Gheorghe I. Bratianu sau umilirea istoriografiei romanesti


Sub egida Consiliului National pentru studierea Arhivelor Securitatii, editura Enciclopedica a tiparit un volum de documente semnificative pentru o perioada de trista amintire din istoria contemporana a Romaniei postbelice: anii ’50 ai represiunilor cauzate de regimului comunist care a produs grele si irecuperabile pierderi elitelor societatii noastre dar si cetatenilor obisnuiti potrivnici sistemului politic totalitar instalat la noi prin forta de catre ocupantii sovietici.

Selectia documentelor, studiul introductiv, notele si addenda cartii sunt semnate de istoricii Aurel Pentelescu si Liviu Taranu iar prefata volumului apartine academicianului Dinu C. Giurescu. Cititorul ia cunostinta de un univers greu de imaginat in conditii de normalitate, de viata libera si democratica si i se revela o lume a terorii, fricii si a unor teribile tragedii umane, individuale si colective.

Una dintre aceste tinte vii a fost si Gheorghe I. Bratianu, un mare savant, un istoric de talie nationala si universala ale carui lucrari stiintifice reprezinta una dintre cele mai trainice si viguroase cariatide ale istoriografiei nationale. Organele represive ale regimului comunist au declansat si impotriva familiei Bratianu un sir de masuri abuzive si arbitrare, acestia fiind considerati „dusmani ai poporului” (!?) printre ei numarandu-se si Constantin (Dinu) I.C. Bratianu, unchiul istoricului, ultimul dintre cei trei frati (Ionel decedase in 1927 iar Vintila in 1930).

Furie distructiva

Dar regimul totalitar se razboia si cu statuile, cu simbolurile sacre ale romanismului, in 1948 a fost daramata si distrusa cunoscuta statuie a lui Ion C. Bratianu inaugurata in anul 1903 in Piata Universitatii. Pe buna dreptate se pune intrebarea de ce atata furie distructiva impotriva Bratienilor.

Raspunsul nu este greu de dat deoarece Bratienii, mult mai mult decat alti oameni politici ai Romaniei moderne si contemporane au contribuit intr-o masura importanta la progresul tarii noastre pe multiple planuri: economic, social, diplomatic, cultural. si de aici o atare atitudine izvorata dintr-o ura patologica impotriva a tot ceea ce insemna progres si civilizatie in Romania.

Inainte de a i se stabili lui Gheorghe I. Bratianu un domiciliu obligatoriu in locuinta lui din strada (Biserica) Popa Chitu nr. 26, istoricul a fost supus, imediat dupa lovitura de stat de la 23 august 1944 unui furibund asalt de denigrari, etichetari, calomnii – pure inventii – atat in presa cat si in planul profesional al atributiilor sale publice.

De la stigmatizarea sa cu epitete de „fascist”, „legionar”, etc. si pana la inlaturarea abuziva din functiile pe care la detinea in invatamantul superior si la conducerea unor institutii stiintifice de prestigiu, profesor la Universitatea Bucuresti si la scoala

Superioara de Razboi, director al Institutului de Istorie Universala „N. Iorga” si director al publicatiei de factura academica Revue historique du Sud-Est Europénne. La 1 noiembrie 1946 i se face o perchezitie acasa, pentru ca la mijlocul lui august 1947 sa i se fixeze un domiciliu obligatoriu la locuinta sa de la adresa amintita mai inainte.

Aceasta claustrare a durat doi ani si opt luni iar motivul invocat de autoritatile comuniste friza deopotriva absurdul si cinismul, ipocrizia si puerilul: protejarea sa de un posibil atentat al national-taranistilor, ceea ce era un bluf intrucat la 30 iulie 1947 printr-un decret al Consiliului de Ministri se hotara dizolvare Partidului National Taranesc condus de Iuliu Maniu.

O atare situatie petrecuta cu doua saptamani inainte de fixarea domiciliului obligatoriu lui Gheorghe I. Bratianu le-ar mai fi ingaduit unor membri ai P.N.T. sa se mai gandeasca sa comita un atentat impotriva marelui istoric daca acesta s-ar mai fi gasit in libertate? Nicidecum.

Revenind la cele 278 de documente care formeaza cuprinsul cartii mentionam ca 141 sunt rapoarte ale agentilor supraveghetori ai locuintei istoricului deosebit de relevante pentru a ilustra situatia grea prin care trecea Gheorghe I. Bratianu in conditiile sechestrarii sale in propria-i casa.

