SIDA – AIDS –


SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite)

Dr.Ruth Westheimer

Amploarea suferinţei umane şi a morţii provocate de SIDA au făcut din această boală ciuma ultimelor două decenii ale secolului douăzeci. La începutul lui 1992, cei doi viruşi cunoscuţi de SIDA infectaseră un total estimat de 13 milioane de oameni în toată lumea: un milion până la un milion şi jumătate în SUA, 10 milioane în Africa şi 2 milioane în Asia. Iar viruşii se răspândesc în continuare.  În prezent, nu există nici un vaccin împotriva SIDA.

SIDA este provocată de unul dintre cei doi viruşi ai deficienţei imunitare umane (HIV). Aceşti viruşi, identificaţi prin abrevierile HIV-1 şi HIV-2, determină boala prin infectarea şi distrugerea unora din celulelor sanguine numite limfocite, care protejează organismul de o mare varietate de bacterii, viruşi şi microorganisme parazite, din care multe se întâlnesc în viaţa normală de zi cu zi.
Istoria bolii.

Originea viruşilor HIV este necunoscută, dar multe informaţii ştiinţifice arată că îşi au originea în Africa Centrală. Testarea unor specimene de sânge recoltate din Zairul de Nord în 1976 a stabilit că virusul se afla în sângele unui număr mic de persoane care şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii într-o zonă rurală izolată din regiune. Testele de sânge luate de la maimuţele africane verzi din aceeaşi regiune geografică au dus la izolarea unui virus foarte îndeaproape înrudit cu virusul uman HIV-2, care a fost denumit SIV-1 (virusul imuno-deficienţei simiene). Originea probabilă a lui HIV-1 este o mutaţie a lui SIV-1 sau a vreunui virus înrudit cu acesta. Totuşi, nu există dovezi ne netăgăduit ale originii africane   a lui HIV-1.

În 1981 au fost recunoscute primele cazuri de SIDA în Statele Unite. Doctorii au descoperit la bărbaţii homosexuali un tip neobişnuit de pneumonie, cauzat de un microorganism numit Pneumocystis carinii. Acest microorganism produce îmbolnăvirea doar atunci când sistemul imunitar a fost puternic slăbit de medicamente sau de boli, fiind cunoscut în categoria agenţilor patogeni „oportunişti”. Investigaţiile acestor cazuri şi ale celor care au urmat au arătat că HIV se poate transmite prin contact sexual sau prin sânge, fie prin transfuzii de sânge sau de produse de sânge care conţin virusul, fie prin injecţii cu ace şi seringi contaminate cu sânge infectat cu HIV.

Cele mai multe cazuri de SIDA din America de Nord, Europa şi Africa sunt cauzate de virusul HIV-1. HIV-2 apare în special în Africa de Vest şi distruge limfocitele cu o viteză mult mai mică decât a lui HIV-1. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) a raportat în martie 1994 că până pe 30 septembrie 1993 existau 339.250 de cazuri raportate de SIDA şi 204.290 de morţi din cauza acestei boli, numai în Statele Unite.

În 1993, au fost raportate 103.500 cazuri noi de SIDA, deşi 46% din creşterea aceasta se datorează unei definiţii mai largi a bolii, adoptate de CDC în 1993.    Dintre cazurile noi raportate, 6,056 femei şi 3.232 bărbaţi erau infectaţi. Cam jumătate din aceste cazuri au fost atribuite contactelor sexuale cu parteneri infectaţi cu HIV; 42% erau rezultatul contactului sexual cu un utilizator de droguri administrate intravenos.

ADULŢI CU SIDA

  • Bărbaţi homosexuali sau bisexuali
  • Dependenţi de droguri intravenoase, heterosexuali
  • Dependenţi de droguri intravenoase, homosexuali sau bisexuali
  • Persoane cu hemofilie sau alte boli legate de coagularea sângelui

NOU-NĂSCUŢI CU SIDA

  • Bărbaţi şi femei, heterosexuali
  • Primitori de transfuzii de sânge sau de produse din sânge
  • Copii ai unor mame cu SIDA sau cu risc sporit de SIDA
  • Altele sau nedeterminate

Distribuţia cauzelor populaţiei atinse de SIDA:

distributia-cazurilor-de-infectie-hiv-in-2010

 

Diagnosticarea infecţiei. Virusul HIV-1 a fost izolat din pacienţii bolnavi de SIDA într-o cultură de laborator în 1983, de către cercetători din laboratoare din SUA şi Franţa. Deoarece cultura virusului este scumpă şi necesită mult timp, infecţiile cu HIV sunt diagnosticate pe baza anticorpilor HIV din sânge. Aceşti anticorpi apar în general în circulaţia sanguină la trei până la opt săptămâni după infectare, testul rămânând pozitiv de-a lungul întregii perioade a infecţiei. Alte teste pot să detecteze virusul HIV în sânge la câteva zile după infectare, dar acestea nu sunt practice în viaţa de zi cu zi. Astfel, există o „fereastră” de timp după ce o persoană devine infectată cu un virus HIV, când analiza anticorpilor HIV poate fi negativă, fiind totuşi în măsură să transmită boala partenerului (partenerilor) de sex sau celor cu care împarte seringile şi acele.

