Dimensiuni geopolitice si geostrategigce semnificative ale spatiului romanesc


Prezentarea in acest numar al revistei noastre a unor date si concluzii referitoare la aceasta problematica, ne da posibilitatea abordarii unor aspecte ce lamuresc si intregesc mai bine continuturile articolului din numarul anterior.

Dimensiunea geoistorica de interes european

Pentru Romania pozitia geoistorica a teritoriului sau este definita de confruntarile intre comunitatile dacice, daco-romane si romanesti, in procesele complicate ale marilor migratii ale popoarelor, atat din vest (celtii), cat mai ales din est, migratii de tipul inflagratiilor, invazii ori revarsari al caror scop a fost contopirea de teritorii ale bastionului carpatic, dunarean si pontic. Acest spatiu a cunoscut socul de stepa si silvostepa, a padurilor de codrii si in mod deosebit spatiul delimitat de coroana carpatilor, deci relieful montan.

Fara a putea fi acoperit in intregime, in trupul spatial romanesc, au fost fortate, in scopul cotropirii locale si nu in ultimul rand in scopul patrunderii spre Europa de Vest, parti inscrise in istoria Europei ca poarta pontica dunareana somesana sau silviana si banateana.

Prima poarta pontica dunareana a fost fortata de valurile mareelor stepice din est indreptate spre centrul, vestul si nordul Europei. Poarta Silvania a fost fortata in zona de codrii, iar cea banateana in spatiul montan propriu-zis. De aici au ramas pana in zilele noastre toponimele de poarta ca: Poarta de Fier a Transilveniei, Poarta Mezesului, Poarta Orientala, Coridorul banatean, poarta maritima, puntea dobrogeana s.a. Ele poarta denumiri cu semnificatii locale, recunoscute prin functiile lor de veritabile parti continentale.

Realitatea a confirmat la ce pericol s-a expus imperiul Roman in urma disparitiei vechii Dacii (poarta a Europei antice), cand prin spatiul ramas liber, au penetrat valurile de migratori ce au rupt limesurile construite si au fortat pe cel Dunarean, ajungand pana la portile Cetatii Eterne, pe care au anihilat-o si au cucerit-o. La randul lor, imparatii habsburgi si rusi au inteles importanta acestui spatiu ca zona de siguranta. Sunt cunoscute, in acest sens, proiectele de refacere a vechii Dacii, actualizate, mai ales in perioadele cand Principatele erau slabe si nesigure. Insasi Poarta Otomana a simtit nevoia, chiar in vremurile de maxim expansionism, sa prezerve spatiului romanesc rolul de tampon, mentinut sub supraveghere, intre ea si imperiile vecine. Acestea au muscat deseori cate o felie din teritoriul nostru national, dar nu au putut merge pana la a-l absorbi integral. Viabilitatea acestui proces legitim, care s-a chemat stabilitatea romaneasca, avea sa-si gaseasca implinirea in construirea Romaniei moderne si faurirea statului national.

Din perspectiva istorica intelegem foarte bine ca atunci cand spatiul romanesc s-a consolidat si stabilizat, vecinii acestuia si Europa au vegheat in mai multa liniste la propriile interese, iar cand acest spatiu a ramas deschis, Europa a suferit alaturi de Romania consecintele negative si nelinistea prezentei factorilor generatori de insecuritate.

