Euforia anihilării teroristului No.1

 Nu m-am dat în petece după marea realizare americană de a-l lichida în sfârşit pe arhitectul grozăviilor de la 11 septembrie 2001. Nici măcar nu m-a încercat vreun sentiment aşa de bravură ori de justiţie. Poate pentru că în mintea mea, Osama bin Laden a fost „mizeria” lor, a americanilor; şi pe modelul cine sparge plăteşte – atunci ei aveau datoria să o şi cureţe. Şi uite că într-un final au făcut-o!

După 10 ani, în miez de noapte, câteva elicoptere se furişează deasupra Abbottabad (recunosc că am zâmbit la coincidenţa „bad” din coadă), Pakistan, la vreo 65 de kilometri de capitala Islamabad; şi au reuşit să îl omoare pe Osama bin Laden, „fără a produce victime civile”. „At last” cum ar spune americanul! Câteva minute mai târziu, Obama vine în faţa camerelor şi îşi repurtează victoria reiterând în aceeaşi măsură idealul unităţii americane şi lupta continuă pentru o lume mai bună.

Toate bune şi frumoase 🙂 Mă gândesc acum că de s-ar fi grăbit un pic puteau să scoată toată această acţiune în săptămâna luminată, aşa poate că impactul ar fi căpătat un iz de răzbunare divină. Nu-i nimic. Au făcut-o când şi-a depus Obama candidatura pentru alegerile din 2012.
Din nou zâmbesc…cred că americanilor le plac coincidenţele!

Una peste alta, liderul aproape profetic al celei mai cunoscute grupări teroriste a fost pedepsit pentru actele sale. Acum, pericolul e chiar gruparea sau variabila necunoscută a noului lider post Osama bin Laden. Asta nu este o surpriză. Problema unei posibile răzbunări musteşte pe buzele tuturor care se aventurează să deschidă şampaniile de petrecere.
Până atunci însă, Bashar Al-Assad intră cu tancurile în nevinovaţi, iar Gaddafi mai are încă multe de arătat. Se pare că americanii mai au multe războaie de dus!

Vicenţiu