AVORT


Dr. Ruth K. Westheimer

Terminarea sarcinii prin pierderea sau distrugerea fătului înainte să fie viabil. Avortul poate fi spontan sau indus. Poate fi clasificat în avort timpuriu şi avort târziu, în funcţie de producerea sa înainte sau după a 12-a săptămână de sarcină (în primul sau al doilea trimestru). Avortul indus e asociat cu multe consideraţii legale şi etice.

Tehnici de avort: (Sus): În metoda absorbţiei, se introduce un tub în uter. Apoi embrionul e absorbit într-o sticlă. (Jos) În metoda injecţiei saline, se introduce un ac gros în uter. Lichidul amniotic e scos şi înlocuit cu o soluţie salină, care ucide fătul. Contracţiile uterine elimină apoi fătul.

Avortul spontan. Se produce când embrionul nu se mai dezvoltă şi când se produce o expulzie completă sau incompletă a produşilor de concepţie — fătul şi placenta — înainte de 20 săptămâni de gestaţie. 1/3 din avorturile timpurii sunt spontane. Majoritatea au loc înainte să poată fi diagnosticate clinic şi nu se pot depista decât printr-un test de sarcină foarte sensibil care e disponibil doar de curând. După o oarecare întârziere, femeie sângerează şi are crampe asemănătoare unui ciclu menstrual normal. În cazul unei sarcini mai avansate, sunt crampe mai puternice şi pierderi mai mari de sânge când se elimină fătul şi placenta.

În cazul avorturilor timpurii, din primul trimestru, s-au depistat aberaţii cromozomiale la 2/3 din fetuşii avortaţi. Infecţiile, factorii hormonali şi de mediu, bolile mamei au fost de asemenea sugerate drept cauze posibile. În cazul avorturilor târzii, din al doilea trimestru, când se constată de obicei o dezvoltare anormală a fătului, se pot pune frecvent în evidenţă schimbări anatomice ale uterului şi colului uterin.
Avortul indus.

Este o procedură care intenţionează să înterupă sarcina prin evacuarea fătului şi placentei din cavitatea uterină. Deşi descurajată de majoritatea religiilor, avortul indus a fost practicat în toate culturile, din cele mai vechi timpuri. În prezent, avortul e legalizat şi reglementat în majoritatea ţărilor dezvoltate, unde se poate face la cerere. Politici restrictive se întâlnesc în Irlanda, ţările islamice fundamentaliste, Africa subsahariană şi America Latină. Avorturile ilegale practicate în aceste ţări sunt asociate cu o mare rată a mortalităţii. Deşi avortul legal indus se practică în majoritatea statelor SUA de la începutul anilor 1970, avortul rămâne un subiect aprig dezbătut din motive religioase şi etice. În anii 1980, se estimează că s-au indus 40-60 milioane avorturi anual, pe tot globul; în jur de 33 milioane sunt legale.

Majoritatea avorturilor induse se fac în primul semestru — în primele 12 săptămâni de gestaţie. Tehnica cea mai obişnuită de terminare a sarcinii în primul semestru utilizează o procedură numită aspiraţie vidă sau chiuretaj vid. După dilatarea colului uterin, se introduce în uter un tub de plastic găurit în capăt. Embrionul sau fătul şi placenta sunt absorbite în tub. Această procedură se definitivează de obicei curăţând rămăşiţele concepţiei cu o chiuretă — o bară de metal cu o inel ascuţit în capăt. Instrumentul a fost folosit timp de secole pentru a goli cavitatea uterină după avortul indus sau spontan.

Instrumente de avort: dilatatoarele sunt folosite ca să deschidă ocolul uterin în timpul unui avort. Chiureta e folosită ca să decoleze embrionul şi placenta de pe peretele uterin.

Avorturi induse în al doilea trimestru. Implică mai multe proceduri complicate, deoarece dilatarea şi chiuretajul sunt prea riscante după 12 săptămâni de sarcină. Cea mai complicată procedură e injectarea unei soluţii saline sau a hormonilor (prostaglandină) în sacul amniotic. Pentru a evita injectarea din greşeală a substanţelor în afara cavităţii amniotice, procedeul se execută de obicei după a 16 săptămână de gestaţie.

