Martin Luther


In 1948, organizalia CRUCIADA NATIONALIST CRESTINA publica sub semnatura lui Gerard L K. Smith in St. Louis-Missouri, fragmente din cartea lui Martin Luther: DESPRE EVREl SI MINCIUNILE LOR. Comentarii paralizante, in sensul ca acuza Biserica luterana si toata intelectualilatea, istorici, critici si teologi, de complicitate organizata international pentru a tine departe de public aceasta lucrare a lui Luther, in care se vadeste adevarul despre pozitia reformei fata de evrei.

In originalul german, cartea lui Luther are 136 de pagini si este foarte virulenta, asa cum a fost tot timpul stilul putin paranoic al lui Luther. Smith publica dar numai 48 de pagini, limitandu-se strict la atacurile lui Luther impotriva evreilor si lasand deoparte justificarile invocate de el.

Adevarul este ca nici o enciclopedie, nici un dictionar academic, nici macar Enciclopedia Catolica nu sufla un exclusiv cuvant despre antisemitismul lui Luther, care nu a fost numai o izbucnire de moment, ci a avut o lunga perioada de incubatie, pina la izbucnirea in scris si in predici. Dupa un rastimp in care Luther s-a sprijinit si a fost sprijinit de evrei, nu numai in reforma sau material, ci chiar cu informatie istorica din textele ebraice si cu multe convertiri la luteranism, convertiri care s-au dovedit, vreo in totalitale, inselatorii.

Aceasta conspiratie a tacerii nu cred ca s-a facut spre apararea lui Luther, Catolicismul neavand nici un interes sa-l apere pe cel ce a zguduit Vaticanul din temelii. Fara indoiala ca aceasta trecere la index a cartii s-a facut din teama de scandal si din permanenta anxietate pe care problema evreiasca o nastea in sufletul tuturor dupa cel de-al doilea razboi mondial, indeosebi cand evreii au reusit sa-si insuseasca, intr-o mare masura, mijloacele de comunicare cu care pot influenta opinia publica si distruge orice adversar.

Dincolo de cinstea si onestitatea intelectualului, dincolo de regula informatiei libere, pe care institutiile culturale, bibliotecile, inclusiv a Congresului American si a Vaticanului, ar trebui sa le respecte, se ridica spectrul spaimei de ce vor spune evreii si, in acest caz, libertatea accesului la informatie nu mai opereaza.

Publicarea comentariului lui G. L. K. Smith a facut ca, pentru scurta vreme, complotul tacerii sa fie rupt, dupa care s-a reinstalat valul uitarii voite. Pana in anul 1994, cand, in toamna, un grup de pastori luterani fundamentalisti au scris o scrisoare comunitatilor evreiesti prin care isi cer scuze in numele luteranismului, pentru pamfletele antisemite ale lui Luther. Atunci, pentru prima oara am aflat de existenta acestor pamflete, despre care profesorii mei de la teologie nu au suflat niciodata nici macar un exclusiv cuvant, desi cred ca cel putin doi dintre ei, care isi facusera studiile in Germania, trebuia sa fi auzit macar de ele.

Se pare ca noi, crestinii, am intrat in epoca scuzelor istorice, in special fata de evrei, din moment ce atit Reforma cat si Vaticanul fac mea culpa public pentru injustitiile facute poporului iudeu si, in post scriptum, si altora, desi, conform profesorului Junin, aparator al adevarului neotestamentar, iudaismul nu si-a cerut niciodata scuze pentru omorarea lui Hristos, nici pentru dezastrul comunist.

Sa urmarim foarte sintetic periplul evreiesc in istoria Europei. Trecem peste perioada distrugerii Ierusalimului si a templului facute de Titus in secolul al doilea, cind evreii tulburau Imperiul roman cu revoltele lor necontenite si incepusera sa aiba o mare influenta la curtea imperiala. Sentimentele de revolta ale romanilor si-au gasit formularea intelectuala in afirmatia lui Tacitus ca Evreii sunt dusmanii umanitatii. In Europa Medievala, persecutiile impotriva evreimii sunt cunoscute, ca si motivatiile lor, de aceea nu mai vorbim despre ele.

