Incercare de bilant in perspectiva Unirii


Intr-un moment cand se resimte din ce in ce mai mult profunda criza in care se zbat Romania si Republica Moldova, ambele lipsite de o politica externa si interna romaneasca, redam un text fundamental al regretatului deputat Corneliu Dida, datat din 1993, dar de o stricta actualitate si astazi, in anul in care ar trebui sa aniversam la nivel national si european 90 de ani de la Marea Unire.

In ’91, un profesor german incerca sa ma sensibilizeze la „riscurile” Unirii cu „RDG-ul vostru”. Cu Moldova, adica! Ca si cum ar fi fost o simetrie de situatii! Unirea nu s-a facut, de unde si reprosurile multora ca „s-a ratat o mare ocazie”… Autorul acestor randuri provine dintr-o familie alungata in 1940 din Cernauti.

incarcatura emotionala ar fi destula: inclusiv o anume cunoastere „dinlauntru” a dramei noastre de la rasarit. Dar sentimentele, impulsurile si experientele se cer dublate si de o alta cunoastere: aceea pe care ti-o da informatia la sursa si analiza obiectiva.

Republica Moldova este sensibil mai putin decat am pierdut in ’40, dar si ceva in plus: Transnistria. Apoi, dupa cinci decenii ea este, in buna masura, si altfel decat fusese sub raport demografic, etnic, lingvistic, economic, politic, cultural si social. Modelul unificarii germane a fost invocat adesea la noi. Dar superficial.

O mostra ar fi si emfaza cu care se vorbeste la Cotroceni de „cele doua state romanesti”. Sunt ele doua? Este Moldova un stat independent? Era oare in ’89-’90 pentru Romania ceea ce era RDG pentru RFG? Simplist, poate.

Practic – nici poveste! Exceptand o stabilitate-embrion, fara continut si o populatie de limba romana nominal majoritara, nimic comparabil cu raporturile de ordin politic, economic, social, cultural, etnic si de drept international care caracterizau cele doua Germanii. La o parte lasand, desigur, o istorie comuna, si noua si lor, pana prin ’44-’45.

Nemtii au avut constiinta precisa a propriilor drepturi

Criza sovietica a gasit cele doua Germanii intr-o situatie radical alta decat cea a Romaniei si a RSS Moldovenesti. Romania – foarte departe de a fi o RFG (!) intra in cea mai grava criza interna a sa din vreme de pace. Iar RSS Moldoveneasca, prinsa in valtoarea crizei si ea, nu era decat o componenta – „RSS” – a URSS.

Nicidecum un stat! Existenta RFG, puternica, prospera si atractiva a permis reunificarea germana. Consumata numai aparent punctual, la 1 iulie 1990, prin unificarea monetara, unificarea germana a fost un proces indelungat, urmarit pe toate planurile de politica Bonn-ului.

Chiar si fara sanse pe atunci, unificarea este prefigurata din 1949 (!) in Constitutia RFG! Iar in 1970, prin Ost-Politik, Willy Brandt tot asta urmarea! Cand in ’88-’89 criza sovietica oferea prilejul, a urmat faza diplomatica, consumata la Moscova, care dupa doi ani de tratative – peste capul RDG! – impunea unificarea. Ea continua si azi – politic, juridic, economic – dand mari batai de cap si impunand costuri uriase celor din Rin si Oder.

E de retinut aici ideea de proces si de durata; de pregatire, de sacrificii. Dar si aceea a constiintei precise a propriilor drepturi ce impun, drept corolar, inerente obligatii. Dupa cum nimic din ceea ce apartine democratiei nu i-a impiedicat pe nemti sa-si reimplineasca trupul si destinul national. Chiar daca pentru aceasta a trebuit sa zguduie Sistemul Monetar European, iar Maastricht-ul sa se amane, dupa unii, la Kalendele grecesti.

In Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra Unirii

Pentru Romania, ’89 a deschis sansa eliberarii de comunism, a democratizarii si a unui alt inceput, dar si a prabusirii Statului National pe altarul unei nebuloase „integrari”. Apoi, 45 de ani nu se facuse nimic la Bucuresti in ideea Unirii la Prut.

