Problema nr.1 de sănătate a naţiunii


Aproximativ nouă milioane de americani suferă boli emotive şi mintale. Jumătate din totalul paturilor de spital sunt ocupate de alienaţi mintali. în realitate, unul din douăzeci de americani suferă de o tulburare psihică serioasă care necesită internarea într-un spital.

Boala mintală este într-adevăr problema numărul unu în domeniul sănătăţii naţiunii. îngrijirea pacienţilor în spitalele noastre de boli mintale costă anual circa un miliard de dolari. în afară de cei internaţi în ospicii, există un mare număr de bolnavi care nu au nevoie de spitalizare, dar care sunt incapabili să se supună singuri. Aceştia muncesc puţin, sau deloc şi constituie o grea povară pentru contribuabili.

Care este cauza bolilor mintale? în acest capitol am dori să discutăm pe scurt doar acele tulburări care apar vizibil la creier. Mai întâi, un procent neînsemnat din aceste cazuri sunt urmarea unei leziuni directe a creierului în urma unui accident. în al doilea rând, vătămarea creierului poate să rezulte dântr-o cauză infecţioasă sau toxică. Cea mai obişnuită infecţie a dementului, este sifilisul. în urmă cu douăzeci de ani, 10% din pensionarii azilurilor erau internaţi din cauza sifilisului.

Cea mai obişnuită toxină care provoacă demenţă este însă alcoolul. într-un manual de medicină editat în 1959, citim: „Circa 10% din internările în spitale de boli mintale sunt datorate alcoolismului, iar alte 10% sunt datorate alcoolismului numai ca factor colateral favorizant.

în plus, spitalele generale au în îngrijirea lor mulţi alcoolici deranjaţi acut de acest toxic şi apoi mai există un număr necunoscut, dar foarte mare, de persoane care şi-au ruinat cariera şi au suferit un fel de sinucidere treptată a personalităţii prin dedarea la alcool” (Philadelphia, W. B. Saunders Co., 1959 p. 1653).

Al treilea tip de nebunie care include schimbări vizibile în creier, este arterioscleroza cerebrală. într-un capitol precedent am remarcat factorii mai de seamă care produc arterioscleroza, precum: ereditatea, consumarea grăsimilor animale, îmbuibarea, fumatul şi stressul (âncordarea).

Totuşi, aceste deranjamente mintale, frecvente la oamenii în vârstă, sunt adesea datorate unei combinaţii de arterioscleroză cu un factor de personalitate. Unii oameni în vârstă ar putea să sufere de o demenţă evidentă, dar adesea în loc să fie consideraţi nebuni, sunt mai repede clasificaţi „imposibili”. Personalitatea neatrăgătoare care se manifestă la unii cetăţeni mai în vârstă, nu este o izbucnire subită.

Este mai degrabă continuarea stărilor de furie din copilărie, elaborarea îngâmfării din adolescenţă, dezvoltarea în continuare a siguranţei de sine în vârsta mijlocie, care acum la bătrânţe seprezintă ca o personalitate complet spinoasă, acră şi uşor iritabilă.

lnainte ca arterioscleroza să obtureze arterele sale cerebrale, izbucnirile usturătoare ale acestui individ au fost suportabile numai pentru că ele erau răspândite pe o mulţime de contacte şi dăinuiau un timp scurt. Acum când arterioscleroza a redus radical activităţile sale fizice, a schimbat terorizarea sa în turbulenţă şi l-a închis între cei patru pereţi ai casei, el a devenit imposibil.

Dacă de-a lungul anilor ducem o viaţă dereglată, de văicăreli şi de critică, mai târziu, când felul nostru antipatic este multiplicat şi agravat de obturarea arterelor noastre cerebrale, pe drept cuvânt, vom putea fi compătimiţi de copiii noştri. Ar putea să fie tot atât de greu să ne schimbăm atitudinea cum ar fi de greu să înlăturăm o zgârietură adâncă dintr-un disc fonografic. Dacă nu avem grije acum, am putea să sfârşim ca o „sperietoare pe două picioare”.

Dr. Bess Fancher, un observator pătrunzător al omu1ui, îmi spunea odată: „Doctore, nu avem multe de spus despre cum arătam la 16 ani, dar noi suntem singuri care hotărâm cum vom arăta la 60 de ani.” William Wordsworth exprima acelaşi gând pe altă cale: „Copilul este tatăl omului” (W. Wordsworth, „My Heart Leaps Up”)

Tipic pentru atitudinea acelora care au în grijă părinţii lor în vârstă, sunt cuvintele doamnei Sabin: „Doctore, trebuie să-mi spui ce am de făcut cu mama mea. Nu mai pot s-o suport. Ea ne scoală în timpul nopţii. Soţul meu doarme cam o jumătate de oră pe noapte şi apoi trebuie să se ducă la lucru. Mereu strigă la copii şi ei sunt neliniştiţi. De câţiva ani de când o am pe mama la mine sunt complet îmbătrânită. Nici tabletele somnifere n-o mai linistesc. Doctore, sunt terminată. Aşa am meritat-o. Trebuie să mă ajutaţi.”

