„Secretele“ lui Pavel Coruţ, interviu Evenimentul Zilei

Cel mai de succes  scriitor român de după 1989 se consideră „un luptător informativ care şi-a adaptat metodele de lucru la scris“, deşi a fost acuzat că este „un maestru al dezinformării“.

Ca şi cărţile cu coperţi roz ale Sandrei Brown, melodia „Macarena“ sau revista cu hârtie proastă şi poze deocheate „Prostituţia“, Pavel Coruţ rămâne unul dintre acele branduri culturale cu care ne e imposibil să nu asociem decada anilor ’90, ani turbulenţi şi coloraţi în care mulţi dintre noi îşi identifică perioada adolescenţei sau a primei tinereţi.

Chiar dacă romanele lui nu mai înregistrează vânzările-record de atunci, care l-au transformat în cel mai profitabil scriitor român de după Revoluţ ie, ele au în continuare un public, mai restrâns, dar fidel, iar autorul continuă să le producă pe bandă, în prezent apropiindu-se vertiginos de titlul cu numărul 200.

Pentru prima oară, EVZ încearcă să pătrundă în culisele acestui mare succes şi să analizeze resorturile care au stat şi stau la baza unui fenomen imposibil de ignorat. Ne-am adresat atât direct autorului, care ne-a vorbit „cu cărţile pe masă“, cât şi specialiştilor solicitaţi de EVZ să comenteze „fenomenul“ Pavel Coruţ. Psihiatrul Florin Tudose analizează resorturile naţionaliste şi senzaţionaliste care au dus la succesul din anii ’90, iar criticul literar Daniel Cristea-Enache se arată sceptic asupra „virtuţilor“ artistice ale scrierilor coruţiene.

Băsescu a terminat la 6 ani după mine

EVZ: Cum aţi devenit scriitor?
Pavel Coruţ: Am plecat din Moldova la 15 ani cu gândul să cuceresc lumea. Iniţial, am absolvit Institutul de Marină (Băsescu a absolvit la 6 ani după mine), apoi am urmat Facultatea de Drept. Între 1980 şi 1990 am fost şeful contraspionajului din Direcţia Informativă a Armatei (DIA), având sarcina culegerii de informaţii de la cetăţenii străini. Am fost şi translatorul de engleză al ministrului apărării Vasile Milea. Am ajuns până la gradul de locotenent-colonel. În vara lui 1990 mi-am făcut cererea de trecere în rezervă…

De ce?
Voiam să devin ziarist. În plus, nu voiam să servesc noua conducere a ţării, pe Iliescu şi pe Măgureanu. Servisem destul pe un criminal, pe Ceauşescu, iar pe Iliescu l-am considerat şi îl consider mai rău decât Ceauşescu.

Mi-a plăcut întotdeauna să scriu şi să citesc, profesoara mea de română considera că sunt foarte talentat, iar în călătoriile lungi cu vaporul cititul mă salvase de la abrutizare. În perioada socialistă am scris trei cărţi – un roman, „Pământul durerii“, şi volume de versuri -, dar nu au fost publicate; mi s-a cerut să scriu despre Ceauşescu.

Pe 15 decembrie 1990 am trecut în rezervă, în primul rând ca să pot să devin ziarist. Am lucrat la „Telegraf“, la „Naţiunea“ lui Iosif Constantin Drăgan şi, mai multă vreme, la „Expres Magazin“, din primăvara lui 1991 până în aprilie 1992. În plus, eram foarte interesat în domeniile psihologiei de vârf şi ale paranormalului (înainte de Revoluţie avusesem acces la studii americane, ruseşti şi chinezeşti). Obsesia mea este instruirea creatorilor români, dezvoltarea spiritului creator la români. Aşa că prima carte pe care am publicat-o a fost „Arta succesului“, pe 25 aprilie 1992, care însă nu s-a bucurat de… succes. Mi-am dat seama că, în acei ani, românii nu erau interesaţi de „arta succesului“; prea mult timp am practicat „arta ratării“. A trebuit să încep cu altceva, care prindea mai bine, şi am debutat cu colecţia de aventuri „Octogon“. Prima carte, „Quinta spartă“, a apărut în decembrie 1992. Acum colecţia a ajuns la numărul 90, pregătesc numărul 91.

Pentru a publica „Quinta spartă“, am vândut un covor de iută şi bijuteriile soţiei. Singurul care m-a încurajat a fost Mihai Pelin, iar singura editură interesată – am umblat pe la multe – a fost Editura Miracol. După apariţia cărţii, m-am trezit brusc milionar. Nu ştiam ce să fac cu banii, aşa că am cumpărat opt imobile în doi-trei ani. Am pierdut toţi banii, după moartea celei de-a doua soţii, în 1996, încercând, timp de trei ani, să pun pe picioare un partid – Partidul Vieţii Româneşti. Mi-am revenit ulterior, ajutat şi de soţia mea actuală. În prezent, am un venit lunar cam de 5.000 de euro.

SRI-ul mi-a ucis două soţii

După retragere, aţi mai păstrat vreun contact cu foştii dumneavoastră colegi?
Am evitat legătura cu ei. Am fost contactat de două ori: prima oară pentru a fi reactivat în Direcţia de Informaţii a Armatei, iar a doua oară, în 1993, mi s-a propus de către un director din SIE să fiu secretar într-o ambasadă, cu condiţia să mă opresc din scris. Am refuzat, bineînţeles.