Prostaglandinele, care provoacă contracţii uterine eficiente, se pot administra în uter şi prin cateter, fără să penetreze sacul amniotic. Contracţiile uterine regulate apar imediat, iar fătul şi placenta se expulzează în câteva ore, într-un proces asemănător unei naşteri normale. După avort, resturile concepţiei se îndepărtează cu o chiuretă ascuţită. Când expulzarea fătului dă greş sau e întârziată, se poate adăuga intravenos ocitocină, un hormon care declanşează travaliul. Când dă greş şi această metodă, se poate practica histerotomia — incizia chirurgicală a uterului pentru îndepărtarea fătului.

În Franţa, în 1980, s-a creat un medicament care induce avortul, RU-486. Acest antiprogesteron s-a dovedit eficient în 85 % din cazuri, inducând avortul în primele şase săptămâni de sarcină, mai ales în combinaţie cu prostaglandinele. Se ia pe cale orală şi până acum e aprobat doar în Franţa, China şi Anglia.

Studii pe termen lung legate de consecinţele avortului asupra sănătăţii arată că riscul unui avort spontan pe viitor şi a unui făt cu o greutate redusă la naştere nu cresc în mod semnificativ dacă procedura se face la începutul primului trimestru, prin metoda aspiraţiei. Avortul târziu, mai ales terminarea ilegală în orice etapă a sarcinii sunt asociate cu o rată înaltă a mortalităţii, efecte pe termen lung şi mortalitate maternă.

 

Metodă Avort chirurgical Avort prin tratament medicamentos
Efectuat de: Un doctor cu experienţă (doctorul poartă responsabilitatea) Pacienta, care îşi ia pastila independent (mai multă responsabilitate pentru pacient, de asemenea mai multă implicare a acestuia)
Durata Câteva minute Câteva zile:
Ziua 1: Mifegyne
Ziua 3 : Prostaglandin
Expulzarea are loc de obicei fără a fi observată (intervenţia chirurgicală suplimentară este necesară în 2% din cazuri)
Medicaţie suplimentară Anestezie locală sau generală Ar putea fi necesare analgezice
sângerare slabă De obicei puţin mai puternică şi mai lungă decât o menstruaţie
complicaţii Foarte rar: rănirea uterului, infecţii, incidente în timpul anesteziei Foarte rar
Efecte adverse Posibile stări de greaţă şi ameţeală după intervenţie Crampe dureroase, stări de greaţă şi ameţeală, rar: vomă, diaree
Efecte asupra fertilităţii Posibile dar extrem de rare în cazul unor complicaţii Nu s-au observat
Când poate fi efectuat Din a-5-a până în a-14-a săptămână de sarcină Aprobat pentru un avort timpuriu imediat ce se obţine un rezultat pozitiv de la un test de sarcină până în a-63-a zi (9 săptămâni), dar eficient de-a lungul perioadei de sarcină
Avantaje Procedura este foarte rapidă şi complicaţiile sunt foarte rare Poate fi efectuat foarte timpuriu, nu este necesară nicio anestezie, pacientul nu renunţă la controlul asupra corpului său.
Dezavantaje Este posibil numai începând cu a-6-a săptămână de sarcină, pacienta îşi pierde controlul asupra corpului său, ar putea fi necesară anestezia Pacienta necesită mai mult timp, tratamentul durează câteva zile, sângerări mai puternice, posibilă durere

 

Probleme religioase, etice şi morale. În 1973 în SUA, Curtea Supremă a SUA a judecat cazul Roe contra Wade, potrivit căruia o femeie are dreptul să facă un avort şi să păstreze pentru ea acest lucru. În decizia ei nu poate interveni statul sau autorităţile şi nici un alt individ. Prin această decizie, s-a legalizat avortul în SUA. Problema avortului, însă, e supusă încă unor controverse intense. Continuă să existe problemele morale şi etice, cu implicaţii emoţionale destul de ridicate adesea.
La nivel personal, femeile care se confruntă cu un avort, au un sentiment de tristeţe şi pierdere. O femeie se poate simţi de asemenea vinovată, ruşinată social. Cu toate acestea, cele mai multe resimt uşurare. Majoritatea femeilor nu abordează întâmplător avortul. Dacă o femeie hotărăşte să pună capăt sarcinii, are de obicei motive foarte întemeiate.

