Blestemul Pasarii Phoenix


In locul  unde Arcul Carpatic tinde a se curba catre miazanoapte, undeva in judetul Buzau, se inalta mandru si enigmatic, Muntele Istrita. Pe un mic platou aflat la poalele sale, un ochi atent va descoperi comuna Pietroasele. Din vremuri stravechi aceasta pozitie a Muntelui Istrita, prezentand evident avantaj strategic, avea sa fie folosita drept punct de observatie de catre intreaga populatie Carpato-Dunareana (fie ea Ariana, Pelasgica, Tracica sau Dacica, in speta urmasii aceleiasi natiuni, a poporului botezat „Roman” in modernitate).

eputatul istoric Nicolae Densusianu, arata, printre altele, ca, prin anul 1847 inca se mai putea zari pe cel mai inalt si semet pisc al amintitului masiv muntos un soi de val circular avind diametrul de 6,32 m si care purta straniul nume „Sura de Aur”. Pe acelasi munte,  o alta stanca prezinta forma simbolica  a unui armasar,  facandu-i pe localnici a denumi locul „Piscul Calului Alb”. Fie sculptata de maini omenesti ori rezultat al eroziunilor naturale, stanca respectiva este considerata de prof. Densusianu drept un monument votiv consacrat vechii Divinitati supreme Solare, Uraniene.

In fapt, cercetand mitologia antica, gasim marturii care atesta ca este vorba despre o noua dovada a Cultului Zeului Solar trac Gebeleizis, stapanul Cerurilor sau poate al vreunei si mai vechi Divinitati Vedice.Si pentru ca relieful sa fie complet, alte doua stanci prezente pe Muntele Istrita, au infruntat veacurile, purtand denumirea „Piatra Soimului”, si „Cuibul Corbului”. Dupa cum se vede, nici unul din reperele acestor locuri legendare nu poarta vreo banala denumire de… gaina, pui sau closca.

In aceste zone legendare, pe care contemporanii nostri nici macar nu le-au cunoscut, in anul de gratie 1837, doi tarani din comuna Pietroasele, Ion Lemnaru si socrul acestuia, Stan Avram, faceau o descoperire extraordinara.  Lucrand pe coastele muntelui spre a extrage pietrele necesare constructiei unui pod, acestia descopera, sub un bolovan aflat la mica adancime, o impresionanta colectie de podoabe din aur, insumand nu mai putin de 22 de obiecte, vase si ornamente. Comoara a fost gasita in vecinatatea acelui ansamblu natural ce include „Piatra Soimului”, „Cuibul Corbului”, „Fantina” si „Lacul Vulturului”. Ne punem atunci intrebarea: de unde, oare, denumirea de „closca”?!…

Sa ne lasam purtati in urma cu mai bine de 2000 de ani. Aplecandu-ne asupra stravechilor legende si traditii, vom constata ca suprema si totodata cea mai nobila si fenomenala zburatoare a fost Pasarea Phoenix. Unica in intreaga lume. Ea constituia o Zeitate Solara consacrata Astrului Zilei care traia perpetuu,  in cicluri vitale estimate, dupa unii la 700 de ani, iar dupa altii la „doar” 509. Periodic, la apropierea sfarsitului unui ciclu al lungii sale vieti, aceasta isi construia un fel de cuib din ramuri alese si plante frumos mirositoare.

Se aseza in cuib si un foc venit din ceruri o mistuia, ramanand doar cenusa. Apoi, din cenusa, aparea o noua pasare, mai mica care-si intindea aripile si zbura din nou catre Arabia, zona de unde venise. Sa-i lasam insa pe antici sa ne descrie  Pasarea.  Sa incepem cu Herodot: „Este o pasare cu unele pene de culoare aurie si altele rosie, iar dupa forma si marame asemanatoare cu acvila. Ea pleaca din Arabia, transportand in gheare un ou din smirna, pentru a se duce in Templul Soarelui si a renaste”. Dupa Pliniu cel Batran, „…cea mai nobila pasare o reprezinta Phoenixul originar din Arabia, avand maramea unei acvile si gatul ca aurul, parte a corpului rosie iar coada albastra, insa si aceasta intretesuta cu pene rosii. Phoenixul isi transporta cuibul din Arabia tocmai pana in apropiere de Panchea cat de romaneste suna!,n. a.), in orasul Soarelui”.

Ovidiu considera ca Phoenixul ar fi vietuit pe o colina apartinand celor mai frumoase meleaguri ale Elizeului, de fapt una si aceeasi regiune geografica a timpurilor preistorice cu Valea Jalesului din Romania moderna, care incepe din sus de Arcani. Ar rezulta, asadar, ca cea mai faimoasa inaripata a Religiei pre-Crestine poate fi localizata concret intr-o legendara regiune a Emisferei Nordice, aflata sub orizontul cel pur si senin al Istrului (fluviu numit ulterior „Dunare”), din apropierea susnumitilor Muntilor Ceraunici. Pentru cei care au vazut-o doar in fotografii, sa spunem cu arata celebrul tezaur.

