Noroi sau stele?


„Doi oameni privesc printre aceleaşi gratii. Unul vede noroiul, iar celălalt vede stelele” (Frederick Langbridge „A Cluster of Quiet Thoughts”, published by the Religious Tract Society).

Acest citat a fost seris cu mult înainte ca noi să fi dat cu picioruşele în şipcile pătuţului nostru. Totuşi semnificaţia medicală a acestui citat nu a fost înţeleasă de oamenii de ştiinţă până în ultimul deceniu. Cei doi oameni care privesc printre gratiile aceleiaşi puşcării reacţionează în mod cu totul diferit faţa de factorii de înerdare.

Unu1 era înfrânt privind gratiile, iarcelălalt deşi rob aceluiaşi mediu înconjurător, era inspirat de gratii. Cel înfrint cra sub tcnsiune şi îşi expunca astfel trupul la multe boli serioase, chiar fatale.

Medicii recunosc acum marea însemnătate a încordării interioare în producerea şi agravarea a o mulţime de boli. Este de datoria noastră să examinăm cu seriozitate subiectul.

Doi întemniţaţi au fost supuşi aceloraşi factori de încordare, dar numai unul a manifestat încordare interioară şi s-a expus la boală. Analiza sângelui său ar fi destăinuât o componenţă anormală a chimicalelor ca rezultat al emoţiilor sale de resentiment, mânie, ură, nelinişte şi frică, acelaşi soi de emoţii trupeşti prezentate în capitolele precedente.

Trebuie să facem distincţie între factorii de încordare interioară şi cei de încordare exterioară. Fiecare suntem supuşi la foarte mulţi factori de încordare în viaţa de toate zilele, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm învinşi de acest stress interior cu urmări toxice şi boli. Unul din cei doi, supus factorilor de încordare exterioară (gratiile puşcăriei) a fost realmente inspirat de stele, stele pe care pote nu le-a observat niciodată înainte.

Există mari diferenţe în modul cum oamenii reacţionează faţă de agenţii de stress, ca de ex. un accident de automobil, pedepsirea unui copil, alegerea celui mai bun frigider, alungarea câinelui vecinului din pătulul cu flori, sau deşteptarea la ora două din noapte din cauza unui cotoi. Unii pacienţi contractează crize de stomac care durează săptămâni şi necesită multă îngrijire medicală. Alţii suferă de serioase migrene cu vomitări care îi pune în incapacitate de lucru pentru mai multe zile. Câţiva chiar sucombă din cauza unor atacuri coronariene.

În schimb. alţi indivizi supuşi la factori identici de încordare, se adaptează aşa de bine încât ei nu se îmbolnăvesc. Adesea avem un mic control asupra factorilor de încordare care ne bombardează zilnic şi este de mare importanţă să ştim că trebuie să ne adaptăm corect acestora dacă vrem să ne salvăm trupurile şi minţile de ravagiile stressului şi bolile rezultante.

Trei lucruri trebuie să fie puse în practică dacă cineva vrea să se adapteze cu succes la încordările vieţii de toate zilele:

1) Schimbarea – alternarea agenţilor de încordare.

2) Evitarea expunerii îndelungate la astfel de agenţi prin intercalarea unor pauze de odihnă.

3) Luarea unei atitudini corecte a stării interioare (o minte înţeleaptă).

Este important a reaminti că omul nu poate să fie expus mult sau continuu unui aceluiaşi factor de încordare. Dulgherul care ciocăneşte toată ziua nu va petrece timpul liber săpând în grădina de flori, cosind pajiştile sau lucrând într-un atelier de tâmplărie. Asemenea activităţi ar fi ideale pentru un funcţionar sau un avocat. Lipsa de diversificare a agenţilor de încordare va duce mai devreme sau mai târziu la oboseală, una dintre cele mai importante simptome ale încordării în corp.

Acum câţiva ani am văzut o diagramă într-o revistă medicală care avea drept scop să arate cum ar putea cineva să evite oboseala. Articolul explica că viaţa trebuie să fie ancorată în trei puncte: Adorare, muncă, distracţie.

Îmi reamintesc din propria mea experienţă când lucram aşa de mult în timpul zilei încât eram ispitit să nu merg la orele de rugăciune din cauza oboselii. Totuşi ori de câte ori mergeam, înainte de a se termina ora de rugăciune, eram surprins că a dispărut nu numai oboseala, dar eram chiar odihnit şi înviorat. Citirea zilnică a Bibliei, rugăciunea şi frecventarea serviciilor religioase sunt de cea mai mare valoare medicală.

