Consideratii privind organizatia militara


Deseori, in limbajul cotidian utilizam cuvantul organizatie. Deci este firesc sa ne intrebam ce este organizatia, cum o percepem si cum o definim.

S-au dat mai multe definitii organizatiilor. Gary Johns le considera „Inventii sociale destinate realizarii unor scopuri comune prin efort de grup”, iar Erhard Friedberg le defineste ca „ansambluri umane formalizate si ierarhizate in vederea asigurarii cooperarii si coordonarii membrilor lor pentru atingerea unor scopuri date”. In dictionare romanesti definitiile date organizatiei sunt formulate in diferite moduri:

a) „asociatie de oameni cu conceptii sau preocupari comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate”;

b) „asociatie, institutie sociala care reuneste oameni cu preocupari si uneori cu conceptii comune, constituita pe baza unui regulament, a unui statut etc. in vederea depunerii unei activitati organizate si realizarea unor scopuri comune”;

c) „grupuri de oameni care isi organizeaza si coordoneaza activitatea in vederea realizarii unor finalitati relativ clar formulate ca obiecte”. ªi in lucrarile unor autori romani definitiile sunt diferite. Mihaela Vlasceanu considera organizatia drept „un sistem structurat de interactiune a oamenilor in scopul realizarii unor obiective comune”, iar Marian Nita ajunge la concluzia ca :

„orice organizatie este un sistem, o unitate sociala organizata formal, rational, care cuprinde si elemente neformalizate”.

Dincolo de diversitatea definitiilor, caracteristica esentiala a organizatiilor consta in prezenta coordonata a indivizilor si nu imperativ a lucrarilor. Exista mari corporatii industriale care dispun de fabrici, echipamente, birouri, dar exista si organizatii care au foarte putin capital fizic. Sunt considerate organizatii: administratiile publice, partidele politice, intreprinderile industriale, comerciale si de servicii, armata, spitalele etc.

In studiile elaborate de diversi autori, organizatiile au fost clasificate pe baza anumitor criterii cum sunt: natura tehnologiilor aplicate; caracteristicile mediului la care sunt expuse; principalul beneficiar al activitatii lor; natura principalului mecanism de implicare (sau de motivare) a membrilor lor; functia principala pe care o indeplinesc pentru sistemul social global.

Alti autori considera ca tipologiile duc la deturnarea atentiei de la supravietuirea organizatiilor ca ansambluri organizate care de fapt este problema lor comuna.

Totusi, pentru a intelege ce sunt organizatiile si cat de eficiente pot fi ele, este necesara o clasificare a acestora.

Din studiile intreprinse asupra organizatiilor, cele mai frecvente clasificarii sunt:

a) In raport cu gradul de structurare: organizatii formale (au o structura clar definita prin reguli si reglementari, descrierea normelor, pozitiilor si relatiilor dintre membri) si organizatii informale (constituite spontan, iar relatiile din cadrul lor nu sunt definite cu claritate);

b) In raport de scopul general al acestora: asociatii voluntare (religioase, stiintifice etc.); organizatii militare; organizatii filantropice; organizatii de tip corporatii (industriale, financiare etc.); organizatii familiale);

c) Dupa principalul beneficiar al activitatii lor: organizatii de beneficiu mutual; organizatii de afaceri; organizatii care furnizeaza servicii pentru clienti; organizatii publice (inclusiv serviciile militare);

d) Dupa tipurile de conformitate: organizatii coercitive; organizatii utilitare (inclusiv cele militare; organizatii normative (religioase, voluntare etc.).

Formandu-ne o imagine despre organizatie si considerand-o ca un ansamblu, ca un intreg, ea are o anumita configuratie, o structura. Structura organizationala, desi este dificil de definit, o percepem ca fiind modul este impartita munca in sarcini specifice si cum sunt coordonate acestea.

Organizatia isi imparte munca atat in plan vertical, cat si in plan orizontal. Diviziunea verticala a muncii vizeaza impartirea autoritatii pentru planificare si luarea deciziilor, iar diviziunea orizontala a muncii grupeaza activitatile de baza care trebuie indeplinite pentru atingerea scopurilor, in posturi si compartimente.

