MORMÂNTUL CÃPITANULUI
de Radu Gyr
De-aici'nainte, vremea se mãsoarã
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tarã
începe din cenusa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie,
ne tãmâiezi cu marea ta tãcere...
Mormântul tãu e numai înviere,
prin tine luminãm de vesnicie.
Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curãtit de zgurã...
Izvor ne esti si cinã si zidire
si patrafir si cuminecãturã...
Esti azima pe care'n plâns o cere
inima noastrã pururea flãmândã.
Esti drumul nostru cãtre zãri de miere,
esti perna pentru tâmpla fumegândã...
Esti ruga Tãrii pentru biruintã,
mistria noastrã'n aur ferecatã,
dalta de foc înfiptã în credintã...
Mormântul tãu e viata noastrã toatã.
Venim lângã tãrâna ta iubitã,
si umbra ta, prin smirnã si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintitã
si se preschimbã'n torte si în spade.
Cu duhul tãu -mireasmã de grãdinã-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tãu luminã
si ne spãlãm obrajii de prigoane.
Luãm un pumn de lut din groapa sfântã
si-l punem pe vechi rãni de închisoare;
si rãnile din noi tresar si cântã,
se fac medalii si zâmbesc în soare...
Dar de-or veni, cândva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate'n piept cu pumni fãtarnici,
slãvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul tãu, gemând, sã se ridice
si duhul tãu, tâsnind din vesnicie,
într'un nãpraznic fulger sã despice
pângãritoarea lor nimicnicie!
(Inchisoarea Aiud)
INDEMN LA LUPTÃ
de Radu Gyr
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima in piept iti canta
ce'nseamna'n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa'n colb de-o spada franta
cand te ridici cu'n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
(Inchisoarea Aiud)
C R E Z U L
de Radu Gyr
Puneti-mi lanturi si catuse
sa sune scrasnetul hain
si mii de lacate la use,
eu tot ceiace-am fost raman.
Surpati asupra-mi munti si ape
puteti chiar sa ma spanzurati.
Cu grele, negre tarnacoape,
credinta nu mi-o sfaramati.
Tarati-ma de vreti sub santuri
si ingropati-mi trupul stins.
Eu sorb ca Fat-Frumos, din lanturi
puteri adanci de neinvins.
Puteti sa napustiti tot iadul
ca sa ma franga pana'n miez.
Eu stau in viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.
(Inchisoarea Aiud)
VOI N'ATI FOST CU NOI IN CELULE
de Radu Gyr
Voi n'ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.
Voi n'ati plans in palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n'ati dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.
In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n'ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harfele vietii.
Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.
Voi nu stiti in crunta 'nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se'nchid in zavoare,
si'n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.
Ati stat la ospete'ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candela-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obraji ca pamantul si vineti,
gustam din osanda si spaima.
Cand portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfaramate,
voi nu stiti ce'nseamna'nvierea din moarte,
caci n'ati fost cu noi in celule.
(Inchisoarea Aiud)
VECINUL CARE-A MURIT
de Radu Gyr
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.
Sta zugravit cu vapsele sarace - sfant pe sindrila -
cand lacatu'n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.
Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,
si'ntr'o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.
Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios...
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi...
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.
Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: - Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea.
-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr'o dunga.
M'asteapta afar' un landou.
Deasupra temnitei m'am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.
Nu, nu m'au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea'n celula mi l-am lucrat.
Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunind, in convoi.
Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta'n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.
(Inchisoarea Aiud)
CIMITIRUL DETINUTILOR
de Radu Gyr
Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta,
cimitirul nostru tace, adasta,
asteapta sicrie sarace
cu numar de smoala scris pe capace...
Cimitir fara iarba, doar huma
ocolit ca o molima neagra de ciuma,
cimitir fara poveste
unde nu'ngenuncheaza neveste,
unde mame nu plang,
unde nu s'aud lacrimi de tane.