Poate controversa cea mai serioasă legată de tema avortului vine din faptul că opiniile diferă foarte mult în ceea ce priveşte începutul vieţii. Pentru acei din societatea noastră care cred cu tărie că viaţa începe în momentul concepţiei, avortul poate fi considerat o crimă. Aceasta e poziţia bisericii catolice, precum şi a altor grupuri religioase, atât evreieşti cât şi creştine. Dar această poziţie nu e adoptată universal de teologii creştini şi iudaici. Biblia însăşi nu abordează direct problema şi lasă loc multor interpretări. În principiu, majoritatea creştinilor şi evreilor acceptă dreptul unei femei de a face avort; consideră sfârşitul celui de-al doilea trimestru al sarcinii drept momentul în care faptul devine o fiinţă umană, capabil să se susţină în uter.

Mişcarea „pro-viaţă”, care consideră că avortul e imoral şi n-ar trebui să fie legal, intră adesea în conflict cu mişcarea „pro-alegere” care consideră că avortul trebuie să fie legal, pentru că femeile au dreptul absolut de a hotărî asupra propriului lor corp. Rămâne totuşi întrebarea: dacă nu există nici o definiţie ştiinţifică standard care să arate când începe viaţa, ar trebui oare ca principiile morale şi religioase ale unui segment al societăţii, oricât de puternic susţinute, să fie impuse societăţii ca întreg?

Problemele morale şi etice legate de avort sunt foarte complexe. De exemplu există controversa legată de drepturile taţilor; dezbaterea despre încuviinţarea părinţilor în cazul minorele gravide care vor să avorteze; şi întrebări chiar şi în mintea celor are se opun din principiu avortului, despre cazuri cum ar fi violul, incestul şi sănătatea mamei.

Deşi unele state americane au legi care cer consimţământul părinţilor în cazul minorelor gravide, aprobarea părinţilor rămâne o problemă etică. În timp ce majoritatea sunt de acord că, în mod ideal, o fată sub 18 ani care rămâne gravidă trebuie să discute problema cu părinţii ei, în realitate, adolescenţii care nu discută cu părinţii au de obicei motive foarte întemeiate să nu facă acest lucru. Majoritatea adolescentelor gravide apelează la îndrumarea părintească. Cu toate acestea, mulţi părinţi nu sunt persoanele potrivite la care să se apeleze când e vorba de o problemă atât de explozivă ca avortul. Dacă sarcina unei adolescente e rezultatul unui incest, nici nu se mai poate pune problema. Unele adolescente ştiu că vor fi pedepsite că au rămas gravide. Deşi nu e lămurit dacă minorii sunt sau nu capabili să iau o decizie în privinţa avortului din punct de vedere legal, moral sau etic, fără îndrumarea părintească, unii sunt de părere că fiecare femeie are dreptul la intimitate, indiferent de vârstă.

După ce sentinţa procesului Roe contra Wade a stabilit că numai femeia are dreptul să hotărască asupra sarcinii, mai mulţi amanţi, logodnici şi soţi au căutat metode de a întârzia sau preveni avortul. Problema depăşeşte cadrul legal. E vorba de dreptul mamei faţă de cel moral-biologic al tatălui de a lua hotărârea. Majoritatea oamenilor sunt de acord că, în mod ideal, hotărârea de a întrerupe sarcina ar trebui luată de ambii parteneri. Dar dacă nu există o căsătorie sau o legătură adevărată? Dacă o femeie măritată e agresată şi se teme de răspunsul soţului? Obligaţia etică a unei femei de a-şi implica partenerul în hotărârea ei e nelămurită în mod sigur, (a se vedea CONTROLUL NAŞTERILOR).

Aspectele legale. Aspectele legale ale avortului în SUA s-au schimbat în mod hotărâtor din 1973. Cu toate acestea, a continuat să fie o problemă în instanţă cât şi în organismele legislative — atât în Congresul Statelor Unite, cât şi în legislaturile a cincizeci de state — de atunci. Problemele-cheie de azi includ susţinerea guvernamentală a avortului, restricţii legate de perioada în care e permis avortul, încercările adversarilor avortului de a bloca accesul în clinicile unde se practică avortul şi metodele de avort care sunt considerate legale.

Înainte de 1973, avortul era rareori legal în Statele Unite. Majoritatea statelor, cum ar fi Texas, aveau legi care interziceau avortul, excepţie făcând doar salvarea vieţii femeii, o expresie al cărei sens nu era bine definit. Circa 16 state permiteau avortul în caz de viol sau incest şi uneori pentru a proteja sănătatea femeii, dar se impuneau adesea restricţii (cum ar fi revederea cazului de către comisia unui spital). Legislaturile din câteva state, cum ar fi California şi New York au emis în general legi care permit avortul.

