Cartea unui destin excepţional: clujeanul care a evadat din sediul Securităţii şi apoi a încercat să-l asasineze pe Ceauşescu.


CLUJ. Tânărul istoric Alin Mureşan va lansa în acest an o biografie ilustrată a lui Raul Volcinschi, singurul deţinut politic din România care a reuşit să evadeze dintr-un sediu al Securităţii. Volcinschi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru înfiinţarea unei organizaţii anticomuniste şi la alţi 20 de ani de muncă silnică în urma evadării din sediul de pe strada Traian din Cluj (actuala clădire a SRI-ului), iar în 1983 a făcut parte dintr-o conspiraţie care a plănuit asasinarea lui Nicolae Ceauşescu. El a murit în urmă cu un an, în 9 ianuarie 2011, la vârsta de 87 de ani.

Editura Filos şi Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC) vor publica în 2012 volumul lui Alin Mureşan, istoric clujean specializat în represiunea comunistă din România şi, cu precădere, în chestiunea tortúrilor din închisori, de la finele anilor ’40 şi începutul anilor ’50, cunoscute sub numele de “Fenomenul Piteşti”. Prin cartea la care lucrează de 7 ani, încă din timpul facultăţii, Mureşan spune că încearcă să facă cunoscut publicului larg unul dintre cele mai atipice personaje din rândul luptătorilor anticomunişti.

“Încerc să-i reconstitui viaţa şi personalitatea. În mare, cartea va avea patru părţi. Prima parte va fi un interviu de circa 200 de pagini cu el, în care trecem în revistă toată viaţa lui, de la naştere, la educaţia primită, închisorile prin care a trecut, până la activitatea de consilier în ministerul de Interne. Apoi am încorporat mai multe studii: unul despre evadare, unul despre grupul lui de rezistenţă anticomunistă, unul despre anchetă şi procesul de condamnare. O altă parte e formată din texte, unele scrise de el, autobiografice, altele sunt pur si simplu articole. Partea finală e formată din interviuri cu persoane care l-au cunoscut, cu fiica sa, artista plastică Anca Volcinschi, cu scriitorul Marcel Petrişor şi cu fostul ministru Gavril Dejeu. Va fi o carte plină de documente inedite”, a declarat, pentru OradeCluj, Alin Mureşan, care lucrează la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Tânărul cercetător spune că a fost fascinat de personalitatea lui Raul Volcinschi care, la momentul arestării sale, în 1956, avea reputaţia că fusese cel mai tânăr lector universitar din ţară, avansat la 26 de ani.“Se trăgea dintr-o familie veche de peste 400 de ani şi era un om cu totul aparte prin inteligenţa, cultura şi memoria lui ieşite din comun – la bătrâneţe, mi-a recitat fragmente întregi din subiectul de latină pe care îl primise la Bacalaureat -, prin experienţa lui de viaţă – a înfiinţat o organizaţie cu o istorie şi membri speciali, a evadat în forţă de la Securitate, a fost închis de mai multe ori după 1964. Nu s-a potolit niciodată, iar în anii ’80 a organizat un atentat la viaţa lui Ceauşescu. În rezumat, e deosebit pentru că nu făcea parte din intelectualitatea boemă, care se rezuma la idei, ci era un spirit activ, era un idealist neliniştit”, explică Alin Mureşan.

Istoricul consideră că e dator actualei generaţii de cititori să-i propună un simbol de demnitate, cu atât mai mult cu cât perioada comunistă e marcată de o sumedenie de compromisuri şi trădări: “Cu siguranţă omul acesta e mult prea puţin cunoscut, raportat la povestea vieţii lui, după care s-ar putea face nu unul, ci mai multe filme de succes. Portretul lui nu va fi deloc idealizat: e prezentat exact aşa cum era, cu calităţi remarcabile, dar şi cu defecte. Sunt sigur că povestea lui se va impune prin ea însăşi”.

În povestea vieţii lui Volcinschi, care a trăit până la moarte la Cluj, oraşul unde predase şi de unde fusese arestat şi apoi condamnat la domiciliu obligatoriu în Craiova, Alin Mureşan a descoperit, printre altele, că familia acestuia, originară din Cernăuţi, avea “antecedente”. Bunicul său a fost stareţ al mănăstirii Putna şi, la un moment dat, unul dintre favoriţii pentru scaunul Mitropoliei Moldovei. Apoi, tatăl lui Volcinschi a trăit un destin de tip “Apostol Bologa” (personajul lui Rebreanu din “Pădurea spânzuraţilor”), evadând dintr-un lagăr unguresc la sfârşitul primului război mondial şi fiind însărcinat, ulterior, cu repatrierea prizonierilor români.

În ciuda volumului mare de informaţii, documente şi fotografii, Mureşan spune că viaţa lui Volcinschi va fi mai mult decât o culegere documentară pentru cercetători şi istorici. “Studiile bazate pe documentele de la CNSAS sunt sub formă de poveste, cu puţin suspans. E o carte serioasă, foarte bine documentată, dar care se adresează cel puţin în egală măsură cititorilor pasionaţi de istorie şi aventuri”, promite Alin Mureşan.

__________________________________de BiancaFelseghi____________________________________________

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s