Atentate teroriste de-a lungul timpului


 

„omoară unul – terorizează o mie”

Sun Tzu

 Începutul terorismului ca formă a violenţei ce induce frica, teroarea în oameni, poate fi plasat chiar la începutul vieţii omului pe pământ. Astfel, Vechiul Testament vorbeşte despre oamenii care trăiau înainte de potopul biblic de pe vremea lui Noe, oameni numiţi „nefilimi”, cuvânt care în ebraică înseamnă „cei care îi fac pe alţii să cadă”. Încă din cele mai vechi timpuri religia a constituit motivul unor dezlănţuiri pline de violenţă ale oamenilor. Grupul de credincioşi în Dumnezeu, denumiţi „sicari” a recurs la asasinate sistematice pentru a induce teroarea, frica, ucigând cu o armă emblematică sica (pumnalul cu două feţe) evreii bănuiţi de simpatii pro-romane. Regele Asurbanipal a scos ochii la peste 12.000 de prizonieri de război, cu scopul de a induce frica în inamici, în adversarii cu care urma să se confrunte, deşi ar fi putut scoate mai mult profit din folosirea acestora ca sclavi. În antichitate, asasinatul a fost forma de violenţă cea mai apropiată de terorismul modern, teroarea fiind un instrument al politicii folosit ori de câte ori acesta era potrivit pentru atingerea obiectivelor.

În Orientul Mijlociu, în jurul anului 1.000, secta asasinilor din Alamut practica o formă de terorism foarte semănătoare cu cea întâlnită în secolul XX. Asemănarea dintre asasini şi teroriştii zilelor noastre reiese din motivaţia actelor lor şi din modul de organizare şi acţiune. În cadrul ramurii ismailite a islamiştilor shiiţi, majoritari astăzi în Iran, s-a produs o schismă. Aceştia au cucerit cetatea Alamut, punând aici bazele unei formaţiuni politico-statale. Intenţia lor era aceea de a răspândi islamul în zona Orientului Mijlociu însă posibilităţile lor erau limitate de numărul redus al adepţilor; astfel au fost nevoiţi să practice şi să perfecţioneze o nouă formă de a purta războiul: un singur reprezentant al lor sau un grup mic era trimis pentru a ucide liderul duşmanilor. Motivaţia atacurilor lor fiind de natură religioasă ei se considerau mesageri ai divinităţii şi înfăptuitori ai unui act divin, fiind astfel justificată vărsarea de sânge.

De remarcat este similitudinea dintre metodele de acţiune ale asasinilor şi cele ale teroriştilor moderni: alegerea cu grijă a unei ţinte simbolice (liderul duşmanului, în cazul asasinilor, figuri publice sau clădiri simbolice, în cel al teroriştilor contemporani) pentru ca efectul să fie acela de maximă răspândire a terorii – recurgerea la atentate sinucigaşe şi revendicarea atentatelor. Un asasinat mult mai vestit este cel a cărui victimă a fost Caesar, înfăptuit la 15 martie 44 d. Chr., în urma unei conspiraţii a senatorilor. Dacă am judeca asasinarea lui Caesar în termenii legali actuali sau chiar ai unor convenţii internaţionale mai vechi, cum ar fi Convenţia pentru prevenirea şi combaterea terorismului a Ligii Naţiunilor (1937), Brutus şi complicii săi s-ar face vinovaţi, în mod clar, de comiterea unui act terorist. Altfel au fost percepute lucrurile însă în momentul comiterii asasinatului. În India a acţionat facţiunea teroristă „Thungi” (prima referire scrisă la această mişcare datează din 1356) care ataca oligarhia brahmană şi centrele de putere islamică instalate în India după secolele XII-XIII.

