Chestor general de poliţie,
prof. Univ. Dr. Anghel ANDREESCU
Secretar de stat – Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
Comisar Dr. Nicolae RADU
Consilier – Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
In contextul modificărilor apărute pe teatrul de operaţii al războiului neconvenţional (Albu, 2006) constituirea unor structuri fiabile de ripostă antiteroristă, reprezintă, din ce în ce mai mult, o preocupare majoră atât pentru forţele speciale,
precum: Comandoul U.S. Air Force pentru Operaţii Speciale, Delta Force, SEAL sau Echipa de Arme şi Tactici Speciale (SWAT), Brigada 44 Paraşutişti din Africa de Sud, Forţele Aeropurtate sau trupele SPETNAZ din Federaţia Rusă, cât şi pentru structurile de profil, de tip ACVILA sau Brigada Vlad Ţepeş, din Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi nu în ultimul rând din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază.
Necesitatea cunoaşterii in detaliu a pregătirii psihice, fizice şi de specialitate a teroriştilor, în preocuparile manifestate pentru spălarea creierelor viitorilor candidaţi la grupările teroriste, al îndoctrinării religioase şi nu numai, al instruirii pe baza unor elemente desprinse din Marea Enciclopedie a Jihadului,
Scrisoarea de la un membru A1- Qaida, Cum să înfrunţi şi să rezişti în faţa anchetatorilor serviciilor speciale, impune, mai mult decât oricând, o atenţie aparte în înţelegerea reconfigurarii grupărilor teroriste.
Fenomen social de factură deosebită, terorismul a căpătat la acest început de secol şi mileniu, prin amploarea şi diversitatea formelor sale de manifestare, un caracter complex, extins la scara întregii planete. Omenirea este confruntată din ce în ce mai des cu o multitudine de acţiuni teroriste unele de o violenţă inimaginabilă,
care răspândesc groază, tulbură profund viaţa normală a societăţii, sfidând ordinea de drept, internă şi internaţională, punând în pericol existenţa şi funcţionarea democraţiilor, securitatea naţională a statelor şi chiar pacea mondială.
Înţeles şi ca un „război ascuns, nedeclarat” sau „conflict de mică intensitate, cu obiectiv limitat”, (Andreescu şi colectiv, 2003) dar şi ca o „boală a secolului al XXI-lea“( Stoina, 2002) terorismul a evoluat atât de mult, încât ştiinţa trebuie să-l investigheze coordonat, sincronizat, cu participarea tuturor domeniilor şi ramurilor sale începând de la „a“ şi ajungând până la „z“ ( Stoina, 2002).
Această intenţie nu ar fi adaptată realităţii dacă nu am aduce în atenţie conceptualizarea fenomenului terorist, pornind de la semnificaţiile sale corelate cu câteva repere identitare, istorice, geografice şi îndeosebi psihologice, ce definesc, în ansamblu, organizaţiile teroriste şi operaţiunile criminale întreprinse.
In acest sens, nu lipsite de interes sunt şi câteva repere identitare istorice, geografice şi îndeosebi psihologice, ce definesc, în ansamblu, organizaţiile teroriste şi operaţiunile criminale întreprinse, cu atat mai mult cu cat este cunoscut că terorismul nu reprezintă o problemă nouă (Seger, 1992).
Din punct de vedere istoric, potrivit lui (Mircea, 2006), terorismul a apărut în jurul anului 1000 (anul 489 al Hegirei), pe pământul Islamului, cu secta Nizari, ramura iraniană disidentă a imaelismului fatimid. Nizarii refugiaţi apoi în Siria şi-au întemeiat COMANDERIILE FIDA’I şi executau la comandă asasinate politice sau crime selective, sacrificându-şi, uneori, propria viaţă. Mai târziu, au fost numiti HASISIN (care a dat cuvântul asasin) de la Hasisiyya, care însemna consumator de haşis.
Încă din primul secol de după Hristos, Fanaticii din Palestina au folosit tactica teroristă în lupta lor împotriva ocupaţiei romane. Momente de manifestare a terorismului, ca formă de expresie a terorii, ne sunt cunoscute încă din anul 2380 i. Hr., an în care avem consemnată BĂTĂLIA DIN URUK, dintre hoarda semitică a lui Sargon, zis şi Sharru – Kenu (suveran legitim) şi armata sumeriană a lui Lugalzagisi.
În Persia secolului al–X–lea, se cunoaşte că exista organizaţia secretă „Societatea Asasinilor” (mâncătorii de haşiş) a fanaticilor musulmani (mullahi), folosită pentru răspândirea islamismului în Orientul Mijlociu, prin intimidarea oponenţilor. Începând cu secolul al–XIV–lea, perioada deschisă de epoca marilor descoperiri
geografice, terorismul şi violenţa organizată se amplifică şi se diversifică în legătură directă cu politica de expansiune colonială a marilor imperii ale timpului, ca instrumente de spoliere economică şi represiune a altor popoare.
Spre deosebire, insa, de vremurile trecute, terorismul contemporan reprezintă o formă de război. In acest context, experimentarea terorismului contemporan a fost posibilă în unele ţări din America Latină, unde în paralel cu mişcările revoluţionare, au apărut o serie de grupări şi organizaţii teroriste, ca de exemplu Forţele Armate de Eliberare din Venezuela, Cinconceros din Honduras,
Tupamaros din Uruguay, Alianţa Anticomunistă din Argentina. Activitatea acestor organizaţii au servit ca model şi pentru Europa, susţinând acţiunile întreprinse de către grupări ca Baader – Meinhoff şi Mişcarea 2 Iunie din Germania, Brigăzile roşii din Italia, Armata Secretă din Franţa, ETA din Spania sau Armata Republicană Irlandeză din Marea Britanie .
Potrivit celor deja precizate, fie că ne oprim asupra oamenilor dinamită din organizaţia evreiască STERN sau asupra fedainilor palestinieni, fie că ne oprim asupra absolutiştilor islamici sau asupra văduvelor negre ale cecenilor, se poate reţine faptul că pentru a-l înţelege pe terorist trebuie să-i studiezi psihopatologia şi să încerci să afli originea terorii (Frattasio, 2006).
Pornind de la o serie de date privind istoricul, localizarea, ideologia sau obiectivele urmarite de organizatiile teroriste (Terrorist Group Profiles, Departamentul de Stat al S.U.A.; traducere de Costandache, C., şi Ferchedău – Muntean, M., apud Hlihor, I., Manuscris, 2006.;; de văzut şi: http: // web.nps.navy.mil/library; Raufer, X.(1978). La nebuleuse: le terrorisme du Moyen Orient. Ed. Fayard, Paris), in cele ce urmeaza, ne-am propus sa aducem in atentie “GENEZA TERORII’ , oprindu-ne asupra unor organizatii, mai mult sau mai putin cunoscute, precum:
1. AL FATAH – CONSILIUL REVOLUTIONAR (AL FATAH – CR)
Cunoscuta drept: Organizatia Abu Nidal; Brigăzile Revoluţionare Arabe;
SeptembrieNegru sau Organizaţia Revoluţionară a Musulmanilor Socialişti,
AL FATAH – CR a fost fondata in 1974, ca o consecinta a desprinderii lui Abu Nidal (Sabri al-Banna) din organizatia Fatah. Scindarea produsa la crearea noii organizatii a fost rezultatul influentei jucate de regimul irakian care il sprijinise pe Abu Nidal (Sabri al-Banna) sa lanseze operatiuni teroriste independente pentru a servi intereselor irakiene. Inca de la infiintare, organizatia s-a considerat ca fiind adevarata organizatie Fatah, acuzandu-i pe liderii organizatiei de tradare.
Intre 1974-1980, cartierul general al organizatiei s-a aflat in Bagdad, iar activitatile sale au fost coordonate, in special, de catre irakieni, care i-au acordat suport logistic substantial lui Abu Nidal (Sabri al-Banna). Aceasta perioada a fost caracterizata de atacuri teroriste indreptate cu preponderenta impotriva tintelor siriene si a celor apartinand organizatiei Fatah / OEP.
La inceputul anilor ’80, datorita, pe de o parte, dezacordului aparut intre irakieni si AL FATAH – CR referitor la independenta organizatiei sale si, pe de alta parte interesului manifestat de catre Irak, in cursul razboiului cu Iranul, in imbunatatirea relatiilor sale cu Occidentul, Abu Nidal si sustinatorii sai au fost expulzati din Irak si s-au stabilit in Siria.
Ulterior, in 1985, cartierul general a fost mutat in Libia. Noul mod de operare si activitatile desfasurate in taberele din sudul Libanului, au produs o grava scindare in cadrul organizatiei soldata cu plecarea, in 1989, a doi lideri: Atef Abu Baker, membru al Comitetului Central si Abdel Rahman Issa, membru al Biroului Politic. Ei l-au acuzat pe Abu Nidal ca, de teama unor acte de subversiune interne, a ordonat uciderea a 150 de militanti .
Incercarea de reconciliere cu Fatah si liderul acesteia, Yasser Arafat, soldata si ea cu esec, a facut ca Abu Nidal sa fie mai izolat ca niciodata.
Organizatia este formată dintr-o serie de comitete funcţionale, inclusiv politice, militare şi financiare, fiind considerata cea mai activa si mai periculoasa organizatie terorista palestiniana, cu numeroase victime la activ:
15 iunie 1978: asasinarea lui Ali Yassin, reprezentantul OEP in Kuweit;
3 august 1978: asasinarea lui Izz al-Din al-Kalak, reprezentantul OEP la Paris, Franta si a unuia dintre asistentii sai;
27 iulie 1980: atac impotriva unei scoli pentru copii evrei din Antwerpen, Belgia. Asumarea responsabilitatii pentru asasinarea atasatului comercial al Israelului la Bruxelles.
Desfasurand activităţi teroriste în 20 de ţări, soldate cu moartea sau rănirea a aproximativ 900 de persoane, organizatia AL FATAH – CR si-a demonstrat capacitatea de a opera in zone intinse din Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud si Europa. Spre deosebire de alte organizatii palestiniene, ea a organizat operatiuni si acte teroriste impotriva unor obiective apartinand unui numar mare de tari si impotriva militantilor palestinieni acuzati de atitudine moderata .