Crucile strambe si schioape
vrura sa fuga, sa scape,
dar numai o clipa rebele
- parca somate de sentinele -
au stat... s'au supus,
au ridicat mainile in sus...
Uite, gardianul le pune in fiare
pentru incercare de evadare!
Cat este ziua de lunga,
vantul le numara'n dunga:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toti detinutii prezenti la apel,
toti aliniati pe tapsan
ca la inspectia domnului Prim-Gardian.
Cat este seara si umbra,
cimitirul tainelor umbla.
Cat este noaptea de'nalta,
cimitirul tainelor tresalta.
Cand luna iese pe coame,
crucilor parca le e foame,
si in gropi de namol, osanditii,
flamanzii, lihnitii, truditii,
cu bratele'ntinse spre luna
cer paine calda si buna...
Cand stelele cad fumegande,
crucile's haite flamande
si gropile soptesc intre ele in soapte:
-Hei, maine sau poimaine noapte,
poate-or sosi sa scrasneasca'n noroi
si cinci sute treizeci si doi*)
sau opt sute sapte*)...
*) 532 (numãrul de încarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numãrul de încarcerare al Printului Alexandru Ghica).
(Inchisoarea Aiud)
CÂNTEC DE LEAGÃN
Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lãstun.
Ruginirã plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpã anii,
nu s'a mai întors tãticul bun.
Dormi copilul mamii, toamna plânge
dezgolindu-si umãrul rãnit.
Cade frunza, cade si se frânge,
orice frunzã-i lacrimã de sânge
si tãticul nu a mai venit.
Nani, nani, mâini de crin plãpânde,
la fereastrã pãsãri plâng si ploi.
Lupii beznelor rânjesc la pânde,
Tara-i toatã temnite flãmânde
si tãticu-i dus de lângã noi.
Nani, nani, tata nu mai vine,
maica stã cu sufletul rãpus.
Cine sã-ti mai spuie basmul, cine
sã-ti sãrute pleoapele senine?
Maica plânge si tãticu-i dus.
L-au svârlit în temnitã dusmanii
pentru sfânta-i lege din strãbuni.
Or sã-i ningã peste tâmple anii,
sã cresti mare, puiul mamii, nani,
Neamul si pãrintii sã-ti rãzbuni.
Radu Gyr (închisoarea Aiud)
RIDICÃ-TE GHEORGHE, RIDICÃ-TE IOANE!
Nu pentru-o lopatã de rumenã pâine,
nu pentru pãtule, nu pentru pogoane,
ci pentru vãzduhul tãu liber de mâine,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Pentru sângele neamului tãu curs prin santuri,
pentru cântecul tãu tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tãu, pus în lanturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Nu pentru mânia scrâsnitã'n mãsele,
ci ca s'aduni chiuind pe tãpsane
o claie de cer si-o cãciula de stele,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Asa, ca sã bei libertatea din ciuturi
si'n ea sã te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzãrii ei peste tine sã-i scuturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Asa, ca sã-ti pui tot sãrutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ti ies înainte,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!
Ridicã-te Gheorghe pe lanturi si funii!
Ridicã-te Ioane pe sfinte ciolane!
Si sus, ca lumina din urma furtunii,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!...
Radu Gyr (închisoarea Aiud)
O, BRAD FRUMOS...
O, brad frumos, ce sfânt pãreai
în altã sãrbãtoare.
Mã vãd copil cu pãr bãlai
si ochii de cicoare.
Revãd un scump si drag cãmin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Crãciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri si lumini
în amintiri s'aratã.
In vis zâmbeste ca un crin
copilul de-altãdatã.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.
Copil bãlai, Crãciun si brad
s'au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe'ngãlbenite file...
Azi nu mai vine Mos Crãciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sã-mi plângã lângã use...
In bezna temnitei mã frâng
sub grele lespezi mute,
si'mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
si-mi pare temnita mormânt
al tineretii mele...
Radu Gyr (închisoarea Aiud)