Inutil să spunem că nici pentru medici nu este uşor să dea o soluţie în asemenea cazuri. Spitalele şi sanatoriile particulare nu doresc pacienţi care deranjează deoarece ei tulbură pe alţii, iar rudele nu sunt totdeauna învoite să interneze pe cei dragi într-un ospiciu de nebuni. în realitate, aceste cazuri nu sunt destul de serioase pentru un azil de alienaţi, dar sunt prea dificile pentru celelalte aşezăminte sanitare. Unii dintre aceştia pun la grea încercare răbdarea şi scurtează vieţile acelora ce-i îngrijesc.

Ca să nu dau impresia că nesocotesc pe cei de vârstă înaintată, mă grăbesc să descriu un om la 90 de ani, unul din cei mai mărinimoşi oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Dealungul multor ani a manifestat bunătate, voioşie şi consideraţie pentru oricine.

Când pastorul D.G. Hampe s-a retras din preoţia activă plină de succese la Akron-Ohio, el era, după cum spunea însuşi, „un tânăr la 92 de ani”. De mulţe ani refuza să fie pensionat din cauză că după cum spunea el, era „supraânsufleţit”. El era mai energic şi avea mai multă clarviziune decât mulţi alţii la 30 de ani.

După pensionare, pastorul Hampe şi soţia sa paralizată au trăit la fiica lor care era măritată. După câtva timp el suferi câteva mici accidente vasculare cerebrale, comele durând de la câteva minute până la câteva ore. Apoi a avut un şoc serios (accident vascular). Coma a durat câteva zile şi a fost profundă. Nu mai putea să înghită.

Pentru a-i prelungi zilele i-au introdus un tub stomacal prin care l-au alimentat. încă odată deveni parţial conştient. Dându-şi seama de ceea ce am făcut ca să-l menţinem în viaţă, zâmbi şi spuse: „Eu cred că ar fi fost mai bine dacă maţi fi lăsat să plec acasă, ca să fiu cu Domnul meu.” O zi sau două mai târziu am încercat din nou să vorbim cu dânsul.

Cu toate că nu putea nici să deschidă ochii, nici să vorbească, părca totuşi să audă pentru că îşi adună ultimele puteri, ridică o mână slabă şi făcu un semn de rămas bun. Au trecut şase ani de atunci şi văduva sa, doamna Hampe care va avea în curând 94 de ani, trăieşte încă în căminul fiicei. Cu toate că este paralizată şi constrânsă să stea într-un scaun cu rotile, este totdeauna fericită şi amabilă. Ea are din plin dureri şi suferinţă, dar niciodată nu aminteşte de ele.

Care este deosebirea dintre această pereche vârstnică şi alţii mult mai tineri? După părerea mea răspunsul este evident. Ei au ascultat poruncile biblice şi au scăpat de mulţi din factorii care produc arterioscleroza. Nu numai că au trăit mai mult, dar ei au căpătat personalităţi alese deoarece au avut Biblia ca îndrumător. Timp de 55 de ani au slujit Domnului în desinteresata lor consacrare de a ajuta pe alţii.

Adeseori cu salarii mici, ei şiau dus greutăţile şi au crescut cei patru copii. Arterele lor nu au devenit sclerozate din cauza îmbuibării şi au luat mereu tot ceea ce le-a dat Domnul, cu inimile fericite şi pline de mulţumire. Nu este de mirare că această văduvă paralizată este iubită de toţi care o cunosc. Fiica sa şi rudele cu care trăieşte, nu se simt niciodată împovăraţi cu dânsa ci mulţumesc Domnului că o ţine în viaţă pentru a le înviora sufletele.

Biblia are sute de sfaturi pentru o viaţă îndelungată, fericită şi sănătoasă. Iată unul din ele: „Veniţi fiilor şi ascultaţi-mă căci vă voi învăţa frica Domnului (adevărata religie). Cine este omul care doreşte viaţă (să trăiască) şi vrea să aibă parte de zile fericite? Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare! Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!” (Psalm 34:11-14).

În aceste puţine rânduri constă terapia medicală care ar fi prevenit milioane de cazuri de boli mintale. „… depărtează-te de rău…”, profilaxie perfectă împotriva paraliziei sifilitice, odinioară cauza unuia din fiecare lo cazuri din azilele noastre de alienaţi mintali. „Depărtează-te de rău…” şi evită psihozele alcoolice care umplu în mod curent lista de internări din instituţiile noastre pentru alienaţi mintali.

„Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare…” fă binele, caută să fii în pace…” acesta este sfatul pe care dacă îl urmaţi nu veţi deveni un pisălog nesuferit.

Fiind prietenos faţă de alţii, veţi deveni o personalitate iubită şi plăcută. Dacă zecile de mii de bolnavi din aşezămintele noastre spitaliceşti ar fi practicat astfel de atitudini biblice, astăzi ei nu şi-ar fi lansat ultimele lor atacuri de furie în ospiciile de nebuni şi sanatoriile particulare.

Anunțuri

Un gând despre „Problema nr.1 de sănătate a naţiunii

  1. aqualibrum spune:

    Un roman a descoperit un tratament al maladiilor secolului XXI cu apa. Consumati apa imprintata pentru a scapa de problemele cotidiene. Oferta promotionala in Romania: 50% reducere pe http://AQUAlibrum.org

    Apreciază

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s