Dupa 1980, AL FATAH – CR a atacat si tinte occidentale, dar si obiective apartinand Iordaniei si statelor din Golf, continuand in acelasi timp sa lanseze atacuri impotriva militantilor si liderilor FATAH. Printre ţinte se numără Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Israelul, organizaţiile palestiniene moderate, OEP şi diferite ţări arabe. Astfel, avem atacuri comise la:
1 mai 1981: asasinarea lui Heintz Nittel, presedintele Asociatiei de Prietenie Austria-Israel in Viena, Austria;
1 iunie 1981: asasinarea lui Naim Khader, reprezentantul OEP la Bruxelles, Belgia;
29 august 1981: atac cu masina capcana impotriva sinagogii din Viena soldat cu 2 morti si 17 raniti;
3 iunie 1982: incercare de asasinare a lui Shlomo Argov, ambasadorul israelian in Marea Britanie. Atacul se va solda operatiuni militare desfasurate de Israel in Liban impotriva OEP;
9 august 1982: atac cu focuri de mitraliera asupra restaurantului evreiesc Goldberg din Paris, Franta;
16 septembrie 1982: asasinarea unui diplomat kuweitian la Madrid, Spania;
8 februarie 1984: asasinarea ambasadorului Emiratelor Arabe Unite la Paris, Franta;
martie 1984: asasinarea unui diplomat britanic in Atena, Grecia;
24 martie 1984: descoperirea unei bombe la hotelul Intercontinental din Amman, in cursul unei vizite a reginei Elisabeth a II a in Iordania;
4 decembrie 1984: In fata hotelului Bucuresti, din Capitala, a avut loc un atentat terorist savarsit de catre Organizatia AL FATAH – CR (“Septembrie Negru”) executat de catre AHMED MUHAMMAD ALI AL HERSH, un student iordanian de nationalitate palestiniana aflat de mai multi ani in Romania si care, pana in acel moment nu se remarcase cu activitati deosebite. Victima i-a cazut AZMI AL MUFTI, functionar al Ambasadei Iordaniei la Bucuresti.
Atacurile importante au vizat aeroporturile din Roma şi Viena în decembrie 1985, si sinagoga Neve Shalom din Istanbul, unde au fost ucisi 22 de credinciosi. Deturnarea zborului PANAM 73, în Karachi, în septembrie 1986, vasul grec de croazieră Poros în iulie 1988, fac parte dintr-un lung sir de atacuri comise de organizatia AL FATAH-CR.
Intre altele, membrii organizatiei sunt suspectaţi de asasinarea adjunctului liderului OEP, Abu Iyad, cea mai inalta oficialitate a acestei organizatii dupa Yasser Arafat si a lui Abu el-Hol, comandantul fortelor din sectorul de vest al Fatah, in Tunis, la 14 ianuarie 1991. În ianuarie 1994, AL FATAH – CR a asasinat un diplomat iordanian în Liban şi a fost implicată în uciderea reprezentantului OEP în Liban.
Cu toate acestea, esecul ultimelor operatiuni din anii ’80 (atacul asupra navei City of Poros din Grecia si arestarea majoritatii militantilor sai din America de Sud) au marcat declinul operational al organizatiei. Organizatia AL FATAH – CR si-a diminuat practic atacurile teroriste in anii ’90, desi se considera ca pastreaza inca potential de periculozitate, datorita noilor sale relatii cu Iranul.
In decembrie 1998, organizatia AL FATAH – CR a revenit în Irak, unde grupul îşi menţine si astazi prezenţa, desfasurand diverse operaţii în Liban, pe valea râului Bekaa şi în câteva tabere de refugiaţi palestinieni din zona de coastă a Libanului.
2. HAMAS (“Miscarea de Rezistenta Islamica”)
Hamas reprezinta acronimul arab de la “Miscarea de Rezistenta Islamica (Harakat al-Muqawamah al-Islamiyya). In cadrul Hamas se poate sesiza influenta organizatorica si ideologica a organizatiei “Fratii Musulmani” (Muslim Brotherhood – MB) infiintata in 1920 in Egipt si care si-a intarit activitatea in anii ’60 – ’70 in lumea araba – in special in Iordania si Egipt.
Miscarea Hamas a fost inregistrata legal in Israel in 1978 de catre seicul Ahmed Yassin, liderul spiritual al acesteia, sub forma unei asociatii islamice denumita Al-Mujamma Al Islami. Organizatia a castigat o multime de suporteri si simpatizanti prin intermediul propagandei religioase si a muncii sociale.
O mare parte a succesului inregistrat de Hamas/MB se datoreaza influentei castigate in Fasia Gaza. Hamas (cuvant cu intelesul de curaj si bravura) este o organizatie extremista islamica care a devenit activa la inceputul Intifadei, operand mai intai in Fasia Gaza dar si in Cisiordania.
Hamas a jucat un rol important in acte subversive violente si operatiuni teroriste extreme atat impotriva Israelului cat si impotriva arabilor. In perioada initiala, a fost condusa de persoane identificate ca apartinand organizatiei Fratii Musulmani din Teritorii.
In timpul Intifadei, Hamas a exploatat momentul pentru dezvoltarea activitatii in Cisiordania, in scopul de a deveni organizatia fundamentalista islamica dominanta. Isi defineste obiectivul prioritar ca fiind Jihadul (“Razboiul Sfant”) pentru eliberarea Palestinei si infiintarea unui stat islamic palestinian “de la marea Mediterana pana la raul Iordan”.
A castigat increderea palestinienilor prin participarea la violente de strada si asasinate, intarindu-si astfel potentialul si rolul in cadrul Intifadei. Din cauza activitatii subversive si teroriste, Hamas a fost scos in afara legii in septembrie 1989.
Dupa razboiul din Golf, Hamas a devenit organizatia cu cea mai mare activitate terorista in Teritorii si in interiorul Israelului. Astazi, este a doua grupare importanta dupa Fatah si cateodata este privita ca o amenintare la adresa hegemoniei nationalismului laic.
In prezent este cel mai puternic grup care se opune procesului de pace. Cresterea activitatii sale teroriste prin intermediul teroristilor sinucigasi asupra tintelor civile din Israel (februarie-martie 1996) a incetinit si chiar ameninta sa blocheze procesul de pace.
Numarul mare de refugiati, privatiunile socio-economice ale populatiei din taberele de refugiati si statutul relativ scazut al elementelor nationaliste pana aproape de zilele noastre au facut ca Hamas sa-si raspandeasca influenta asupra refugiatilor. Vehicularea ideii ca eliberarea tuturor palestinienilor este mai importanta in Gaza, alaturi de factorii sociali, alimentau influenta islamica in zona.
Un alt factor care a ajutat la popularitatea fenomenului islamic a fost acela ca miscarea nationalista palestiniana si OEP au mutat centrul puterii politice din Palestina, prin consolidarea unei conduceri externe, pe cheltuiala celor din interiorul teritoriilor. In opozitie cu acestia, campania islamica si structura sa de conducere s-au dezvoltat in intregime in interiorul Palestinei (al-dakhil) si astfel au putut servi mai bine interesele palestinienilor.
Infrastructura islamica din teritorii a activat separat dar in paralel cu institutiile nationaliste construite de OEP in anii 1980. Hamas a reusit sa formeze un sistem social care sa constituie o alternativa a structurii politico-sociale oferite de OEP. Prestigiul organizatiei se baza atat pe capacitatile ideologice, cat si pe cele practice, ca o miscare a carei contributie la viata cotidiana nu a fost mai putin importanta decat cea din cadrul miscarii de lupta impotriva Israelului si impotriva ocupatiei.
O schimbare importanta din cadrul organizatiei a fost tranzitia de la pasivitatea fata de regimul israelian la activitati militante si violente de amploare in special in interiorul Fasiei Gaza si in exteriorul acesteia. Miscarea si-a schimbat denumirea in Miscarea de Rezistenta Islamica – Hamas si si-a dezvaluit caracterul palestinian si patriotismul. A sustinut ca nu este numai o forta paralela dar si o alternativa la controlul aproape total al OEP si factiunilor sale asupra palestinienilor din Teritorii.
In august 1988, Hamas si-a publicat DECLARATIA ISLAMICA – crezul sau ideologic, care prezenta politica sa la toate nivelurile de lupta, atat impotriva Israelului cat si impotriva miscarii nationaliste a OEP. Aceasta declaratie reprezenta o provocare la adresa OEP si a opiniei acesteia conform careia este singurul reprezentant legitim al poporului palestinian.
Mijlocul prin care Hamas si-a crescut influenta a fost moscheea. Aceasta a fost si primul obstacol in calea declansarii razboiului civil. In acelasi timp, liderii Hamas au lucrat si la infiintarea mai multor structuri proprii organizatiei. In traditia Fratilor Musulmani, seicul Yassin a infiintat Hamas ca pe o miscare secreta. El a incercat sa separe diferitele structuri si zonele de activisti si sa foloseasca numai mesaje codate in comunicatiile interne.
Aparatul militar a fost denumit “Mujahidin”. La inceput, conducerea nu a incercat sa atraga efective mari de activisti in cadrul organizatiei. Scopul fondatorilor a fost acela de a stabili instrumentele de activitate prin care s-ar putea conta pe un numar redus de activisti la centru. Dar o noua generatie de lideri de strada a aparut din cadrul sistemului structural complex construit de catre “Fratii Musulmani” in decursul anilor.
Aceasta generatie, obedienta si plina de fervoare religioasa a devenit calauzitoarea luptei islamice.
La inceputul anului 1991, Zaccaria Walid Akel, seful sectorului terorist al Hamas, a infiintat primele batalioane teroriste. In faza initiala acestea rapeau si executau oameni suspectati ca ar colabora cu Israelul. Asasinarea rezidentului Kafar Darom, Doron Shorshan in decembrie 1991, a constituit primul asasinat al unui cetatean israelian, executat de un asemenea detasament si a marcat schimbarea modului de operare al Hamas.
Ideologia de baza a Hamas a fost fundamentata in principal pe curentul Fratilor Musulmani. In Declaratia Islamica publicata de catre Hamas in august 1988, organizatia se autodefineste: “ramura palestiniana a Fratilor Musulmani”. Oricum, se poate aprecia ca exista o anumita diferenta intre prioritatile Hamas fata de cele ale Fratilor Musulmani in Teritorii, in principal referitor la Intifada, si in special in privinta Jihadului.
Fratii Musulmani inteleg Jihadul ca pe o datorie generala si ca pe un principiu si sustine ca Islamul va fi realizat in primul rand in lumea musulmana si apoi, prin violenta, impotriva Israelului. Hamas a subliniat ca Jihadul este singurul si unicul mijloc in rezolvarea problemei palestiniene.