Privita ca sistem, organizatia este un sistem social de activitate care reuneste resurse umane, materiale, financiare, informationale si de alta natura in vederea realizarii scopului pentru care a fost creata. Ponderea acestora depinde de specificul organizatiei.

Organizatia are atat propriul sau mediu (evenimente si conditii din interiorul organizatiei care o afecteaza atitudinile si comportamentele membrilor) si in acelasi timp, functioneaza sub impactul mediului extern (evenimente si conditii din jurul organizatiei care ii afecteaza activitatile). Fiind un sistem deschis, organizatia isi ia intrarile din mediul extern, iar dupa transformare o parte din ele sunt trimise in mediul extern sub forma de iesiri.

Studiile in domeniul managementului au pus in evidenta anumite caracteristici ale organizatiilor care pot rezuma structura acestora:

a) Aria de control – se refera la numarul de subordonati care pot fi supravegheati direct de un superior ierarhic;

b) Inaltimea organizationala – in raport de care exista: organizatii plate cu relativ putine niveluri ierarhice de autoritate si organizatii inalte cu relativ multe niveluri ierarhice de autoritate;

c) Formalizarea – se refera la masura in care rolurile de munca sunt detaliat definite de organizatie;

d) Centralizarea – vizeaza masura in care puterea decizionala este localizata intr-o anumita parte a organizatiei;

e) Complexitatea – are in vedere masura in care organizatiile impart munca vertical, orizontal si geografic.

Aceste caracteristici structurale – prin relatia naturala dintre ele si tendinta de asociere – au generat doua tipuri generale de structuri:

a) structuri mecaniciste, caracterizate prin inaltime, specializare, centralizare si formalizare;

b) structuri organice, caracterizate prin aplatizare, descentralizare, specializare si formalizare reduse.

Abordarea organizatiilor prin prisma structurilor mecaniciste este caracteristica teoriticienilor managementului clasic, managementului stiintific a lui Taylor si birocratiei lui M. Weber, pe cand abordarea prin prisma structurilor organice este specifica curentului de gandire cu tendinta vadita de a pune accentul pe relatiile umane.

Aceste preocupari in studiul organizatiilor au vizat cresterea eficientei si obtinerea unor performante deosebite.

Dupa opinia noastra organizatia trebuie vazuta in complexiunea ei structurala, ca o reuniune a diferitelor tipuri de resurse in prezenta relatiilor umane. Fara oameni si relatiile dintre ei nu ar exista organizatia, iar fara existenta diferitelor tipuri de resurse, organizatia nu-si poate atinge scopul. Accentul pus in diverse studii pe un anumit tip de resursa a avut si are menirea de a creste contributia acesteia la obtinerea unei eficiente ridicate. Resursele umane au un rol deosebit ceea ce justifica accentuarea studiul comportamentului si a relatiilor organizationale.

Aceasta scurta privire asupra organizatiilor ne permite sa abordam organizatia militara.

In ultimii ani s-a vehiculat destul de mult teoria organizatiilor militare mici fara sa se precizeze care sunt acestea. Probabil erau vizate subunitatile militare.

Subunitatile militare nu pot fi organizatii. In Constitutia Romaniei se stipuleaza ca: „Armata este subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale”. Tot in Constitutie se arata ca „Structura sistemului national de aparare, organizarea armatei, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organica”, iar organizarea si coordonarea unitara a activitatilor care privesc apararea tarii si siguranta nationala este atributul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

In Legea apararii nationale a Romaniei (nr. 44 din 1994) se prevede faptul ca: „Armata este componenta de baza a fortelor armate, care asigura, pe timp de pace si la razboi, integrarea intr-o conceptie unitara a activitatilor tuturor fortelor participante la actiunile de aparare a tarii”.

Sub aspectul organizarii aceiasi lege stipuleaza ca armata are in organizare: organe centrale ale Ministerului Apararii Nationale, categorii de forte si organe militare teritoriale. La randul lor, categoriile de forte ale armatei cuprind: trupele de uscat; aviatia si apararea antiaeriana; marina militara. Totodata, categoriile de forte ale armatei au in compunere: state majore, comandamente de arma, mari unitati si unitati luptatoare, de invatamant si de instructie, precum si unitati si formatiuni de asigurare de lupta si logistica.