Incat, renasterea nationala inceputa la Chisinau si prabusirea URSS au redeschis calea unificarii, dar fara nici o pregatire. Nici aici, si nici acolo! Pentru a nu mai vorbi de conjunctura: Natiunea Romana se zbate azi intr-o criza profunda, iar criza iugoslava si revizionismul maghiar renascute oficial sunt tot atatea amenintari expliciste…

Sunt toate acestea motive de pesimism si renuntare? Nicidecum! Si nu e vorba aici numai de propriile drepturi ce impun inerente obligatii. Caci, daca privim mai atent la anii din urma, intr-un fel, procesul unirii este faptic pornit. Si spun „intr-un fel”

pentru ca in Romania lipseste o viziune coerenta si unitara asupra a ceea ce trebuie facut, dar si asupra a ceea ce trebuie evitat. Iar in Moldova, unionistii – din lipsa de experienta, din lipsa de sprijin si din alte varii motive au pierdut teren.

Samanta pusa de ei rodeste insa, inca! Penttru ca numai metaforic vorbind, procesele din ultimii 3-4 ani de acolo sunt subsumabile unei Re-De-Ge-izari a fostei RSS Moldovenesti. Doua ni se par a fi laturile acestui proces de Re-De-Ge-izare:

1. De patru ani Moldova evolueaza spre statutul de stat independent. Conteaza aici mai putin raportul de forte intre tendintele interne prin definitie dinamic, schimbator. Si mai mult, raporturile juridice interne si externe ale statului – nascand dintre Prut si Nistru.

2. Pe masura conturarii unei Moldove independente, Chisinaul oficial si o buna parte a opiniei publice devin mai reci, daca nu ostile, vizavi de Romania. Pentru conducerea de azi nu e nici o mirare. Opinia publica insa, lasand la o parte rusificarea nostalgica (ca si la noi) dupa stabilitatea erei comuniste asociaza cauzal criza si necazul de azi si de Unire!

Gorbaciov a dat tonul „Moldovei Mari”

Sa ne asteptam ca, odata deplin independenta (juridic vorbind) Republica Moldova – aidoma RDG – sa ne fie ostila. Poate, dar nu la intensitatea atinsa vreodata de confruntarea inter-germana. Intr-o singura ipoteza se poate ajunge la asa ceva: daca Chisinaul oficial isi va insusi vreodata lozinca aberanta si anti-nationala a unei Moldove „de la munte la mare”, vanturata sub Gorbaciov la mitinguri prin Chisinau.

Iarasi motive de pesimism si renuntare? Nemtii au stat vreme de patru decenii cu arma nucleara la picior, cu zid in Berlin si n-au disperat. O analiza minutioasa si lucida a politicii RFG de la esecul doctrinei Halstein

(Doctrina Halstein – dupa numele diplomatului german cu acelasi nume: cine recunostea RDG nu putea avea relatii diplomatice cu RFG) la Ost-Politik si de la comertul intergerman (fara vama si in plin Razboi Rece – pe aceasta baza multi considerau RDG ca al 13-lea membru al CEE) la principiul liberei circulatii a persoanelor intre cele doua Germanii – ar fi extrem de instructiv pentru toti cei care fac sau comenteaza politica Unirii.

Independenta, ca instrument anti-Unire

Fara a fi inca un stat independent sub raport formal (juridic), Moldova satisface deja cele mai multe dintre criteriile necesare: este proclamata nominal independenta; este recunoscuta ca atare de Marile Puteri si de zeci de alte state; este membra la ONU si la CSCE; are politica externa proprie; are Armata Nationala (inca in formare); limba oficiala este limba romana (chiar daca insuficient promovata).

Oricate critici si rezerve se pot formula aici – si se pot – , fosta RSS Moldoveneasca, sub raport juridic, este amintire. Embrionul statalitatii sale (RSS), sub impulsul renasterii nationale incepute acolo, al spiritului vremii si al prabusirii URSS a generat structurile juridice formale ale unui stat independent. Oricum, o noua realitate! Poate chiar de cursa lunga!