Era lipsit de mijloace de subzistenta deoarece mosia sa de la Ratesti ii fusese expropriata. Pentru a supravietui a fost nevoit sa-si vanda din bunurile personale scapate sechestrarii.

Lectura documentelor, patrunderea sensului, a semnificatiilor lor, dezvaluie tragismul unei existente umane care a cunoscut martiriul greu de acceptat si de imaginat, o Golgota a suferintelor fizice si morale al caror punct terminus a fost intemnitarea sa in sinistra inchisoare comunista de la Sighetul Marmatiei, acolo unde marele istoric si-a dat obstescul sfarsit la 27 aprilie 1953.

Incepand cu data de 18 august 1947 Siguranta Generala a stabilit un post fix la domiciliul istoricului, o supraveghere neintrerupta, 24 de ore din 24 „(…) fiind impusa de imprejurari pentru asigurarea securitatii sale” (?!) (Doc. 5, p. 68) De la data de 20 august 1947 Ghoerghe I. Bratianu nu a mai parasit niciodata domiciliul sau (Doc. 13, 13 septembrie 1947, p. 76).

O solicitare a savantului pentru a se deplasa la Biblioteca Academiei Romane cu scopul de a studia i-a fost respinsa (Doc. 24, 19 mai 1948, p. 86). Izolarea savantului se manifesta si prin interzicerea de a asculta posturi de radio straine, cu exceptia celor romanesti Bucuresti 1 si 2, si „alte posturi democratice” (Doc. 36, 19 octombrie 1948, p. 100).

In multe documente se mentioneaza ca cea mai mare parte a timpului Gheorghe I. Bratianu citea carti din biblioteca sa. O exprimare a istoricului referitoare la procesele vremii, intentate de comunisti partidelor democratice – se pregatea procesul P.S.D. si al liderului sau, Constantin Titel Petrescu, il determina sa se gandeasca la soarta ingrata ce viza P.N.L., marturisind in acest sens: ” Dar eu stiu ca nu sunt vinovat, dar poate sa se inventeze ceva contra mea” (Dec. 57, 8 noiembrie, p. 119).

Din cuprinsul unui raport privind supravegherea lui Gheorghe I. Bratianu, rezulta starea de spirit si preocuparile sale zilnice in conditiile grele ale domiciliului sau obligatoriu: „Numitul Gh. Bratianu este foarte ingrijorat de situatia internationala. Obisnuit, ca in fiecare zi iese in curte, matura curtea, isi face gimnastica,

luand cate un covor si il bate cate o ora. Imi pune intrebarea: cand i se va da voie sa asculte la radio posturi straine?” (Dec. 62, 14 noiembrie 1948, p. 125). Stresul la care erau supusi atat istoricul cat si sotia sa datorita conditiilor de viata grele si a presiunilor psihice din partea Securitatii este ilustrat si de o nota – raport

semnata de locotenent-colonelul T. Sepeanu: „Atat numitul Gh. Bratianu cat si Elena Bratianu tresar la cel mai mic zgomot, intreband cine este, perceptia sau politia.” (Doc. 65, 19 noiembrie 1948, p. 129). In lunile noiembrie si decembrie 1948 atat Elena cat si Gheorghe I. Bratianu s-au imbolnavit dar cererile lor repetate

de a fi consultati si tratati de medici nu au avut nici un ecou la Securitate, istoricul acuzand o boala de piele si dureri de dinti. Dintr-o nota-raport intocmita de acelasi T. Sepeanu reiese ce gandea si spunea istoricul despre greaua situatie in care se afla: „Numitul Gh. Bratianu spune ca la o inchisoare pentru cel mai nenorocit borfas vine doctorul sa-l consulte si la el nu vine sa-i vada boala de piele” (Doc. 85, 13 decembrie 1948, p. 150).

Flagrante ilegalitati erau savarsite impotriva istoricului si din partea administratiei financiare cerandu-i-se lui Gheorghe I. Bratianu sa achite impozite asupra veniturilor sale profesionale, dar acesta nu-si mai exercita atributiile nici de profesor si nici de director al Institutului de Istorie Universala „N.Iorga”, inca din vara anului 1947.

Tot dintr-o nota – raport rezulta o asemenea situatie pe care o relata istoricul: ” Numitul Gh. Bratianu a spus agentului fiscal ca nu mai profeseaza de la 19 august 1947, spunandu-i ca are domiciliu fortat si averea lui personala este confiscata.” (Doc. 90, 20 decembrie 948, p. 135).