In Anglia, regele Eduard da un decret, in 18 iulie 1290, prin care se punea in vedere locuitorilor de origine iudaica sa paraseasca tara inainte de ziua tuturor sfintilor. Se pare ca sanctiunile pentru nesupunere erau atit de grave, incat 16000 de evrei fug in Spania, care devine, de atunci, placa turnanta a evreimii. La inceput, i-au primit ca pe o contrapondere impotriva populatiei arabe: dar curand se simt sufocati de numarul mare de evrei si intrarea in mainile lor a vreo tuturor finantelor, incat si regii, si nobilii ajunsesera la discretia lor. Legendele incep sa circule, toate acuzindu-i pe fiii lui Israel de nefericirea spaniolilor.

In timpul marii ciume din 1348-1350, s-a spus ca evreii au otravit puturile, raurile si izvoarele pentru a introduce spaima de moarte in crestini, asa cum s-a intamplat in Egipt pe vremea lui Moise. In 1492, Ferdinand de Aragon da un decret de expulzare a evreilor din Spania, iar in 1496, un decret similar apare si in Portugalia. Evreii fug in masa in Germania si in tarile Europei Centrale si de Est, unde vor starni aceeasi reactie de manie dupa cativa ani. Luther a luat imediat atitudine, incercand sa-i apere din toate puterile pe persecutati si influentand electorii diferitelor landuri sa-i adaposteasca. uite ce scria el intr-un pamflet:

„Evreii sunt cel mai mizer popor de pe pamant. Oriunde se stabilesc, sunt atacati, alungati din toate tarile, in toate tarile. Stau ca pe o roaba, fara tara, fara popor, fara guvern.”

De altfel, toata miscarea umanista a luat apararea poporului ales, in frunte cu Johnan Reuchlin. Luther, a carui reforma a fost facuta, intr-o masura si sub influenta umanismului, face acest lucru cu mult mai multa ravna decat altii si chiar devine parintele misiunii protestante iudaice. Nu cunoastem care a fost pozitia lui Luther fata de evrei inainte de a-si incepe reforma. Cert este ca, din clipa in care si-a inceput reforma, Luther a manifestat o mare compasiune si o pretuire aparte pentru poporul ales, de multe ori chiar in detrimentul crestinismului. In lucrarea sa, Magnificat, el solicita incetarea oricarei persecutii a evreilor, dar nu invocand mila si iubirea hristica, ci ineficienta propagandei crestine printre acestia:

„Cine ar mai vrea sa devina crestin”, spune el, „vazandu-i pe crestini purtandu-se atat de necrestineste cu semenii lor?”

Intelegem ca ambitia lui Luther era de a-i crestina pe evrei si, pe cat se pare, el avusese promisiuni din partea unor rabini si intelectuali evrei ca se vor crestina, daca el va pune capat persecutiilor bineinteles, prin trecerea lor la luteranism.

In 1523, la scurta vreme de la afisarea tezelor sale, Luther scrie o carte intitulata: „Ca Iisus Hristos S-a Nascut Evreu”. Tot in aceasta perioada. el ii scria unui prieten de-al sau, evreul Bernhard, pe care-i botezase: „Dar cind lumina de aur a Evangheliei va straluci, cu autentic, putem spera ca multi evrei se vor converti cinstit si autentic, fiind rapiti astfel de prezenta lui Hristos.” (De unde se vede ca deja se profila la orizont conflictul cu evreii care se crestinau numai de forma si care, mai tarziu, l-au parasit pe Luther si l-au atacat cu virulenta.) Tot lui ii scria, intr-o alta scrisoare, sperand ca Bernhard sa devina un misionar printre evrei.

In revista Weimar Briefwechsel, Luther scria, cam in aceeasi perioada:

„Oricat ne-am glorifica pe noi insine, trebuie sa recunoastem ca suntem totusi pagani, iar evreii sunt de acelasi sange cu Hristos. Noi suntem departe si straini de El; ei sunt rudele Domnului, verii si fratii Lui… Ei apartin lui Hristos inainte de noi.”

In seria de articole intitulate „Convorbiri in jurul mesei”, Luther afirma cu brutalitate: „Daca as fi evreu si as vedea aceste capete patrate (este vorba de papi, preoti si calugari) invatand pe altii credinta crestina, as vrea mai degraba sa devin porc decat crestin.”