Înainte de 1973, femeile din statele în care avortul era ilegal, se duceau în acele câteva state unde era legal, dacă aveau bani. Altele plecau din ţară, un mic număr în Europa, cele mai multe în Mexic, unde avortul era ilegal, dar fezabil. Unele se duceau în locuri din SUA unde se practica avortul ilegal, locuri care erau de obicei prost dotate medical şi prin urmare periculoase. Unele femei încercau să-şi provoace singure avortul. Femei care au făcut avort în asemenea condiţii ajungeau adesea în camerele de urgenţă ale spitalelor; unele mureau, iar altele sufereau urmări medicale de lungă durată.

Pe 22 ianuarie 1973, Curtea Supremă, în cazul Roe contra Vade, a decretat că legea împotriva avortului din statul Texas — şi prin extensie din celelalte state — e neconstituţională. Instanţa a decretat că femeia are dreptul constituţional de a hotărî dacă să continue sau să pună capăt sarcinii. Decizia s-a bazat pe un caz din 1965, ajuns la Curtea Supremă, Grinswold contra statul Connecticut. Cazul a atacat o lege din Connecticut care interzicea folosirea contraceptivelor, o lege aplicabilă deopotrivă persoanelor căsătorite şi necăsătorite. Instanţa a considerat că fiecare poate hotărî dacă „doreşte să aibă un copil”.

Cazul de avort a fost deschis de o femeie însărcinată, necăsătorită, Jane Roe (este un pseudonim), împotriva Procurorului Districtual al Comitatului Dallas, Henry Wade, funcţionar responsabil pentru impunerea legilor statului Texas. Curtea Supremă s-a pronunţat în favoarea ei cu 7 voturi pentru şi 2 împotrivă. Rezoluţia a fost scrisă de judecătorul Harry A. Blackmun. Cei care au votat împotrivă erau judecătorul William Rehnquist, actualmente preşedintele Curţii, şi judecătorul Byron White, actualmente pensionat.

Statutul legal al problemelor legate de avort trebuie să fie examinat în lumina deciziilor Curţii Supreme, organul abilitat să determine constituţionalitatea tuturor legilor federale sau statale. Această decizie s-a dovedit a fi începutul unui lung şir de contestaţii pe tema avortului, care continuă până în zilele noastre. Modelul în zig-zag al contestaţiilor de după Roe contra Wade a urmat fidel schimbările de componenţă ale Curţii Supreme. De fapt, după 1992, forţele care au încercat să blocheze sau să întoarcă decizia din cazul Roe contra Wade au fost aproape de victorie, lipsindu-le doar un vot.

Pe măsură de judecătorii Curţii Supreme s-au retras în anii 1980, ei au fost înlocuiţi cu alţii, numiţi de preşedintele Ronald Reagan şi apoi de preşedintele George Bush. Ambii aceşti preşedinţi se opuneau rezoluţiei din cazul Roe contra Wade şi implicit legitimităţii avortului. Spre sfârşitul anului 1991, patru judecători ai Curţii Supreme erau gata să întoarcă decizia din cazul Roe: Rehnquist, White, judecătorul Antonin Scalia şi judecătorul Clarence Thomas. Alţi judecători ai Curţii Supreme, numiţi în anii 1980, cum ar fi judecătoarea Sandra Day O’Connor, judecătorul Donald Souter şi judecătorul Anthony Kennedy erau dispuşi să modifice Roe doar permiţând statelor individuale să interzică avortul. Rămăseseră doar doi dintre judecătorii care susţineau fără rezerve rezoluţia Roe contra Wade: judecătorul Blackmun şi judecătorul John Paul Stevens.

Atunci când Bill Clinton a depus jurământul ca preşedinte, în ianuarie 1993, şansele ca Roe să fie întoarsă erau practic nule. Clinton a fost ales pe o platformă care susţinea principiile lui Roe, iar prima lui numită, judecătoarea Ruth Bader Ginsburg, care l-a înlocuit pe judecătorul White, susţinea aceste principii.
În vreme ce acum este clar avortul va continua să fie legal, cel puţin pentru viitorul previzibil, există mult probleme legate de accesibilitatea procedurii. Una din acestea ar fi dacă cele mai sărace femei americane, acelea pasibile de a apela la serviciile Medicaid, vor avea acces la avort. Congresul, care controlează fondurile federale pentru asemenea servicii, a refuzat de regulă să plătească pentru serviciile de avort, cu excepţia a foarte puţine cazuri, în care apar necesităţi de ordin medical. Totuşi, uneori s-a permis eliberarea banilor pentru femeile care sunt însărcinate ca urmare a violului sau a incestului. Deşi guvernele statale pot să aleagă să ofere servicii legate de avort acestor femei, mai puţin de un sfert din state au ales s-o facă.