 

statistici-hiv-2010

 

Ce face virusul. Mecanismul prin care viruşii HIV infectează şi atacă organismul sunt similare: ei circulă în sânge împreună cu celule infectate. Cantitatea de virus prezentă în corp creşte o dată cu distrugerea limfocitelor infectate cu HIV, în special a limfocitelor CD4, care joacă un rol esenţial în recunoaşterea şi distrugerea microbilor invadatori. Cursul infecţiei cu HIV este împărţit într-un stadiu timpuriu, viremic, un stadiu mediu, în care apar puţine simptome sau semne şi un stadiu târziu, simptomatic, când apar infecţii virale, bacteriene sau parazitoze.
În stadiul iniţial, care urmează infectării, HIV poate produce simptome care seamănă cu cele ale mononucleozei infecţioase.

 

Acestea sunt urmate de o perioadă de câţiva ani, variabilă în funcţie de persoană, în timpul căreia sunt prezente puţine semne ori simptome, cu excepţia unor ganglioni limfatici tumefiaţi. Persoanele infectate dezvoltă de obicei boli date de microbi cu care au fost infectate anterior. Aceşti microbi „oportunişti” pot fi prezenţi în mod normal în piele, în aer, sau în hrană. Atunci când apar infecţiile oportuniste, de obicei se dă şi diagnosticul de SIDA. Cel mai frecvent în Occident este Pneumocystis carinii, un protozoar parazit care duce la pneumonii care necesită spitalizarea şi care adesea sunt fatale, în stadiile ulterioare ale infecţiei cu HIV.

 

Alte microorganisme oportuniste sunt Toxoplasma gondii, care invadează creierul, herpesul şi virusul citomegalic, care afectează creierul, ochii şi plămânii. În Africa şi Asia, microbul oportunist cel mai întâlnit este cel al tuberculozei. Unele dintre aceste boli pot fi preîntâmpinate dacă se iau profilactic anumite medicamente.
Răspândirea SIDA. Deşi SIDA se poate dobândi prin transfuzii sau injectare de sânge sau produse de sânge infectate cu virusul HIV, marea majoritate a cazurilor de SIDA din America de Nord, Europa şi Africa sunt rezultatul unui contact homo sau heterosexual sau prin folosirea în comun a unor ace şi seringi între persoanele care se droghează.

 

Sângele şi sperma sunt probabil infectante la orice moment după ce a avut loc infecţia, dar probabil şi alte fluide corporale, cum ar fi saliva şi laptele matern sunt şi ele infecţioase, în special în fazele foarte târzii ale infecţiei. Transmisia pe cale sexuală a lui HIV-1 poate fi facilitată de prezenţa unor leziuni genitale cauzate de sifilis, herpes, chlamydia şi trichomonas. Leziunile de pe organele genitale pot oferă o deschidere în piele sau în mucoase prin care HIV-1 trece de la persoana infectată la partenerul neinfectat, în timpul actului sexual. Leziunile mucoasei rectale pot furniza şi ele o deschidere pentru intrarea virusului HIV, în timpul sexului anal.

 

Virusul de SIDA.
sida poza virus

 

Eficienţa răspunsului sistemului imunitar natural la HIV

Virusul viabil în organism

Reacţiile organismului la SIDA

Evoluţia bolii. În Statele Unite, speranţa de viaţă a unei persoane care a fost infectată cu HIV-1 este de cam doisprezece ani. Este mai scurtă pentru persoanele care au fost infectate prin transfuzie cu sânge sau produse din sânge, ca şi la persoanele care nu au acces la o bună îngrijire medicală. Tratamentul cu medicamentele antivirale, ca zidovudine, cunoscut şi sub numele de azidothimidine (AZT), dideoxyinosine (DDI) sau dideoxycytodine (DDC), ca şi medicamente pentru împiedicarea unor infecţii cu Pneumocystis carinii şi herpes, pot să îmbunătăţească atât calitatea vieţii, cât şi durata ei.