Ca zona geopolitica cheie, constatare care se impune din perspectiva analizei istorice, Romania indeplineste doua functii, cu temeiuri geografice si geopolitice incontestabile:
o functie in momentele de criza europeana, de aparare in caz de defensiva sau pivot de manevra in caz de ofensiva;
o functie specifica in momentele de liniste europeana, de a desfasura o actiune de neutralizare, unificare si impacare a influentelor ori tendintelor divergente care se incruciseaza aici.
Putem spune ca stravechiul popor din Carpati a avut timp sa se adapteze ambiantelor multiple ale locurilor si sa poata stapani taina atenuarii antagonismelor si neutralizarii fortelor, intereselor si influentelor care s-au incrucisat si se vor incrucisa in spatiul coarpato-danubiano-pontic romanesc. Ca o argumentare semnificativa vom prezenta si avertismentul pe care Vintila Mihailescu il aducea in atentia specialistilor si oamenilor politici referitor la un asemenea pivot geopolitic cum este Romania: cine lupta pentru intregirea si consolidarea statului carpatic romanesc lupta pentru pacificare de durata a Europei, iar cine sustine trunchierea acestei tari si acestui popor, pledeaza, cu voie sau fara voie, constient sau subconstient, pentru intoarcerea la vechile imperialisme, adica la framantarea trecutului. Fireste, cazul pamantului si poporului romanesc este numai unul din numeroasele semne dupa care se poate intrevedea viitorul continentului nostru.

Dimensiunea etnopolitica

Factorul etnic a fost inevitabil implicat in procesele geopolitice. In afara faptului in sine al apartenentei etnice, care se constituie intr-un sistem de referinta pentru fiecare membru al unei comunitati, particularitatile etnice au multiple urmari de ordin psihologic si material in plan geopolitic. Prin coordonatele fizice-geografice si geomatematice, Romaniei i se confera si pozitia cea mai inaintata a Europei latine in fata Asiei, bineinteles cu avantaje si mai ales dezavantaje cunoscute de intreaga istorie a Europei.

Asezarea Romaniei la marginea Europei continentale ne-a situat la inceputurile inaintasilor nostri, intr-o pozitie benefica, unica fata de teritoriile altor state actuale din zona: vechea Dacie detinea o pozitie prioritara la contactul culturii elene (dinspre sud-estul Europei) si culturii latine dinspre sud-vestul Europei. La contactul acestor doua mari civilizatii, favorizata de conditionari naturale s-a statornicit si consolidat o structura etnica omogena, un popor omogen, unitar destul de numeros, recunoscut prin vigoarea lui de peste doua milenii, geto-dacii, respectiv poporul roman de mai tarziu. Unitatea etnica romaneasca ramane remarcabila prin intinderea ei peste intreg teritoriul carpatic, prin aceeasi limba vorbita si inteleasa fara dificultate din Tisa pana dincolo de Nistru si din Maramures pana dincolo de Dunare, prin fondul aceleiasi civilizatii materiale si spirituale prin constiinta originii si intereselor comune.

Desi poporul nostru a fost nevoit sa traiasca sute de ani despartiti in formatii statale romanesti diferite, unitatea sa etnica a atras atentia multor cercetatori. Amintim aici aprecierea facuta de Jacques Ancel: L’unite roumaine fait de geographie humaine. Dar nu trebuie sa uitam dificultatile care caracterizeaza procesul realizarii si mentinerii unitatii etnice romanesti.

Care este situatia actuala a Romaniei Dupa cum se poate observa din tabelul nr. 1 ce cuprinde dinamica structurii etnice a populatiei Romaniei dupa 1930 pana astazi, constatam mentinerea unitatii etnice a acesteia, demonstrata prin faptul ca 89% din populatie este romana.

Dupa 1989 asistam la anumite recrudescente ale revizionismului maghiar, la luari de pozitie in legatura cu necesitatea alipirii Transilvaniei la Ungaria si a manifestarii separatismului etnic ce a capatat accente alarmante.

Unitatea teritoriala si etnica a Romaniei a fost supusa agresiunii si din est prin interventii repetate ale Rusiei. Dimensiunea etnopolitica a Romaniei a fost perceputa ca un obstacol in calea unitatii slave, intrucat Romania reprezinta o insula de latinitate in marea popoarelor slave. Sub aspect etnic fenomenul manifestarii obiective a populatiei romanesti a cunoscut in Ungaria, Basarabia si Bucovina, in Cadrilaterul cedat Dobrogei un amplu si profund proces de maghiarizare, rusoficare si bulgarizare.