Ulterior acţiunile ei au fost  îndreptate împotriva dominaţiei britanice, procedeul folosit fiind acela al strangulării victimelor cu ajutorul unei eşarfe negre. „Thungi” a ucis peste 30.000 de oameni anual, timp de peste un secol. În Japonia medievală confreriile „ninja” s-au transformat, cu timpul, într-un ordin secret, capabil să terorizeze şi pe seniorii feudali, ajungându-se chiar ca shogunul să apeleze la serviciile lor pentru a-şi controla supuşii, chiar prin asasinate. Această formă de teroare a continuat până în secolul al XVII-lea, în epoca Meiji. „Domnia terorii” a fost instaurată în timpul Revoluţiei franceze din 1789 de către Robespierre în numele dictaturii iacobine. Au fost arestaţi aproximativ 350.000 de oameni, din care numai 17.000 au fost judecaţi oficial de „tribunalele poporului” şi executaţi, restul, mulţi nevinovaţi, victime ale denunţurilor anonime, murind în închisori fără a fi judecaţi. Robespierre a căzut victimă propriei sale dictaturi, fiind judecat şi executat. După aceasta partizanii tribunalelor iacobine au fost etichetaţi drept „terorişti”.

Pe fundalul anarhismului, în Franţa, în perioada 1892-1894, a avut loc un atentat cu bombă asupra unei cazărmi militare. Un atentat similar s-a produs la reşedinţa unui procuror, cu această ocazie înregistrându-se şi primul mesaj de revendicare a atacului; teroristul a fost ulterior ghilotinat. În semn de protest, o altă grupare teroristă a aruncat în aer, în 1892, Comisariatul de poliţie din Rue des Bous-Enfants, provocând moartea a 5 comisari. Un alt anarhist, Felice Orsini, împreună cu o echipă compusă din 5 oameni, a comis în 1858 un atentat împotriva lui Napoleon al III-lea, acesta scăpând cu viaţă graţie caleştii blindate în care se afla. În Rusia anarhiştii au pus bazele unei organizaţii secrete care la 2 ani de la înfiinţare, la 1 martie 1881, l-a asasinat pe Ţarul Alexandru al II-lea (atentat cu bombă). Ţarul deţine recordul privind numărul de atentate comise asupra sa. Pentru cea de-a şaptea tentativă, 40 de complotişti au acţionat la Petersbourg săpând un tunel până la mijlocul străzii pe unde trebuia să treacă ţarul şi au plasat acolo o mină.

Coloana imperială a ales alt traseu. Studentul Nicolai Ivanovici a aruncat o grenadă asupra saniei imperiale, după care a deschis focul cu un revolver. Atacatorul a fost arestat, dar în confuzia creată un alt terorist s-a apropiat şi a aruncat o bombă la picioarele ţarului, omorându-l. Au urmat în 1892 primul ministru spaniol, Canovas del Castillo, în 1894 preşedintele francez Sadi Carnot, în 1900 regele Umberto al Italiei şi în 1901 preşedintele american McKinley. În 1898 Elisabeta împărăteasa Austriei şi regina Ungariei a fost înjunghiată de Luigi Luccheni, un anarhist care şi-a justificat fapta afirmând că luptă împotriva celor bogaţi şi puternici, declarându-şi public satisfacţia că a reuşit „să ocupe un loc în istorie”. Cel mai cunoscut atentat cu consecinţe istorice grave a avut loc în 28 iunie 1914. Atentatul a fost plănuit de către organizaţia sârbă „Libertate sau moarte”, care apăruse ca răspuns la anexarea Bosniei de către Austria în 1908. Conducătorul organizaţiei „Colonelul Apis” dorea alipirea Bosniei-Herţegovina la Serbia, luptând astfel pentru lichidarea fizică a habsburgilor. 28 iunie 1914 era ziua naţională a sârbilor iar coloana imperială traversa strada Appel Quay. Cubrilovici, unul dintre conspiratori, a întrebat un poliţist în ce maşină se află arhiducele.