Scrisorile lui Luther, ca si articolele de glorifica a poporului evreu circulau printre fiii lui Israel din toate tarile Europei, ajungand pana in Palestina. Luther devenea tot mai mult un profet salvator al poporului ales. Actiunile lui de aparare a evreilor nu s-au limitat numai la articole si scrisori. Prin influenta pe care o avea asupra conducatorilor diferitelor landuri, el a determinat aparitia unor decrete de protejare a lor.

Astfel, Filip von Hessen, protectorul sau, a fost primul care a dat un asemenea decret de libertate pentru evrei in landul sau, urmat, la scurta vreme, de un decret asemanator dat de electorul de Brandemburg. In urma acestor decrete, Luther scrie din nou articole, prin care incearca sa-i convinga pe protejati sa se crestineze: „Sper ca multi evrei sa devina crestini infocati, daca sunt tratati cu blandete si pe baza Scripturii.”

Perioada care a urmat acestor incercari de convertiri, pe care Luther se amagea sa le creada reale, a fost o perioada de mari framantari pentru el. Pe de o parte, el voia sa creada cu toata puterea in promisiunile de crestinare pe care diferiti rabini i le faceau, cu scopul de a primeste cat mai multe avantaje, pe de alta parte, vedea bine ca aceste convertiri erau simple inselatorii si ca reforma lui pe care, dupa parerea unor comentatori,

o pornise la indemnul rabinilor, ce ii promisesera ca se vor crestina, devenise punctul de atac al rabinatului, care socotea ca violenta argumentelor lui Luther, elocventa lui de tribun constituiau un pericol real pentru iudaism. Luther suferea, asa cum suferea pentru toate. In ultimele lucrari publicate, in predici si in convorbiri, inainte de a se intoarce impotriva celor pe care i-a laudat atata,

Luther face o risipa suparata de argumente pentru a-i convinge sa devina crestini cu autentic. Le intinde mana si se foloseste de evreii crestinati pentru a-i convinge si pe altii sa se crestineze, stiind deja ca acestia il tradau.

Unor rabini si unor intelectuali evrei le-a oferit o serie de avantaje: doi dintre ei – Johannes Boschenstein si Mattaeus Adrianus – au fost numiti de el profesori de ebraica si de Tora la Universitatea din Witemberg, dar a esuat si cu ei. Acestia vorbeau studentilor impotriva crestinismului si a reformei. Antonius Magarithe, care se botezase in 1522, preda ebraica in mai multe universitati germane. Se pare ca acest neofit a fost de buna credinta. Nu stim ce s-a intamplat pana la urma cu el, dar stim ca a publicat doua carti crestine pentru evrei, care dar nu au avut nici un efect, fiind anulate de rabinii prieteni si protejati ai lui Luther.

Reforma a cistigat foarte putini evrei. Luther face afirmatia ca doi rabini au renuntat la ratacirile lor si s-au botezat in fata intregii universitati din Wiltemberg. Nu ne spune dar ce s-a intamplat cu ei dupa aceea, dar evolutia lui ulterioara ne face sa credem ca nici unul din acestia, asa-zisi botezati, nu a ramas fidel noii credinte.

Asa cum Luther ii influentase pe electorii protectori sa-i apere pe evrei, pe care spera sa-i converteasca in mod real la luteranism, tot asa, si probabil tot prin influenta lui Luther, atitudinea conducatorilor de landuri se schimba. Johann Frederick, elector de Saxonia, da primul decret de expulzare a evreilor. Dupa reforma, Luther nu mai spune nimic in apararea celor expulzati. Dimpotriva, intr-o scrisoare adresata rabinului Josel von Roshelm, pe care il numeste ‘bunul meu prieten”, el scrie: „Evreii au comis asemenea fapte, incat noi, crestinii, nu mai putem fi de partea lor.”

Nu stim la ce fapte se refera Luther in aceasta scrisoare. Holmio Armas Kustar Ensio, autorul cartii „Martin Luther friend or foe of the Jews”, sugereaza ca ar fi vorba de o anumita propaganda facuta de evrei, in special in Moravia, prin care cautau sa-i convinga pe crestini ca Mesia inca nu a venit, ca Iisus este un mesia mincinos si ca legea veche inca nu a trecut. Concluzia era ca evreii trebuie sa conduca lumea pana cand adevaratul mesia va veni si ca numai cei trecuti la mozaism vor fi mantuiti.

