ISTORIA NEŞTIUTĂ . Povestea Aspaziei Oţel şi a celor zece studente legionare de la Filologie.


CLUJ. Rezistenţa anticomunistă întreprinsă de femeile din România este un episod aparte al istoriei, situat la umbra răsunătoarelor poveşti de supravieţuire şi curaj ale bărbaţilor care s-au opus regimului instalat după cel de-al doilea război mondial.

Tânărul istoric Alin Mureşan a scos la iveală, din arhivele CNSAS, povestea a zece studente de la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, condamnate în 1949, sub acuzaţia de legionarism, în cel mai mare lot de studenţi arestaţi pe criterii politice: 120 de persoane. Cele zece tinere erau “vinovate” fiindcă organizaseră parastase pentru colegii lor ucişi, strânseseră alimente pentru cei arestaţi şi trimiseseră mărţişoare la închisoarea Aiud.

La încheierea războiului, multe studente din Cluj, de la diferite specializări, erau organizate după model legionar, în cercuri de discuţii şi de activităţi, majoritatea cu o puternică înclinaţie religioasă. La fel ca în cuiburile bărbaţilor, femeile trebuiau să-şi dovedească devotamentul pentru ţară şi credinţă, cu atât mai mult cu cât deznaţionalizarea şi ateismul erau principalii vectori ai noii puteri politice. Arhivele dezvăluie că, la Cluj,“organizaţia subversivă a studentelor din organizaţia de spionaj Corpul Răzleţi Cluj” avea drept nucleu Facultatea de Filologie, al cărei sediu se afla, la fel ca acum, în fosta mănăstire de maici de pe strada Horea nr. 31.

Cel mai probabil, studentele care făceau parte din Corpul Răzleţi Cluj – arestate ulterior şi condamnate la zeci de ani de închisoare – se întâlniseră şi se împrieteniseră la internatul de fete de pe Calea Moţilor, numărul 76 (astăzi, cantina USAMV). Din rândul studentelor legionare făceau parte şi fete aflate în ultimii ani de studiu la Facultăţile de Ştiinţe, Filosofie, Biologie şi Medicină.

1 leu pentru Legiune

Aşa cum reiese din declaraţia dată în anchetă de una dintre studente, la întâlnirile legionare de la Filologie se discuta despre “atitudinea unei legionare faţă de un legionar”, “atitudinea unei studente legionare în Universitate” sau despre “cum se realizează căminul legionar”.

În fiecare şedinţă ne dădea câte-un exerciţiu săptămânal, de tăcere, de economie, de respectarea adevărului, de punctualitate. Ne cerea disciplină şi supunere, nicio vorbă cu alţii, hărnicie la carte şi în activitate, în viaţa studenţească, extrauniversitară. Nu s-a fixat o cotizaţie, dar s-a cerut ca în fiecare zi să punem 1 leu pentru legiune“, spune o “inculpată”, citată într-un proces verbal încheiat în august 1948 de şeful Siguranţei Regionale Cluj, comisarul Virgil Mărdărescu.

La întâlnirile “conspirative”, fetele confecţionaseră mărţişoare şi semne de carte pe care aveau să le trimită la închisorile unde, după 1949, mii de studenţi erau închişi şi torturaţi. “Anul 1949 a reprezentat vârful represiunii din toată perioada comunistă. Statisticile oficiale (probabil incomplete) vorbesc de peste 8.500 de condamnaţi pe motive politice, iar cei mai mulţi dintre ei erau acuzaţi de activitate legionară. În acest context s-a constituit şi acest lot, iar regimul nu făcea discriminări când era vorba de a trimite la închisoare: aşa cum a condamnat copii de 13-14 ani, a putut să închidă şi femei”, spune istoricul Alin Mureşan.

Fata de Oţel

Lidera grupului de fete, Aspazia Oţel, originară din Cernăuţi, era studentă în anul IV la Filologie. La momentul arestării avea 25 de ani şi se pregătea să devină învăţătoare. “Activitatea noastră a constat din: (…) adunam săptămânal cotizaţii pe care le predam, am lucrat ciorapi de lână pentru închisori şi răniţi, am adunat zahăr pentru închisori şi răniţi, am ţinut un număr restrâns de şedinţe în care se punea accentul pe formarea caracterului”, spune Aspazia Oţel în declaraţia din dosarul “Răzleţi”.

