Dan Puric: „Capitalismul de grota nu are nevoie de cultura”

Ca orice mare artist, Dan Puric n-are „target”.

El are public, ca si Tudor Gheorghe, Olga Tudorache, Dan Grigore sau Gheorghe Zamfir. Iar publicul lui este intreg mapamondul. Venerat in strainatate, in propria tara abia are loc unde sa faca repetitii „antrenamente” cum le numeste el. Aceasta formidabila locomotiva de imagine a Romaniei care se numeste Dan Puric n-are probleme cu atingerea performantei, ci cu obtinerea diurnei. Ca orice mare artist, Dan Puric n-are „target”. El are public, ca si Tudor Gheorghe, Olga Tudorache, Dan Grigore sau Gheorghe Zamfir. Iar publicul lui este intreg mapamondul. Venerat in strainatate, in propria tara abia are loc unde sa faca repetitii („antrenamente” cum le numeste el). Aceasta formidabila locomotiva de imagine a Romaniei care se numeste Dan Puric n-are probleme cu atingerea performantei, ci cu obtinerea diurnei.
Din fericire pentru noi si din nefericire pentru trepadusii pseudoculturii, Dan Puric este (inca) tanar, puternic si extraordinar de motivat in ceea ce face. Lupta singur pentru promovarea „brandului Romania„, desi nu e luat in considerare de proiectele Ministerului Culturii si Cultelor si nici ale Televiziunii RomÃ¥ne.  Un interviu cu Dan Puric, daca esti acordat pe „frecventa lui de emisie”, devine, in mod fatal si fericit, o tulburatoare maieutica despre adevarurile fundamentale ale lumii in care traim, vazute de pe scandura scenei pe care trudeste. „Comunismul Intretinea valorile pentru a se legitima prin ele”

V-ati raportat vreodata la dimensiunea economica a actului de creatie artistica pe care il comiteti?

Inainte de toate, trebuie facuta o trecere in revista a schimbarii de context istoric. Este evident ca, dupa 1989, teatrul, arta in general, a functionat conform statutului impus de ghetoul neocomunist: ca o institutie de supravietuire. Elementul de viata era nul. In acest sens, trebuie sa ne gandim la doua etape: pana in 1989 si dupa 1989. Pana in 1989, destinul profesionalismului si al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politica, fiind monocefala, intretinea valorile pentru a se legitima prin ele, le instrumenta in scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de nationalism comunist sau de comunism pur si simplu. Nationalismul comunist nu e cumva o aberatie, o struto-camila? Comunismul este in esenta cosmopolit, internationalist, iar nationalismul tine mai mult de doctrinele de dreapta… Cei care au inventat comunismul l-au facut initial internationalist. Pe parcurs, li s-a stricat jucaria si s-a ajuns la nationalismul de tip comunist, care este diferit de nationalismul crestin-ortodox sau cel de tip masonic.

Adica la un nationalism”de partid si de stat”

… Exact. Aici, conditia artistului era una de lagar. El era folosit pentru a preamari, pentru a lauda. Doar zona de divertisment era ceva mai libera, dar si aceea era cenzurata. Asta nu inseamna ca, in aceste conditii, nu s-au produs opere de arta, chiar in zonele de cenzura. In clipa in care, in 1989, s-a spart zidul si am intrat in neocomunism, iar „esalonul doi” a devenit mafie, forta economica, n-a mai fost nevoie de propaganda prin sectorul artistic. Valoarea a fost lasata de izbeliste, nu mai prezenta niciun interes, caci capitalismul de grota nu are nevoie de cultura. S-a intamplat atunci un contrafenomen, care tine de antropologia culturala: tot ce a fost pseudo-cultura inainte de 1989, tot ce a fost de proasta calitate („Cantarea Romaniei”, de exemplu, dar nu in totalitatea ei, caci s-au petrecut acolo si lucruri bune), a iesit la vedere, s-a cristalizat si a creat o piata. O piata falsa, o piata a nonvalorii.