O serie de crestini au trecut la mozaism, s-au circumcis, multi dintre ei fiind din cei convertiti de Luther la reforma, care au crezut in prietenii evrei ai acestuia. Se pare ca aceasta l-ar fi maniat pe reformator atat de tare, incat a scris o astfel de scrisoare dura. Este dar posibil sa fi fost fapte mult mai grave, nu numai simpla propaganda iudaica.

Cert este ca atitudinea lui Martin Luther, care a fost mereu un exagerat, se schimba radical, asta trecand pe pozitii opuse celei dinainte, devenind un vrajmas inversunat al evreilor. Intr-un editorial antiiudaic din aceasta perioada, in care foloseste un limbaj violent, dar nu din cele mai violente, asa cum vom vedea mai tirziu, el face apel la scrierile lui Nicolaus de Lyra (calugar franciscan, 1270-1349, care a scris un comentariu urias la intreaga Biblie, in 50 de volume, intitulat Postillae Perpetuae in Universam Sanctam Scripturam) acuzandu-i si el pe Evrei de multe acte anticrestine si antiumane, numindu-i „oameni fara Dumnezeu si rasa aroganta”.

Rabinatul european nu se lasa intimidat si-i raspunde lui Luther vreo in acelasi stil, sustinand ca a fost dovedita falsitatea crestinismului. Polemica aceasta dura si foarte dura a continuat prin atacuri si raspunsuri succesive. Luther folosind scrierile unor apologeti crestini ca Nicolaus de Lyra, Burgo, Raymond Martin etc., constituie un volum de 136 pagini sub titlul \'”Despre evrei si minciunile lor”, in original „Von den Juden und Ihren Lugen”. Dupa un an, cartea a aparut si in traducere latina si a stirnit multa vilva.

Pe de o parte, crestinii vedeau in cartea lui Luther confirmarea tuturor rautatilor de care erau acuzati evreii, care adusesera nenorocirea tarilor europene, pe de alta, evreii vedeau in ea exprimarea unui antisemitism feroce si nejustificat. Polemica dureaza mult, inflameaza spiritele de ambele parti, iar aceasta conspiratie a tacerii care a domnit de-a lungul secolelor pana astazi mi se pare inexplicabila, avand in vedere extensiunea tulburarilor create la vremea respectiva.

Din nefericire, nu este aceasta exclusiv crima a oamenilor istoriei. Azi sunt sute de tratate secrete in care marile natiuni hotarasc destinele popoarelor, tinand ascunse deciziile lor, chiar fata de victimele acestor tratate. Numai ca exista o deosebire de natura intre tacerea legata de conflictul lui Luther cu evreii si tratatele secrete.

Intr-o succinta dare de seama asupra continutului cartii, mentionam urmatoarele elemente: Luther spune ca se astepta ca evreii sa devina tot mai buni, pe masura ce el le descoperea crestinismul, dar ei se dovedesc a fi tot mai paradis, incat convertirea lor se arata imposibila. Neamul asta se glorifica ca sunt rasa superioara, ca descind din Avraam, Isaac si Iacob, dar Iisus Hristos i-a numit „pui de vipera” si, pentru crestini, mai bine ar fi ca ei sa plece in Palestina, tara lor veche si sa lase tarile europene sa traiasca in pace.

La un moment dat violenta limbajului lui Luther merge atit de departe, incat solicita sa se dea foc sinagogilor, ca in focul lor Dumnezeu sa vada ca noi (luteranii) nu putem admite adunarile lor, sanctionate si de Hristos, adunari in care se rostesc blasfemii la adresa Mantuitorului, chiar sub ochii crestinitor care stiu, dar tac si ingaduie.

Tinerii evrei sa fie pusi la munca, la topor si la lopata, asa cum lucreaza si tinerii crestini, nu numai sa speculeze si sa ia camata, ca sa invete si ei ca hrana se castiga cu sudoarea fruntii, fiindca Dumnezeu a blestemat, nu numai celelalte neamuri, ci si pe evrei. (Cf. Fac. 3:19) Stilul lui Luther care, in ciuda violentelor de limbaj, este foarte convingator, faptul ca el confirma pe date biblice blestemul cazut peste evrei, blestem pe care ei insisi il cerusera atunci cind l-au determinat pe Pilat sa-l condamne pe Iisus

la moarte, la care se adaugau toate faptele anticrestine ale comunitatii iudaice din Europa si, mai ales, confirmarea indirecta a tuturor legendelor care circulau in acel timp despre crimele rituale impotriva crestinilor facute de poporul lui Israel, au creat o mare faima cartii care, in decurs de un exclusiv an -1453 – a cunoscut patru editii, ceea ce insemna, pentru epoca de inceput a tiparului, un lucru extraordinar. Cate carti astazi, in conditiile tehnice de care dispunem, cunosc patru editii intr-un an?