Poliţistul i-a arătat maşina iar Cubrilovici a aruncat o grenadă asupra autovehiculului. Bomba a rănit 20 de persoane. Arhiducele a continuat vizita pe străzile Sarajevo-ului. Profitând de oprirea maşinii oficiale decapotabile, Gavrilo Princip a scos revolverul deschizând focul asupra ocupanţilor de la o distanţă de câţiva paşi; arhiducele şi soţia sa au fost lichidaţi. Organizaţia NKVD avea ca obiectiv lichidarea fizică a duşmanilor U.R.S.S. Ştiindu-se vizat de către NKVD, Leon Troţki s-a refugiat în Mexic unde a locuit într-o vilă fortificată. A fost atacat de un comando format din 24 de agenţi. Casa a fost practic distrusă dar Troţki a scăpat nevătămat, deşi asupra camerei sale fuseseră trase 73 de cartuşe şi aruncate 3 grenade de mână. După ani de tentative nereuşite, precum cea descrisă, regimul sovietic a reuşit să-l lichideze pe Troţki cu ajutorul unui agent infiltrat în stafful său mexican. În 1934 suveranul iugoslav a efectuat o vizită în Franţa, la Marsilia. După încheierea ceremoniei de sosire, regele Alexandru s-a suit, alături de ministrul de externe francez Louis Barthou, într-o maşină decapotabilă. Vladimir Gheirghiev, venit de la Budapesta, de unde primise sprijin material şi arme, se afla în mulţime.

El s-a urcat pe scara maşinii oficiale şi a deschis focul asupra pasagerilor cu un pistol automat. Au fost ucişi regele Iugoslaviei, ministrul de externe al Franţei şi două femei aflate pe trotuar. Atentatorul a fost ucis imediat de către o persoană din mulţime. Gestapoul, instituţie S.S., este emblematică pentru ororile şi tragediile regimului nazist ea fiind incriminată ca organizaţie în procesul de la Nurenberg. De-a lungul existenţei sale a recurs la tot ceea ce a fost mai brutal şi atroce ca metodă de tortură umană, sau, dimpotrivă, la cele mai rafinate metode prin care au fost ucişi milioane de oameni. Victime au fost chiar mii de cetăţeni germani, pe lângă exterminarea în masă a evreilor. În 1933 preşedintele Roosevelt câştigase alegerile şi urma să preia efectiv această funcţie, timp în care a efectuat vizite în ţară, ajungând şi la Miami. Din maşina sa decapotabilă preşedintele a ţinut un discurs mulţimii adunate să-l salute. Aflat la 10-15 m de maşină, Joe Giuseppe Jangarra a scos pistolul trăgând asupra preşedintelui. Au fost împuşcaţi primarul oraşului Chicago şi alţi doi bărbaţi. O femeie a fost lovită. Asasinul a strigat „o să-i împuşc pe toţi preşedinţii” după care a fost imobilizat de garda de corp a preşedintelui. Motivul tentativei de asasinare: sărac fiind suferind de o boală care-i afecta stomacul nu a avut bani să se trateze, îi ura pe toţi cei care beneficiaseră de o soartă mai bună decât a lui iar cea mai bună soartă o avea preşedintele.

În 1954 în Algeria, 96% din populaţie era formată din musulmani şi 2% din europeni. Pe fondul unei crize economice profunde s-au înregistrat ciocniri între populaţia arabă şi populaţia colonială. Franţa a reacţionat. Marina franceză a bombardat satele de pe coastă, aviaţia franceză a mitraliat comunitatea arabă iar unităţile speciale de represiune au comis abuzuri. Aproximativ 45.000 de musulmani au fost ucişi. Ca răspuns Alegeria a reacţionat prin Frontul de eliberare naţională a Algeriei care a declanşat acţiuni de gherilă împotriva administraţiei franceze soldate cu masacrarea unui număr mare de europeni. Asasinatele erau comise mai ales asupra arabilor musulmani algerieni care nu respectau regulile impuse de Frontul de eliberare naţională a Algeriei. Au fost asasinaţi aproximativ 6.350 de musulmani şi 1.035 de europeni. Pentru maximizarea efectului de intimidare Frontul a dat ordin tuturor algerienilor să renunţe la fumat. Tutunul era considerat monopol al francezilor. Consecinţele nerespectării ordinului erau mutilarea fumătorilor prin tăierea buzelor cu pumnalul.