A amatorismului?

Nu, nu a amatorismului, pe care nu e bine sa-l jignim, caci el reprezinta o faza a dezvoltarii artistice. Si eu vin din zona aceea. Aici e vorba de o piata a nonculturii. Caracterizati in cateva cuvinte noncultura.  Promiscuitate, pornografie, kitsch. „Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national” Ce s-a intamplat cu valorile culturale? Cum au supravietuit? Cum spuneam, oamenii nostri politici – haimanalele politice, de fapt – n-au mai avut nevoie de legitimarea prin arta. In aceste conditii, marii artisti, dezamagiti si deprimati, s-au retras in institutii bugetare, cu economii de tip primitiv, in care toata lumea este egala. In zona de subzistenta economica, mai exact. Iar in zonele performante, de televiziune sa zicem, au aparut oameni de calitate indoielnica din toate punctele de vedere.

Romania e vinovata in totalitate de ce i se intampla pe acest spatiu al culturii?
Nu putem sa aruncam aceasta vina numai pe spatele Romaniei pentru ca procesul de mitocanizare e international. „Familia Bundy”, sitcomurile, toate cultiva instinctele gregare. Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national. Mai exista si o problema de antropologie culturala: nivelul cultural al unei tari are legatura cu gusturile conducatorilor politici si ale liderilor economici. Ei bine, acesti lideri, cei din „90 incoace, vor manele, de fapt cultura de tip manea. Sa nu se inteleaga ca as avea ceva cu manelistii, caci nu existenta acestui tip de noncultura este problema, ci frecventa si intinderea aparitiei lor la televizor, in zona divertismentului de proasta calitate, a bascaliei, care a luat locul umorului.

„Dupa 15 ani de imbecilizare, calitatea este respinsa”
Care este, de fapt, diferenta dintre bascalie si umor?
Inainte de „89, un Toma Caragiu sau un Amza Pellea practicau umorul, care este o valoare a inteligentei. Ca orice act artistic – vorba lui Heidegger -, umorul te trezeste din rutina. La noi, acesta a fost o arma de aparare si de rezistenta. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de bascalie, care desacralizeaza totul. Bascalia este de tip ateu, neantizant, isi bate joc de orice fel de valori si repere. Acest sistem demolant al valorilor, care apartine omului mic, a iesit in fata. Si atunci a inceput sa se creeze pe banda rulanta doar acest gen de divertisment, invocand ratingul. Ceea ce este un fals, atata timp cat excluzi alternativa.

Telenovelele fac parte din categoria incriminata?
Telenovelele sunt specifice lumii a treia. Ele sunt nocive chiar si pentru actori. Eu nu-mi acuz colegii, Doamne fereste, pentru ca saracii nu mai au unde sa-si practice meseria. Accepta asadar sa joace in telenovele, amestecandu-se cu amatorii. E ca si cand un neurochirurg ar avea drept adjunct un brancardier, care mai e si murdar pe mana. Imediat se face o infectie. Prin analogie, asa ajungi sa vezi un actor profesionist inconjurat de doi-trei amatori. Si stiti ce se intampla? Profesionistului ii scad reflexele, are loc o contaminare inversa si toti actorii par amatori. Revenind la noncultura in sensul larg, efectele ei sunt dezastruoase in timp pentru consumatori. Hrana aceasta surogat devine din ce in ce mai agresiva si aproape o chestiune de santaj. Dupa 15 ani de imbecilizare, daca oferi calitate, ea este respinsa, caci intre timp s-a creat dependenta. Vorba lui Socrate: piata este plina de lucruri de care n-am nevoie. Acum consumatorii au false necesitati, false determinari.