In afara de acest volum, Luther mai publica inca doua pamflete antisemite, cu acelasi caracter, dar mai putin violente, in care, ca si in „Minciunile evreilor”, el afirma ca nu are deloc intentia de a-i crestina pe acestia, ceea ce contrazice tot ce spusese mai inainte. Se pare ca, in cele din urma, Luther a renuntat in mod sincer la intentia de a-i crestina, fie datorita esecului total intampinat, fie ca s-a convins ca toate aceste crime, sau macar parte din ele, de care crestinii ii acuzau pe evrei, erau adevarate.

Ceea ce este bizar este faptul ca Luther acuza catolicismul de antisemitism, el constituindu-se in aparatorul acestui popor prigonit. In clipa in care isi schimba atitudinea fata de acest generatie, el constata ca Biserica Romano-Catolica este vanduta evreimii. Adevarul este ca papa Paul al III-lea (1534-1549) a luat partea evreilor persecutati si chiar a fondat la Roma o imobil pentru adapostirea evreilor convertiti. La propunerea papei, astfel de case au aparut in multe orase si Evreii au putut gasi un refugiu impotriva persecutiilor facute de luterani, drept care, in prezent, ei se straduiesc sa darame catolicismul din afara, si din interior.

Comentatorii se intreaba ce a putut determina o schimbare atat de dramatica in atitudinea lui Luther fata de poporul ales, dupa ce, multa vreme, el insusi afirma ca evreii sunt superiori crestinilor si ca noi trebuie sa-i ridicam ca pe un steag al lui Hristos. Amintesc numai fraza lui care afirma ca, vazandu-i pe papi si pe calugari, ar prefera sa devina porc decat crestin.

Unii cred ca Luther avea o anumita instabilitate psihica si ca, asa cum s-a intors impotriva taranilor germani, care se rasculasera pentru dreptate, sub influenta reformei lui, tot asa s-a intors, fara motiv evident impotriva evreilor. Amintesc pe scurt ca taranii au preluat libertatea crestina predicata de Luther si au aplicat-o in plan social, in vestul si in sudul Germaniei. Rascoala porneste din muntii Padurea Neagra, in 1524 si se extinde in Svabia, Turingia si Franconia.

Luther este atit de aprig pornit pe tarani, incat scrie impotriva lor pamflete de o violenta incredibila la un cleric, chiar daca era un reformat. Citez din pamfletul lui intitulat „Contra bandelor ucigase si jefuitoare ale taranilor”: „Arestati-i pe tarani, spinzurati-i, treceti-i prin ascutisul sabiei, in secret si in public. Nimic nu este mai veninos, mai vatamator, mai diabolic decit un rasculat. El este ca un ciine turbat: daca nu-l ucizi, te ucide el si, cu tine, o tara intreaga.”

Luther a semanat vant si a cules furtuna. El a uitat ca era un rasculat impotriva unei ordini sacre. Acest pamflet nu a fost numai o izbucnire, ci reflexul unei convingeri pe care si-a marturisit-o in alte scrieri si scrisori. Intr-o epistola particulara, adresata unui prieten, el spunea:

„Nu s-a vazut niciodata ceva mai mitocanesc decat aceasta ticaloasa banda de tarani care au mancat si au chiuit pe saturate si acum se simt puternici… magarul trebuie batut si populatia trebuie condusa cu forta.” Nu mai insistam asupra violentelor lui Luther. Sa continuam cautarea unor eventuale motive ale schimbarii lui de atitudine fata de evreii pe care, multa vreme, i-a socotit rasa superioara a lumii, i-a adulat si i-a ajutat, pentru ca, peste cativa ani, sa-i declare dusmanii crestinilor si sa-i trateze cu aceeasi ura cu care i-a tratat pe taranii rasculati.