Hamas defineste tranzitia la etapa Jihadului “pentru eliberarea Palestinei” ca pe o datorie religioasa a fiecarui musulman. In acelasi timp, respinge orice aranjament politic care ar putea antrena renuntarea la o parte din Palestina, care semnifica predarea unei parti din Islam. Aceste pozitii sunt reflectate in Declaratie si in activitatile organizatiei.
Scopul principal al Hamas este infiintarea unui stat islamic in intreaga Palestina. Mijlocul de realizare a acestui scop il reprezinta lupta armata si, in ultima faza, Jihadul la care sa participe nu numai musulmanii din Palestina ci intreaga lume islamica.
Structura Hamas in Gaza si in Cisiordania se bazeaza pe o combinatie de conduceri regionale si functionale. In acest cadru opereaza in paralel cateva structuri identice, in fiecare regiune:
Infrastructura (“Daiwah, literallz isermonizing”), care cuprinde recrutarea, distribuirea fondurilor si intrunirile;
Violenta populara in cadrul Intifadei;
Securitatea (“Amn”) – culegerea de informatii privind suspectii de colaborare cu autoritatile. Aceste informatii sunt transmise “comitetelor de soc”, care ii interogheaza pe suspecti si apoi ii asasineaza;
Publicatii (“A-’Alam”) – brosuri, propaganda, birouri de presa.
Astfel, Hamas este o organizatie compusa din mai multe nivele independente. Baza socio-politica este mentinuta, din punct de vedere material, de comitetele de caritate si, ideologic, de instructaje, propaganda si actiuni de incitare, executate in moschei si alte institutii prin intermediul brosurilor. Aceasta baza reprezinta sursa recrutarii de membri in cadrul structurilor care se angajeaza in revolte si actiuni populare violente.
Aceia care se remarca in acest tip de activitati isi vor gasi, mai devreme sau mai tarziu, drumul catre structura militara care realizeaza atacuri violente deopotriva impotriva israelienilor si palestinienilor. Militantii – si daca acestia sunt arestati sau asasinati, familiile sau rudele – se bucura de suportul moral si economic oferit de predicatorii din moschei, directori ai Hamas afiliati institutiilor si de comitetele de caritate.
In decursul violentelor de strada care au legatura cu Intifada, Hamas a implicat o structura terorist-militara compusa din doua grupuri:
“Luptatorii palestinieni sfinti” (Al-Majahadoun Al-Falestinioun) – o structura militara destinata atacurilor teroriste, in special impotriva tintelor israeliene. Inainte de izbucnirea Intifadei, structura s-a implicat in pregatirea infrastructurii acestor activitati;
“Sectiunea de securitate” (Jehaz Amn) – care se ocupa de culegerea de informatii privind suspectii de colaborare cu Israelul si alte elemente locale, in intentia de a-i pedepsi prin folosirea violentei, inclusiv cu moartea.
Aceste unitati s-au format in cadrul Majd, un acronim arab pentru Majmouath Jihad u-Dawa (“Grupul pentru Razboiul Sfant si ceremonii”) care era, intr-adevar, bratul operativ violent al sectiunii de securitate. In cursul Intifadei, aceste grupari au imbracat diferite forme, ultima fiind Detasamentele de actiune Izz al-Din al-Qassam”.
Baza infiintarii Al-Majahadoun Al-Falestinioun s-a pus in 1982 de catre seicul Ahmed Yassin, impreuna cu mai multi operativi ai Al-Mujam’a. Aceasta presupunea obtinerea de arme si pregatirea cadrului de lupta impotriva rivalilor palestinieni si mai tarziu impotriva Israelului. Aceasta activitate a fost descoperita in 1984 si Yassin a fost condamnat la 13 ani inchisoare dar la scurt timp el a fost eliberat in cadrul schimbului de prizonieri de la Jibril (mai 1985).
Dupa eliberare, Yassin si-a orientat activitatea spre infiintarea unui aparat militar. Initial, s-a acordat o atentie deosebita luptei impotriva “ereticilor” si colaboratorilor, in conformitate cu opinia Fratilor Musulmani ca Jihad-ul ar trebui sa izbucneasca numai dupa eliminarea rivalilor din interior. In acelasi timp, s-a pregatit si o infrastructura militara, inclusiv stocarea de arme pentru razboiul impotriva Israelului. Imediat dupa izbucnirea Intifadei, au fost recrutati membri care sa participe la Jihad-ul militar.
Activitatea acestui grup includea atacuri teroriste obisnuite si s-a manifestat numai la inceputul Intifadei.
Sectiunea de securitate (“Jehaz Amn”) a fost infiintata la inceputul anului 1986 de seicul Yassin si alti doi asociati ai sai care au activat in Al-Mujama. Rolul sectiunii era acela de a supraveghea activitatea colaboratorilor suspectati si a altor persoane care actionau intr-o maniera contrara principiilor Islamului.
Intre 1986-1987, la recomandarea celor doi sefi ai Sectiunii, Yassim a hotarat infiintarea detasamentelor de actiune – Majd, insarcinate cu asasinarea ereticilor si a colaboratorilor. Yassim i-a instruit pe lideri ca trebuie sa-i asasineze pe toti cei declarati colaboratori in urma interogatoriilor si sa intareasca aceasta instructiune printr-o conducere religioasa.
Acest mod de actiune a continuat pana in momentul izbucnirii Intifadei, cand in cadrul Hamas s-au efectuat schimbari importante, care au condus la actiuni militare organizate impotriva tintelor israeliene. Unitatile Majd au devenit parte integranta in reteaua Al-Mujahidoun.
Aparatul militar al Hamas a parcurs o serie de schimbari in timpul Intifadei, ca rezultat al masurilor preventive si a pozitiei fortelor israeliene, in urma atacurilor teroriste importante purtate de membrii Hamas. Detasamentele de actiune Izz al-Din al-Qassam reprezinta structura finala a acestui aparat. Acestea se fac responsabile de majoritatea atacurilor teroriste Hamas, din ianuarie 1992. In aceste detasamente activeaza zeci de suspecti cautati in Gaza.
Unii dintre acestia au inceput sa actioneze, de asemenea, si in Cisiordania din moment ce se recrutau palestinieni din aceasta zona pentru executarea unor atacuri teroriste in Israel. Unii dintre acestia au fost prinsi si omorati, iar altii au fugit in Egipt. Cateva zeci de membri Hamas sunt activi in Teritorii, in majoritate fiind membri ai Detasamentelor de actiune Izz-al-Din al-Qassam.
Hamas se bucura de un puternic suport financiar, iar rivalii acestei organizatii sustin ca acesta este principalul motiv de crestere a puterii sale. Hamas primeste suport financiar de la organismele neoficiale saudite si de la statele din Golf (in ultimul timp, si din partea Iran-ului). Aceste fonduri sunt distribuite diferitelor grupuri si asociatii care se identifica cu miscarea si de la acestea, mai jos, la membrii din teritoriu.
O retea ampla de asociatii de caritate (Jama’a Hiriya) si comitete (Lejan Zekath) activeaza in Teritorii, in baza a doua acte legislative iordaniene: Legea Institutiilor Sociale si de Caritate si Regulamentele privind Colectarea de Fonduri de Caritate. Hamas se foloseste extrem de mult de aceste asociatii si comitete, care (impreuna cu moscheile si uniunile) reprezinta organisme de fatada ale organizatiei care actioneaza in paralel si serveste la acoperirea operatiunilor.
Ideologia miscarii acorda o atentie deosebita activitatilor de caritate (zekath, care este de asemenea si unul din cele cinci principii ale Islamului). Activitatea de caritate poate servi la atragerea oamenilor la Islam si implicit la cresterea prestigiului Hamas.
Reteaua asociatiilor de caritate reprezinta un paravan al activitatilor acoperite, inclusiv al legaturilor cu liderii aflati in strainatate, transferurilor de fonduri catre membrii din teren si identificarea potentialilor recruti. Importanta deosebita pe care Hamas o acorda activitatilor deschise – caritate si bunastare – au fost puse in evidenta in momentul arestarii si executarii mai multor membri.
Un aspect important al asociatiilor si comitetelor de caritate il reprezinta rolul acestora in canalizarea fondurilor in regiune. Chiar daca o mare parte din aceste fonduri se foloseste in activitati de caritate, nu se poate face intotdeauna o distinctie clara intre o activitate nevinovata de caritate si aceea de finantare a activitatilor acoperite subversive si teroriste.
Asociatiile de caritate pot participa in transferarea fondurilor Hamas prin intermediul infrastructurii financiar administrative. Metodele comune sunt schimburile de bani, cecurile emise pe numele unor membri si firme din strainatate, conturi de afaceri in strainatate cu interes economic in teritoriu si transferurile in numerar, direct din strainatate, executate de obicei prin banci occidentale (in Marea Britanie, SUA si Germania). Miscarea islamica din Israel serveste si la canalizarea transferurilor de fonduri. Alocarea fondurilor obtinute de Hamas se ridica la cateva zeci de milioane de dolari pe an.
3. JIHADUL ISLAMIC EGIPTEAN (JIE)
La inceputul anilor ’70, organizatia a luat fiinta prin desprinderea unor elemente tinere, de orientare radicala, din organizatia “AL GAMA’ A AL ISLAMIYYA”. Localizarea geografica indica Egiptul (zona de sud). Dupa aparitia gruparii, aceasta s-a divizat in doua factiuni: una condusa de AYMAN AL-ZAWAHIRI, in prezent in Afganistan, si Brigazile Al-Fateh condusa de AHMAD HASAYN AGIZA.
Seicul AYMAN AL-ZAWAHIRI, aflat in Afganistan, pana la inceputul anului 2002, este principalul finantator al Frontului Islamic Mondial al lui OSAMA BIN LADEN. La fel ca si GAMA’A AL ISLAMIYYA, factiunile Jihad s-au subordonat liderului spiritual, seicului UMAR ABD-AL RAHMAN, aflat in inchisoare in S.U.A.
Primul lider al Jihad-ului se afla in inchisoare in Egipt, recent alaturandu-se ideii seicului Al RAHMAN de a chema la formarea unui “front pasnic”. Cei doi si-au intensificat apelurile pentru o stopare a influentei occidentale in tarile islamice, concentrandu-si actiunile impotriva obiectivelor occidentale, in special a celor americane.