„Au facut din cultura un fel de rezervatie”
Spuneati ceva de alternative. Unele televiziuni au programe culturale. Este doar o mimare a alternativei. Si cand spun asta ma gandesc la TVR Cultural sau TVR International, care sunt niste catastrofe. Bietii de ei nu inteleg ca actul de cultura este un organism plin de vitalitate si nu stiu sa lucreze cu asa ceva. Au facut din cultura un fel de rezervatie, un muzeu. Cultura inseamna coeficient de putere nationala. Sa ne uitam putin la tarile civilizate. Si acolo este o lupta acerba intre structurile de market si cele culturale. Si totusi, cu exceptia unor canale superelitiste, cum este Mezzo, ei reusesc sa-si managerieze inteligent po-tentialul cultural, performantele culturale, pe care le „injecteaza” in programele si emisiunile TV, alaturi de alte emisiuni, unde cultura functioneaza mai bine decat izolata. La noi, programele culturale sunt inghetate si conventionale…

Ca la un parastas…
Chiar asa. Si-atunci, omul de cultura, artistul, care este viu, n-are unde sa se duca: la muzeu nu vrea, in partea cealalta nu-l primeste nimeni.

V-ati confruntat cu aceasta situatie?
Bineinteles. Eu am filmat la BBC, la RTL, in Anglia, in Franta, peste tot, cu spectacole de pantomima. In Romania nu am apucat sa intru in nicio televiziune. Nu m-a primit nimeni, nici chiar in Televiziunea Romana. Si n-o spun ca sa ma plang, va raspund la intrebare.

Poate n-ati insistat destul...
Ba da. M-am inscris inclusiv la concursul de scenarii. Dar, vedeti dumneavoastra, ei ma considera tot outsider, n-am fost ales. Au pus tot murdariile lor ieftine, care le ilustreaza perfect natura inferioara. Pentru ca oamenii superiori sunt responsabili. De exemplu, daca un om ajunge director al unui teatru national sau al unei televiziuni nationale, el este responsabil fata de natiunea respectiva. Si toata strategia sa manageriala trebuie sa tina seama de aceasta exigenta majora, a interesului national.

„Avem o intelectualitate cu garda jos, destul de penibila, oportunista si neinteligenta”
Ce strategie culturala ar trebui aplicata in Romania?
O politica a certitudinii. Eu nu fac exercitii socratice asupra mamei mele. Pe de alta parte, cum sa faci exercitiu de democratie in valorile nationale punand-o pe Madalina Manole alaturi de Noica sau Eminescu? Henry Coanda a spus ca avem atat de multe genii ca putem da cu imprumut. Este o certitudine. Iar certitudinile incep cu constiinta. Am fost debusolat pe vremuri, cand un secretar literar de la Iasi mi-a spus ca Eminescu a fost si poet. „Cum SI poet?” – l-am intrebat eu, indignat. „Pai da, ma, ca a fost mai intai o constiinta”. O afirmatie care face cat toata istoria literaturii a lui George Calinescu.

Ce parere aveti despre campania „Mari Romani”?
Nu exista intrebare mai schizofrenica decat aceea pe care o pune o matusa isterica unui copil: „Pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?”. Genul asta de „challenge”, venit din afara, nu este nevinovat. Prin el ni se ia in primul rand temperatura si pulsul, adica ce fel de instincte nationale bune mai avem, iar in al doilea rand, face malaiul mai puternic, adica ingroasa confuzia. Pentru ca nu e un concurs lamuritor, ci dimpotriva.

