Minte bolnavă – trup bolnav


Helen Seibert în vârstă de şase ani, şezând în poalele mamei sale, mă privea asemenea unui iepure speriat. La privirea mea întrebătoare, mama îmi spuse: „Doctore, de şase săptămâni Helen vomită într-una. Aproape tot dă afară din ce i se dă. A început să vomite a doua zi după Ziua Muncii (ân SUA este prima luni din septembrie).”

Acea a doua zi era când Helen a început să frecventeze Şcoala Centrală cu sutele de feţe noi şi străine. Această experienţă era copleşitoare pentru ea din cauză că a trăit undeva departe (Turtle Creek), unde erau puţini copii.

Dar de ce vomita? Frica ei de străini trimitea impulsuri rapide de-alungul nervilor, de la centrul său emotiv, care apoi gâtuia ieşirea musculară din stomac. Rezultatul era că cea mai mare parte din hrană nu putea să treacă în intestine şi era vărsată înapoi. Micuţa Helen a pierdut mult din greutate. Am sugerat să rămână acasă o săptămână. Vomitările au încetat. După aceea, mai întremată, Helen s-a întors la şcoală şi nu a mai avut neplăceri.

Asemenea tulburări nu apar numai la copii. într-o sâmbătă seara, doamna Cole în vârstă de 18 ani mi-a spus că de cinci zile vomitează şi suferă de puternice crampe abdominale şi diaree. Deranjamentul a început aproximativ o oră după ce a părăsit cabinetul dentistului.

Dentistul i-a spus acestei doamne simpatică şi drăguţă, că trebuie să i se scoată toţii dinţii şi să i se monteze alţii falşi. Rezultatul: O furtună în centrul ei emotiv. Impulsurile nervilor din centrul acesta au acţionat repede şi au transmis stomacului stări de vomă, crampe puternice şi diaree. Doamna a fost foarte surprinsă când i-am spus că deranjamentul nu provenea de la abdomen ci de deasupra urechilor sale.

La fel de surprinsă a fost Elaine Johnson când a descoperit că durerile sale de cap proveneau de la îngrijorarea survenită în urma pierderii prietenului său. Bill Landry constată că nu tema profesorului său era cauza astmului, ci rezolvarea acesteia. Hal Stevens nu putea să înţeleagă de ce diabetul său a crescut după ce a luat acel „examen stupid”. Şi profesorul care a dat tema de control nu vedea cum artrita sa a devenit mai rebelă după ce a corectat lucrările scrise.

Toate aceste cazuri ilustrează subiectul cel mai ciudat din medicina modernă. Cu fiecare an ce trece obţinem o tot mai largă înţelegere despre aptitudinea minţii (psyche) de a produce diferite perturbări în corp (soma). De aici şi termenul de psihosomatic.

Tensiunea emotivă a minţii poate produce schimbări vizibile, izbitoare în corp, schimbări care pot deveni serioase şi fatale. Această concepţie ar trebui să ne dea o nouă perspectivă asupra condiţiilor care sunt socotite adesea în mod dispreţuitor ca „fiind imaginaţii”. Este evident că astfel de condiţii care produc vomitări, diaree, astm, diabet şi încheieturi artritice deformate, nu sunt „ân imaginaţie”. Acestea şi încă alte nenumărate boli serioase, sunt declanşate de tensiunea minţii.

Statisticile din anul 1948 arătau că două treimi din pacienţii care au fost consultaţi de medici prezentau simptome şi boli trupeşti cauzate sau agravate de tulburări emotive, de încordări mintale (stress) (Journal of the American Medical [AMA] May 29, 1948, pag. 442).

În anul 1955 a fost publicat un articol privind lucrarea asupra tensiunii nervoase (stress) a unei persoane competente din conducere sub semnu) de întrebare „Tensiunea intelectuală-cauza tuturor bolilor?” (J. D. Ratcliff, Reader’s Digest, January 1955, pp. 24-28).

Pe la începutul acestui secol, bacteriile erau în centrul atenţiei. După 50 de ani, tensiunea nervoasă a luat locul lor. De fapt, experienţele pe animale au arătat că unele bacterii pot provoca boala numai când rezistenţa animalelor era micşorată prin stress.