Obiectivul factiunilor Jihad este de a inlocui regimul condus de HOSNI MUBARAK cu un regim islamic. Jihad-ul egiptean activeaza in celule mici, sub acoperire, recrutandu-si membrii din randul tinerilor cu varste cuprinse intre 15 -30 de ani, acestia fiind antrenati in tabere din Egipt, Afganistan, Pakistan, Sudan sau din alte zone ale globului.
Gruparea a revendicat numeroase atacuri teroriste impotriva guvernului egiptean, oficialilor si institutiilor, liderilor si institutiilor crestine, obiectivelor occidentale, americane si israeliene. Adjunctul lui AYMAN AL-ZAWAHIRI, MOHAMED AL ZAWAHIRI, a fost arestat, in anul 1999, in Emiratele Arabe Unite si predat autoritatilor egiptene, fiind condamnat la moarte in contumacie pentru participarea la asasinarea presedintelui egiptean ANWAR AL-SADAT, in anul 1981.
Pentru a-si desfasura activitatile, Gruparile Jihad din Egipt primesc fonduri din diferite tari, precum Iran, Sudan sau de la gruparile militante islamice din Afganistan, inclusiv din partea gruparii lui OSAMA BIN LADEN. De asemenea, gruparea incearca sa coopereze cu notabilitatile si institutiile locale pentru obtinerea de donatii si sa colaboreze cu retelele criminalitatii organizate din Egipt, in special impotriva comunitatii crestine copte.
Are in vedere obtinerea de fonduri prin intermediul diferitelor organizatii islamice neguvernamentale. Daca initial Jihad-ul a avut ca obiective comunitatea crestina copta si turistii occidentali, in prezent este orientat si specializat in atacuri armate impotriva inaltilor oficiali ai guvernului egiptean. Gruparea a revendicat incercarea de asasinare a ministrului de interne HASSAN AL ALFI, in august 1993 si a primului-ministru ATEF SEDKY, in noiembrie, acelasi an.
Fortele de securitate egiptene isi concentreaza atentia asupra Jihad-ului datorita gravitatii pericolului rezultat din actiunile gruparii impotriva regimului lui HOSNI MUBARAK. In perioada in care generalul ZAKI BADR s-a aflat la conducerea Ministerului de Interne, aproape 8000 de activisti ai gruparii au fost intemnitati.
Cu toate acestea, infrastructura organizatiei nu a fost distrusa, fapt care a determinat ca dupa instalarea noului ministru de Interne, generalul ABD AL HALIM MOUSSA, membrii gruparii sa-si reia activitatea.
In luna iunie a anului 1992, dupa ce activistii Jihad-ului l-au ucis pe FARAJ FODAH, unul dintre sustinatorii pacii israeliano-egiptene, acestia au intocmit o “lista de actiune” care releva faptul ca gruparea era pregatita pentru a intreprinde actiuni teroriste impotriva a inca 10 personalitati, printre acestea aflandu-se ministrul de interne, ziaristul ANIS MANSOUR etc.
Din anul 1993 gruparea nu a condus nici un atac pe teritoriul Egiptului. Cu toate acestea ei au continuat sa reprezinte o amenintare impotriva Statelor Unite, datorita faptului ca seicul UMAR ABD AL RAHMAN se afla inca in detentie in SUA, precum si arestarii unor membri ai gruparii ce activau in Albania, Azerbaijan si Marea Britanie.
4. GAMA’A AL-ISLAMIYYA (“Gruparea Islamica – GI”)
Gama’a al-Islamiyya a aparut in anii ’70, mai mult ca un fenomen decat ca o grupare organizata, in special in inchisorile egiptene, iar, mai tarziu, in unele universitati. Fenomenul Gruparii Islamice a fost influentat in principal de ideologia militanta a lui Sayyid Qutb (executat in anul 1966), care a deschis drumul pentru infiintarea multor ramuri islamice militante in Egipt si lumea araba.
Dupa 1971, urmare a eliberarii – de catre presedintele Sadat – din inchisorile egiptene, a majoritatii prizonierilor islamici, mai multe grupari militante au inceput sa se organizeze singure. Aceste grupari militante sau celule, au luat nume precum Partidul Eliberarii Islamice, al-Takfir wal-Hijra (“Excomunicare si Emigratie”), Al-Najun min al-Nar (“Salvati din Infern”) si Jihad (“Razboiul Sfant”), precum si multe altele, inclusiv al-Gama’a al-Islamiyya (“Gruparea Islamica”).
Fiecare celula actiona separat si de sine statator, fapt care permitea organizatiei sa fie structurata, dar in acelasi timp sa aiba o organizare flexibila. Se pare ca a existat un anume tip de contact intre liderii diferitelor grupari, dar nu este clar daca a existat vreodata vreo orientare comuna a tuturor gruparilor.
Pacea cu Israelul din 1979 a dat un nou sens violentelor fundamentaliste. Din dorinta puternica de a sustine progresul datorat politicii sale de pace, Sadat s-a apropiat tot mai mult de politica americana. Astfel, in mintile islamistilor, el personifica esecul pe plan intern si tradarea in plan extern. A fost perceput ca neglijandu-si vecinii arabi in favoarea unor legaturi mai stranse cu Vestul si in special cu Israelul si Statele Unite.
Asasinarea lui Sadat in octombrie 1981 de catre membri ai Jihadului, a demonstrat ca militantii islamici erau capabili sa dea o lovitura exact in inima puterii.
Primii ani ai lui Mubarak, ca succesor al lui Sadat, au fost marcati de o perioada de liniste. Dupa aceasta, militantii religiosi si-au intensificat campania de violente si au zdruncinat puternic stabilitatea tarii. Aceasta escaladare poate fi pusa, in parte, pe seama neajunsurilor sociale generate de o politica structurala de sistematizare economica si a tergiversarii in procesul de democratizare. Militantii islamici au dat o noua expresie frustrarilor socio-economice endemice.
Exista o rata mare a somajului in randul absolventilor de liceu si de universitati iar multi dintre emirii (comandantii) “al-Gama’a al-Islamiyya” proveneau din randul acestora. Orasele mai sarace din nordul si centrul Egiptului, de exemplu Assiut, au oferit, de asemenea, un numar mare de aderenti.
Militantii islamisti sunt organizati in grupari separate care, se crede, ar numara cateva mii de membri. Alcatuiti in celule de extremisti fundamentalisti, ei sunt uniti sub credinta ca folosirea fortei pentru a impinge societatea egipteana spre regula islamica, este o datorie religioasa a Jihadului. “Gruparile islamice extremiste ale al-Gama’a al-Islamiyya” nu au legaturi cu organizatia “Fratii Musulmani”, care urmaresc in principal recunoasterea politica.
In cateva ocazii, cum ar fi atentatul la viata ministrului de interne egiptean, Hassan al-Alfi din august 1993, “Fratii Musulmani” au facut o declaratie prin care condamnau folosirea bombelor, care ar fi un rau periculos.
Riposta guvernamentala la amenintarea reprezentata de al-Gama’a al-Islamiyya si alte grupari militante violente, nu a intarziat sa apara. Astfel, a fost declansat razboiul de epurare a militantilor. A fost promovata o noua legislatie, in efortul de combatere a gruparilor. Au fost luate si alte masuri care sa tina pasul cu ascensiunea Islamului. In noiembrie 1992, administratia Mubarak a amenintat ca nu mai putin de 40.000 de moschei particulare, banuite a reprezenta “pepiniere” de militanti, vor fi preluate sub controlul guvernului.
Ministrul Cultelor si Religiei a facut o declaratie pin care avertiza ca statul nu va mai permite ca moscheile sa devina centre pentru activitate extremista.
La 17 noiembrie 1997, 58 de turisti si patru egipteni au fost ucisi in sudul Luxor-ului, in cel mai sangeros atac de cand al-Gama’a al-Islamiyya a ridicat, in 1992, armele impotriva regimului presedintelui Hosni Mubarak. Cateva saptamani mai tarziu, in numele al-Gama’a al-Islamiyya au fost facute doua declaratii – una care chema la incetarea atacurilor indreptate asupra turistilor straini, iar cea de-a doua care nega ca o astfel de hotarare a fost luata.
Ruptura a inceput sa devina evidenta cu adevarat in iulie, dupa armistitiul cerut de liderii din inchisoare ai al-Gama’a al-Islamiyya. Cele doua declaratii contrare au aratat clar ca al-Gama’a al-Islamiyya era scindata atat in interiorul, cat si in afara Egiptului.
Declaratia de incetare a focului a fost facuta de factiunea lui Osama Rushdi. Rushdi este o persoana oficiala a al-Gama’a al-Islamiyya, insarcinat cu relatiile cu presa si locuieste in Olanda, unde editeaza publicatia “Al-Murabitoun” (Luptatorii Vigilenti). Declaratia radicala a fost facuta de Refaei Ahmed Taha, unul din liderii al-Gama’a al-Islamiyya, despre care se crede ca ar locui undeva in Afganistan.
O consecinta a acestei scindari a organizatiei ar fi aceea ca formatiunile nou-desprinse si inarmate din Egipt pot comite atacuri si mai violente, iar gruparile aflate intr-o permanenta miscare in Egipt pot actiona independent. Potrivit unor surse ale securitatii egiptene, unitatile al-Gama’a al-Islamiyya din sudul Egiptului actionau independent, in lipsa unei coordonari cu structura de comanda politica, intr-o maniera denumita de ei “lovitura militara”.
Principala contributie a lui Qutb a fost aceea de a da legitimitate islamica religioasa Jihadul-ui prin folosirea de mijloace violente impotriva regimurilor laice arabe, percepute de el ca fiind eretice. El a dat intaietate acestui tip de Jihad, fata de revolutia sociala islamica religioasa a “Fratilor Musulmani”. Membrii noilor grupari considerau organizatia traditionala “Fratii Musulmani” si ideile fondatorului acesteia ca fiind total depasite.
Sayyid Qutb a propovaduit, de asemenea, ca statele musulmane trebuie sa se conduca dupa Coran, toate celelalte forme de reguli fiind negari ale Coranului si blasfemii. Acesta mai considera ca nu pot exista compromisuri intre cele doua sisteme si cele doua societati.
Tintele luptei militantilor pentru crearea unui stat islamist au inclus ministri si oficiali ai guvernului (inclusiv doua atentate la viata presedintelui Hosni Mubarak). Printre cei vizati se mai numarau ofiteri de politie, intelectuali laici, crestini copti si turisti straini. Recent, militantii au inceput sa atace si banci, in demersul lor de a impune interzicerea cametei. Orice este considerat ca aduce ofensa moralitatii este atacat, inclusiv recitalurile de muzica, filmele sau magazinele de casete video.