În data de 23 noiembrie 1963 are loc asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy. Asasinarea a avut loc când preşedintele, aflat într-un convoi oficial într-o maşină deschisă, trecea prin Dallas. A fost împuşcat de la fereastra unui depozit de către Lee Harvey Oswald, lucrător la acel depozit. La începutul anchetei Oswald este şi el împuşcat. Secretele asasinării nu au fost descifrate nici până astăzi, deşi dosarele comisiei Warren au numărat 26 de volume de depoziţii şi probe. La 28 august 1968 era asasinat Ambasadorul Statelor Unite în Guatemala iar la 30 iulie 1969 ambasadorul SUA în Japonia avea să fie şi el victima unui atac cu armă albă al unui cetăţean japonez. În acelaşi an, la 5 septembrie, grupul revoluţionar marxist din Brazilia, MR-8, îl răpea pe ambasadorul american din această ţară. Terorismul, înţeles ca modalitate de atingere a unor obiective politice prin folosirea fără discernământ şi nediscriminatorie a violenţei, a reprezentat una din problemele majore ale secolului XX. Fenomen care s-a perpetuat de-a lungul războiului rece, beneficiind de sprijinul ambelor super-puteri, Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii, care s-au folosit de diferitele grupări teroriste pentru a-şi promova propriile interese, terorismul a supravieţuit acestuia şi a găsit chiar noi spaţii şi noi modalităţi de manifestare.

Sfârşitul războiului rece, consfinţit prin întâlnirea dintre preşedinţii american şi sovietic – George Bush şi Mihail Gorbaciov – din Malta (decembrie 1989) şi consemnat formal la summit-ul Conferinţei de Securitate şi Cooperare în Europa, de la Paris (1990), era de aşteptat să aducă o diminuare a fenomenului terorist, din moment ce confruntarea dintre cele două blocuri se încheiase, iar state care altă dată găseau justificări actelor de terorism şi chiar le sprijineau acum le condamnau în mod deschis. În acelaşi timp implicarea directă a Statelor Unite în Orientul Mijlociu şi în zona Golfului Persic, izbucnirea războiului din Irak (1991), staţionarea trupelor americane în Arabia Saudită şi după încheierea acestuia şi sprijinul acordat Israelului în conflictul arabo-izraelian au accentuat resentimentele faţă de americani şi au exacerbat extremismul islamic în unele state (Irak, Iran, Siria, Libia). Un alt atentat terorist cu impact asupra opiniei publice din întreaga lume s-a petrecut în Germania, la Munchen, în septembrie 1972. Acest atentat, revendicat de gruparea palestiniană „Organizaţia Septembrie Negru” a avut drept ţintă delegaţia de atleţi israelieni aflată la Jocurile Olimpice.

Teroriştii arabi, infiltraţi în Satul Olimpic, au luat ostatici 9 membri ai echipei israeliene şi au ucis alţi 2. Doi dintre ostatici au reuşit să evadeze şi au alertat poliţia germană. În timpul intervenţiei poliţiei germane împotriva teroriştilor arabi, toţi ostaticii deţinuţi de aceştia au fost ucişi. Organizaţia „Septembrie Negru” era numele sub care Fatah, braţul armat al Frontului pentru eliberarea Palestinei, a acţionat între 1971 şi 1974. În martie 1973 a fost asasinat ambasadorul SUA în Sudan precum şi alţi diplomaţi. Apogeul crizelor determinate prin luarea de ostatici a fost atins în anul 1979. Răsturnarea Şahului Iranului Muhammad Reza Pahlavi şi instaurarea unui nou guvern revoluţionar islamic au avut drept consecinţă o deteriorare constantă a relaţiilor dintre SUA şi Iran. Decizia de a-l primi pe Şah în SUA într-un moment în care noul guvern iranian cerea predarea acestuia în vederea judecării a fost la originea crizei ostaticilor. La 4 noiembrie, un grup de radicali iranieni a pătruns în ambasada SUA din Teheran, capturând 66 de diplomaţi americani. Aceştia au fost eliberaţi la 20 ianuarie 1981, după 444 de zile. Administraţia americană a acţionat pe mai multe direcţii pentru soluţionarea crizei, punând în centrul atenţiei siguranţa ostaticilor. Astfel SUA au