Pot unele emoţii să cauzeze schimbări vizibile în corp, ca de ex. şocuri de apoplexie, orbiri, guşe toxice, cheaguri fatale la inimă, ulcere ale tubului digestiv, boli de rinichi şi cangrene ale picioarelor, pentru a menţiona numai câteva?

Dr. O. Spurgeon, un englez, a publicat o excelentă carte ilustrată, explicând cum pot emoţiile să cauzeze aceste boli (Personality Manifestations în Psychosomatic Illness, Philadelphia, Edward Stern & Co., 1953). Prima ilustraţie din această carte înfăţişează centrul emotiv din creer de la care fibrele nervilor se duc la fiecare organ în corp.

Se înţelege cum dip cauza legăturilor complicate ale nervilor unele frământări ale centrului emotiv pot să transmită impulsuri care să cauzeze o simplă nevralgie sau mâncărimi în talpa piciorului.

Centrul emotiv produce aceste schimbări larg răspândite cu ajutorul a trei mecanisme principale: prin schimbarea cantităţii de sânge ce curge către organism, prin afectarea secreţiilor unor glande şi prin schimbarea tensiunii muşchilor.

Tensiunea emotivă poate să influenţeze cantitatea de sânge ce curge către un organ. Jena sau stinghereala poate cauza deschiderea vaselor sanguine ale feţei şi ale gâtului pentru a produce roşeaţa, iar emoţiile de nelinişte sau ură pot face să crească cantitatea de sânge în interiorul craniului rigid, astfel încât poate să rezulte nevralgii şi vomitări.

Iritaţia centrului emotiv este de asemenea îndreptată spre glandele corpului. Mulţi îşi pot reaminti de prima dată când au încercat să vorbească în faţa unui auditoriu cât de uscate le-au devenit gurile. Mesaje de alarmă au plecat de la centrele emotive uscând secreţiile salivare. Este într-adevăr greu de vorbit când ai gura uscată. Aceasta se poate întâmpla chiar şi vorbitorilor cu experienţă, de aceea se pune adesea un pahar cu apă pe tribuna vorbitorului.

În mod frecvent, o furtună emotivă trimite mesaje de S.O.S. către glanda tiroidă pentru a stimula secreţiile ei. Atunci când un surplus de tiroxină se varsă în sânge, în timp îndelungat sunt vizibile simptomele guşei toxice: nervozitate extremă, ochii bulbucaţi, pulsul rapid şi chiar o boală de inimă care poate să fie fatală.

Tensiunea emotivă afectează secreţia ovarelor pe diferite căi. Perturbarea glandelor poate să producă încetarea menstruaţiei, dureri în timpul periodului sau o nelinişte înaintea acestuia, caracterizată prin iritabilitate, nevralgii şi inflamaţii. Glandele suprarenale, foarte importante, sunt în mod frecvent ţinta tirului emotiv.

Secreţiile lor în cantităţi anormale pot să cauzeze creşterea tensiunii arteriale, artrită, boli ale rinichilor şi îngroşarea arterelor ca ultim ucigaş care este răspunzător pentru moartea a 800 000 de persoane anual în SUA.

Tensiunea emotivă poate să influenţeze atitudinea muşchilor. Fiecare am simţit cum muşchii noştri se contractează atunci când am devenit fricoşi sau supăraţi. Muşchii contractaţi pot produce dureri, ceea ce se poate demonstra strângând un pumn câteva minute. Aşa putem înţelege de ce oamenii neliniştiţi cronic suferă foarte mult de nevralgii puternice cu tensiune, care produc contractarea muşchilor gâtului.

Muşchii intestinelor, care nu sunt supuşi voinţei noastre, pot de asemenea să fie afectaţi. Să luăm în considerare, ca exemplu, debarcarea paraşutiştilor noştri în timpul celui de al doilea război în Franţa. în timp ce oamenii pluteau încet în jos, gloanţele germane şuierau în jurul lor. închipuiţi-vă cum v-aţi fi simţit în locul lor. închipuiţi-vă mesajele rapide care au fost transmise de la centrele lor emotive la muşchi şi intestine.