Aspazia Oţel – un nume predestinat, parcă, pentru încercările prin care avea să treacă – se născuse în 9 decembrie 1923, într-o familie de învăţători de peste Prut şi studiase la liceul ortodox de fete “Elena Doamna” din Cernăuţi. În rândurile Mişcării Legionare a intrat, potrivit propriei declaraţii, încă din clasa a VI-a. Fratele său, Anatolie, student la Politehnica din Timişoara, era, de asemenea, legionar.

Prima şedinţă a legionarelor din Corpul Răzleţi a avut loc în primăvara lui 1947. “Îmi este imposibil să precizez numărul şedinţelor şi ce s-a discutat la fiecare din ele. Pot afirma că ne întâlneam în aer liber, fie în cimitir, fie în pădurea din spatele fermei Agronomiei, în zile fixate în fiecare săptămână şi ore la fel de variate. Dina (Alexandra Teglaru, organizatoarea de facto a grupului de legionare de la Cluj – n.r.) spunea o rugăciune şi citea un text şi apoi discutam subiecte propuse de ea”, declara Aspazia Oţel în faţa anchetatorilor.

În preajma sărbătorii de Paşti din 1948, fetele de la Cluj au fost avertizate că în toată ţara începuse o campanie masivă de arestări a studenţilor cu convingeri de dreapta. “Dina ne-a spus că se prevede o prigoană a Mişcării, aceasta fiind ultima fază de lichidare a adepţilor principiului naţionalist. Ne-a cerut multă prudenţă”, mai spune, în declaraţia din anchetă, Aspazia Oţel.

Femeile din închisori

În total, Securitatea a identificat zece fete care participaseră la câteva parastase şi donaţii alimentare. Toate au fost condamnate pentru subminarea puterii de stat, prin sentinţa 715 din 18 aprilie 1949, chiar în Vinerea Mare. Aspazia Oţel a fost condamnată la 10 ani de temniţă grea, Alexandra Teglaru la 15 ani de muncă silnică, iar celelalte opt studente au primit de la 6 luni la 3 ani de închisoare corecţională.

“Din lotul mare, foarte mulţi studenţi au trecut ulterior prin Fenomenul Piteşti. Femeile nu au avut un experiment similar, dar au fost chinuite prin condiţiile de igienă precare din închisori şi prin muncă”, spune Alin Mureşan, tânărul istoric care studiază de câţiva ani metodele de exterminare la care au fost supuşi deţinuţii politici din închisorile comuniste.

În Gulagul românesc, închisori de femei erau la Miercurea Ciuc şi la Mislea-Prahova, dar secţii de femei au existat la mai multe centre de detenţie: Oradea, Arad, Jilava, Piteşti, Dumbrăveni, Ghencea, Popeşti-Leordeni. Foarte multe dintre femeile închise aveau ca singură vină înrudirea cu demnitari din perioada interbelică. Deşi regimul penitenciar nu era la fel de dur ca al bărbaţilor, mai multe deţinute au murit din cauza condiţiilor de detenţie, ca Laurenţia Arnăuţoiu (mama luptătorului Toma Arnăuţoiu), Maria Plop (luptătoare în grupul Arnăuţoiu) sau maica Mihaela Iordache (Mănăstirea Vladimireşti).

Cele zece studente condamnate la Cluj întregesc galeria femeilor care au încercat, uneori cu arma în mână, să îşi urmeze taţii, soţii sau fraţii în lupta împotriva comunismului. Printre cele mai luminoase figuri de femei condamnate politic se află Elisabeta Rizea, închisă şi torturată timp de 12 ani pentru sprijinirea grupurilor de partizani Arsenescu şi Arnăuţoiu, Lucreţia Jurj – 10 ani de închisoare pentru că a luptat în Apuseni alături de soţul ei, Mihai, artista plastică Lena Constante, condamnată la 12 ani în procesul Lucreţiu Pătrăşcanu şi autoare a două cărţi despre închisorile de femei, “Evadarea tăcută” şi “Evadarea imposibilă”.

*

de Bianca Felseghi

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s