Altă problemă este dacă femeile de vârstă fragedă au acces la avort. O serie de legi statale au fost adoptate. Prin ele, se cere minorelor fie să aibă consimţământul ambilor părinţi, sau consimţământul unui părinte, sau să-şi anunţe oficial părinţii. Cazurile de la Curtea Supremă arată în principal că statele pot să ceară implicarea părinţilor, dar numai dacă există o „ocolire judiciară” în legislaţie. Prin „ocolire judiciară” se înţelege o procedură rapidă, care poate fi folosită de către o minoră, dacă aceasta arată că are discernământ şi dacă are un motiv important din cauza căruia crede că nu poate să discute avortul cu părinţii ei. În asemenea cazuri, ea poate să-i ceară judecătorului permisiunea de a proceda la avort.

Altă problemă este dacă propunerile legislative, care sunt dezbătute la ora aceasta în Statele Unite, legate asistenţa socială, se vor extinde şi asupra avortului. Legislaţia introdusă în 1993 în Congres la insistenţele administraţiei Clinton pentru plata serviciilor medicale pentru toţi americanii va permite şi acoperirea serviciilor legate de avort. Membrii Congresului care se opun avortului s-au angajat să împiedice includerea acestor servicii atunci când se va trece la dezbaterea legii.
Unii dintre opozanţii avortului s-au folosit de tactici care includ pichetarea clinicilor şi a caselor în care se furnizează servicii legate de avort, încercarea de a împiedica intrarea în clinicile de avorturi prin blocarea fizică a acestora, încercarea de a închide clinicile prin incendiere sau prin aruncarea de acid şi de alte substanţe. În două cazuri, au fost împuşcaţi doctori care furnizează servicii de acest tip. Un doctor a fost rănit, iar altul, dr. David Gunn, a fost ucis în 1992 de atacatori care se împotriveau avortului.

Reacţiile legale au inclus ordonanţe municipale care restrâng dreptul la pichetarea caselor particulare şi stabilirea unor parametri în care se poate face pichetarea firmelor (deci şi a clinicilor în care se fac avorturi), legi statale care trec aceste pichete de la statutul de comportament necivic la acela de contravenţie. Este probabil că în 1994 Congresul va adopta Legea Libertăţii Accesului la Serviciile Medicale, care va transforma tacticile folosite de oponenţii avortului în delicte federale şi deci va duce la impunerea mai accentuată a acestor legi.

Alţi oponenţi s-au gândit să propună legi prin care femeilor să le fie greu să recurgă la avort. Aceste legi, adoptate în diverse state, conţin o diversitate de prevederi. Totuşi, în general, Curtea Supremă a aprobat legile statale care: cer o perioadă de douăzeci şi patru de ore între momentul în care femeia merge la sau contactează clinica în vederea unui avort şi timpul la care are loc efectuarea procedurii; cer ca femeii să i se furnizeze informaţii legate de dezvoltarea fătului şi de alternativele la avort; cer înregistrarea şi supravegherea de către stat a aspectelor medicale ale avortului.

O metodă de avort, care nu a fost disponibilă în Statele Unite, este un medicament numit RU-486, folosit de mai mulţi ani în Franţa şi în alte ţări ale Comunităţii Europene pentru avorturi non-chirurgicale. În timpul anilor 1980, Administraţia Alimentaţiei şi Medicamentelor a refuzat intrarea în Statele Unite a acestui medicament, iar Curtea Supremă a refuzat să intervină atunci când o femeie gravidă a vrut să aducă din Anglia RU-486 pentru uzul propriu. Administraţia Clinton a cerut Administraţiei Alimentaţiei şi Medicamentelor să privească favorabil acest medicament, iar acum se află în curs un proces din care va rezulta importul lui RU-486 în Statele Unite în anii 1990.