Pentru geopolitica romaneasca, in special, pentru cea europeana, in general, importanta dimensiunii etnice se mentine si in noile schimbari zonale sau continentale. Persistenta unor reconcordante intre intinderea masei etnice si granitele de stat actuale explica in parte numeroase situatii de frictiune si continut din lume. Romanii au fost nevoiti sa pastreze numai atat din teritoriul originar cat au putut apara (circa jumatate din suprafata statului dac al lui Burebista).

Romania a dovedit clarviziune in anticiparea si rezolvarea raporturilor interetnice cu implicatii asupra dinamicii politice, prin adoptarea unei conduite de corectitudine mutuala si eliminarea tendintelor de etnocentrism sau separatism etnic, reusind realizarea polului geostrategic etnic romanesc intr-o maniera ce asigura importante urmari pozitive la nivel zonal si continental.

 

Aspectul etnic nu poate constitui, evident criteriul unic al decupajelor frontierelor. Constienti de consecintele geopolitice ale unuia dintre itemii geopolitici esentiali care il reprezinta, omogenitatea unei populatii, subliniem ca a insista numai pe unicitatea lui inseamna a induce la nivel european fie conflicte interminabile fie situatii insurmontabile din punct de vedere practic. Este nevoie sa avem in vedere consideratii geopolitice de alta factura ce pot interveni si devansa acest criteriu. Neindoielnic, daca am face abstractie de orice alta consideratie, principiul etnografic poate insa produce modificarea garantiei noastre actuale.

Realizarea formei ideale, pe care a reprezentat-o Romania Mare, ar duce Romaniei un considerabil beneficiu teritorial si de popularitate, chiar daca este justificata in mod istoric, aceasta nu ar fi de natura a simplifica problema actuala a frontierelor. Fara a renunta la realizarea acestei misiuni istorice, de reunificare a intregului spatiu etnic romanesc, tara noastra a cautat sa promoveze interesul general si sa gaseasca un echilibru in care tara si populatia ei sa poata prospera si in care tratamentul minoritatilor etnice sa fie unul din punctele de legatura dintre Romania si vecinii sai, dintre Romania si Europa.

Daca luam in considerare actuala dimensionare de la Atlantic la Urali, suntem nevoiti sa acceptam existenta, din punct de vedre geopolitic si geostrategic a doua Europe: una peninsulara in Vest si alta continentala spre Est. Linia de legatura intre ele formeaza istmul ponto-baltic, la ale carui extreme se planeaza Romania si Polonia. Europa peninsulara e romano-germana si preponderent catolica, iar Europa continentala e slavo-asiatica (Euroasia) si in cea mai mare parte, ortodoxa. Retinem astfel ca superioritatea geopolitica a spatiului romanesc e data si de presiunile religioase si implicatiile geopolitice la acestora.

Dimensiunea crestin-ortodoxa

Crestinismul, in forma sa initiala, a devenit religie dominanta a teritoriului Daciei, spre finele secolului al IV-lea, fiind un factor de stabilitate a populatiei.

Semnificativ este ca in tarile vecine (Bulgaria, Polonia, Ungaria si Rusia Kieveana) procesul de crestinare a avut loc mai tarziu, in secolele IX-X pe calea decizionala a conducatorilor respectivi.

Crestinismul in Dacia a fost raspandit de misionari depinzand de episcopiile de la sud de Dunare, vorbind latina in sanul unei populatii care intelegea si vorbea latineste nu numai in dreapta si in stanga Dunarii. Asa ne putem explica terminologia de baza a crestinismului daco-roman care e de origine latina.

Dupa Marea-Schisma din 1054, cand bisericile crestine din sud-estul european n-au fost de acord cu suprematia papei, crestinismul s-a divizat in biserica apuseana catolica si rasariteana ortodoxa.

Pe teritoriul Romaniei, catolicismul patrunde de la inceputul secolului al XII-lea, prin colonizarea cavalerilor teutoni si apoi a sasilor in Tara Barsei. Ulterior prin pasul Oituz, misionari catolici au patruns si in Moldova, infiintand chiar o episcopie cu o durata foarte scurta.