Tensiunea emotivă poate de asemenea să se manifeste prin dureri de inimă. într-o zi am primit o chemare urgentă ca să văd un student care „murea în urma unui atac de inimă” . L-am găsit pe podea cu respiraţia pierdută şi cu mari dureri la inimă.

El prezenta aproape aceleaşi simptome ca o persoană care moare în urma unui atac de inimă, dar nu era în pericol în nici un caz. Era nou venit la universitate şi a avut dificultăţi ca să se adapteze la ritmul vieţii universitare. Durerea lui de inimă era tot atât de reală ca şi o durere provocată de o coastă ruptă; ea nu era cauzată de o boală de inimă, ci de un centru emotiv deranjat.

În timpul primului război mondial oamenii cwastfel de stări constituiau o mare problemă pentru armată. în cel de al doilea război mondial au fost făcute eforturi speciale ca astfel de oameni să fie declaraţi inapţi. De fapt au fost respinşi pentru acest tip de tensiune emotivă de zece ori mai mulţi bărbaţi decât pentru celelalte boli de inimă.

Apogeul unor asemenea stări a fost atins de asemenea printre populaţia civilă engleză după fiecare bombardament al oraşelor, când zeci de mii de oameni nu mai erau în stare să meargă la lucru din cauza durerilor în regiunea inimii.

Chiar şi în timp de pace, ea constituie una din cele mai obişnuite stări văzute într-un cabinet medical. îmi amintesc de un tânăr foarte delicat, care cu dureri de inimă, gâfâind din greu şi sufocându-se, era adesea dus în grabă cu ambulanţa la spital.

Spitalizarea costisitoare şi probele indicau mereu că tulburarea lui îşi avea originea în agitaţii emotive. Atacuri ca acestea, care dau frică şi incapacitate, există, dar ele nu sunt periculoase. După Dr. Roy R. Grinker, unul din directorii medicali ai Spitalului Reese din Chicago, atacurile fatale de inimă pot să fie declanşate în urma supărării grave, depresiuni şi frică. Acest medic declară că frica aduce mai multă încordare inimii decât ori care alte şocuri, inclusiv exerciţiul fizic şi oboseala (Scope, Nov. 13, 1947).

Influenţa tensiunii emotive asupra organismului omenesc poate să fie demonstrată printr-o enumerare parţială a bolilor pe care ea le produce sau le agravează. Desigur, nu trebuie să se creadă că factorul emotiv este singura cauză în vreunul din aceste cazuri:

Tulburări în sistemul digestiv:

Ulcere în gură, stomac şi intestine, colita ulceromembranoasă, pierderea poftei de mâncare (inapetenţa), râgâieli, constipaţie; diaree.

Tulburări în sistemul circulator:

Hipertensiunea arterială, cardiopatia ischematică dureroasă, tahicardia paroxistică, arterioscleroza, tromboza coronariană, arterita obliterantă, reumatismul articular acut, spasme cerebrale de apoplexie (accident vascular cerebral).

Tulburări ale sistemului genito-urinar:

Menstruaţia dureroasă (dismenoreea), lipsa de menstruaţie (amenoreea). tensiunc premenstruală, frigiditatea şi vaginismul, orhiepididimita, urinarea frecventă şi dureroasă (polakiurie şi disurie), glomerula nefrita acută, simptome de menopauză, impotenţa.

Tulburări ale sistemului nervos:

Nevralgii de diferite feluri, alcoolismul, epilepsia, psyhonevroza, psyhoze precum schizofrenia, demenţa senil.

Tulburări ale glandelor de secreţie internă:

Hipertiroidismul, diabetul zaharat, obezitatca.

Tulburări alergice:

Urticaria, rinita alergică, astmul.

Tulburări ale sistemului osterarticular:

Lombosciatica, dureri şi spasme ale muşchilor (mialgii), artrita reumatoidă, osteoartrita.

Infecţii:

Mononucleroza infecţioasă, poliomelita, multe, poate toate infecţiile.

Boli de ochi:

Glaucomul, keratita.

Boli de piele:

Urticaria, dermatita artropică, neurodermatita, boala lui Raynauld, sclerodermia, lupusul eritematos diseminat, psoriazisul.

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s