Altă problemă este stabilirea cadrului temporal al sarcinii. Statele pot astfel să restrângă drastic recurgerea la avort. Rezoluţia Roe contra Wade spune că statele pot să intervină după punctul de „viabilitate”, adică momentul în care fătul are o viaţă proprie. Ştiinţa medicală a întors timpul de viabilitate de la obişnuitele douăzeci şi opt de săptămâni din 1973 la douăzeci şi patru de săptămâni în 1993. Unii spun că acest punct poate fi întors şi mai mult în timp. Judecătoarea O’Connor a făcut comentariul că „Roe contra Wade este în contradicţie cu ştiinţa medicală”.

Alţii susţin că 96% din totalul femeilor care recurg la avort o fac în primele douăsprezece săptămâni de sarcină şi că acelea care comit avortul mai târziu o fac din motive de forţă majoră. Unele state permit avortul dincolo de punctul de viabilitate, pentru a salva viaţa femeii sau atunci când fătul prezintă deformaţii grave şi ireversibile. Ştiinţa medicală a îmbunătăţit şi instrumentele pentru diagnosticarea deformaţiilor fătului în etapele timpurii ale sarcinii.

Tot o problemă este şi implicarea bărbatului care a contribuit la începerea sarcinii. De exemplu, Curtea Supremă a dezbătut un statut din Pennsylvania, prin care o femeie trebuie să-şi anunţe soţul asupra dorinţei ei de a face un avort (cu excepţia cazurilor în care nu el este tatăl, a cazurilor în care nu poate fi localizat şi a situaţiilor în care este vorba de violenţă familială). Curtea Supremă a decis că statutul este neconstituţional. Au fost cazuri de prieteni care au încercat să împiedice avortul, dar nu s-a stabilit încă dreptul lor legal în acest sens.
În general, deoarece ovulul fecundat sau fătul se află în corpul femeii, ea este considerată persoana cu dreptul legal de a lua o decizie în privinţa lui.

Totuşi, într-un caz în care soţia gravidă este în comă şi prin urmare nu este capabilă să decidă legal asupra operaţiei, soţului ei i-a fost recunoscut dreptul legal de a consimţi asupra avortului. În alt caz, în care era vorba de un ovul fecundat produs prin FERTILIZARE IN VITRO, în care ovulul a fost prezervat într-o soluţie îngheţată, soţului, a cărui spermă fusese implicată, i s-a recunoscut dreptul legal egal cu cel al fostei soţii, care voia să cedeze ovulul unei familii fără copii. Transferul a fost blocat.

Legile avortului în alte ţări.

Legile care guvernează avortul sunt diferite în restul lumii, parcă urmărind un model în carouri. Avortul este ilegal în Mexic şi în majoritatea ţărilor latino-americane (avortul este în multe din aceste ţări şi cauza principală a mortalităţii femeilor aflate la vârsta capacităţii de reproducere). Legile avortului au luat avânt în ţările care au scăpat de curând de sfera de influenţă sovietică. Înainte, în Europa de Est, contracepţia era mai puţin accesibilă, iar legile avortului erau mai liberale. Totuşi, în 1993 în Polonia s-au adoptat legi stricte ale avortului; doctorii care încalcă această legislaţie sunt pasibili de doi ani de închisoare.

Fosta Germanie de Est avea legi liberale ale avortului, dar în 1993 Curtea Constituţională a Germaniei unificate le-a înlocuit cu legi mult mai restrictive. Dimpotrivă, în România avortul a fost în afara legii sub fostul dictator Nicolae Ceauşescu, dar acum este permis. În martie 1993, raportul era de trei avorturi la un copil născut viu. În Irlanda, avortul rămâne ilegal, dar electoratul a aprobat în 1992 cu o majoritate zdrobitoare dreptul femeilor de a călători în străinătate pentru a efectua avorturi şi dreptul de a obţine informaţii despre cum să facă acest lucru. Ambele aceste drepturi fuseseră anterior ilegale.

În general, avortul este legal şi la îndemână în Europa de Vest. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Asia şi pentru Extremul Orient, în special în ţările care se luptă cu o populaţie în creştere rapidă. În India, avortul este legal până în săptămâna douăzeci de sarcină. China a încurajat — unii consideră că chiar a impus — cuplurile să nu aibă mai mult de un copil. A scăzut rata naşterilor de fetiţe, iar acest lucru e pus de mulţi în legătură cu posibilitatea modernă furnizată de scanerele cu ultrasunete, cu ajutorul cărora se poate stabili sexul fătului. S-a relatat că mulţi feţi au fost avortaţi în China numai pentru sexul lor.

//

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s