Dupa ce Transilvania este supusa dominatiei imperiului habsburgic s-a realizat trecerea unei parti a populatiei romanesti la religia greco-catolica sau unita in scopul dominarii populatiei majoritare din Ardeal, eveniment consfintit prin Diploma leopoldina din 1699. Facand abstractie de interesele politice austriece, trebuie sa mentionam ca aceasta biserica, ajunsa numeric egala cu cea ortodoxa din Transilvania, a fost promotoarea miscarii cultural-politice a ªcolii ardelene, purtatoare a programului de emancipare a intregii populatii romanesti.

Protestanismul patrunde in Romania incepand cu secolele XVI-XVII in cadrul etniilor maghiara, germana, ceha, slovaca, fiind reprezentat prin confesiunile initiale – luterana, reformata, unitara si baptista. Aceste confesiuni nu au avut putere de atractie pentru populatia romaneasca. Noile ramuri – adventista, penticostala – au patruns cu mult succes in cadrul populatiei romanesti din provinciile pericarpatice, indeosebi in perioada postbelica.

Prin pozitia sa geografica Romania se gaseste in avanpostul cel mai inaintat al lumii ortodoxe, la interferenta a trei religii principale: catolica si protestanta din vest si musulmana din sud-est. Dintre ele doar primele doua au manifestat de la inceput actiuni persistente pentru captarea de noi prozeliti.

In intervalul dintre recensamintele populatiei din 1930-1992 au intervenit modificari importante in structura confesionala a populatiei, determinate atat de urmarile sub aspectul razboiului cu consecintele sale pentru anumite nationalitati cat si de atitudinea regimului comunist fata de biserica in general si fata de anumite culte indeosebi (vezi tabelul nr. 2).

Rezolvarea corespunzatoare a problemei religioase in Romania ii asigura acesteia, prin pozitia pe care o ocupa intre cele doua civilizatii si mari religii europene, ca spatiu de siguranta sau coagulare al noii arhitecturi europene, o noua dimensiune geopolitica. Situata pe linia de contact intre cele doua structuri integrationiste – Uniunea Europeana, la vest, si Comunitatea Statelor Independente, la est in functie de dinamica raporturilor dintre Est si Vest, Romania poate reprezenta un segment al liniei de depasire, un spatiu de coliziune intre civilizatii sau poate indeplinii rolul de liant paneuropean.

 

Repartitia populatiei pe grupe de confesiuni (%)

Tabelul 2

Anii    Ortodoxa    Romano si greco-catolica      Protestanta       Musulmana      Mozaica      Altele
1930    71,1               18,1                                                  8,1                        0,3                       3,4                     X
1992    87,1               6,1                                                    6,1                        0,2                       0,04               0,56
Cu atat mai de neinteles si condamnabila apare prezentarea acestor populatii de confesiune protestanta sau catolica si respectiv ortodoxa, ca fiind: primele mai apte pentru integrarea cu structurile econrdomice, politice si de securitate europene si euro-atlantice, decat celelalte. O atare teza e legata precumpanitor de numele politologului american Samuel P. Huntingtor. El face, si nu intamplator in deja celebrul articol Confruntarea civilizatiilor, o linie de separatie intre zona fasta si zona nefasta a Europei, sau pentru a reproduce mai exact limbajul sau, intre Europa propriu-zisa si un teritoriu legat de aceasta doar printr-un accident geografic. In acest sens, el a recurs la o harta traversata de la nord la sud de o linie compacta foarte ingrosata, trasand presupusa linie de fractura religioasa dintre cele doua lumi (vezi harta nr. 1). Glosand in jurul semnificatiei, politologul american apreciaza ca: Pe masura divizarii ideologice, a reaparut divizarea culturala a Europei, aceea dintre, pe de o parte, crestinismul occidental si pe de alta parte, crestinimul rasaritean si islamism. Acest tip de abordare care sugereaza ca din anumiti factori de ordin cultural-religios s-ar putea deduce automat conduita statelor, a fost vehement criticat, el propunand de fapt o paradigma confuza ce orienteaza atentia spre piste false si semanate cu riscuri.