Lamuriti-ma...
Goethe spunea ca valoarea, cadrul axiologic al acesteia, este pe verticala. Dar, cand se ajunge in stratul marilor valori, ele sunt pe orizontala. La noi, Lucian Blaga avea o teorie extraordinara, „paralelismul valorilor”. Adica fiecare valoare, pe domeniul ei, este paralela cu alta valoare. N-ai voie sa le amesteci. Un pusti de 14 ani de la arte plastice mi-a spus urmatoarele cuvinte: „Domnu” Puric, e total gresit acest concurs. Ce cauta unul de pe un culoar cu altul de pe alt culoar? E ca si cand ai pune la intrecere un alergator la 100 metri garduri cu un schior”. Pentru ca aici concureaza Mihai Eminescu, Adrian Minune, Mircea Eliade, Madalina Manole, Mihai Viteazu, Carol I samd. Si ce vedem? Pe de o parte, cum voteaza oamenii lipsiti de repere si cum creeaza un mediu non-cultural. Pe de alta parte – ceea ce este jenant pentru Romania – o intelectualitate cu garda jos, destul de penibila, oportunista si neinteligenta, care a raspuns unui joc schizoid. E ca in reclama la tigari pe care scrie „tutunul dauneaza grav sanatatii”. Daca traia Tutea, ii trimitea la plimbare.

„Exista doua culoare de jogging catre cimitir”
Nu sunteti cam aspru? Unii au participat la aceasta campanie convinsi ca fac un lucru bun.
Generatiile viitoare vor face, probabil, studii de antropologie culturala pornind de la aceasta campanie emblematica pentru sanatatea culturala a Romaniei. Ati vazut cum stateau acei invitati din studio, cu picioarele pe harta, fara sa-si dea seama?  Nu sunt un adept al fetisizarii, departe de mine gandul acesta, dar fara simboluri nu putem exista. Ar fi necesari, totusi, niste gardieni culturali – nu neaparat cenzori -, niste oameni responsabili. „Responsabilii” actuali au luat tot ce a venit din afara, toate prostiile astea gen „Surprize, surprize” – „Parbrize, parbrize”, cum ii spunem noi – si le-au inoculat in rating. Dar nu-ti dau voie tie sa vii pe cealalta parte si sa produci. Este un cerc inchis. Si atunci, in Romania, problema nu e una a economiei de piata, nu se pune problema in acesti termeni. Ar fi impropriu si chiar absurd sa vorbim despre o piata, pentru ca piata iti da posibilitatea alternativei. Este doar o balta nenorocita, facuta de o mafie, cu un lant trofic pe fiecare televiziune in parte.

Este vreo iesire din aceasta situatie?
Stiti ce coeficient de inteligenta si de talent are poporul asta? Va rog sa ma credeti, pentru ca vorbesc in cunostinta de cauza, in doua saptamani Televiziunea Romana poate deveni, in materie de divertisment, cea mai performanta din lume. Ceea ce, evident, nu se va intampla din cauza acestei dictaturi a nonvalorii.
Dar vine o generatie foarte bine inarmata genetic impotriva acestor rechini, care le va pune mari probleme peste 10-15 ani. Asta este, in cultura depunerile sunt lente. Mai ales ca acum avem o scoala de teatru distrusa, o ciupercarie de academii de teatru din care actorii ies fara pregatire si fara perspective… In momentul de fata, exista doua culoare de jogging catre cimitir: pensionarii, care sunt morti de vii, si tinerii, care sunt deja pensionari.

Exista alternativa emigrarii.
Da. Si asta este, de fapt, criza tineretului de la noi: din zece insi, noua pleaca afara. Iar problema este ca ei nu pleaca din cauza banilor, ci din cauza imposibilitatii de a se manifesta. Aceasta criza a potentialului care n-are unde sa se manifeste a fost creata de nonvalorile iresponsabile din Romania, care nici macar nu-si pun problema ce face tineretul dupa ce termina scoala. Iar reactia acestuia de a pleca este corolarul replicii vulpii din „Micul print”: „Daca vrei sa fim prieteni, imblanzeste-ma, educa-ma. Daca m-ai educat, esti responsabil”.

Deci, inca o data, exista o solutie de supravietuire?
Noi, ca popor, pentru a supravietui, trebuie sa ne retragem in cultura, ca in munti. Altfel ne calca gorilele cu jeep-urile.

de Miron Manega