Achitarea impozitului pentru casa din strada (Biserica) Popa Chitu nr. 26, imobil care era proprietatea Elenei Bratianu devenise o problema greu de rezolvat din lipsa banilor, situatie care o determina pe sotia istoricului sa recurga la vinderea unor obiecte din apartament, potrivit unui raport al unui plutonier major al Securitatii: ” Umbla pentru vanzarea lor, ceva lucruri, covoare, argint sau lenjerie pentru a achita impozitul pe cladire”

(Doc. 101, 5 ianuarie 1949, pp. 166-167). Timpul se scurgea greu pentru marele istoric, singura sa consolare se rezuma la lecturi din cartile aflate in biblioteca personala, asa cum rezulta din foarte multe rapoarte intocmite de oamenii Securitatii. O astfel de marturie atesta ca: „Numitul Gh. Bratianu citeste diferite carti de Nicolae Iorga si altele” (Doc. 105, 11 ianuarie 1949, p. 171)

Mai rau decat un puscarias de rand

Starea sanatatii savantului nu era dintre cele mai bune, domiciliul obligatoriu ii afectase psihicul, lucru constatat si semnalat de unul din supraveghetorii sai: ” Gh. Bratianu scrie si citeste diferite carti pe care le mai are, iar cand este cald afara

iese de matura curtea, insa dupa cum era acum un an nu mai este, adica nu mai judeca bine, uita, vorbeste singur, asa ca nu mai este complet sanatos.” (Doc. 109, 15 ianuarie 1949, p. 175). Insuportabilele dureri de dinti il adusesera in pragul disperarii deoarece nu i se acorda asistenta din partea unui stomatolog si,

dupa cum se consemneaza intr-o nota – raport: ” Gh. Bratianu afirma ca daca nu va trimite doctorul dentist pe care l-a cerut in nenumarate randuri va incepe sa tipe ca sa-l auda cei de afara.” (Doc. 120, 29 ianuarie 1949, p. 186).

Istoricul isi consuma cea mai mare parte a timpului dedicandu-se muncii intelectuale dupa cum reiese si dintr-un raport in care se consemna: ” Numitul Gh. Bratianu a citit si a scris toata ziua in birou” (Doc. 161, 13 iunie 1949, p. 218) Era de altfel o preocupare zilnica atestata in majoritatea rapoartelor intocmite de paznicii sai care il tineau permanent sub observatie.

De abia la jumatatea anului 1949 dupa mai multe luni de suferinte si asteptari zadarnice i s-a permis lui Gheorghe I. Bratianu sa primeasca asistenta medicala de la un stomatolog angajat la M.A.I., bolnavul fiind insotit la medic de un securist (Doc. 178, 9 iulie 1949, p. 229).

Despre obtuzitatea si marginirea celor care il supravegheau pe Gheorghe I. Bratianu reiese si dintr-un comentariu de o stupiditate crasa referitor la o posibila interdictie impusa istoricului de a asculta posturi straine la radio: ” Bratianu, cred ca nu ar trebui sa mai asculte asemenea posturi care il tin la curent cu toti imperialistii” (Doc, 194, 27 iulie 1949, p. 204).

Randuri dintr-un raport scris de un plutonier de securitate dezvaluiau tragedia umana pe care o traia familia Elena si Gheorghe I. Bratianu ajunsa la disperare din cauza privatiunilor materiale si a presiunilor morale exercitate asupra ei de regimul

comunist si de organele de represiune ale acestuia: ” Cand a venit Elena Bratianu (…) a inceput sa spuna ca nu stie ce sa mai faca, ca peste tot la conducere sunt numai niste banditi, ca nu ii da nimeni nici o consideratie si nu are ce mai face

decat sa (se) otraveasca, ca o sa moara de foame (pentru) ca nu mai are nici un ban in casa si nici nu poate vinde nimic, ca a dat mai multe lucruri in valoare de zeci de mii de lei si ca nu a mai luat nici bani, nici lucrurile si unde a reclamat nu i-a dat nici un concurs nimeni, ca acum este disperata, nu stie ce sa mai faca, nu are alta solutie decat sa (se) omoare amandoi intr-o buna zi, in casa.”

