În decembrie 1951, pe data de 28, Regele Mihai transmite de la microfonul secţiei române a BBC un mesaj de Anul Nou.

  „În România, în anii ’70, când auzea cineva că am lucrat la BBC, imediat mă întreba – Cine era Bazaganov şi cine era Minciunin?”
Liviu Cristea, redactor BBC 1939-1971

În anii ’50, în România s-a instalat teroarea comunistă şi odată cu ea, accesul oamenilor la informaţiile corecte şi complete din Occident a fost tăiat.

Pentru milioanele de oamenii care trăiau în spatele sârmei ghimpate, BBC-ul era printre puţinele surse de informaţie, într-un timp în care adesea plăteai cu libertatea ascultarea posturilor străine şi răspândirea ştirilor transmise de acestea. BBC-ul a încercat şi în aceste condiţii să-şi ducă la îndeplinire misiunea, ţinându-şi ascultătorii la curent cu ce se întâmpla în lume.

În decembrie 1951, pe data de 28, Regele Mihai transmite de la microfonul secţiei române un mesaj de Anul Nou. Nu a fost vorba însă doar de simple urări. Regele Mihai a explicat pentru prima oară, la microfonul BBC-ului, împrejurările în care a fost forţat să renunţe la tron. Fotografia de mai sus este din colecţia lui Liviu Cristea, care a păstrat şi documentul original citit în acea zi de fostul suveran.

Pentru a aduce un zâmbet pe feţele oamenilor bântuiţi de imaginile lui Stalin, Gheorghiu Dej şi Ana Pauker, în emisiunile în limba română au fost transmise în anii ’50 o serie de 92 de conferinţe satirice, realizate de Mircea Stoe. Seria se numea „Bazaganov şi Minciunin” şi s-a bucurat de un succes enorm.

Un ascultător fidel al BBC-ului, Octavian Iliescu îşi aminteşte încă de aceste emisiuni, care ironizau dogmele propagandei comuniste. „BBC-ul prezenta, dacă nu mă înşel, vineri seara, Academicienii Bazaganov şi Minciunin. Era o emisiune plină de umor în care se luau peste picior toate gogoşile pe care propaganda sovietică le răspândea. Era vorba de un lider albanez, botezat Techir Balamucul ceea ce pentru noi, românii era o asociere plină de haz”.

Iată câteva fragmente din seria „Bazaganov şi Minciunin”.

ŞTIRI DIN R.P.R

Noi, academicienii Bazaganov şi Minciunin, oameni de ştiinţă emeriţi, am primit invitaţia Guvernului RPR de a sbura la Bucureşti ca oaspeţi ai noii orânduiri. La 1 Decembrie am sosit la aeroportul Băneasa. Minunat împodobită este această gară aeriană şi am remarcat în special două flamuri uriaşe cu chipurile lui MARX şi ENGELS scuturând bărbile în bătaia vântului.

La aeroport erau prezenţi înalţii demnitari ai noului regim şi privindu-i, cugetam cum spre deosebire de trecut, popoarele conlocuitoare din RPR au acum nelimitate posibilităţi de afirmare, fiindcă din Secretarii CC al PMR-ului, 70% sunt străini, unii chiar cetăţeni sovietici, atât de temeinic a fost biruit şovinismul. Lucru curios, noi nu întâlniserăm încă pe tovarăşa ANA LIFTA, această LA PENSIONARIA a RPR-ului, şi am şoptit lui SBANGHIU VREJ, venit să ne salute: e frumoasă ANA LIFTA? – E frumoasă nevoie mare, răspunse VREJ şi imediat o recunoscurăm.

   Avea o freză tăiată scurt şi un fel de moţ care îi venea foarte bine, că îi acoperea jumătate din faţă. Ne-am dat imediat seama de ce poporul român îi nutreşte sentimente atât de puternice, sau cu o expresie românească nou învăţată: îi poartă zâmbetele.

Fiind în RPR de ziua alegerilor pentru Sfaturile Populare am observat cum cetăţenii se prezentau la urne cu entuziasm. La Sarichioi şi Jurilofca lipovenii votează cu avânt şi declară, sorbind din ochi portretele lui MARX şi ENGELS: „cum să nu-i votăm, că-s lipoveni de-ai noştri”. Ingenioşi mai sunt aceşti lipoveni şi ştiţi cum numesc ei COLŢURILE ROŞII, unde sunt expuse portretele lui MARX, ENGELS şi LENIN? Ei bine, SFATUL BĂRBILOR.

De Anul Nou, marele PARDON a adresat o urare poporului român. Şi ce frumos a mai urat! În a doua jumătate a veacului comunismul va isbândi pretutindeni. Portretul lui STALIN spânzurat va fi pe tot globul.

Că Marele Cârmaciu nu slăbeşte din ochi pe români de acolo, din zidurile dragi ale Kremlinului. Suntem de neînvins, tună PARDON în microfon şi milioane de români se întrebau cu bucurie: UN REGIM CU PARDON ÎN CAP CÂT VA DĂINUI?