Insusi William Wallace, autorul britanic la care face referire Huntington, semnala la inceputul lui 1994 ca acesta i-a rastalmacit intentiile. Prestigiosul politolog britanic releva: in imaginea preferata a lui Huntinton, linia subtire, punctata a originalului a fost inlocuita cu una continua, ingrosata. Linia punctata (vezi harta nr. 2) pe care o ingrosase in 1900 – explica Wallace – nu voia sa evidentieze ca linia de fractura religioasa ar fi granita definitorie a Europei, ci doar una dintre multiplele linii de fractura existente in Europa.

 

Linia de demarcatie propusa de Hutington, prin granitele religioase care de departe nu coincid cu granitele recunoscute international ale statelor din Europa, pare sa legitimeze nu numai un interes mai scazut al statelor occidentale fata de zona nefasta a Europei, ci si atitudini revizioniste, sfartecari teritoriale care au definit harta Europei lui Hitler (vezi harta nr. 3) situatie ce pune in pericol spatiul Romaniei.

Tema granitelor religioase continua totusi sa apara in dezbaterile de idei mai mult sau mai putin academice. Astfel germanul Garhard Wetting desi atentioneaza ca pentru descrierea diferitelor regiuni ale continentului european foloseste criterii politice nu geografice el ajunge la o finalitate paradoxala. Folosind criteriul politic pentru desemnarea Europei de Vest, in care include tarile apartinand N.A.T.O. si Uniunii Europene, trecand la delimitarea celorlalte regiuni, inceteaza sa mai respecte acest criteriu substituindu-i criterii de alta natura. Astfel criteriul utilizat pentru circumscrierea Europei Centrale e apartenenta la cultura catolic-protestanta, iar pentru identificarea tarilor Europei de sud-est, se foloseste un criteriu strict geografic: ele sunt acelea situate la sudul Europei Centrale. Cat priveste Europa de est, acesta e definita cu ajutorul unui criteriu politic-secesiunea, tarile din aceasta zona fiind succesoare ale Uniunii Sovietice.

 

 

d

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din lectura lucrarilor celor doi autori se poate deduce ca indiferent de optiunile lor concrete de politica interna si externa, de caracterul predictibil al conduitei lor, gratie carora beneficiaza de un statut identic cu al grupului Visegrad si al tarilor baltice in/pe langa toate institutiile occidentale, chiar si noi democratii ortodoxe, precum Romania si Bulgaria, ar trebui considerate, prin definitie, incapabile sa se racordeze standardelor Europene sau ale N.A.T.O. Fara a dezvolta mai departe dialogul cu aceste puncte de vedere este nevoie sa facem doua precizari: prin argumentele aduse de multi alti autori straini si romani, Romania e localizata in mod corect in partea central sud-est europeana, si de asemenea, ca, intreaga sa conduita, cultura si civilizatia sa, religia, rolul istoric indeplinit o plaseaza de drept si de fapt in aceasta zona. Ramanand situata in avanpostul ortodoxismului, apreciata prin realizarea concilierii bisericii catolice cu cea ortodoxa, fiind prima tara fosta socialista vizitata de papa Paul in aprilie 1999, Romania isi intregeste astfel imaginea unei tari a carei importanta geopolitica nu scade ci dimpotriva creste.

Geopolitica si analiza geopolitica a spatiului romanesc ar fi mult saracita de continut daca nu am face referiri si la criteriile economice. Profesorul american Luttwak, de la Centrul de studii Internationale si Strategice din Washington, considera ca prioritatile si modalitatile geoeconomice au devenit deja dominante in actiuni statale. Se pare ca oricine este de acord ca metodele comertului le inlocuiesc pe cele militare – capitalul disponibil in locul puterii de foc, inovatia civila in locul progresului tehnico-militar si patrunderea pe piete in locul garnizoanelor si barajelor.