impus sancţiuni economice Iranului, oprind importurile de petrol din această ţară; au acţionat, fără succes însă, pe cale diplomatică şi au încercat să întreprindă o operaţiune militară specială pentru salvarea ostaticilor, tot fără rezultat. Moartea Şahului şi invadarea Iranului de către Irak au produs însă o schimbare în politica Teheranului, acesta devenind mai receptiv la propunerile de soluţionare a crizei. Eşecul în rezolvarea acestei profunde crize în timpul primului său mandat a contribuit, într-o oarecare măsură, la pierderea alegerilor de către preşedintele Jimmy Carter, el fiind învins în cursa prezidenţială de Ronald Reagan. Noul preşedinte a profitat de situaţia creată în Iran pentru a pune capăt crizei şi, la 20 ianuarie, chiar în ziua învestirii sale în funcţie, cei 53 de ostatici erau eliberaţi. Locul de naştere al terorismului internaţional este considerat Orientul Apropiat, în Palestina. A început cu fedainii palestinieni care, frustraţi de zdrobirea coaliţiei arabe de către Israel în războiul de 6 zile din 1967, recurg la atentate teroriste. Un astfel de atentat este asasinarea lui Anwar Sadat la 6 octombrie 1981 deoarece acesta semnase un acord de pace cu Israelul.

La o paradă militară câţiva soldaţi convertiţi la cauza islamistă au deschis focul cu arme automate asupra tribunei oficiale în care se afla preşedintele Sadat, acesta fiind ucis, iar 20 de oameni au fost răniţi (diplomaţi străini). Vicepreşedintele Hosni Mubarak a scăpat şi a devenit ulterior şef al statului. Brigăzile Roşii au asasinat liderul „democraţiei creştine” Aldo Moro în mai 1978. Acesta fusese de 5 ori prim ministru al Italiei. Cauza atentatului a constituit-o faptul că Moro devenise partizanul „compromisului istoric” cu partidul comunist. Asasinarea a avut loc după 55 de zile în care Moro a fost ţinut ostatic; cadavrul a fost găsit în portbagajul unei maşini la Roma. La 7 octombrie 1985, vasul italian de croazieră Achille Lauro, având la bord peste 400 de persoane (echipajul italian şi portughez şi turişti de diferite naţionalităţi) a fost capturat de un grup de 4 oameni înarmaţi. Atentatorii s-au declarat membri ai Frontului pentru eliberarea Palestinei şi au solicitat, ameninţând cu uciderea pasagerilor, eliberarea a 50 de palestinieni deţinuţi în Israel. Dat fiind că pe vas se aflau şi turişti americani iar teroriştii au ameninţat că aceştia vor fi ucişi primii, guvernul american a acţionat pentru soluţionarea crizei.

Paralel cu acţiunile americane, guvernul italian a iniţiat propriul demers, implicând negocieri cu partea arabă dar şi posibilitatea unei intervenţii militare. După 2 zile, teroriştii au predat controlul asupra vasului, în schimbul garantării libertăţii lor. Autorităţile americane au acţionat pe cale militară pentru a forţa aterizarea avionului ce-i transporta pe terorişti în Sicilia, aceştia fiind preluaţi de autorităţile italiene. Aceasta a provocat o încordare a relaţiilor între S.U.A. şi Italia. Criza a înregistrat o singură victimă, un turist american invalid care a fost aruncat peste bord de terorişti. Abu Jihad, comandant Fatah, a fost asasinat în casa sa din Tunisia în aprilie 1988. La 15 aprilie 1989 moare Hu Yao Bang. Moartea acestuia declanşează proteste, greva foamei şi ocuparea pieţii Tienanmen de către studenţii radicali pro-democraţi. În data de 20 mai se decretează legea marţială în Beijing. În data de 3 iunie Armata chineză ucide sute de civili chinezi în timpul represaliilor împotriva studenţilor chinezi dizidenţi. În septembrie 1989 avionul UTA 772 s-a prăbuşit în Niger. Bomba, plasată de agenţi libanezi, a ucis toţi pasagerii..