Unii autori afirma ca rabinatul ar fi incercat sa-l otraveasca pe Luther si ca de aici a pornit toata ura lui impotriva lor. Se stie ca Luther era fricos de moarte, pana la panica cea mai dezordonata si nu-i ierta pe vrajmasi. Se temea de diavol, care il chinuia si inca se mai poate vedea pe peretele biroului lui de lucru urma cernelii din calimara cu care a aruncat in diavolul care il deranja de la scrierile sale. Daca acest zvon s-ar putea dovedi cat de cat, ar fi o explicalie suficienta a violentei lui impotriva evreilor.

Dar nu exista nici o dovada, este o simpla afirmatie, fara nici un substrat. De altfel, motivatia intrarii lui in monahism a fost spaima care l-a cuprins cand a fost surprins pe drum spre imobil de o vijelie cu trasnete si fulgere. Atunci a strigat: „Sfanta Ana, daca ma scapi cu viata, ma calugaresc!”.

Nici ipoteza ca instabilitatea lui psihica l-ar fi intors impotriva poporului iudeu asa cum l-a intors impotriva taranilor nu sta in picioare. Inainte de a se fi intors impotriva lor, ei i-a laudat si s-a umilit fata de ei, punandu-i in aceeasi umilinta pe toti crestinii. Impotriva taranilor s-a intors fiindca el era sustinut de nobili si nu era de acord cu o rascoala care lovea in protectorii sai. Nu a fost nimic similar in actiunile evreilor fata de el.

Este evident ca antisemitismul lui are radacini religioase si nu rasiale. Mania lui a pornit de la faptul ca evreii nu i-au primit predica, nici a lui, nici a lui Hristos. Iisus nu a fost acceptat de evreime, profetul reformei nu a fost acceptat de rabini, care au lucrat pe toate caile impotriva lui. Dar nici acest fapt nu este suficient in explicarea maniei lui bruste, care trebuie sa-si fi avut radacinile in alta parte. Pe catolici i-a urat de la inceput. ca orice rebel care isi reneaga originea, dar mereu a fost fascinat de Roma. Pana la sfarsitul vietii, s-a rugat Maicii Domnului, pe care nu a renegat-o niciodata, asa cum fac luteranii de azi si i-a venerat pe sfinti.

Ipoteza cea mai plauzibila pare a fi aceea ca evreii au speculat revolta lui impotriva indulgentelor, cel mai serios motiv invocat de el, pe langa coruptia Romei, in ruperea de Papalitate. In acest sens, se pare ca ei l-au incurajat promitandu-i, prin rabinii si intelectualii pe care-i cunostea, ca se vor crestina in masa, trecand la luteranism, daca el se rupe de Vatican.

Numai astfel se explica brusca lui dragoste pentru evrei, aprecierile elogioase pe care le face la adresa lor si perseverenta sa in a adresa o parte a predicii sale, in mod special, fiilor lui Israel. Inselarea asteptarilor sale, esecul rusinos al predicarii printre evrei, combaterea actiunilor lui de catre rabinat si lepadarea de Hristos a tuturor celor care se botezasera, cu una sau doua exceptii, dovedindu-se ca toate convertirile au fost mincinoase si ordonate de rabinat, explica ura lui vehementa si limbajul violent care, de altfel, a primit o replica pe masura si la fel de violenta din partea rabinilor.

Daca aceasta ipoteza se adevereste, daca cea mai mare si mai larg acceptata reforma, care este a lui Luther, se dovedeste a nu fi nimic altceva decat actiunea de distrugere a unitatii crestine, prin toate mijloacele, de catre evrei, atunci ce am mai putea crede despre mormoni. iehovisti, baptisti, penticostali si ceilalti care merg, in majoritatea lor spre fundamentalism, plasandu-i pe evrei deasupra tuturor si conditionand toate de convertirea lor? Sau, dimpotriva, o parte merg spre un liberalism total negand dumnezeirea lui Iisus, declarand Noul Testament o colectie de legende puerile si desfiintand, in fapt, crestinismul asa cum evreii au dorit dintotdeauna.

Aici sta cheia tuturor reformelor si sectelor. Daca Luther a fost marioneta evreilor, toate sectele sunt instrumente in mana lor, chiar daca unii reformatori au fost convinsi ca fac bine si urmasii lor de asemenea. Dumnezeu va descoperi adevarul la vremea cuvenita.

de parintele Gheorghe Calciu

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s