Dimensiunea geoeconomica a spatiului romanesc

Romania gratie asezarii ei si a bogatiilor naturale de care dispune, prin reteaua de drumuri, canale, cai ferate, circuite comerciale, drumuri aeriene ca si prin ocuparea la nivel european a locului 8 ca suprafata si 9 ca populatie prezinta intreg ansamblul caracteristicilor care sa-i confere dimensiunii geoeconomice valoare cel putin zonala daca nu europeana. Interesul geoeconomic pentru Romania nu numai ca se va mentine, determinat cel putin de aceste argumente, dar va creste, avand in vedere miza economica pe care o poate reprezenta utilizarea acestei zone in viitor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Romania se afla pe drumul istoric al Indiei (vezi harta nr. 4). In trecut in scopul functionarii reale a acestui plasament s-a ridicat faimosul pod proiectat de inginerul Anghel Saligny, pe atunci cel mai lung pod din lume, si tot in acest scop s-a nascut si dezvoltat un insemnat port la mare: Constanta.

Aceasta pozitie geopolitica de prim rang se reflecta elocvent in istoria noastra (pana intr-acolo incat Nicolae Iorga, bunaoara, emitea chiar ipoteza ca cele doua principate romanesti, Moldova si Muntenia, au aparut tocmai datorita rutelor comerciale care porneau din apusul Europei si continuau spre India). Cand turcii, in secolul al XV-lea, alaturi de intreaga lume musulmana solidarizata din punct de vedere politic, obtureaza iesirea la mare a celor doua principate prin bararea vechilor rute comerciale europene spre Orient, intreaga Europa apuseana simte agresiunea ca un soc. Se porneste chiar o adevarata competitie in gasirea unui alt drum al Indiei. Est motivul principal de decadenta economica si politica a Europei central-orientale, iar apogeul acestei noi replieri geopolitice va fi atins in Principatele Romane in epoca fanariotilor. Fenomenul a fost general si a afectat nu numai Romania. Statele Europei centrale intra intr-o criza prelungita in care Ungaria se transforma in pasalac, iar Polonia dispare de pe harta.

Decaderea puterii turcesti nu duce din pacate schimbarea scontata. Puterea ruseasca crestea exponential si incerca sa transforme Marea Neagra intr-o mare proprie, impiedicand astfel comertul romanilor si al Europei centrale cu regiunea Crimeii sau tarile Caucazului. Bilantul creste destul de clar.

Situata la marginea dintre cele doua lumi, Romania a cunoscut epoci de culminatie numai in masura in care si pozitia ei geoeconomica a putut fi fructificata. Inca din 1943 geograful Victor Tufescu acorda atentie problemelor economice si demografice ale Europei viitoare. …una din problemele ce-si propune Europa viitoare este europenizarea acestei jumatati a continentului nostru, intoarcerea lui cu fata spre vest, nu cu spatele cum statea pana acum; schimbarea mentalitatii asiatice, cu alte cuvinte, stramutarea hotarului Europei cu adevarat la Caspica si Urali7. Geograful identifica in aceasta schimbare prognozata sansa Romaniei de a-si relua misiunea ce-i revine din punctul de vedere al raporturilor economice Occident – Orient. Se pare ca aceasta sansa a aparut acum, din nou, cu mai mare vigoare.

Descoperirea uriaselor zacaminte de petrol si gaze naturale din Asia Centrala si Caucaz (compatibile cu cele din Golf) a starnit un interes enorm din partea marilor puteri si a consortiilor internationale pentru racordarea acestora la circuitul mondial (extractie, transport, distributie). Exploatarea insemnatelor resurse naturale cucaziano-caspice va deschide o perspectiva infloritoare zonei geopolitice si geoeconomice in care ne situam. Studii si analize pertinente releva ca cel mai scurt si mai sigur traseu al petrolului caspic, in drumul sau catre oleoductele occidentale, este prin Romania, prin portul liber Constanta (via tronsonul georgian).