În al doilea rând, modul nostru de a gândi este factorul cel mai important în determinarea faptului dacă vom suferi sau nu de pe urma expunerii la încordarea zilnică. în trecut, tendinţa noastră era de a pune pe seama celor din jurul nostru tulburările sau reacţiile noastre nervoase. Necazurile şi insultele din viaţa de toate zilele nu trebuie să ne pricinuiască multă tulburare dacă le privim cu minte clară şi netulburată.

Gândurile negre din cauza necazurilor sau ofenselor indică o adaptare greşită care poate să producă o stare de mâncărime în tălpi până la exasperare. Cea mai obişnuită formă de reacţie greşită este autocompătimirea.

De fapt, nimeni nu trebuie să acuze un şef lipsit de logică, sau pe profesorul său, sau pe tovarăşul său de viaţă pentru ulcerele sale. Ulcerele şi tensiunea mărită sunt produse de resentimente interioare care provoacă reacţii toxice în organism. Luaţi ca exemplu telefonul meu care sună de zeci de ori în timp ce încerc să-mi fac lucrarea.

După primele lo chemări aş fi dorit să reacţionez. Ştiu însă că dacă îmi permit să reacţionez cu furie, încordarea repetată produsă de acest lucru simplu ca sunetul unui telefon, ar putea face ca ulcerul meu să se redeschidă. încordările care mă apasă nu sunt atât de vinovate pe cât sunt de vinovate reacţiile mele faţă de acestea. Majoritatea dintre noi am fost singuri vinovaţi de producerea unei cantităţi de adrenalină în valoare de zece lei, la un incident de un leu.

În timp ce băteam la maşină ultima propoziţie, telefonul meu sună şi auzii vocea infirmierei de la şcoala superioară care mi se adresă: „Dr. McMillen, v-am trimis la cabinet o fată cu un câine. Câinele are în ureche un cârlig de pescuit. Nu am ştiut cum să-l scot şi am trimis-o la dvs.”

Îmi reamintese de un timp când observaţiile mele făcute acelei infirmiere ar fi putut să ardă complet un fir din circuitul telefonului. Eu ştiu că dacă aş fi reacţionat cu duşmănie aş fi contractat o nevralgie serioasă, nu din cauza mesajului telefonic ci din cauza reacţiei mele cu furie la o încordare neînsemnată faţă de o simplă cerere omenească.

O reacţie greşită din partea mea putea să-mi producă nu o nevralgie ci chiar un atac de apoplexie sau un atac fatal de inimă. Cu ani în urmă, adaptarea mea greşită la încordări era cât pe aci să-mi provoace moartea din cauza unui ulcer care sângera.

Trebuie să amintim însă că încordarea nu este totdeauna singura cauză a unei boli. Mai mult, s-a dovedit că încordarea poate să ajute chiar La vindecarea unor boli uşoare.

Dr. Hans Selye a injectat ulei crotonic (substanţă iritantă) sub pielea unui mare număr de şoareci. Acest ulei a format edeme noi, inflamatorii. Selye a constatat că atunci când supunea pe unii şoareci la încordări uşoare, vindecarea inflamaţiilor era grăbită (The Stress of Life, New-York, McGraw-Hill Book Co., Inc., 1956, pag. 154).

Când am făcut câte o greşeală, eu însumi am constatat că încordarea m-a vindecat adesea de dureri sau suferinţe uşoare. Totuşi dacă aş fi reacţionat greşit, cu duşmănie, aş fi putut intra în spital pentru o săptămând.

Nu este oare un fapt demn de luat în seamă că reacţiile noastre la încordare determină dacă încordarea este spre vindecarea noastră sau spre îmbolnăvire? Aci este cheia importantă pentru o viaţă îndelungată şi fericită. Noi ţinem cheia şi singuri putem decide dacă încordarea lucrează pentru noi sau contra noastră. Atitudinea noastră decide dacă încordarea ne face mai buni sau mai răi.

O atitudine duşmănoasă faţă de oamenii dificili cu care trebuie să trăim, poate să provoace o boală începând de la erupţii până la piatră la vezica biliară. O atitudine corectă faţă de aceştia poate să elibereze corpul de unele toxine şi astfel să vindece o boală.