 
Viteza de înaintare a infecţiei cu HIV este direct legată de viteza cu care virusul distruge limfocitele din sânge, celule care apără organismul de infecţii. Viteza avansării infecţiei cu HIV-2 este mai mică decât la HIV-1. Se pare că o bună stare a sănătăţii fizice şi mentale pot să afecteze şi longevitatea şi calitatea vieţii după diagnosticarea infectării cu HIV. Este important să se evite stresurile emoţionale şi exerciţiile fizice extenuante, să se urmărească o alimentaţie bine echilibrată, să se renunţe la orice utilizare a unor droguri sau medicamente care nu sunt prescrise de medic şi să se meargă cu regularitate la personalul medical specializat în persoane infectate cu HIV. Cele mai multe centre urbane din America de Nord au grupuri de susţinere pentru persoane cu infecţii HIV şi cu SIDA. Studii asupra unor soldaţi şi marinari americani infectaţi cu HIV au arătat că mulţi au fost în măsură să-şi continue activitatea chiar şi după ce majoritatea limfocitelor CD4 au fost distruse.
sida virus poza

Puncte fierbinţi SIDA în lume

SEMNE FIZICE CARE SUGEREAZĂ INFECŢIA CU HIV

• Transpiraţie, febră, pierdere în greutate inexplicabile
• Gât iritat permanent, sau mononucleoză
• Posibil limfom
• Dermatoze seboreice recurente sau erupţii cutanate neobişnuite
• Dureri inexplicabile şi persistente
• Tulburări de vedere, simptome de retinită
• Leucoplazia păroasă a limbii sau a parţii interioare a obrajilor
• Candidoză orală, în special la tineri
• Diaree cronică persistentă
• Simptome de pneumonie cu Pneumocystis carinii, tuse, dificultăţi în respiraţie, dureri acute în piept
• Sarcomul Kaposi
• Candidoză vaginală sau vaginită persistente, la femei.

 

Nou-născuţi cu SIDA.

În conformitate cu CDC, între 6.000 şi 7.000 de femei infectate cu HIV nasc în fiecare an. Între 25 şi 30% din copiii lor vor fi infectaţi, cam 25% din copiii cu HIV vor face SIDA în primul an de viaţă, iar 50% vor face SIDA până la vârsta de 3 ani. În februarie 1994, oficialităţile sanitare din SUA au anunţat că tratarea femeilor gravide cu AZT duce la o scădere spectaculoasă a şanselor transmiterii bolii la făt.

 

Prevenirea bolii.

În absenţa unei terapii curative sau a unui vaccin, singura cale de a evita infecţia este evitarea unui comportament riscant. Singura cale sigură de a evita contractarea cu virusul HIV pe cale sexuală este celibatul sau relaţii monogame cu un partener neinfectat. Folosirea prezervativelor de către bărbaţi oferă o protecţie foarte serioasă, dar nu absolută. La fel şi în cazul prezervativelor feminine. Prezervativele trebuie puse pe penis înainte de începerea oricărui contact sexual oral sau penetrant şi trebuie retras de pe un penis în erecţie, înainte de orice posibilă scurgere de spermă. Lubrifianţii pe bază de ulei nu ar trebui aplicaţi prezervativelor, pentru că ele pot duce la străpungeri.

 

Prezervativele pot să fie îmbrăcate şi în substanţe spermicide, pentru controlul sarcinii, care conţin agentul chimic monoxyl 9. Acest compus omoară şi viruşii HIV-1 şi HIV-2, dar eficienţa lui în calitate de singură protecţie împotriva HIV nu a fost încă determinată. Experienţa a arătat că un procent mare din persoanele infectate cu HIV vor infecta, de-a lungul timpului, partenerii sexuali, dacă vor continua să aibă contacte sexuale neprotejate.

Tratamentul.

La momentul actual, nu există nici un vaccin care să protejeze împotriva SIDA, după cum nu există nici un tratament care să vindece boala. Sunt în lucru câteva vaccinuri anti-SIDA. Unul, care conţine o proteină (gp160), prezentă la suprafaţa virusului HIV-1, modificată prin inginerie genetică, a fost injectată în persoane deja infectate cu virusul.

 

 

antiretrovirals mecanism

Această formă de terapie imunitară a încetinit viteza de distrugere a limfocitelor de către HIV-1 şi ar putea fi testată în curând şi ca vaccin pentru persoanele neinfectate. AZT s-a folosit ca tratament pentru personalul care s-a înţepat sau s-a tăiat cu ace sau instrumente contaminate cu sânge de la pacienţi cu HIV-1. Nu este clar dacă acest tratament profilactic împiedică sau nu infecţia. Există unele indicii că AZT, administrat în fazele iniţiale ale infecţiei, poate să prelungească viaţa pacientului (vezi şi BISEXUALITATEA; SPUME, CREME ŞI GELURI CONTRACEPTIVE; HERPES; HOMOFOBIA; SEX PROTEJAT).
Raport anual UNOPA 2010.

evaluarea-riscurilor-asociate-consumului-de-substante-noi-cu-proprietati-psihoactive-in-randul-copiilor-si-tinerilor-din-romania-raport-de-cercetare-2011

//

Si parerea ta conteaza...curaj !

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s