Iuda Iscarioteanul si noua lui evanghelie


iuda Iscarioteanul: trãdãtor sau cel mai bun prieten? Cine a fost el de fapt? Care au fost motivele pentru care a ales sã facã ceea ce a fãcut? La asemenea întrebãri au cugetat, de multã vreme, savantii, poetii, dramaturgii si romancierii. Acum însã, publicarea Evangheliei dupã Iuda a readus în atentie  aceste întrebãri, iar publicul e tentat sã creadã cã noua evanghelie furnizeazã rãspunsurile scontate. Chiar asa sã fie?

Iuda, unul dintre cei doisprezece ucenici, este numit Iscarioteanul pentru a-l deosebi de alte personaje purtând acelasi nume. „Iscarioteanul” a fost interpretat în diverse moduri, însã o sugestie pe care o gãsesc interesantã este cã în aramaicã înseamnã „un om din Oras”, i.e. Ierusalim.

Oricum ar sta lucrurile, în literatura crestinã el apare pentru prima oarã în Evanghelia dupã Marcu. În lista celor doisprezece ucenici pe care o furnizeazã evanghelia în cauzã, el este enumerat ultimul, „Iuda Iscarioteanul, care l-a vândut (pe Iisus)” (Marcu 3:19).

Verbul grecesc folosit în acest pasaj (paradidomi) înseamnã „a preda”; adesea este tradus prin „a trãda” atunci când se referã la gestul lui Iuda, însã aceasta este o traducere liberã. Ceva mai încolo în Marcu, Iuda merge la înaltii preoti pentru a-l vinde pe Iisus la momentul cuvenit (14:10).

 La Cina cea de Tainã, Iisus prevesteste cã unul dintre cei doisprezece îl va vinde, pronuntând un „vai” la adresa lui (14:18,21). Prezicerea se adevereste atunci când Iuda conduce o multime înarmatã pentru a-l aresta pe Iisus în Grãdina Ghetsimani (14:43-46).

Celelalte evanghelii fie dezvoltã naratiunea din Marcu (Matei, Luca), fie se bazeazã pe alte traditii timpurii legate de actiunea lui Iuda (Ioan). Toate folosesc traditiile despre Iuda în asa manierã încât sã-i sublinieze trãdarea, lãcomia sau chiar influenta demonicã.

Bunãoarã, el este numit în Ioan „diavolul” si „fiul pierzaniei” (Ioan 6:70; 17:12). Existã posibilitatea ca relatarea lui Matei despre sinuciderea lui Iuda prin spânzurare (Matei 27:3-10) sã se bazeze pe o traditie timpurie care nu se regãseste la Marcu, însã pânã si moartea sa este tratatã în termeni macabri de cãtre autorii ulteriori (trupul sãu a pleznit, iar mãruntaiele i s-au revãrsat, Fapte 1:18).

O trãsãtura interesantã a naratiunilor ulterioare afirmã cã gestul lui ar face parte din planul lui Dumnezeu sau cã ar fi împlinirea unei profetii. Chiar is asa, dezvoltarea traditiei avându-l în prim-plan pe Iuda se remarcã prin demonizarea treptatã a personajului.

Nivelul ultim al acestui proces este atins într-o scriere copta tardiva intitulatã Cartea lui Bartolomeu despre Învierea lui Hristos (sec. VIII sau IX), în care sunt descrise suferintele pe care i le provoacã îngerii pedepsitori în Amente (Infernul egiptean).

 Când Iisus, în perioada dintre crucificare si înviere, goleste Amente de sufletele tinute captive acolo („golirea Iadului”), doar Iuda, Cain si Irod rãmân torturati de demonii cu trei capete.

Acest proces al demonizãrii a început încã din Marcu (cu acel „vai” din 14:21). În orice caz, datã fiind natura mãrturiei, cercetãtorul este invitat sã exploreze dincolo de sursele timpurii avute la dispozitie pentru a vedea dacã existã vreo modalitate mai „neutrã” de a privi gestul propriu-zis al lui Iuda.

Un factor care complicã lucrurile este acela cã Marcu este precedat cu aproximativ cincisprezece sau douãzeci de ani de cel mai timpuriu nivel al literaturii crestine, cele sapte epistole genuine ale lui Pavel (scrise probabil între anii ‘51-‘56).