Biblia a anticipat aceste constatări cu secole în urmă. Apostolul Pavel avea „un ghimpe în trupul său” care îi dădea încordare (stress): „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia, dar El mi-a zis: ,Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciunea ta. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine.

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Cristos, căci dacă sunt slab, atunci sunt tare” (I1 Corinteni 12:8-10).

Dacă vrem să ne adaptăm cu succes la asalturile vieţii zilnice

Mai există un al treilea factor de reamintit. Este evitarea expunerii de lungă durată şi continui la agenţii de încordare serioasă şi fără odihnă. Există o limită a încordării pe care fiecare om poate să o suporte. Medicii văd bărbaţi şi femei care plătesc scump cu trupul şi mintea lor pentru înhămarea exagerată la muncă fără perioade de odihnă cuvenite.

Mulţi oameni ar fi încă în viaţă şi azi dacă ar fi respectat povaţa lui Isus adresată ucenicilor săi trudiţi. „Veniţi singuri la o parte într-un loc pustiu şi odihniji-vă puţin; căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei nu aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:31).

Mulţi dintre cei 31.000 de soldaţi aliaţi făcuţi prizoneri în Japonia şi Coreea în anul 1940 nu au putut vedea altceva decât „noroiul”. Dr. Harold Wolff constata că aceşti prizoneri aveau hrană suficientă şi „totuşi deveneau apatici, indiferenţi, nepăsători, nu mâncau şi nu beau, nu se ajutau unii pe alţii în nici un fel, priveau cu ochii pierduţi şi în final mureau.” Din cei 31.000 de prizoneri, peste 8000 au murit.

Dr. Wolff constată că multe din aceste decese au fost provocate de „disperare şi lipsa de sprijin omenesc şi afecţiune.” Dr. Wolff, care este redactorul şef al Arhivelor de Neurologie şi Psihiatrie, declară că „speranţa, probabil credinţa şi un scop în viaţă, este un medicament. Aceasta nu este pur şi simplu o declaratie de convingere, ci o concluzie dovedită prin experimentare ştiinţifică, controlată în mod meticulos” („A Scientific Report on What Hope Does for Man», N-York State Heart Assembly, 105 East 22nd Street, New-York).

Un alt prizonier poate să vadă stelele. Un prizonier era stimatul meu prieten, japonezul Dr. David Tsutada. Atunci când Japonia a intrat în cel de al doilea război mondial, guvernul japonez l-a băgat la închisoare din cauza credinţei sale în revenirea Domnului pentru a domni pe acest pământ. Guvernul a încercat să-l omoare prin înfometare şi scăzuse la 35 de kg. Era închis într-o groapă rece şi murdară.

Stând aşa pe pământ, se întreba mirat dacă aceasta este calea pe care Domnul i-o oferea ca să umble pe ea şi să ajungă acasă în cer. Dacă aceasta era calea, el era perfect resemnat. Nu era înfrânt de gratii, sau de noroi, sau de aparenta lipsă de grije a Domnului faţă de el.

Dacă Dr. Tsutada nu s-ar fi adaptat şi nu s-ar fi resemnat, sunt convins, că încordarea produsă de autocompătimire, conjugată cu încordarea severă produsă de foame, l-ar fi ucis. în timp ce era în închisoare Domnul a început să-i descopere planurile Sale pentru o şcoală biblică. Dr. Tsutada a elaborat multe amănunte pentru şcoală în timp ce stătea în întunericul şi duhoarea celulei. Când s-a terminat războiul, a fost eliberat şi imediat şi-a pus planurile în aplicare.

Astăzi, acest om are una din cele mai bune şcoli din Japonia pentru studierea Bibliei. Toate acestea s-au întâmplat pentru că el nu a fost neliniştit din cauza răufăcătorilor lui (Psalm 37), ci s-a încrezut şi şi-a găsit plăcerea în Cuvântul lui Dumnezeu. Dr. Tsutada şi-a creiat mediul său înconjurător propriu.

Au mai fost şi alţii care au văzut stele printre gratiile închisorii. Doamna Guyon a reacţionat aşa de bine la încordarea în temniţă încât scrierile sale au inspirat întreaga lume creştină.

Puţini oameni au fost în dosul gratiilor ca Helen Keller. Deşi oarbă, surdă şi mută, totuşi ea deveni nemuritoare în analele mondiale fiindcă şi-a întrebuinţat adversităţile ca trepte pe care s-a urcat pentru a binecuvânta o lume întreagă cu spriritul şi iubirea sa.