In ochii militantilor, lovirea urmatoarelor tinte este perfect intemeiata: ofiterii de politie pentru ca apara statul laic; intelectualii liberali, pe motiv ca scrierile lor indeamna la apostazie si ateism, lucru care se repercuteaza negativ asupra principiilor morale. In iunie 1992, Farag Foda, un scriitor cunoscut pentru vederile sale laice si un oponent declarat al gruparilor militante, a fost impuscat mortal, atacul fiind revendicat de Al-Gama’a al-Islamiyya.
Seicul Muhammad al-Ghazali, preot la al-Azhar (un institut al invataturilor islamice de prestigiu), a depus marturie in cadrul procesului celor acuzati de uciderea lui Foda. El a declarat ca oricine s-a impotrivit legii islamice a fost un apostat si ar putea fi ucis de catre stat sau daca nu, de catre musulmanii religiosi.
Crestinii copti, cea mai mare minoritate religioasa din tara, au fost de asemenea, vizati. Multi militanti ii considera pe acestia infideli si in consecinta, tinte potrivite pentru Jihad. Atacurile au fost concentrate cu precadere asupra provinciilor din centrul si nordul Egiptului, cum ar fi Minya, Assiut si Sohag, unde crestinii traiesc in numar mare si au o mare influenta in viata economica.
Militantii au atacat obiective turistice din doua motive principale: in primul rand, pentru a slabi credibilitatea guvernului, lovindu-l acolo unde il doare cel mai mult – economia; in al doilea rand, pentru a elibera Egiptul de sub influenta Occidentului. Intr-un interviu acordat BBC, seicul Omar Abdel Rahman, preot egiptean si unul din liderii militantilor islamisti, a declarat ca turismul aduce in Egipt principii morale viciate si boli precum SIDA.
5. HEZBOLLAH
Hezbollah este o organizatie care adera la ideologia lui Khomeini si care reprezinta o “umbrela” pentru diferitele grupari radicale siite. Organizatia s-a infiintat in 1982, in urma incheierii razboiului Galileei si a instalarii pacii in Liban, precum si ca urmare a cresterii prezentei iraniene si a influentei acesteia in zona.
Organizatia Hezbollah s-a infiintat ca un organism al fundamentalistilor siiti condus de clerici care vedeau in adoptarea doctrinei iraniene o solutie a lipsurilor politice din Liban. Aceasta prevedea si folosirea terorii ca mijloc de realizare a obiectivelor politice (rasturnarea regimului crestin; instaurarea, in Liban, a unei Republici Islamice; supunerea “Falangelor libaneze” guvernului legal; eliminarea din Liban a “practicilor imperialismului occidental”; lupta impotriva Israelului; desfasurarea de alegeri populare).
Organizatia Hezbollah desfasoara o vasta campanie in scopul realizarii unui front comun cu alte grupuri teroriste, printre care Hamas si Jihadul Islamic. Gruparea are in vedere amplificarea actiunilor teroriste impotriva Israelului, dar si asupra obiectivelor acestuia din strainatate. De asemenea, organizatia urmareste intensificarea activitatilor proprii in plan financiar, propagandistic, informativ si contrainformativ, atat pe teritoriul libanez, cat si in alte state ale lumii, unde si-a constituit puncte de sprijin.
Pana in 1982, Iranul a trimis luptatori din Garda Revolutionara Iraniana sa isi aduca aportul la infiintarea Miscarii Revolutionare Islamice in Liban. Acestia participau si la Jihad, Razboiul Sfant impotriva Israelului. Aceste forte amplasate in zona Ba’albeck, din nordul Vaii Bekaa, au oferit zonei un caracter islamic-iranian si au constituit punctul central al organizatiei Hezbollah din Liban.
Organizatia are o structura de pregatire in Liban, precum si in exteriorul acestuia. Activitatea de pregatire are ca obiectiv construirea unor forte umane de incredere pentru structura militara si pentru activitatea terorista. Liderul spiritual al miscarii in Liban este seicul Muhammed Hussein Fadlallah, care actioneaza ca sef al Mujtahid – mediator al Legii Islamice in cadrul comunitatii siite din Liban. Cu trecerea timpului, Hezbollah a devenit al doilea grup reprezentat la nivel local si condus de functionari regionali.
Logistica militara a organizatiei, utilizata in confruntarile armate din zona Orientului Mijlociu, este procurata, in principal, din Iran, Rusia, Irak si Bosnia – Hertegovina. Pe parcursul dezvoltarii infrastructurii organizatorice, Hezbollah cu ajutorul Iranului si al Siriei, a inceput sa-si extinda reteaua militara in Ba’albeck. Militiile sale s-au raspandit in vecinatatea siita din sudul si vestul Beirutului si in sudul Libanului.
Ideologia organizatiei se bazeaza pe doctrinele lui Khomeini, care au ca principal obiectiv infiintarea unei republici pan-islamice conduse de clerici religiosi. Punctul de vedere al organizatiei, publicat pentru prima data in Platforma politica din februarie 1985, este urmatorul: “Solutia problemelor din Liban este infiintarea unei Republici Islamice, deoarece, numai acest tip de regim poate oferi dreptate si egalitate cetatenilor libanezi.
Organizatia Hezbollah este de parere ca un obiectiv important este lupta impotriva “imperialismului occidental” si eradicarea acestuia din Liban. Grupul militeaza pentru o retragere completa a americanilor si francezilor din Liban, inclusiv a institutiilor lor. Acest conflict cu Israelul este privit ca un element de interes central. Acesta nu se limiteaza numai la prezenta fortelor israeliene in Liban, ci la distrugerea completa a statului Israel si infiintarea unui regim islamic, inclusiv in Ierusalim”.
O dovada a ideologiei radicale promovata de grup o reprezinta folosirea terorii ca mijloc de obtinere a obiectivelor proprii. Hezbollah face referire la Israel (“Micul Satan”) si il caracterizeaza ca fiind “strain in regiune si o amenintare la adresa Islamului si a musulmanilor”. Distrugerea Israelului si eliberarea Ierusalimului reprezinta o obligatie religioasa. Organizatia justifica folosirea terorii impotriva acestor inamici ca “o arma in mainile celor slabi si subjugati impotriva unui agresor puternic”.
In efortul de a actiona si realiza liniile directoare ideologice, liderii gruparii au constituit un plan de actiune si au executat atacuri teroriste impotriva fortelor israeliene si ale celor libaneze, invocand extremismul religios impotriva Israelului si promovarea ideologiei iraniene. Hezbollah a extins aria de conflict pe teritoriul israelian si nu s-a limitat la lupta din sudul Libanului.
Odata cu semnarea intelegerii de la ‘Ta’if (1989) si cu inceputul intelegerii cu Siria, in Liban, Hezbollah a fost fortat sa se conformeze dictatelor siriene. Interesul Siriei de a se continua atacurile teroriste in sudul Libanului a permis organizatiei sa-si mentina statutul pe teritoriul acestei tari si sa fie singura forta militara importanta, care sa nu fie inca dezarmata.
Sirienii au prevenit prejudicierea capacitatii militare a Hezbollah de catre guvernarea libaneza, sub pretextul opunerii sale in fata ocupatiei israeliene. In acelasi timp, sirienii si-au intarit dictatele referitoare la organizatie, in perioada in care erau interesati de calmarea situatiei in sudul Libanului.
Folosind nume sub acoperire cum ar fi “Jihadul Islamic”, “Organizatia Revolutionara pentru Justitie” si “Rezistenta Islamica”, avand acordul liderilor religiosi, Hezbollah a executat o serie de atacuri importante impotriva unor tinte israeliene, americane si apartinand Fortei Multinationale din sudul Libanului. Mai tarziu, atacurile au crescut in intensitate si au demonstrat o mai buna calificare, in special inainte de deschiderea Procesului de pace.
In 1991, Hezbollah a executat 52 de atacuri, comparativ cu 19 executate in 1990. In acelasi an, Hezbollah a lansat 63 de atacuri si in 1993 – 158, iar in timpul operatiunii “Accountability” organizatia a executat sute de lansari de rachete Katyusha in zona de securitate si in teritoriul israelian.
6. JAISH-E-MOHAMMED – JEM (“Armata lui Mohammed”)
Este o grupare islamista cu baza in Pakistan, care s-a extins rapid din punct de vedere al numarului de membri si capacitatii de actiune, odata cu anuntul facut in februarie de liderul fostei grupari ultra-fundamentaliste Harakat ul-Ansar (HUA), de infiintare a organizatiei. Obiectivul gruparii este alipirea Kashmirului la Pakistan. Din punct de vedere politic, se aliniaza politicii radicale pro-talibane promovate de Jamiat-i Ulema-i Islam (JUI-F).
Liderul JEM, Masood Azhar, a fost eliberat dintr-o inchisoare indiana in decembrie 1999, in schimbul punerii in libertate a 155 de persoane tinute ostatice in Afganistan, ca urmare a deturnarii unei aeronave indiene. Rapirea unor cetateni britanici si americani in 1994, in New Delhi si rapirea unor occidentali in Kashmir, in iulie 1995 au fost doua dintre incercarile HUA pentru eliberarea lui Azhar.
In 2000, Azhar a organizat manifestatii de amploare si campanii de recrutare in Pakistan. In luna iunie, un atac cu grenade al JEM nu a reusit sa-l raneasca pe primul ministru aflat in biroul sau din Srinagar, India, dar a ranit alte patru persoane.
In decembrie, militantii JEM au lansat atacuri cu grenade asupra unei statii de autobuz din Kupwara, India, ranind 24 de persoane si asupra unei piete din Chadoura, India, ranind 16 persoane. JEM a plasat doua bombe care au ucis 21 de persoane in Qamarwari si Srinagar.
Organizatia are cateva sute de sustinatori inarmati in zona Azad Kashmir, Pakistan si in sudul Kashmirului indian si regiunile Doda. In urma eliberarii lui Masood Azhar, in India, trei sferturi din membrii HUM au trecut la noua organizatie, care a reusit sa atraga un mare numar de tineri originari din Kashmir. Sustinatorii sunt in majoritate pakistanezi, kashmirezi, veterani afgani si arabi ai razboiului din Afganistan.
Folosesc armament automat usor si arme de asalt, mortiere, mecanisme explozive improvizate si grenade.