Iuda nu apare în scrierile lui Pavel. Cel care l-a „dat” pe Iisus este Dumnezeu însusi (Romani 4:25; 8:32; 1 Corinteni 11:23), actiune care este interpretatã de Pavel în lumina povestirii despre „Slujitorul ce pãtimeste” din Isaia (Isaia 53:5-12), cel pe care Dumnezeu „l-a cedat (paredoken) pentru pãcatele noastre” (53:6).

Când Pavel enumerã aparitiile lui Hristos dupã Înviere, a doua aparitie (dupã cea în fata lui Cephas=Petru) este în fata „celor doisprezece” (1 Corinteni 15:5). Cine sã fie însã al doisprezecelea, Iuda sau Matia (Fapte 1:26)?

Putem întelege, prin urmare, personajul istoric care a fost Iuda? Efortul de a ajunge la el este bineînteles împiedicat de faptul cã toate mãrturiile care ne-au parvenit poartã mai mult sau mai putin sigiliul credintei „post-pascale” a primilor crestini.

Or, cercetãtorii au încercat de multã vreme sã penetreze dincolo de filtrul „post-pascal” pentru a întelege personalitatea si învãtãturile lui „Iisus cel istoric” în contextul ambiantei iudaice în care trebuie amplasat din punct de vedere istoric.

Asa cum stim cu totii, rezultatele acestei încercari au fost variate, ca sã folosim un termen optimist. Neîndoielnic, cercetarea întreprinsã asupra lui „Iisus cel istoric” poate fi folositã drept instrument pentru a ajunge la „Iuda cel istoric”, de vreme ce ei sunt legati unul de celãlalt prin relatia maestru-discipol.

Iatã unul dintre scenariile care pot fi extrapolate din mãrturiile celor care-l priveau pe Iisus nu doar ca profet al Împãratiei lui Dumnezeu, ci, de asemenea, ca Unsul (Hristosul) lui Dumnezeu:

Iuda este unul dintre cei care l-au considerat pe Iisus drept Mesia promis de Dumnezeu. Deducând din actiunile lui Iisus în Templu cã acesta se afla în conflict cu „Puterile lumesti”, Iuda încearcã sã salveze situatia chemând politia Templului pentru a fi de fata la arestarea învãtãtorului, probabil la întelegere cu Iisus însusi.

 Mult-asteptata confruntare dintre Împãratia lui Dumnezeu si Împãratia Romei si-ar fi atins astfel apogeul. Spre exasperarea lui, Iuda îsi vede prietenul sfârsind pe cruce si strigând abandonat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai pãrãsit?”

 (Marcu 15:34). Cele „douãsprezece legiuni de îngeri” (Matei 26:53) asteptate sã vinã pentru a-i risipi pe cotropitorii romani si a-l aseza pe Iisus pe tron în calitate de Rege Mesianic, nu s-a materializat. Complet debusolat, Iuda îsi ia viata, iar ceilalti ucenici fug (Marcu 14:50). Unii dintre ei chiar revin la vechea meserie de pescar (Ioan 21:2-3). În acest scenariu, Iuda se dovedeste a fi cel mai bun prieten al lui Iisus.

Exersarea imaginatiei istorice în exemplul anterior vãdeste modul în care pot fi utilizate în mod critic sursele canonice pentru a gãsi un Iuda radical diferit de portretul pe care i-l traseazã traditia canonicã. Avem acum o evanghelie ce-i este atribuitã si, prin urmare, o altã sursã de folosit în analizarea traditiei despre Iuda.

 Într-adevãr, aceastã sursã îl prezintã pe trãdãtor ca fiind cel mai apropiat prieten al lui Iisus. Am descoperit oare acum adevãrul despre Iuda, ascuns sute de ani?

Evanghelia dupa Iuda trebuie, cu sigurantã, identificatã cu cea al cãrei titlu ni-l furnizeazã Sfântul Irineu, episcop de Lyon (Impotriva ereziilor 1.31.1), acesta sustinând cã era folositã de anumiti gnostici. Este o evanghelie gnosticã care-l prezintã pe Iisus conversând cu discipolii si în privat cu Iuda.