Nu trebuie să ne fie frică în mod nejustificat de dificultăţile vieţii, sau să parcurgem distanţe mari pentru a le evita. Vânturile puternice şi contrarii nu suflă pentru distrugerea noastră. De fapt marinarul înţelept poate să-şi ajusteze pânzele în mod corect, astfel încât chiar şi vânturile contrare să-l ajute ca să-şi atingă ţinta. Chiar şi oamenii nesimpatici pot să ne ajute să facem ajustările necesare velaturii noastre mintale, care pe apă se

numeşte tacking (greement), iar pe uscat se numeşte tact (abilitate).

John Bunyan a uitat de gratiile închisorii atât de ocupat era cu lucrurile de dincolo de această lume. El a fericit nu numai sufletul său, ci şi milioane de alţi oameni, cu cartea sa de succes peste secole „Călătoria Creştinului”. într-o altă carte a sa, Bunyan dădea un sfat excelent de pregătire a sufletului pentru încordări, chiar mai înainte ca ele să-l lovească. Cu toate că sfatul său a fost scris cu treisute de ani în urmă, nimic nu-l poate depăşi nici în ziua de azi.

Apoi este înţelept ca în timpul când ne merge bine şi avem tihnă, să ne pregătim şi pentru zile mai grele. Necazul poate veni de la Dumnezeu sau să fie îndurat ca fiind partea crucii noastre pe care trebuie să o luăm zilnic asupra noastră. Boala, moartea prietenilor, pierderea averii, etc. sunt lucruri la care trebuie să ne aşteptăm fără a ne speria. Astfel, trebuie să fim pregătiţi şi pentru timpul de necaz.

Noi nu vom putea să le prevedem în întregime, dar vom putea să ne pregătim pentru ele şi trebuie – aşa cum s-a făcut aluzie mai înainte – să păstrăm ca pe o comoară promisiunile lui Dumnezeu, să umplem din abundenţă sufletele noastre cu mulţumiri şi consolări şi să fim ferm convinşi de puterea lui Dumnezeu. Pentru a rezista şi a nu ne da bătuţi, este nevoie să avem: „picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii” (Efeseni 6:15).

Majoritatea creştinilor nu au murit şi nu s-au răstignit faţă de lume, nu au făcut cunoştinţă cu Dumnezeu şi promisiunile Sale aşa cum ar trebui să fie, nici nu sunt hotărâţi să-L urmeze pe deplin aşa cum s-ar cuveni şi de aceea sunt aşa de descurajaţi şi nemulţumiţi atunci când vin necazurile peste ei. Acesta este un adevăr neîndoielnic.

Am arătat că atitudinea noastră este mai importantă decât jignirile zilnice. Este important să pregătim minţile noastre în faţa catastrofelor majore care ne lovesc în viaţă. Armatele recunosc acest adevăr fundamental şi îşi supun trupele la o instruirc serioasă înainte de a începe lupta.

Dacă creştinii ar practica ase menea sfaturi biblice ca: postirea şi disciplinarea poftelor trupeşti, atunci poate că nu am avea aşa de mulţi „soldaţi de ciocolată” care se topese atunci când trebuie să treacă prin experienţe fierbinţi, prin necazuri neprevăzute, ca pierderea unui prieten, sau picrderi financiare.

lacov se uita la „noroi” şi apuca mereu aceste lucruri chiar din momentul naşterii sale. El veni pe lume strângând călcâiul frăţiorului său cu micul său pumn de copilaş. De îndată ce a fost în stare să facă un negoţ făcu un târg urât cu supa şi vându puţin din ea pentru dreptul de întâi născut al fratelui său. El depăşi în înşelăciune chiar şi pe socrul său care era un maestru adevărat în pungăşii.

Cum v-aţi fi aşteptat să reacţioneze la încordare un caracter ca al lui Iacov? Atunci când i s-a spus că fiul său favorit, Iosif, a fost ucis, amărăciunea sa firească era explicabilă, dar adaptarea la încordare a fost defectuoasă din cauză că Iacov a plâns mai mult decât ar fi trebuit.

Acelora care căutau să-l mângâie, le spunea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în locuinţa morţilor” (Geneza 37:35). – El prefera balsamul încălzitor al autocompătimirii pentru a face faţă situaţiilor în viaţă. Omul care nu învaţă să se adapteze corect la încordări, nu va deveni niciodată matur.