Localizarea si aria de operatiuni cuprind baze in Peshawar si Muzaffarabad, insa membrii gruparii actioneaza in principal in Kashmir. JEM are o baza de pregatire in Afganistan. Majoritatea membrilor JEM si resursele materiale provin de la gruparile de militanti HUJI si HUM. JEM are relatii stranse cu arabii afgani si cu talibanii. Se banuieste ca UBL a oferit fonduri JEM.
7. GRUPAREA “ASBAT AL-ANSAR”
Organizatia este localizata in Liban si este formata din extremisti suniti, initial fiind constituita din palestinieni, care aveau legatura cu Osama Bin Laden. Gruparea se conduce dupa preceptele fundamentaliste care justifica folosirea violentei impotriva obiectivelor civile pentru atingerea scopurilor politice. Unele dintre aceste obiective includ inlaturarea de la putere a guvernului libanez si prevenirea patrunderii in tara a influentelor anti-islamice.
Organizatia a intreprins cateva atacuri teroriste in Liban inca de la aparitia sa la inceputul anilor ’90. La mijlocul anilor ’90, gruparea a comis asasinate ale unor lideri religiosi din Liban si a bombardat cluburi de noapte, teatre si centre comerciale.
Asbat Al-Ansar si-a intensificat operatiunile in anul 2000, in acest sens fiind relevante doua atacuri impotriva unor tinte libaneze si straine. Gruparea a fost implicata in conflicte in nordul Libanului in decembrie 1999 si a comis atacuri cu rachete si grenade impotriva Ambasadei Rusiei din Beirut, in ianuarie 2000.
In prezent, Gruparea Asbat Al-Ansar numara aproximativ 300.000 de luptatori in Liban. Principala baza de operatiuni se afla in tabara de refugiati palestiniana ‘Ayn al-Hilwah, in apropiere de Sidon in Sudul Libanului. Finantarea gruparii se presupune ca se face prin intermediul retelelor internationale extremiste sunnite si prin retelele lui Osama Bin Laden.
8. ORGANIZATIA KAHANE CHAI (Kach)
Obiectivul major al organizatiei il reprezinta refacerea statului Israel conform preceptelor biblice. Kach (intemeiata de rabinul Meir Kahane, un radical israeliano-american) si ramura acesteia, Kahane Chai, insemnand “Kahane traieste” (intemeiata de Binyamin, fiul lui Meir Kahane, dupa asasinarea tatalui sau in Statele Unite) au fost declarate organizatii teroriste, in martie 1994, de cabinetul israelian in virtutea legii privind terorismul din 1948.
La baza deciziei au mai stat si declaratiile liderilor gruparii, conform carora acestia sunt de acord cu atacul asupra moscheiei Al-Ibrahimi, intreprins de “Dr.Baruch Goldstein” – Goldstein era asociat cu Kach – si atacurile verbale la adresa guvernului israelian. La 31 decembrie 2001, Binyamin Kahane si sotia acestuia au fost ucisi de puscasi palestinieni in zona West Bank.
In Israel, gruparea organizeaza si desfasoara ample manifestari de protest impotriva guvernului, actiuni de hartuire si amenintare a palestinienilor in Hebron si in West Bank. De asemenea, gruparea a afirmat ca va intreprinde actiuni de razbunare pentru moartea lui Binyamin Kahane si a sotiei sale.
Aria de operare a organizatiei este situata pe teritoriul israelian si in West Bank, in special in Hebron, in zona Qiryat Arba’, numarul membrilor nefiind cunoscut. Organizatia primeste sprijin de la simpatizantii sai din Statele Unite si Europa.
9. TIGRII ELIBERARII EELAMULUI TAMIL (L.T.T.E.)
Fondata in 1976, organizatia mai este cunoscuta si sub denumirile de World Tamil Association (WTA), World Tamil Movement (WTM), the Federation of Association of Canadian Tamils (FACT), the Ellalan Force, and the Sangilian Force. L.T.T.E. este cea mai puternica grupare Tamil in Sri Lanka si foloseste metode ilegale pentru a strange fonduri, achizitiona arme si a-si face publica ideologia,
prin care urmareste obtinerea independentei Tamilului. L.T.T.E. a inceput conflictul armat cu guvernul din Sri Lanka in anul 1983, punand in aplicare o strategie de gherila care include folosirea de tactici teroriste.
L.T.T.E. imbina tactica militara de lupta cu metodele teroriste, acestea urmarind nu numai persoanele cheie din zona dar si lideri politici si militari din alte centre urbane. Organizatia este bine cunoscuta pentru actiunile sinucigase intreprinse de membrii gruparii, cunoscuti sub denumirea de the Black Tigers. Asasinatele politice si bombardamentele au devenit, in modul de actiune al organizatiei, ceva comun.
L.T.T.E. se abtine insa de la atacarea diplomatilor sau reprezentantelor comerciale apartinand altor tari. Se estimeaza ca L.T.T.E. are intre 8.000 si 10.000 de combatanti in Sri Lanka si intre 3.000 si 6.000 de luptatori in tabere de antrenament. De asemenea, L.T.T.E. beneficiaza de un important sprijin extern pentru obtinerea de fonduri, procurarea de armament si activitati propagandistice.
L.T.T.E. controleaza cea mai mare parte a coastelor nord-estice din Sri Lanka dar a desfasurat operatiuni pe tot teritoriul insulei. Avand cartierul general in nordul tarii, liderul L.T.T.E., Velupillai Prabhakaran a pus la punct o retea extinsa de puncte de control si informatori pentru a monitoriza orice strain care ar intra in aria controlata de grupare.
Pentru obtinerea independentei Tamilului, L.T.T.E. urmareste folosirea oricarui sprijin din exterior, inclusiv prin demersuri pe langa guvernele din strainatate si pe langa Natiunile Unite. De asemenea, L.T.T.E. foloseste orice legatura internationala pentru a procura arme, aparatura de comunicatie si alte echipamente sau materiale necesare. Pentru obtinerea de fonduri si ajutoare destinate luptatorilor
din Sri Lanka, L.T.T.E. se foloseste de comunitatea numeroasa Tamil din America de Nord, Europa si Asia, in acest scop apeland adesea la declaratii false si chiar estorcari. Informatii obtinute la mijlocul anilor ’80 indica faptul ca o parte a comunitatii Tamil din Europa era, de asemenea, implicata in traficul ilegal cu narcotice. De altfel, in decursul istoriei, tamilii au servit drept curieri pentru traficul ilegal de droguri spre Europa.
10. JIHADUL ISLAMIC PALESTINIAN (JIP)
Cunoscut si sub numele de “HARAKAT AL-JIHAD AL-ISLAMI AL-FILASTINI”, JIHADUL ISLAMIC PALESTINIAN (JIP) urmăreşte crearea unui stat islamic palestinian şi distrugerea Israelului prin „război sfânt”. J.I.P, potrivit surselor deschise cheama pentru infaptuirea unei lupte armate pentru eliberarea palestinei. Aceasta va trebui sprijinita de o lupta de gherila condusa de brigazi revolutionare, ce au ca sarcina atacarea obiectivelor israeliene considerate vulnerabile.
Militantii gruparii considera ca sunt cei care pun bazele distrugerii Israelului prin lupta ce va fi dusa ulterior de “marea armata islamica araba”.
Se considera ca gruparea a fost infiintata intre anii 1979-1980, in Egipt, de catre fosti membri ai gruparii FRATII MUSULMANI, proveniti din Fasia Gaza. Localizarea geografica a organizatiei cuprinde Teritoriile Autonome Palestiniene, Siria, Liban, Egipt, Liban, si Iran. Datorită ajutorului acordat Israelului, Statele Unite au fost declarate inamicii principali.
Grupul nu a organizat însă atacuri specifice împotriva intereselor americane. Cu toate acestea, în iulie 2000, JIP a ameninţat în mod public că o să atace interesele americane dacă ambasada SUA este mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. De asemenea, s-a opus guvernării arabe moderate, pe care o consideră pătată de secularismul occidental.
La sfârşitul anului 2000, JIP a comis cel puţin trei atentate asupra unor misiuni israeliene A organizat atentate sinucigaşe şi împotriva unor ţinte israeliene din Cisiordania, Fâşia Gaza şi Israel. Acţiunile sunt desfăşurate, cu predilecţie, în Israel, teritoriile ocupate şi alte regiuni din Orientul Mijlociu, inclusiv Iordania şi Liban.
La 19 mai 2003, trei oameni au fost ucişi şi 47 răniţi într-un atentat în Centrul comercial AMAKIM din Aufula, Israel. Potrivit Delcea (2006), mecanismul a fost compus din aproape 5 kilograme de explozibil de calitate şi nu a fost combinat cu cuie sau alte obiecte de metal, ca în atentate similare;
la 4 octombrie 2003, în restaurantul MAKOM MAXIM din Haifa, Israel, a avut loc un atentat cu bombă, soldat cu 21 morţi şi circa 60 de răniţi. In restaurant, la momentul expolziei, se aflau şi 3 copii şi un nou născut („JERUSALEM POST”).
11. AL – QAIDA
Înfiinţată în cursul anului 1980, în timpul războiului afgan împotriva sovieticilor, organizatia este cunoscuta si sub numele: „AL-QAIDA (Baza) Maktab al-Khidamat (MAK-Biroul serviciilor); Frontul Islamic International pentru Jihad impotriva Evreilor si a Cruciatilor”. Membrii de baza ai gruparii sunt veterani de razboi afgani din intreaga lume musulmana s
i este rasturnarea guvernelor unor state musulmane – considerate a fi corupte si eretice – si inlocuirea lor cu guverne islamice care sa respecte Sharia (“legea islamica”). AL – QAIDA are o atitudine profund anti-occidentala, percepand Statele Unite ca fiind cel mai mare dusman al Islamului. Al-Qaida reprezinta o retea formata din mai multe organizatii fundamentaliste din diverse tari.
Factorul comun al tuturor acestor grupari este folosirea actelor de terorism pentru atingerea scopurilor lor politice si o agenda de lucru al carei obiectiv prioritar il reprezinta rasturnarea “guvernelor eretice” din tarile lor si crearea unor guverne islamice care sa conduca pe baza legii islamice “Sharia”.