 Actiunea este plasatã în sãptãmâna dinaintea Pastilor evreiesti (p. 33). Iisus îsi gãseste ucenicii rugându-se si râde pe seama lor, spunându-le cã nu-l cunosc cu adevãrat. Discipolii se înfurie, însã Iuda se ridicã si-i spune lui Iisus, „stiu cine esti si de unde vii. Tu ai purces din domeniul nemuritor al lui Barbelo si nu sunt demn sã rostesc numele celui care te-a trimis” (35).

Iisus îi promite apoi lui Iuda cã-i va dezvãlui doar lui „tainele Împãrãtiei”. Mântuitorul râde din nou de discipoli si îi comparã cu un grup de doisprezece preoti din templu, care ar fi oamenii „stricãciunii” (36-43).

Iuda îi relateazã lui Iisus cã a avut „o viziune mãreatã”, iar Hristos zâmbeste, numindu-l „tu, al treisprezecelea spirit”. În viziunea respectivã, Iuda i-a vãzut pe „cei doisprezece ucenici” lovindu-l cu pietre si persecutându-l. Iisus îl încredinteazã cã, în calitate de „al treisprezecelea”, va fi blestemat de generatiile care vor urma, însã va sfârsi prin a triumfa asupra lor (44-47).

El îl învatã apoi pe Iuda despre Marele Duh Nevãzut, Barbelo, Autogenes (Cel Autogenerat), cei patru luminãtori, Adamas celest, Seth si „spita incoruptibilã a lui Seth”. Revelatia include informatii despre lumea inferioarã si cãpeteniile acesteia, crearea lui Adam si a Evei de cãtre Saklas si îngerii sãi, primirea gnozei de cãtre cuplul primordial si soarta generatiilor omenesti care vor veni, aflate sub stãpânirea lui Saklas (47-55).

Când Iuda îl întreabã pe Iisus despre „cei care au fost botezati în numele tãu”, maestrul îi rãspunde cã, de fapt, acestia îi oferã jertfe lui Saklas (i.e. Creatorul inferior). El continuã: „Însã tu îi vei depãsi pe toti. Cãci îl vei sacrifica pe omul care mã învesmânta”.

Cea care va supravietui pânã la sfârsit este „spita (lui Seth) care provine din tãrâmurile vesnice”. Iuda intrã apoi într-un „nor luminos” (55-57).

Evanghelia dupa Iuda se încheie cu o scurtã naratiune. Câtiva scribi îl asteaptã pe Iisus sã iasã din încãperea unde se roagã. Ei se apropie de Iuda si îi spun: „Ce faci aici? Tu esti ucenicul lui Iisus”.

Ultima frazã este „Iuda le-a rãspuns asa cum îsi doreau. El a primit niste bani si l-a vândut lor” (58). Titlul apare în ultimul rând al manuscrisului: „Evanghelia dupã Iuda”.

Rãspunsul la întrebarea pe care am pus-o anterior („Am aflat acum adevãrul despre Iuda?”) se vãdeste limpede: Nu! Evanghelia dupã Iuda este o reinterpretare pur imaginarã a traditiilor crestine despre Iuda, scopul ei fiind acela de a contrabalansa pozitia asumatã de biserica ortodoxã încã în formare, simbolizatã în aceastã evanghelie de cei Doisprezece.

 Ea este o evanghelie gnosticã în care regãsim mitul sethian pe deplin dezvoltat, identificabil de asemenea în cel mai important dintre textele sethiene, Apocriful (cartea tainicã a) lui Ioan, existent acum în patru versiuni copte. Când Iisus îi spune lui Iuda „vei sacrifica omul care mã învesmânta”, el se referã la faptul cã moartea lui va face posibilã evadarea din trup a sufletului captiv.

Propria evadare a lui Iisus din trup este paradigmaticã pentru procesul similar ce-i asteaptã pe oamenii (gnosticii) din „spita nemuritoare”.

Chiar dacã Evanghelia dupã Iuda nu contine informatii istorice despre Iuda Iscarioteanul, avem de-a face cu un text important din douã motive. Mai întâi, el aratã cât de sofisticat puteau reconstrui într-o nouã luminã crestinii din secolul al II-lea povestea traditionalã despre Iuda, infamul „trãdator” al lui Iisus. În al doilea rând, ne sunt furnizate noi informatii despre natura grupului gnostic în care a circulat.