Iacov stăruia să privească la „noroi” în loc să creadă că chiar şi nenorocirea poate să fie o parte importantă din planul lui Dumnezeu, aşa cum de fapt a şi fost. Insistenţa lui Iacov de a prelungi plânsul era cu totul nelalocul ei, deoarece credinţa lui a fost atât de slabă încât tot ce făcea nu era decât geamăt, ” …toate acestea pe mine mă lovesc” (Geneza 42:36).

El suferea din cauza proastei sale adaptări, căci şi aproape de sffrşitul vieţii sale, el mai mormăia printre dinţi, „…..zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei:” (Geneza 47:9).

Apostolul Pavel avea mult mai multe asalturi la care trebuia să reziste, decât Iacov, dar el a văzut stelele: „De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele, odată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.

Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. în osteneli şi necazuri, în priveghiuri, adesea în foame şi sete, în posturi, adesea în frig şi lipsă de îmbrăcăminte” (2 Corinteni 11:24-27). în toate aceste situaţii îngrozitoare, a suspinat Pavel vreodată: „Toate aceste lucruri sunt împotriva mea?”

Din contră, el exclamă: „Nici unul din aceste lucruri nu m-au clintit.” El refuză să se autocompătimească pentru a nu aglomera în trupul său hormoni producători de boli. Care a fost succesul lui Pavel la adaptarea cu succes faţă de atât de mulţi agenţi de încordare? Cum poate să obţină cineva adaptare la repetate biciuiri, împroşcări cu pietre şi lipsă de hrană?

Am remarcat deja că reacţiile noastre la încordările inevitabile în viaţă, hotărăsc dacă ele ne vor vindeca sau ne vor omorâ. De aceea va fi foarte folositor şi pentru noi să analizăm metoda învăţată şi folosită de apostolul Pavel.

După ce a enumerat o mulţime de agenţi de încordare (stress) care asaltează omenirea, el dă secretul divin pentru adaptarea cu succes la aceştia: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Este scris „din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat! Totuşi în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:35-37).

Acesta este secretul biblic pentru adaptarea cu succes la toate asalturile vieţii. La începutul fiecărei zile consideră-te ca o oaie care trebuie să fie maltratată, sau în extrem, chiar înjunghiată. Dacă iei această atitudine în sufletul tău, atunci nimic din ceea ce va veni, nu va putea să te înfrângă sau să te neliniştească.

Un om care îşi aşteaptă moartea nu este neliniştit de factorii nenumăraţi ai încordării care agită pe cei din jur. El nu este tulburat din cauză că găinile vecinului au scormonit în stratul său de flori; artrita sa nu s-a înrăutăţit din cauză că impozitele asupra casei sale s-au majorat; tensiunea sa arterială nu a crescut din cauză că patronul l-a concediat; el nu va primi dureri de cap din cauză că soţia a ars felia de pâine; nici colita sa ulceroasă nu se agravează din cauză că bursa de valori scade cu 5%.

Sufletul răstignit nu este înfrânt. Cel care în mod voluntar se aduce pe sine cu voioşie în fiecare zi ca „o jertfă vie” poate să se adapteze în cel mai minunat mod la situaţiile cele mai grele şi împreună cu apostolul Pavel să fie „mai mult decât biruitor” (Romani 8:37).

Dar cineva îşi poate pune întrebarea: „Nu este o nebunie să renunţăm la drepturile noastre?” Poate că nu este nebunese deoarece abandonând drepturile noastre, ne asigurăm sănătatea şi fericirea. Făcând pe alţi colegi „«să ne ţină minte „pierdem întotdeauna pacea inimii. Pentru omul firese este de neconceput că el trebuie să cedeze atunci când are dreptate. El refuză să sacrifice orgoliul său, dar făcând astfel, el sacrifică sănătatea Sa. Nu este o afacere prea înţeleaptă!

Spiritul de răzbunare este acela care atrage după sine toxinele glandulare şi omul suferă din cauza simţului său puternic de autoafirmare şi autocompătimire. Dacă cineva îşi va analiza cauza adaptării sale necorespunzătoare la dificultăţile vieţii, va descoperi adesea un mic cuvânt compus din trei litere „EGO”. încordarea şi boala se produc din cauză că noi nu voim să sacrificăm marele nostru „EU”.

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s