AL – QAIDA este o organizaţie cu sprijin multinaţional care finanţează şi organizează activităţile militanţilor islamici din lumea întreagă şi este condusă de OSAMA BIN LADEN. Acesta este susţinut de un CONSILIU CONSULTATIV format din:
Ayman Al Zawahiri, alias Doctorul, conducatorul Djihadului Islamic Egiptean, fondator al organizatiei, responsabil al Comitetului pentru studii islamice;
Mohammad Atef, alias Abu Hafs El Misr, alias Egipteanul, membru fondator al organizatiei, responsabil al Comitetului militar. Desemnat succesor al lui bin Ladin în cazul mortii sau disparitiei acestuia, acesta si-a pierdut viata în timpul unui bombardament american asupra orasului afgan Kandahar, la începutul lunii noiembrie 2001.
Abdullah Ahmed Abdullah, alias Saleh, veteran al razboiului din Afganistan, expert în explozivi, conducator al Comitetului pentru ideologie;
Anas Al Liby, alias Nazih Al Raghie, cetatean libian, conduce Comitetul de securitate si supraveghere;
Saif Al Adel, alias Saif, membru al Djihadului Islamic Egiptean, fondator al Al-Qaida si component al Comitetului militar al acesteia.
Utilizând mijloace tehnice avansate, cum ar fi faxurile, telefoanele prin satelit şi Internetul, AL – QAIDA se află permanent în legătură cu un număr necunoscut de adepţi din întreaga lume arabă, dar şi din Europa, Asia, Statele Unite şi Canada (Terorismul, 2001). Folosirea intensivă a Internetului duce la crearea unui spaţiu virtual, deschis pentru o comunitate fără frontiere sau naţionalităţi, dar legitimată de ideologia radicalismului islamic.
Spaţiul virtual constituie un subiect aparte în curprinsul lucrării noastre, asupra căruia ne-am propus să revenim în acord cu tema Brandul Al-Qaida, mass-media şi internetul.
Obiectivul principal al organizaţiei constă în răsturnarea guvernelor unor state musulmane, considerate a fi corupte şi eretice şi înlocuirea lor cu guverne islamice care să respecte SHARIA („Legea islamică”). Al-Qaida are o atitudine profund anti-occidentală, percepând Statele Unite drept “cel mai mare duşman al Islamului”.
În acest sens, Osama Bin Laden a emis trei decrete religioase Fatwa prin care îndeamnă musulmanii să ridice armele împotriva Statelor Unite.
Bin Laden vede în Statele Unite rădăcina răului sub toate aspectele-teologic, politic, moral- şi sursa tuturor nenorocirilor care s-au abătut asupra OUMMA (lumea musulmană) fiind perceput portavocea sentimentelor lor de frustrare, alienare şi neglijare (Lumea, 2007). Un recent sondaj arată că 60% din populaţia câtorva state arabe îl sprijină în acţiunile pe care le desfăşoară.
AL-Qaida şi triburile pashtune
Organizaţia AL-QAIDA are „fundaţia” la graniţa dintre Pakistan şi Afganistan, triburile pashtune, adepte ale religiei pashtune, fiindu-i mai mult decât fidele. Între acestea şi liderul AL-QAIDA, sunt cunoscute relaţii extrem de strânse. Cea de a patra soţie a sa este de origine pasthuneză, rudă a unui lider afgan, care luptă alături de el.
Pashtunii formează una dintre cele mai mari societăţi tribale din lume, iar terenurile lor se întind din nord-vestul Pakistanului până în vestul Afganistanului, de-o parte şi de cealaltă a celor 700 de kilometri de frontieră de-a lungul unui lanţ muntos dificil de străbătut, cum ar fi celebra trecătoare Khyber.
Aceasta identitate etnică şi o religie comună, islamul sunit, primează asupra împărţirii impuse de linia Durand, o linie de demarcaţie relativ recentă, impusă de britanicii colonialişti în 1893. Revendicând un strămoş comun care, potrivit legendei, l-ar fi întâlnit pe Profet la Medina, în secolul al VII-lea, pashtunii din Pakistan numară 24 de triburi, subdivizate în clanuri, care ţin foarte mult la teritoriile lor şi la cutumele lor, marcate de un cod al onoarei.
Triburile pashtune, din rândurile cărora câteva mii de oameni înarmaţi au decis să se alăture chemării lui Osama bin Laden la Jihad, scapă, parţial, controlului guvernului din Pakistan, care a permis ca teritorii întregi no man’s land să fie conduse de legile ancestrale ale unor războinici de temut.
Teritoriile tribale sunt numite uneori ilaqa ghair, ţări fără lege. Violenţa şi cultul armelor sunt adânc înrădăcinate în cultura politică locală şi, din motive de securitate, străinii şi pakistanezii care nu sunt paştuni nu au acces în aceste regiuni, cu câteva excepţii.
Pashtunii se supun înainte de toate unui cod al onoarei foarte sever, denumit pukhtunwali. Ospitalitatea este prima regulă, iar a doua este răzbunarea, adică obligaţia de a răzbuna o insultă sau o nedreptate. Osama bin Laden profită din plin de acestea, organizându-şi în deplină siguranţă atacurile teroriste.
Acţiunile Al-Qaida
Menţinând legături cu organizaţii similare din Algeria, Egipt, MAROC, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Filipine, Indonezia, Singapore, Brazilia, Argentina, Paraguay, Somalia, Sudan, Africa de Sud, Azerbaidjan, Cecenia, şi Bosnia (Kosovo) forţa reţelei Al – Qaida este dată de structura sa multicelulară, care îi conferă agilitate si acoperire (Iordache, 2005).
Reţeaua seamănă cu un virus care se schimbă permanent, fapt ce susţine aprecierea potrivit căreia AL QAIDA nu mai este doar o grupare teroristă, care ar putea să dispară prin uciderea liderilor săi (Cadran politic, 2006).
In mod tradiţional, Al-Qaida a operat ca o structură orizontală informală, compusă din peste 24 de organizaţii teroriste (Iordache, 2005). După 2001, ca o reacţie la campania internaţională împotriva terorismului, condusă de Statele Unite ale Americii, reţeaua a stabilit legături cu grupuri indigene din toata lumea. Ţintele atacurilor teroriste nu mai sunt centrate pe persoane sau categorii de persoane – politicieni, poliţişti, militari, oameni de afaceri, interesul major fiind orientat doar spre mase cât mai mari de oameni.
Tacticile tradiţionale ale terorismului – cum ar fi luarea de ostatici, asasinatul politic, acţiunile directe, punctuale – nu intră în vederile lui Osama bin Laden.
Potrivit unor informaţii postate pe internet (“CNN International, 11.08.2207”), AL- QAIDA ar intenţiona să organizeze un atac radiologic împotriva oraşelor New York, Los Angeles sau Miami, care ar urma să fie comis prin intermediul unui camion încărcat cu substanţe radioactive.
(…) FBI deţine informaţii privind intensificarea discuţiilor pe anumite site-uri web privind organizarea unui atac radiologic în SUA, apreciind că acesta este modul tradiţional în care operează propaganda AL- QAIDA.
Situaţia este de luat în seamă, cu atât mai mult cu cât un “un grup de oameni de ştiinţă de la King/s College London au avertizat că teroriştii ar putea învăţa din asasinarea cu poloniu – 210, în noimebrie 2006, a lui Alexander Litvinenko, pentru a comite atacuri radiologice asupra unor oraşe, ceea ce ar fi cu mult mai devastator decât o bombă murdară” („The Guradian, 10.08.2007).
În prezent, acţiunile AL QAIDA sunt simţite din Orientul Mijlociu, Europa de Vest, America de Nord, până în Asia de Sud. În urma atacului terorist de la 11 septembrie 2001, şi–au pierdut viaţa peste 3.000 de oameni, din categorii sociale, rase şi naţionalităţi diferite. Atentatul de la Lockerbie este şi el mai mult decât un exemplu.
Cu patru zile înainte de Crăciunul anului 1988, la ora 18, zborul 103 al companiei Pan American se pregătea să decoleze de pe aeroportul Heathrow din Londra, cu destinaţia NewYork. După 38 de minute de la decolare cei 243 de pasageri şi cei 16 membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.
Un număr de 189 dintre pasageri erau americani. Rămăşiţele avionului au fost împrăştiate de explozie pe o arie de 80 de kilometri pătraţi. 21 de case din Lockerbie au fost complet distruse, iar 11 locuitori au murit la sol. Astfel, totalul victimelor a ajuns la 270 (259 în avion şi 11 la sol). Una dintre aripile avionului, care a ajuns în sudul oraşului, a dislocat 1500 de tone de pământ. Craterul ce a rezultat era lung de 50 de metri şi adânc de 10. Cabina piloţilor a fost găsită aproximativ intactă, pe un câmp aflat la mai mult de 6 kilometri de oraş.
La locul unde s-a prăbuşit aeronava de pasageri, au fost găsite urme ce dovedeau certitudinea unei operaţiuni teroriste. Investigatorii au anunţat că motivul prăbuşirii avionului a fost o bombă cu ceas ascunsă într-un casetofon. Acesta era plasat într-un geamantan care sosise pe aeroportul din Frankfurt cu o cursă AIR MALTA şi fusese transferat la bordul avionului Pan Am.
Cea mai importantă probă fusese găsită însă într-o pădure de lângă Lockerbie: un tricou ce avea imprimate bucăţi din cronometrul amplasat pe bombă. Urmărind acest fir, detectivii i-au găsit pe libienii atentatori.
Spre deosebire de Lockerbie, atacul terorist de la Madrid, din 11 Septembrie 2004, a fost mult mai complex din punct de vedere al organizării. Daca trenurile s-ar fi răsturnat, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare (Iordache, 2005). In acest context, pe lângă susţinerea financiară, nu se poate nega faptul că Al-Qaida dispune şi de o capacitate organizatorică redutabilă.
Realitatea neconfortabilă este că multe state – inclusiv aliaţi ai Statelor Unite – au oferit adăpost celulelor Al- Qaeda, dar nu au făcut nimic pentru a le neutraliza. Situaţia este explicabilă doar prin faptul că acestea nu au avut cunoştinţa despre prezenţa lor (sau despre pericolul pe care acestea îl prezentau) sau că, din motive politice sau de securitate, nu au vrut sa le împiedice acţiunile (Smith, 2002).
„Emirul”
După maleficul atentat terorist din 11 septembrie 2001, politologi, sociologi, experţi militari şi analişti politici au scris tomuri întregi despre Osama bin Laden (Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin; Usama bin Laden; Emirul; Prinţul; Abu Abdallah; HAJJ; Şeicul) şi Al-Qaida.