In privinta atributiilor Ministerului Apararii Nationale legea prevede ca acesta raspunde de infaptuirea conceptiei fundamentale de aparare a tarii in domeniul militar in care scop:

a) analizeaza nevoile de aparare a tarii si propune autoritatilor competente stabilite prin Constitutie si alte legi, masurile privind organizarea si inzestrarea armatei, pregatirea populatiei si a teritoriului;

b) asigura pregatirea comandamentelor si instruirea efectivelor active si din rezerva;

c) organizeaza, din timp de pace, pregatirea de mobilizare a armatei si populatiei; face propuneri pentru declararea mobilizarii generale sau partiale si conduce desfasurarea acesteia;

d) indruma si controleaza prin Statul Major General, in colaborare cu alte autoritati abilitate, masurile de pregatire luate de ministere, agentii economici si institutiile publice, in scopul realizarii productiei si a prestarii de servicii pentru fortele armate, intocmirii lucrarilor de mobilizare la locul de munca si pregatirii teritoriului pentru aparare.

In raport cu cele prezentate se desprind cateva concluzii.

Nu exista organizatii militare mici, ci armata in complexitatea ei se constituie intr-o organizatie structurata pe mai multe nivele de comanda.

Scopul existentei si functionarii armatei este stabilit de Constitutie si legea organica, iar structura ei in acelasi fel. Organele centrale ale Ministerului Apararii Nationale, categoriile de forte si organele teritoriale isi stabilesc scopurile in raport de prevederile legale, organizarea de activitati militare sau paramilitare in afara autoritatii statale fiind interzisa.

Diviziunea muncii are loc la nivelul armatei, intre nivelele ierarhice existand relatii strict reglementate.

O mare unitate, unitate sau subunitate nu pot sa-si stabileasca organigrama, acest lucru fiind apanajul nivelelor ierarhice superioare abilitate.

Organizarea militaram este total dependenta de resurse. Pentru desfasurarea activitatii ea primeste resurse financiare din bugetul de stat pe care le repartizeaza prin ordonatorii de credite. In privinta masurilor de organizare si inzestrare a armatei, Ministerul Apararii Nationale are, potrivit legii, doar dreptul de a face propuneri autoritatilor componente stabilite prin Constitutie.

Categoriile de forte ale armatei isi stabilesc obiectivele pregatirii militarilor pentru lupta in concordanta cu precizarile Statului Major General. La randul lui Statul Major al Trupelor de Uscat stabileste obiectivul principal al pregatirii marilor unitati operative de arme intrunite, iar comandamentele de armata asigura indeplinirea acestui obiectiv, diferentiat, pe structurile specifice, corespunzator destinatiei acestora si nevoilor operative.

Statul Major al Trupelor de Uscat stabileste:

obiectivele generale ale pregatirii pentru lupta, atat pentru comandamente cat si pentru trupe;

obiectivele specifice pentru marile unitati si unitati. In acelasi timp, toate comandamentele, precum si comenzile de unitati, potrivit competentelor, stabilesc ierarhic, obiectivele periodice ale pregatirii pentru lupta.

Comandamentele de unitati stabilesc obiectivele pregatirii pentru lupta ale esaloanelor subordonate pentru patru luni si obiectivele lunare pentru patru luni ale companiilor si plutoanelor subordonate nemijlocit, batalioanelor si devizioanelor, inclusiv tematica pe categorii de instructie pentru indeplinirea acestora.

La nivelul companiei sunt stabilite obiectivele saptamanale pentru o luna si repartizarea timpului pe categorii de instructie, teme si sedinte pentru fiecare saptamana.

Esaloanele pana la rangul de unitate isi elaboreaza documentele de conducere in domeniul pregatirii pentru lupta pe baza ordinului de instructie al comandantului esalonului superior, extrasului din planul cu principalele activitati ale esalonului superior si programului pregatirii pentru lupta al armei.

In concluzie, categoriile de forte ale armatei, marile unitati, unitatile si subunitatile nu sunt organizatii. Ele nu au autonomie, nu isi pot stabili scopuri decat pentru a indeplini obiectivele stabilite de esaloanele superioare.

 

 

Lt.col. lector univ. Merce Eugeniu

Anunțuri

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s