Alfred Herrhausen, şeful  Deutche Bank AG şi cel mai influent om de afaceri din Germania a fost asasinat în 1989 de către Red Army Faction (RAF). O bombă extrem de sofisticată a fost activată în momentul în care maşina lui Herrhausen a trecut pe lângă ea. La 21 mai 1991 a fost asasinat fostul prim ministru indian Rajiv Gandhi. Primul ministru Indira Gandhi Sikh a fost asasinat în data de 31 octombrie 1984. Tot în India mai multe atacuri cu bombe au omorât peste 250 de persoane în martie 1993 în Bombay. În 1993 a avut loc un atentat cu un automobil capcană parcat în parcarea subterană de la Word Trade Center. Au murit 6 persoane iar 1.042 au fost rănite. În Japonia, în martie 1995, cultul Aum Shinri Kyo a împrăştiat conţinutul a două containere în metroul din Tokyo. Gazul Sarin din containere a ucis 12 persoane şi mai mult de 5.000 de persoane au fost internate. În Oklahoma a avut loc o explozie în clădirea F.B.I. în aprilie 1995. Atentatul s-a soldat cu 168 de morţi şi câteva sute de răniţi. Yitzhak Rabin a fost asasinat în data de 4 noiembrie 1995 de către un student evreu. El l-a împuşcat pe premierul israelian la sfârşitul unui miting pentru pace desfăşurat la Tel Aviv, prin gestul său încercând să pună capăt procesului de pace pe care Yitzhak Rabin îl convenise cu liderul palestinian, Yasser Arafat. În 1997 a avut loc atentatul de la Luxor, Egipt. Un comando alcătuit din 5 turişti islamişti a omorât 50 de turişti şi 4 egipteni.

Atentatorii au mutilat oribil 20 de persoane după care le-au omorât. Cea mai răsunătoare luare de ostatici este cea iniţiată de comandoul Tupac Amaru compus din 20 de luptători, în 1997, la Lima în Peru, la reşedinţa ambasadorului Japoniei. Dintr-un număr iniţial de 400 de persoane reţinute care participau la recepţia cu prilejul zilei împăratului Japoniei, în final au fost reţinuţi 72 de ostatici timp de 126 de zile. Teroriştii au cerut în schimbul celor 72 de ostatici eliberarea de către guvernul peruan a 442 de activişti ai grupării Tupac Amaru deţinuţi în închisori. Salvarea celor 72 de ostatici s-a făcut prin intervenţia în forţă a armatei peruane, condusă chiar de preşedintele Fujimori, folosindu-se un tunel săpat special sub locuinţa ambasadorului. Un ostatic a fost ucis în timpul intervenţieiÎn data de 7 august 1998 au loc mai multe explozii aproape simultane la ambasadele americane din Nairobi, Kenya, şi Dar Es Salaam, Tanzania. In Nairobi au fost omorâţi 291 de oameni şi au fost răniţi peste 5.000.

În Dar Es Salaam 10 oameni au fost omorâţi şi 77 răniţi. Oficialii americani consideră că Usama Bin Ladin şi al- Qaeda sunt responsabili de aceste atacuri. Al-Qaeda a atacat World Trade Center şi Pentagonul în data de 11 septembrie 2001. 19 terorişti au deturnat 4 avioane civile. Ambele turnuri World Trade Center au fost distruse. Departamentul de Apărare situat în Pentagon a fost distrus. Al patrulea avion s-a prăbuşit în Pennsylvania. Se presupune că ţinta era Washington, Casa Albă. Atacul a fost soldat cu peste 3.000 de victime, oameni din peste 60 de ţări ale lumii, majoritatea americani şi britanici. Nici frumoasa insulă Bali nu a fost ocolită de atacurile teroriste. În 2002 au fost omorâte 202 persoane într-o discotecă plină cu turişti străini. În 25 decembrie 2003 în Pakistan a avut loc a doua încercare de asasinare a preşedintelui Musharraf în decursul a 11 zile. Preşedintele nu a fost rănit, dar 14 persoane au murit şi 46 au fost rănite. Preşedintele Comisiei Europene a scăpat cu viaţă dintr-un atentat cu bombă care a avut loc în 27 decembrie 2003. Un pachet a explodat în braţele