Materialele apărute, o mare parte şi în format electronic, au exacerbat mediatizarea organizaţiei teroriste şi a liderului acesteia şi au creat poate, cea mai mare campanie de imagine unui lider terorist (Simileanu, 2006).
Bin Laden, după secole de declin, este considerat de mulţi musulmani drept un campion al revoluţiei şi al răzvrătirii, o persoană de dimensiuni mitologice, exercitând atracţia unui David în luptă cu Goliat (Lumea, 2007).
Cine este OSAMA bin LADEN ?
Osama bin Laden s-a născut la Riyadh, Arabia Saudită, la 30 iulie 1957, fiind cel de-al 21-lea fiu dintr-un număr de 29, şi al 43-lea născut dintre cei 53 de fraţi şi surori (Lumea, 2007). Mama sa, de origine siriană şi pe nume Aliyah Ghanem, este cea de a patra soţie, dintr-un număr de 10, a lui Muhammad bin Laden.
Tatăl lui Osama, Muhammad bin Laden, de loc din provincia sud-yemenită Hadramaut, a reuşit să construiască un adevărat imperiu, conducând cea mai mare afacere a construcţiilor din lumea arabă, evaluată astăzi la peste 10 miliarde $.
Crescut în Hijaz, aflat în vestul Arabiei Saudite, Osama bin Laden a urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Jeddah, obţinând apoi în anul 1978 licenţa în management şi economie la Universitatea Regele Abdul-Aziz.
Aici, a intrat în contact cu principalele tendinţe ideologice islamice, împărtăşite de Muhammad QUTB, fratele lui Sayyid QUTB, apreciat părintele spiritual al grupurilor islamice radicale, şi Abdullah AZZAM, ideologul JIHADULUI în Afganistan şi primul mentor al lui Osama bin Laden.
Viziunea sa asupra lumii (o luptă continuă între Islam şi Occident) l-a determinat să se alăture mujahedinilor din Pakistan, doar la câteva zile după invazie (Delcea, 2006). La 23 de ani, Osama bin Laden organiza ceea ce numea “lupta contra diavolului comunist” care invadase Afganistanul. Guvernul saudit a susţinut şi a încurajat lupta împotriva ocupaţiei sovietice din Afganistan.
Sub conducerea prinţului Salaman bin Abdul Aziz, guvernatorul districtului Riyad, Osama bin Laden ia parte la realizarea unor comitete pentru colectarea de fonduri, care să vină în ajutorul mujahedinilor afgani şi arabi, implicaţi în război.
Dintre acţiunile iniţiate de Osama bin Laden mai pot fi reamintite, secvenţial:
– În 1980, alaturi de Abdallah Azzam, liderul palestinian al gruparii Fratii Musulmani, a organizat Maktab al-Khidamat (MAK – Biroul serviciilor) cunoscut si ca „Biroul Serviciilor Mujahedine” (MAKTAB AL-KHIDAMAR) centrat pe recrutarea fundamentaliştilor islamici;
- In 1984 organizează la Peshawar CASA SUSŢINĂTORILOR (Bayt al- Ansar), menită să asigure primirea voluntarilor la noul jihad;
– In 1986 revendică asediul de la Jalalabad, câştigând ca şi comandant al trupelor arabe împotriva trupelor sovietice, reputaţia uni adevărat luptător. În urma acestei bătălii, bin Laden şi alţi lideri islamici au ajuns la concluzia că sunt victimele unei conspiraţii a Statelor Unite, care vor să extermine jihadul din Afganistan şi din alte regiuni (Delcea, 2006);
– Începând din 1986, bin Laden construieşte o serie de tabere de antrenament în diferite zone ale Afganistanului;
– In 1988, bin Laden înfiinţează FUNDAŢIA sau BAZA (AL-QAIDA), realizată la începuturile sale sub forma unui birou de înregistrare a numelor mujahedinilor şi de informare a familiilor celor ucişi;
– În 1989, concluzia potrivit căreia Statelor Unite vor să extermine jihadul din Afganistan şi din alte regiuni, capătă un contur definitiv prin asasinarea lui Abdullah AZAM, “naşul” jihadului afgan (Lumea, 2007) şi a celor doi fii ai acestuia, de către CIA;
– După 2 august 1990, după invazia Kuweitului de către Irak, bin Laden sfătuieşte guvernul saudit să nu-şi mai compromită legitimitatea islamică invitându-i pe americanii infideli în Arabia Saudită ca să apere ţara, însă potrivit Delcea (2006), a fost ignorat;
– În a doua jumătate a anilor 1990, guvernul saudit a decis punerea lui Osama bin Laden sub arest la domiciliu, interzicându-i orice deplasare
– În 1991, dezavuat de regatul saudit pentru criticile manifestate faţă de Statele Unite, Osama bin Laden , alături de familia sa şi de adepţii săi părăseşte ţara natală, orprindu-se în Pakistan;
– În decembrie 1991, Osama bin Laden ajunge în Sudan, netezindu-şi calea spre propriul său “jihad politic”. Aici organizează alături de HASSAN AL-TURABI, prima Conferinţă a Congresului Poporului Arab Islamic, organizaţie politică de opoziţie faţă de SUA. Tot aici se implica in modernizarea infrastructurii, asigurand constructia de drumuri, sosele si poduri.
Firma sa de constructii, “el-Hijrah for Construction and Development Ltd.”, detinuta in comun cu Frontul National Islamic (NIF) si armata sudaneza, a fost cea care a realizat lucrarile la noul aeroport din Port Sudan si la o autostrada cu o lungime de 1200 de km care leaga Khartoum de Port Sudan..
– In aprilie 1994, i-a fost revocata cetatenia saudita sub acuzatia de “comportament iresponsabil”.
– În mai 1994 bin Laden, urmare a unor tentative de asasinat îndreptate asupra sa, alege să plece din Sudan, plecând spre Jalalabad.
Numele lui Osama Bin Laden a fost legat de majoritatea atacurilor teroriste comise în întreaga lume. De la atacul terorist comis într-un hotel yemenit (decembrie 1992), soldat cu rănirea mai multor turişti şi până la atentatele de la Ryad (noiembrie 1995) şi Dhahran (iunie 1996), soldate cu circa 30 de morţi, Osama bin Laden este considerat principalul vinovat.
Tentativa de asasinare a preşedintelui egiptean Mubarak în Etiopia (iunie 1995), atentatul cu bombă asupra complexului WTC (februarie 1993), soldat cu trei morţi şi sute de răniţi şi atacul comis împotriva forţelor americane din Somalia, soldat cu sute de răniţi, şi nu în ultimul rând atacul de la 11 septembrie 2001 asupra SUA, poartă de asemenea amprenta AL- Qaida;
în august 1996, Osama Bin Laden a publicat o declaraţie de război împotriva Statelor Unite;
în februarie 1998, Osama Bin Laden a declarat dacă cineva poate ucide un soldat american, nu trebuie să piardă timpul făcând alte lucruri;
în februarie 1998, reţeaua lui Osama Bin Laden, Frontul Islamic Mondial pentru Jihad împotriva Evreilor şi a Cruciaţilor, şi-a declarat intenţia de a-i ataca pe americani şi pe aliaţii acestora, inclusiv civili, peste tot în lume;
in mai 1998, Osama Bin Laden a declarat în cadrul unei conferinţe de presă din Afganistan că rezultatele ameninţărilor sale vor fi văzute în câteva săptămâni;
la 11 septembrie 2001, Al- Qaida loveşte America, Pentagonul, Gemenii – WORLD TRADE CENTER şi CASA ALBĂ fiind câteva dintre ţintele vizate;
Fara sa consideram incheiata analiza intreprinsa, este ştiut că AL- QAIDA a sprijinit şi sprijină luptătorii musulmanii din Afganistan, Algeria, Bosnia, Cecenia, Eritreea, Kosovo, Pakistan, Somalia, Tadjikistan şi Yemen. Organizaţia AL- QAIDA pune la dispoziţie, nu numai baza ideologică, dar şi manuale complete de instrucţie, de tipul MANUALUL TERORISTULUI „ISTISH-HADI” (KAMIKAZE), furnizând, la cerere, susţinere financiara si asistenţă tehnică.
12. AL-QAIDA ALBĂ
Potrivit lui Sredoje Novici, conducatorul Serviciilor Speciale, un departament al Agenţiei Naţionale pentru Investigaţii şi Protecţie (SIPA), Bosnia-Herţegovina riscă să se transforme într-o “pepinieră a teroriştilor”. In interviul acordat ziarului bosniac “Nezavisne Novine” conducătorul serviciilor speciale se declara “mai mult decât convins că Bosnia este un focar potenţial şi o pepinieră a teroriştilor”.
Pericolul potenţial al terorismului a fost prezent în Bosnia-Herţegovina în toţi anii de după încheierea acordului de la Dayton în anul 1995.
În perioada războiului civil etnic au venit în fosta republică iugoslavă până la 10 mii de combatanţi islamici din Africa de Nord şi din ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu (Iskenderov, 2006). Unii sunt cunoscuţi drept „Teroriştii cu tenul alb” sau Al- Qaida Albă. Autorităţile musulmane din Bosnia-Herţegovina i-au înzestrat cu acte de identitate şi chiar cu cetăţenie.
Mulţi dintre aceştia au fost sfătuiţi de liderii bosniaci să se însoare cu localnice – ca să poată rămîne ca civili în ţară (Hamad, 2006). Acesta a fost un mijloc potrivit pentru eludarea articolului din acordul de la Dayton, conform căruia toţi mercenarii şi voluntarii străini trebuiau să părăsească ţara.
În anii următori afluxul de combatanţi islamici în Bosnia-Herţegovina nu a încetat şi s-a desfăşurat sub paravanul fondurilor şi organizaţiilor islamice. Numărul membrilor AL- QAIDA ALBĂ s-a dublat din 1995 pană astăzi, aproximându-se astfel peste 800 susţinători bosniaci. Racolarea lor a fost întreţinută şi facilitată de criza economică în care se află ţara (Hamad, 2006).
Acest lucru vine in deplin consens cu aprecierile lui Sredoje, conducatorul Serviciilor Speciale, potrivit caruia “diversele organizaţii teroriste din lume pot fi foarte interesate să creeze în Bosnia baze, de unde s-ar putea recruta viitori terorişti”. Legăturile strânse dintre extremiştii albanezi etnici şi combatanţii islamici din Bosnia-Herţegovina sunt bine cunoscute, iar pericolul creării unui front islamic unic cu încă o bază în Kosovo este mai real decat oricand.