(Doc. 195, 20 iulie 1949, p., 241). Dupa ce a fost citat in calitate de martor la un proces intentat unor demnitari considerati de comunisti „criminali de razboi”, istoricul si sotia sa comentau aspru dar corect arbitrariul justitiei exercitate de

catre membrii Tribunalului Militar din Bucuresti, simulacrul actului de justitie: „Dupa proces Gheorghe si Elena Bratianu si-au exercitat nemultumirea fata de justitia din R.P.R. afirmand: „asa justitie nu am mai vazut, ca te forteaza prin amenintare sa spui”. Elena Bratianu a afirmat ca cei din justitia de azi nu cunosc legile si libertatile omului”. (Doc. 231, 20 septembrie 949, p. 268).

Sfarsitul la Sighet

Tot din cuprinsul unei note privind supravegherea istoricului se consemneaza opinia sotiei sale despre incompetenta crasa a celor care conduceau Romania, istoricul adaugand ca lipsa totala de cultura a acestor conducatori este principala

cauza a unei astfel de situatii dezastruoase a regimului comunist: „Sus numita spunea sotului ei cu un ton ridicat ca in toate tarile sunt oameni destepti la conducere dar la noi in tara sunt oameni care nu cunosc nimic. Gh. Bratianu a raspuns cu urmatoarele cuvinte „Cum sa cunoasca legile cand sunt oameni cu 4 clase primare care nu stiu ce este legea.

Mai departe spunea ca e mai bine sa nu vorbeasca ca va veni vremea si pentru ei”, ceea ce s-a si intamplat din nefericire, nu peste mult timp, premonitia istoricului fiind de rau augur pentru acesta, sfarsitul tragic al vietii sale proiectandu-se in inchisoarea de la Sighetul Marmatiei

(Doc. 232, 22 noiembrie 1949, p. 209). La 20 aprilie 1950, Elena si Gheorghe I. Bratianu au mai primit o lovitura dura: la locuinta lor s-a prezentat delegatia Comitetului Provizoriu al Capitalei desemnata sa intocmeasca formele legale cu privire la nationalizarea imobilului proprietate personala a familiei Bratianu.

In nota informativa care se refera la acest moment tragic din viata celor doi soti este consemnata starea de spirit a istoricului „Gh. Bratianu in cursul aceleiasi zile s-a aratat extrem de nervos, s-a plimbat prin toata casa spunand: „Acum s-a terminat, ce o sa ne facem?”. (Doc, 241, 22 aprilie 1950, p. 281).

In ziua de 6 mai 1950 s-au efectuat doua perchezitii la domiciliul istoricului Gheorghe I. Bratianu, motivul invocat de Directiunea Generala a Securitatii Poporului in adresa inaintata Parchetului Militar Reg. II, Bucuresti constand in afirmatia/supozitia ca „suntem informati ca se gasesc materiale ce intereseaza ordinea si securitatea poporului” (Doc. 245, 5 mai 950, p. 287).

Potrivit procesului verbal incheiat la 6 mai 1950, materialele ce interesau „ordinea si securitatea poporului” se rezumau la „dosare de partid P.N.L., agende, fotografii, diverse notite, pentru triere, un incarcator Walter cu 6 cartuse calibru 6.35 mm” (doc, 246, 6 mai 1950, p. 287).

A fost ultima zi a calvarului domiciliului obligatoriu suportat de istoricul Gheorghe I. Bratianu, si chiar la aceasta data el a fost depus la arestul Ministerului Afacerilor Interne. Dar tragedia marelui savant ca si a altor personalitati ale elitei politice, stiintifice, culturale si militare romanesti era doar la inceput.

Gheorghe I. Bratianu si ceilalti retinuti au fost urcati in duba cu numarul 16968 si trimisi la inchisoarea de la Sighetul Marmatiei unde au cunoscut incarcerarea si aplicarea unui regim de exterminare fizica si psihica. La aproape trei ani de la inchiderea sa in Penitenciarul „Dunarea” din Sighetul Marmatiei, Gheorghe I. Bratianu a incetat din viata la numai 55 de ani, la 27 aprilie 1953

(Doc. 269 , a1954a, p. 309), in urma cu 56 de ani. Cartea istoricilor Aurel Pentelescu si Liviu Taranu reprezinta o valoroasa contributie stiintifica si documentara despre un segment de istorie contemporana deloc cunoscut sau putin accesibil cercetatorilor dar si marelui public.

O asemenea pagina de istorie demonstreaza justetea uneia dintre cele mai graitoare judecati de valoare ale marelui savant Gheorghe I. Bratianu: „Adevarul ramane oricare ar fi soarta slujitorilor sai”, 6 decembrie 1944.

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s