Stãruind asupra acestui din urmã punct, Irineu afirmã cã Evanghelia dupã Iuda a fost folositã de „altii”, care „spun despre Cain cã provenea de la puterea superioarã”, ei venerând, de asemenea, alte personaje negative din Biblie, precum Esau, Core, sodomitii s.a. Despre ei mai aflãm cã sustin cã doar Iuda a cunoscut adevãrul si „a înfãptuit taina trãdãrii”, producând „un fals pe care-l numesc Evanghelia dupã Iuda”.

 Toate acestea si alte detalii i-au îndemnat pe unii scriitori bisericesti (Pseudo-Tertullian si altii) sã inventeze un grup aparte de gnostici, numindu-i „cainiti”. Manualele moderne despre gnosticism au avut tendinta sã accepte aceastã nãscocire fãrã a avea dubii. Printre informatiile standard despre „cainiti” se numãrã si aceea cã ei foloseau o Evanghelie dupã Iuda.

Structura argumentelor lui Irineu din Împotriva ereziilor 1.29-31 i-a fãcut deja pe unii (printre care mã numãr si eu) sã punã sub semnul îndoielii aceastã asumptie. Dupã ce discutase despre simonieni, valentinieni si altii în capitolele precedente, Irineu spune cã „s-au ivit o multime de gnostici, apãrând ca ciupercile pe pãmânt”.

El începe apoi sã le prezinte doctrina: „Unii dintre ei (quidam enim eorum… 1.29.1)”. Ceea ce urmeazã în capitolul 29 este expunerea unei pãrti a mitului gnostic care este de acum identificabil în Apocriful lui Ioan. Acest text este inclus de cãtre savanti în gnosticismul „sethian” sau „clasic”, un numãr de alte tratate de la Nag Hammadi reflectând aceeasi traditie.

Irineu îsi continuã relatarea în capitolul 30: „Altii iarãsi (alii autem rursus) …”, i.e. alti gnostici. Capitolul 30 contine informatii relationate cu Apocriful lui Ioan, însã nu se limiteazã doar la acesta, incluzând detalii mitologice despre sarpele biblic. Mare parte a materialului la care ne referim se regãseste în textele de la Nag Hammadi.

Pornind de la mãrturia lui Irineu, scriitorii patristici ulteriori (si savantii moderni) au inventat cercul gnostic al „ofitilor” (de la termenul grecesc pentru sarpe, ophis).

Irineu începe si capitolul 31 prin a spune „Altii iarãsi (alii autem rursus) …”, i.e. alti gnostici. Urmeazã apoi informatia despre cei care îl venereazã pe Cain etc. Irineu ne oferã în toate cele trei capitole informatii despre o serie de grupãri pe care le include în categoria mai vasta a „gnosticilor” (1.29.1). stim acum, gratie Evangheliei dupã Iuda, cã ea circula în acel grup gnostic cãruia cercetãtorii moderni îi acordã titulatura de „gnosticism sethian”.

Încã o datã: nu a existat niciodatã o sectã separatã a „cainitilor”. (traducere din limba englezã: Alin Suciu)

* Birger A. Pearson este profesor Emeritus de studii religioase, UC Santa Barbara, unul dintre cei mai însemnati cercetãtori ai iudaismului, gnosticismului si crestinismului timpuriu. Profesorul Pearson a lucrat în Cairo la traducerea papirusurilor copte de la Nag Hammadi

Anunțuri

Un gând despre „Iuda Iscarioteanul si noua lui evanghelie

  1. Ioan Albu spune:

    La o primă lectură habar nu am dacă autorul acestui articol crede în minciunile gnostice sau nu.Recomand turor o carte asupra ereziilor antice și moderne care v-a lumina pe toți:Zorii Apocalipsei,de Danion Vasile(inclusiv asupra lui Iuda și a acestui apocrif mincinos).Se cunoaște probabil că au fost zeci de evanghelii mincinoase,ce facem acum..stăm să le studiem pe toate ca să aflăm „adevărul”?

    Apreciază

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s