Adversarii unirii au inteles aceste lucruri si le-au exploatat. Pentru ei independenta este un instrument anti-Unire, dar si unul pe potriva pentru o noua asociere gen CSI. Unionistii, orbiti de propriul ideal si de manevrele anti-unionistilor,

nu au inteles ca independenta poate fi si instrumentul ruperii de fosta Uniune si – potential – vehicolul Unirii de maine. Congresul intelectualilor si Alianta pentru Independenta (de care se vorbea la Chisinau) ar putea fi insa o dovada

a maturizarii politice a romanilor de acolo si a unei mai bune intelegeri a problematicii Unirii. Oricum, a nega sau a deplange debusolati noua realitate a unei independente a Moldovei e o prostie. Independenta nu exclude Unirea.

Ea o precede necesar. Ii schimba traseul. Ii amana, e adevarat, pentru ani de zile, ceasul. Dar ea ofera timpul indispensabil pentru evolutiile interne – sub raport cultural, lingvistic si al constiintei nationale – , fara de care Unirea nu ar fi posibila si nici viabila, ne temem.

Independenta, chiar formala si inca incompleta, inseamna – totusi! – desprinderea juridica de fostul imperiu. Iar pe aceasta baza se poate schimba si directia de lucru, efectiva, a institutiilor in orice stat. Inclusiv spre pregatirea interna a Unirii, daca insa aceasta va castiga inimile celor dintre Prut si Nistru.

Aici este, de altfel, si cheia problemei Unirii, care, inainte de a fi o chestiune politica, economica etc., este o chestiune de constiinta nationala! Or independenta, abil folosita, poate oferi terenul, instrumentele si timpul indispensabil unei atari evolutii.

Ne apropie sau ne indeparteaza de Unire realitatile Moldovei?

Raportat la sperantele multora, ne indeparteaza. Dar raportat la realitati, la utopia care era unirea mai acum vreo sase ani, ne apropie, desigur! De-ar fi sa ne gandim o clipa numai la situatia in care se afla azi celelalte teritorii pierdute-n ’40: Cernautii, Hotinul, Cetatea Alba, Izmailul, Herta….

Rezumand, este putin. Dar putin este mai mult decat nimic. De ce numai atat?! Politic, pentru ca 45 de ani in Romania nu s-a facut nimic anume pentru unirea la Prut. Iar intre Prut si Nistru – totul contra ei! Intelectualitatea moldoveana, fermentul renasterii nationale acolo, nu a avut capacitatea sa preia puterea. Iar agrarienii care conduc azi la Chisinau, prin insasi extractia lor se simt legati ca destin de spatiul rus.

Economic, pentru ca Moldova depinde 90% de schimburi cu fosta Uniune, iar baza ei energetica este in Transnistria, unde se afla si 50% din potentialul ei industrial. Apoi, Romania fiind in criza, nu poate, nu stie sau nu vrea sa faca mai mult decat putinul pe care il face.

Cultural, pentru ca rusificarea a facut acolo ravagii, iar romano-fobia ii este corolar.

Lungul proces al re-Unirii si dragostea de Neam

Cu o intelectualitate tehnica si economica facuta in cea mai mare parte la scoala rusa si cu o izolare ermetica fata de Romania vreme de 50 de ani, de mirare (!) dar si de admirat este renasterea schitata acum si nicidecum cortegiul de imense probleme de azi!

Apoi, renasterea spirituala si nationala a unui popor nu este o chestiune „de campanie” sau „de persoane”. Ci un lung si complicat proces in care muzica, valoarea, buna credinta, tenacitatea, organizarea, suportul material, climatul de libera concurenta si dragostea de Neam sunt prealabile, indispensabile, vitale!

Conjunctural, pentru ca Romania e in criza. Fara depasirea ei, fara ca Tara sa devina – in termeni relativi – o atractie, vitrina pentru romanii dintre Prut si Nistru, Unirea ramane cel mult un ideal.