Fibula reprezinta imaginea unei pasari sacre, cam de maramea unui soim; intreaga suprafata a acestei zburatoare, modelata in aur masiv, fusese initial decorata cu felurite pietre pretioase si semipretioase rosii, verzi, albastre si galbene. Deasupra, in crestet, „Phoenixul” prezenta un imens granat rosu, tot din pietre rosii fiindu-i si ochii, in timp ce coada i se termina in nenumarate lantisoare suspendate, din aurul cel mai fin. Intr-o monumentala lucrare publicata la Paris, „Le Tresor de Petrosa”, Alexandru Odobescu, „uita” insa a o mai numi „Closca” pentru a se referi, in schimb, la „gatul Vulturului”, care ii aparea incadrat cu granate avind forma unor inimioare cu virful in. Si tot el,  vorbeste in detaliu despre „ciocul si ceafa Vulturulu”, de asemenea ornate cu granate de o marame apreciabila.

In anul 1885, N. Densusianu  nu uita sa mentioneze „Octoihul Slavonesc” tiparit la 1575, in care Pasarea Phoenix este descrisa printr-un detaliu suplimentar, acela de a tine in cioc o Cruce incirligata de forma vechii zvastici pelasgice, un foarte vechi simbol al Soarelui „renascut” odata cu aparitia Pramaverii. Mai tarziu vom gasi Phoenixul ca Pasare Heraldica in emblemele Tarii Romanesti, fiind reprezentata exact in momentul depunerii cuibului deasupra unor flacari regeneratoare, avand deasupra-i Soarele, Luna si Ursa Mare (constelatia „Carul Mare” de azi, compusa din 7 stele), deci in total 9 astri „veghetori” ai Eterniatii sale, iar in cioc tinand acum traditionala Cruce crestina ce avea a inlocui pramordiala zvastica. Majoritatea istoricilor nu au sesizat un amanunt aparent nesemnificativ  al tezaurului. Si anume, ca  „puii” sugereaza  in realitate tocmai eterna renastere a Phoenixului din propria-i cenusa, ca mici duplicate menite a reface, iarasi si iarasi, Divinitatea originara (oare noi, crestinii de astazi, putem uita profeticele cuvinte ale lui Isus: <Cei din urma vor fi cei dintai>?!)

Si, ca pentru a-si demonstra originea divine, un blestem invaluie Tezaurul descoperit la Pietroasa, blestem menit a-i afecta letal pe toti acei care au incercat sau  vor incerca instrainarea mostenirii sacre de urmasii vechilor pelasgi, stapanitorii sai eterni de fapt si de drept. Straniu este ca nu doar atat Lemnaru, Avram si Verussi (negustorul care a cumparat tezaurul de la pramii doi pentru a-l topi si revinde) aveau sa moara la scurt timp dupa ilegalitatile comise asupra tezaurului dat la lumina, dar si tainuitorii obiectelor ce n-au mai putut fi recuperate de Guvern urmau a o sfarsi la fel de repede si straniu, de obicei in mod violent.

In iarna anului 1875, comoara este furata din Muzeu, pe o noapte cu viscol grozav, de catre un fost seminarist pe nume Pantazescu. Prins si inchis, acesta va fi impuscat intr-o impulsiva incercare de evadare. Insusi scriitorul Alexandru Odobescu, autorul celebrului „Pseudo-Kynegheticos” („Fals Tratat de Vanatoare”) se sinucide in mod bizar, la scurt timp dupa ce „indrazneste” a publica „Le Tresor de Petrosa” tocmai la Paris, deci nu in Romania, tara sa de origine. La inceputul veacului nostru, „inteligentul” Guvern roman din timpul Pramului Razboi mondial face o greseala istorica: evacueaza tezaurul Tarii, inclusiv „Closca cu puii de aur”, la Moscova spre a-l salva de armatele Puterilor Centrale.

De indata ce Phoenixul pelasgic „se trezeste” retinut abuziv la Kremlin, pe cuprinsul uriasei Rusii incep sa se petreaca uriase nenorociri: are loc o lovitura de Stat bolsevica ce instaureaza un sistem social negand existenta oricarei Divinitati (iar „Pasarea” noastra reprezinta, totusi, puterea si deci mania unui Zeu, acela al Soarelui, exact precum in blestematele comori ale Faraonilor), intreaga Familie Imperiala a Tarului Nicolae al II-lea Romanov, o sfarseste violent – fiind executata – si are loc razboiul civil.

Mai tarziu, milioane de rusi pier atunci cand Germania ataca U.R.S.S., si inca si mai multi din cauza genocidului ordonat de Stalin, din pricina ororilor sistemului comunist in general. In plus, mai toti conducatorii Romaniei care fie n-au reusit (cazul lui Antonescu), fie nici macar n-au dorit recuperarea „Pasarii Phoenix” din locurile straine „cuibului” Ei (cazurile Dej si Ceausescu) urmau sa sfarseasca de moarte nenaturala, deseori intocmai lui Pantazescu, Odobescu sau Tarului Nicolae al II-lea! Tezaurul de la Pietroasa poarta intr-adevar un teribil blestem. Incrustat intr-o veriga sensurile sale se dezvaluie doar ochiului atent si mintii cultivate: de la stanga la dreapta, inscriptia tracica infatiseaza trinitatea HUTEN IAREN EIVEN, in traducere: „Casa (Neamul) in pace sa-ti fie”, dar, catita invers, cuvintele devin NEVIEN ERAI NETUH, adica: „Blestemat sa fie raufacatorul (hotul)”.

Iar noi romanii, urmasii marilor pelasgi, stranepoti ai dacilor – fiii Zeului Pramordial, ne urmam in continuare destinul de popor ales sa renasca, asemeni pasarii Phoenix, mai raniti, mai loviti, mai schiloditi, dar mereu gata sa o luam de la inceput si sa ne implinim menirea.

Eliszar

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s