Preşedintelui Prodi dar acesta nu a fost rănit. Tot în 2003 au avut loc multiple atacuri teroriste în Istambul. Atentatele au avut loc în faţa a două sinagogi, soldate cu 23 de morţi şi peste 300 de răniţi, şi la consulatul britanic şi banca engleză HSBC, fiind revendicate de Al Qaeda şi Frontul Islamic al Marelui Orient. În martie 2004 Sheik Ahmed Yassin, fondatorul HAMAS, a fost omorât cu focuri de armă trase dintr-un elicopter israelian. În data de 14 aprilie 2005  este asasinat în Siria fostul prim-ministru libanez Rafik Hariri. Tot în Siria şi tot prin explozia unei bombe plasată în maşină a fost omorât un oficial Hezbollah – Ghaleb Awwali, în iulie 2004. O lovitură de stat militară pune capăt regimului preşedintelui Taya în august 2005 în Mauritania. Un grup format din gărzile preşedintelui, intitulat „Consiliul militar pentru justiţie şi democraţie”, îl omoară în timp ce acesta participa la funeraliile regelui saudit Fahd în Arabia Saudită. Preşedintele Maaouta Ould Sid’Ahmed Taya, cunoscut pentru politica netolerantă faţă de militanţii islamişti, întreţinea legături strânse cu Washington. Consiliul a promis să guverneze ţara timp de maximum 2 ani, timp în care să se creeze circumstanţele favorabile pentru o democraţie deschisă şi transparentă.

În 11 martie 2004 în trei gări din capitala Spaniei, Madrid, au avut loc mai multe atentate cu bombă. Potrivit ministrului de interne, cel puţin 190 de persoane şi-au pierdut viaţa  (printre care şi 16 români) iar 1.900 au fost răniţi. Doua explozii puternice au avut loc în momentul în care trenul intra în staţia Atocha, din centrul capitalei. Alte două explozii s-au auzit cam în acelaşi timp în alte două gări din capitală. Atacurile au loc cu două zile înainte de alegerile generale din Spania. Un purtător de cuvânt al guvernului a pus atentatele pe seama mişcării separatiste basce ETA. Dar liderul partidului basc separatist Batasuna, care e scos în afara legii şi care are legături cu ETA, a spus că refuză să creadă că ETA poartă răspunderea atacurilor. Au fost decretate trei zile de doliu, iar partidele politice şi-au suspendat campania în vederea La Beslan terorişti înarmaţi au luat ostatici copii şi părinţi şi i-au încuiat în sala de sport. 65 de copii au reuşit să scape iar a doua zi au fost eliberaţi 26 de copii şi femei. În ziua a treia alţi ostatici au reuşit să scape. Unii teroriştii au încercat să fugă. Forţele speciale ruse au pătruns în şcoală şi au eliberat ostaticii. În masacru au murit copii iar supravieţuitorii au avut nevoie de consiliere psihologică pentru a putea depăşi momentul tragic din viaţa lor.

În data de 7 iulie 2005 la Londra în Marea Britanie au murit 37 de persoane şi 45 de persoane au fost grav rănite în urma unei serii de şase explozii în trenurile şi staţiile de metrou şi la bordul unui autobuz în Londra, Regatul Unit. O persoană a murit mai târziu la spital. 300 de persoane au suferit răni minore. Întregul sistem de transport în comun şi reţelele de telefonie mobilă au fost paralizate. Incidente au fost semnalate în staţiile Aldgate, Edgware Road, King’s Cross, Old Street şi Russell Square. Prima explozie a avut loc la ora locală 08:49 pe linia metropolitană în staţia Liverpool Street. 45 de minute mai târziu, oficialii metroului londonez au anunţat că a avut loc o a doua explozie, la o altă staţie de metrou. Poliţia londoneză a precizat ulterior că au mai avut loc şi alte explozii în mai multe staţii şi că transportul subteran a fost suspendat. La ora locală 10:20 au apărut relatări despre explozia unui autobuz în centrul oraşului, iar Scotland Yard a confirmat existenţa unei explozii la bordul unui autobuz în apropiere de Tavistock Square. Acestea au fost doar câteva dintre atacurile teroriste ce au avut loc de-a lungul timpului. Nu pot spune că au fost cele mai importante pentru că fiecare viaţă contează, fiecare om e important.

 

 

de pe net adunate………..

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s