Aliatii naturali ai imperiului Rusiei: Serbia, Ungariasi enigma Ucraina

Rusia, departe de a fi iesit din criza, se simte tot mai mult atrasa de revitalizarea imperiului. Pentru „democratul” Eltin – „frontierele Tadjikistanului cu Afganistanul sunt frontierele Rusiei”! Veritabila doctrina Eltin, nu-i asa?

Rusii, cea mai mare natiune europeana, sunt si singurii care nu au avut niciodata forntiere etnice proprii! Psihologic vorbind, singurele lor frontiere au fost si sunt cele ale imperiului lor. Criza rusa nu si-a gasit inca fagasul spre o noua normalitate. Cum va arata aceasta? Un imperiu refacut, „confederal”? Sau o faramitare si un lung sir de razboaie locale?

Apoi, Ucraina este o mare enigma. O Ucraina realmente independenta ar putea deveni – in anumite conditii – un veritabil baraj politic si geografic fata de pretentiile rusesti asupra Moldovei. Dupa cum, nu e deloc exclus ca ea sa emita pretentii asupra Transnistriei. Serbia si Ungaria sunt aliati naturali, dar si efectivi ai Rusiei, careia i se deschid astfel destule variante de contra lovitura.

Duplicitate cand e vorba de Est

Occidentul, ca si „occidentalizatii” nostri nu gandesc in alti termeni problema nationala, daca nu cumva le repugna cu totul! Cand e vorba de Europa Occidentala, Maastricht-ul opereaza cu ideea majoritatilor, inlocuind ideea comunista cu cea „comunitara”.

Cand e vorba de Europa de Est, Occidentul opereaza cu ideea minoritatilor, inlocuind ideea nationala cu pulverizarea nationala. Iar la adapostul unor valori reale, capata tot mai multa substanta un cosmopolitism a- si anti-national, in favoarea unor centre obscure, dar nu mai putin reale, de Putere!

Necesitatea unei Ost-Politik si profunda criza a Romaniei

Care este strategia politicii externe romanesti de azi? Orientare ferma spre Comunitatea Europeana, sub raport economic si politic, iar in acest cadru, catre Germania, Franta si Anglia, care, „decid” la Bruxelles (asa cum s-a decis la Strasbourg).

Sub raport militar spre NATO si implicit spre SUA, „care decid” acolo. Drept complementaritate, o politica de menajare la Est. Si cam atat, daca lasam la o parte faimoasa „deschidere spre lume”. Chiar si dusa la succes, cu o atare politica destul de putin imaginativa, prin raport, problema unirii la Prut nu va avea decat

doua efecte: pe de o parte, Moldova se va simti tot mai atrasa spre CSI, iar pe de alta, Prutul va deveni o tripla frontiera: cu Moldova, cu spatiul CSI si intre zona NATO si spatiul militar al CSI! Fara drastice reorientari, fara o veritabila Ost-Politik romaneasca, ca pandant la actuala optiune „Vest”, Unirea ramane pentru foarta multa vreme departe. Intre timp, criza interna se adanceste.

Iar fortele politice romanesti, ca si presa, au vreme pentru tot soiul de vizite, simpozioane, conferinte de presa, receptii, baluri sau scandaluri. Nu si pentru o serioasa dezbatere asupra reintregirii noastre la Prut. Intre formulele unui „nationalism” gaunos, vetust si de parada, exhibate inconstient la ocazii aniversare

si insolenta intrebarii: „Ce va trebuie, ba voua, unire?”, lansata de un ratat lider democrat, se casca adevarata dimensiune a problemei Unirii, aici in Romania, reintregirea la Prut trece prin adevarata renastere national – spirituala in Tara inca mutilata….

Dr Corneliu DIDA

Militant pentru Romania

Medicul Corneliu Dida s-a nascut la 26 mai 1942 in Constanta. A fost membru al Aliantei pentru Romania, iar din 2004 a devenit deputat PSD. A murit in noaptea de luni spre marti. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s