintului. Acesta este un fapt. Scrierea nu a inceput la Sumer si toate datele de pina acum afirma

ca pentru prima oara in lume s-a scris intr-o zona care cuprindea si o mare parte din România actuala. O intrebare foarte interesanta este de ce aceste informatii nu sint facute publice de academicienii si profesorii nostri care scriu manualele de istorie? Chiar mi s-a spus ca la facultatea de istorie studentilor li se spune ca

tablitele de la Tartaria ar fi niste falsuri. Oare domnii profesori si istorici nu au auzit de Turdas, de Tartaria, de Marija Gimbutas. Daca nu au auzit este grav, inseamna ca de foarte multa vreme nu si-au mai actualizat cunostiintele, iar daca au auzit si au tacut nu intelegem de ce. Pina acum ar fi trebuit ca Marija Gimbutas sa fi fost desfintata daca ce spune ea este fals. Le mai dam o sansa istoricilor nostri sa-si spuna parerea si sa ia o pozitie fata de aceste informatii.

Prima oara am luat cunostiinta despre scrierea veche din „Mitologie Romana“ a lui Romulus Vulcanescu (tablitele de la Tartaria), dar dat fiind ca nu mai aveam cunostiinta de alte scrieri am considerat ca nu sint concludente si am inteles

reticenta istoricilor nostri dar cind am citit cartea Marijei Gimbutas in care se afirma ca exista mii de inscriptii, atunci nu i-am mai inteles.

Am cumparat cartea istoricului Florin Constantiniu „O istorie sincera a poporului roman“, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997, in speranta ca va fi intr-adevar sincera, cu bune si rele; dar ciudat, Tablitele de la Tartaria nici nu exista, cultura Lepinski Vir – Cuina Turcului care a realizat un oras sanctuar cu 8500 de ani

inainte de Cristos nu exista, 10-15000 de ani de istorie sint comprimate in 2 pagini si jumatate. Oare sinceritatea este buna numai cind aratam ce crud era Vlad Tepes, sau cite amante a avut Stefan cel Mare? Foarte interesant mod de a fi sincer si onest. Noi toti asteptam ca in manualele de istorie sa se spuna tot adevarul, cu sinceritate. (Badila Dumitru, vara lui 2002)

DUMITRU BĂDILĂ

Bibliografie:

Marija Gimbutas – „Civilizatia Marii Zeite si sosirea cavalerilor razboinici“, Ed. Lucretius 1997, pag 37-38

www.prehistory.it – site italian care are si traducere in romana sustinut de profesorul Marco Merlini si care se ocupa cu studiul semnelor vechi danubiene

Haral Haarmann – cercetator la „Research Centre on Multilingualism“ din Bruxelles sustine primordialitatea scrierii de la Tartaria fata de Sumer – Dacia Magazine nr. 1 – ianuarie 2003, cu lucrari si in site-ul italian