Investitiile gigantice, de mii de miliarde de dolari, care vor fi atrase in zona exploatabila au nevoie de o serie de conditii si de garantii (geografice, politice, economice, de securitate etc.) pentru traseul petrolului, atuuri strategice pe care Romania le detine si care o recomanda in acest sens (pozitia de rascruce; riveranitatea danubiana si pontica; stabilitatea interna: reglementarea relatiilor cu vecinii; logistica proprie de transport si de procesare a titeiului; capacitatea pietei inconjuratoare de absortie a petrolului, (majoritatea tarilor vecine neavand productie proprie), furnizarea de securitate etc. In cadrul unei strategii multiple de conducte, un oleduct, care, potrivit datelor oficiale, va fi operational in anul 2000, va aduce pe coasta de est a Marii Negre (in portul Poti, Georgia) o insemnata cantitate de petrol brut, care va trebui sa fie preluata, transportata si prelucrata, ceea ce pentru Romania, va reprezenta o sansa deosebita de cooperare zonala activa, o consolidare a pozitiei sale geoeconomice. In acest sens, includerea Romaniei la proiectul TRACECA (dezvoltarea unui coridor comercial si de transport est-vest, din Asia Centrala spre Europa) si realizarea unor relatii romano-georgiene (deschiderea unor ambasade la Bucuresti si Tbilisi si a unor reprezentante consulare la Poti si la Constanta) sunt semne de bun augur.

De asemenea, pozitia geostrategica a tarii noastre va impune, intr-o perspectiva mai apropiata sau mai indeopartata, conexarea deplina a acesteia la fluxurile est-vest (energetice, rutiere, economice, comerciale, umane etc.), precum si la intreaga infrastructura moderna, adiacenta acestora (drumuri, cai ferate, aeroporturi, porturi, cai de transport, energie etc.).

Proiectele de dezvoltare regionala intocmite pana acum prevad, printre altele, interconectarea retelelor electrice la sistemele din vestul Europei, dezvoltarea infrastructurilor de transport (sunt vizate in special coridoarele Creta – Dunare, Marea Neagra, Marea Adriatica si Marea Baltica – centrul Rusiei – Marea Azov – Marea Neagra), construirea de oleoducte si gazoducte, precum si interconectarea sistemelor de telecomunicatii cum ar fi: proiectul ITUR, care prevede asigurarea legaturii prin cablu optic submarin intre Italia, Turcia, Ucraina si Rusia, proiectul KAFOS care urmareste realizarea legaturii prin fibra optica intre Turcia, Bulgaria, Romania si Republica Moldova.

Constituirea euroregiunilor Prutul superior si Dunarea de jos, precum si a zonei libere Constanta ofera la fel avantaje si oportunitati deosebite in spatiul economic al Marii Negre. Asigurand eliminarea unor discrepante intre stadiile de dezvoltare, aceasta colaborare transfrontaliera regionala favorizeaza nu numia colaborarea transregionala, ci si potentarea raporturilor dintre Romania si vecinii sai. Prin urmare extinderea colaborarii transfrontaliere a forurilor locale poate asigura si promovarea intelegerii intre popoare, implicand astfel un efect integrator general. Colaborarea transfrontaliera devine astfel o baza lucida de depasire a unor neintelegeri istorice.

Atragerea fluxurilor de hidrocarburi, gaze, bumbac si alte produse din Asia Centrala si bazinul Caucaz – Caspica pe traseul Constanta – Pitesti – Pancevo (Serbia) – Trieste, si in acest context, inscrierea Romaniei pe noul Drum al matasii, TRACECA, devine un obiectiv strategic al momentului, deosebit de important.

Pentru prezent si mai ales pentru viitor, daca asemenea posibilitati pe care le ofera spatiul romanesc prin bogatia resurselor sale naturale, prin realizarile poporului roman, este adevarat care inca nu se inscriu la nivelul unor performante asteptate, si prin situarea in acest pol geopolitic regional si european nu vor fi fructificate, Romania ar putea intra intr-o situatie primejdioasa care la randul ei poate deveni generatoare de disfunctionalitati cu urmari nebanuite in spatiul zonal si continental.

 

 

 

 

 

Lt.col.conf.univ.dr. Mircea Cosma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s