INTELECTUALII SI UNIREA


Intelectualii romani si Unirea Principatelor

Ioan Scurtu

Implinirea a 149 de ani de la Unirea principatelor Moldova si Tara Romaneasca (Muntenia) ne ofera prilejul de a evoca rolul pe care intelectualii din acea epoca l-au avut in realizarea acestui deziderat national.

Secolul al XIX-lea a fost numit „secolul nationalitatilor“, al formarii statelor nationale europene: Grecia, Belgia, Italia, Romania, Germania, Bulgaria. In acest flux general european s-au inscris si romanii.

Dezideratul Unirii a fost limpede formulat in timpul revolutiei de la 1848. Nicolae Balcescu declara: „Tinta noastra nu poate fi alta decat unitatea nationala a romanilor“. Cei 40.000 de romani adunati pe Campia Libertatii de la Blaj au scandat: „Noi vrem sa ne unim cu tara!“ Vasile Alecsandri a publicat intr-o revista din Brasov „Hora Ardealului“, care incepea cu aceste versuri:

„Hai sa dam mana cu mana

Cei cu inima romana

Sa-nvartim hora fratiei

Pe pamantul Romaniei“.

Ele vor fi reluate in „Hora Unirii“, care avea sa devina un adevarat imn national. La randul sau, Mihail Kogalniceanu a tiparit la Cernauti programul intitulat Dorintele

Partidei Nationale din Moldova, in care se aprecia: „Cheia boltei fara de care s-ar prabusi tot edificiul national: aceasta este unirea Moldovei cu Tara Romaneasca“.

Revolutia romana de la 1848 a fost infranta prin interventia militara a celor trei imperii vecine: otoman, rus si austriac; dar liderii politici romani nu s-au descurajat, ci au continuat, in alte forme, lupta pentru realizarea idealului national.

Una dintre acestea a fost scrierea si cultivarea istoriei nationale. Nicolae Balcescu a publicat in 1850 lucrarea Mersul revolutiei in istoria romanilor, in care scria ca unitatea nationala „fu visarea iubita a voievozilor nostri cei viteji, a tuturor barbatilor nostri cei mari“. Animat de acelasi ideal, Balcescu a lucrat, pana in ultima clipa a vietii sale, la monografia Romanii supt Mihai Voievod Viteazul,

un adevarat imn de slava inchinat realizatorului primei uniri politice a romanilor. Pledoarii similare au facut si Alecu Russo in Cantarea Romaniei (1850), Alexandru Papiu-Ilarian in Istoria romanilor din Dacia Superioara (vol. I, 1851, vol. II, 1852), Ion Heliade Radulescu in Mémoire sur l’histoire de la Regéneration Roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie (1851), Dimitrie Bolintineanu in Les Principautés Roumaines (1853).

Unitatea nationala era propagata de revista „Republica Romana“, editata de C.A. Rosetti la Paris (1851) si Bruxelles (1853), in care Gheorghe Creteanu a publicat poezia O noapte in Carpati, avand ca refren: „Traiasca Romania unita, independenta!“ La Paris, societatea studenteasca „Junimea romana“ promova ideea unirii si independentei Principatelor.

Cei mai multi romani aflati in strainatate erau intelectuali. Dupa izbucnirea razboiului Crimeii (1853), acestia si-au intensificat propaganda in sprijinul Unirii Principatelor, prin articole in presa europeana, prin brosuri si conferinte, prin legaturi directe cu oamenii politici si de cultura ai vremii.

De asemenea, au trimis memorii guvernelor de la Paris si Londra prin care cereau ca la Congresul de Pace sa se discute si problema Unirii Principatelor. Cauza romanilor a fost imbratisata de oameni politici si de cultura precum Ledru Rollin, Giuseppe Mazzini, Relias Regnault, dar mai ales de Napoleon al III-lea, imparatul Frantei.

Congresul de la Paris a luat in dezbatere si situatia Principatelor Romane, hotarand convocarea unor adunari (divanuri) ad-hoc, care sa se pronunte asupra organizarii viitoare a celor doua tari romanesti.Dupa intoarcerea in tara a fruntasilor revolutiei de la 1848, acestia au editat mai multe publicatii, cu titluri semnificative: „Romania literara“ (1855), „Romanul“ (1857), „Nationalul“, in care se argumenta necesitatea Unirii.

Rodul acestei activitati s-a vazut in 1857, cand Adunarile ad-hoc intrunite la Iasi si Bucuresti s-au pronuntat pentru Unirea Principatelor intr-un singur stat, sub numele de Romania. Luand act de aceasta decizie, Marile Puteri au adoptat Conventia de la Paris, prin care se accepta ideea Unirii, dar fiecare Principat urma sa-si aleaga propriul domnitor.

Dand dovada de ingeniozitate politica, Adunarile Elective din Moldova si din Muntenia au ales ca domnitor aceeasi persoana, pe Alexandru Ioan Cuza. Astfel, la 24 ianuarie 1859 se realiza Unirea Principatelor, act ce marca faurirea statului roman modern.

Rememorand asemenea evenimente, in minte ne vine versul lui Eminescu: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?“. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?

Cred ca asemenea teme trebuie abordate cu toata sinceritatea, pentru a desprinde concluzii nu doar teoretice, ci si de ordin practic, pentru evolutia Romaniei contemporane.

Cronica Romana

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s