ZILE DE MAI

Iată-ne la 1 mai la Moscova, când poporul priveşte cu speranţă la mausoleu, unde stau în balcon conducătorii comunişti. Tot aşa în balcon stătea şi tovarăşul Stalin şi acum e înăuntru. I.V. Stalin a înfruntat cu bărbăţie toate încercările şi chiar moartea l-a lăsat rece. (…)

La defilarea de 1 mai a făcut o bună impresie un car alegoric cu proşti simbolizând viaţa norodului înainte de revoluţie. Trec muncitori cu pancarte. O pancartă grăieşte: „Lenin – Întemeietorul, Stalin – Continuatorul, Malencov – Lichidatorul”, şi cu litere mai mici, „trecutului”.

Muncitorii de la fabrica „Mătura Roşie”, pe ruseşte „Kraznîi Măturoi”, defilează măturând piaţa cu produsele lor. Trec eroii muncii socialiste, stahanovista Galina Fufa, rihtuitoare la fabrica de încălţăminte „Boscorod” din Crematorsc, care economiseşte atâta piele încât trei zile pe lună lucrează din pielea ei, fără a mai cere la magazie; stahanovista Venera Caşcavalova de la fabrica „Caşul lui Lenin”, care a reuşit să facă o mare brânză în cinstea lui 1 mai; stahanovistul sakîz, Halim Alviţa, fruntaş în secolul părului, lucrând la frizeria „Barba lui Engels” şi bărbierind în contul lui 1958; Oleg Muşuroi, mulgător emerit, venit la paradă direct din producţie, de la coada vacii, cum se zice în limbaj zootehnic; tânărul Modest Pitulici, care va pleca acum la virgine şi înţelenite, pământuri de acest fel din răsăritul îndepărtat, şi câţi alţii.

Măreaţa paradă se încheie cu defilarea unui avion de bombardament cu reacţie care poate nimici instantaneu un oraş imperialist şi este astfel vopsit încât de pe sol pare un porumbel al păcii.

La minunata sărbătoare a poporului sovietic au venit numeroşi oaspeţi de peste hotare, ca RP Chinezii Ciu Fu Nam şi Mu Ma Lui, RP Mongolul Tsepupenbot, japonezul Hidoşi Omida, RD germana Diana Franzbranntwein, austriacul Skurt Schnitzel, grecul Nikos Rahitis şi românca Stela Moghioroş.

La începutul anilor ’50, se bucură de audienţă şi „Scrisoare din Londra”, rubrică de analiză politică românească şi internaţională, ţinută de Ghiţă Ionescu, ziarist, istoric, economist şi politolog.

Lucru confirmat de chestionarele completate de cei care izbuteau să fugă din România comunistă. Pentru o rubrică la radio, „Scrisoare din Londra” a avut o viaţă foarte lungă (iunie 1950 – august 1955).

Emisiunile lui Ghiţă Ionescu erau transcrise de Agerpres iar textele lor, care purtau menţiunea „Strict confidenţial” erau distribuite conducerii de partid. Uneori, însuşi prim-secretarul comuniştilor din România, Gheorghe Gheorghiu-Dej făcea observaţii personale pe marginea textelor difuzate de BBC.

Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu ocazia Festivalului Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie, organizat la decizia Moscovei în capitala României, între 2 şi 16 august 1953.

Ghiţă Ionescu, pornind de la felul în care a fost reflectat evenimentul în presa occidentală, a vorbit critic despre acel festival propagandistic într-o emisiune din 19 august.
„Impresia aceasta de bogăţie, lux şi veselie impusă cu sila asupra Bucureştiului era însă, în ochii vizitatorilor străin

i, în sinistru contrast cu mizeria din celelalte sate şi oraşe româneşti pe care le-au văzut pe drum”. Gheorghiu Dej nota în marginea textului: De care nu poate fi acuzat regimul – o ştiţi prea bine lefegiilor – şi nici chiar aşa sinistră nu e – cum era sub burghezie.

Ghiţă Ionescu vorbeşte apoi despre: „felul în care sunteţi acum forţaţi să aplaudaţi la întruniri sau la teatre, mai ales când sunt ruşii de faţă, cu mâin deasupra capului ca şi cum ar trebui să fiţi văzuţi de vreaun inspector”.

Gheorghiu Dej ripostează, notând: Reproşuri. Sunteţi bine dispuşi…. Nu aşa ? Dlor. „Scrisoarea din Londra” continuă: „Bărbaţii [din România] umblă pe stradă în cămăşi, fără cravată şi cu mânecile suflecate; se pare că româncele arată tot atât de frumoase şi elegante în săracele lor rochii de pânză; pretutindeni se vede oboseala, îngrijorarea şi foamea pe feţe supte şi cenuşii în toate satele şi oraşele”.

Replica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe marginea textului „Scrisorii din Londra” este surprinzătoare şi se reduce la un singur cuvânt: Zău ?!

 

 

 

http://www.bbc.co.uk/romanian/specials/168_bbcro_istorie/page3.shtml