De ce ar fi vrut acest lucru?
Fiindcă, în cărţile mele, îl atacam dur pe Iliescu şi regimul instaurat în 1989. Pentru adevărul pe care l-am spus în cărţile mele, două soţii mi-au fost ucise, şi nu este o exagerare. Tarabele unde se vindeau cărţile mele erau vizitate periodic de agenţi, iar vânzătorii ameninţaţi. A fost un „război“ între mine şi SRI.

Deci SRI-ul v-a fost ostil în anii ’90?
Nu tot, ci o grupare din SRI-ul lui Măgureanu. Am aflat mai târziu că trei agenţi au fost însărcinaţi de către Măgureanu cu supravegherea, intimidarea şi descurajarea mea în privinţa scrisului. Măgureanu nu a permis însă uciderea mea. Îmi doresc din tot sufletul să ajung la procesul lui Ion Iliescu. Am depus mărturie în dosarul „Mineriadei“. Revoluţ ia Română are 46 de victime, până în 22 decembrie. Restul i se datorează lui Ion Iliescu. Poporul român a fost adus în situaţia lui Cain şi Abel.

PLAN

Scrisul ca armă

Cât din experienţa dumneavoastră de lucrător informativ se regăseşte în cărţile scrise?
Eu sunt un luptător care foloseşte scrisul ca armă. Mi-am folosit calităţile de luptător informativ pentru a scrie. Mai bine zis, sunt un luptător informativ care şi-a adaptat metodele de lucru la scris.

Obsesia mea este însă alta: instruirea creatorilor români, dezvoltarea spiritului creator la români şi transformarea poporului român într-unul de creatori şi de liber întreprinzători. În prezent, instruiesc, educ şi creez liber întreprinzători. În primul rând, prin cărţile din colecţia „Succesul“, cum ar fi „Formula fericirii“ şi „Cartea creatorilor de bani“. Până în prezent, am publicat 15 manuale de psihologie a succesului. „Arta succesului“ a apărut de cinci ori într-un tiraj de 200.000 de exemplare. De aceea, acum scot două-trei cărţi de aventuri pe an, plus două cărţi de arta succesului, plus două romane de dragoste.

De la americani, am învăţat să-mi fac planuri de lungă durată. Mi-am propus să trăiesc până la 100 de ani (acum am 60). În următorii 10 ani, scopul meu este să văd un milion de români cu cele două cărţi de psihologia succesului – „Formula fericirii“ şi „Cartea creatorilor de bani“ – în câte-o mână. În 30 de ani, obiectivul meu şi al prietenilor mei este crearea unui popor de liber întreprinză tori şi reîntoarcerea întregii avuţii naţionale – intrată în posesia corporaţiilor transnaţionale – în mâna românilor.

Mai doresc să înfiinţez şi un post de televiziune dedicat culturii şi succesului, pentru a-i învăţa pe români să devină liber întreprinzători. Cu ce-i ajută România în prezent pe scriitorii de talent? Cu nimic. Eu sunt un caz fericit, fiindcă sunt în acelaşi timp şi om de afaceri, dar ceilalţi scriitori nu primesc nimic de la statul român. Sunt consideraţi mai puţin importanţi decât nişte funcţionari publici, precum preoţii, sau decât fotbaliştii care dau cu piciorul în minge.

Preşedintele m-a sunat să mă felicite

Dar regimul actual cum vi se pare?
În momentul de faţă, asistăm la tirania mediocrităţii în politică. Politica m-a dezamăgit; am protestat în felul următor: nemergând la vot. L-am votat însă pe Traian Băsescu! Mi se pare un preşedinte normal, cel mai potrivit pentru perioada actuală de evoluţie a României, cu mult mai potrivit decât Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Este mai pragmatic, mai realist, mai popular, mai curajos. Puterea necriticată tinde însă să se despartă de realitate. Ştiu că Traian Băsescu îmi citeşte cărţile de „arta succesului“; mi-a dat un telefon să mă felicite. Lucram pe-aici, în grădină, am auzit telefonul sunând şi, când am răspuns, era… domnul preşedinte.

SUCCES

O sută de mii de cărţi anual

Cele mai recente cărţi scoase pe poarta „fabricii“ care este Editura „Coruţ Pavel“ sunt: „Către culmile succeselor (Formula fericirii)“ – autorul mărturiseşte că scrie (întotdeauna la una dintre cele şapte maşini de scris pe care le deţine) cu manualele de gramatică şi de teorie literară pe masă, aşa că nu are cum să repete greşelile Elenei Băsescu! – şi trei romane de dragoste: „Iubirile unui marinar“, „Dragoste şi otravă“ şi „Noaptea teilor vrăjiţi“. Cel mai mare tiraj pe care l-a avut a fost cu „Quinta spartă“, de 330.000 de exemplare (şi în prezent Editura Ştefan, căreia i-a concesionat drepturile, scoate tranşe de 2.000- 3.000 de exemplare), iar cele mai mici sunt tirajele celor patru volume de poezie, de câte 5.000 de exemplare. Prima tranşă din „Noaptea teilor vrăjiţi“ a ieşit în 6.000 de exemplare, dar ea va fi continuată.

Pavel Coruţ susţine că, în prezent, vinde cam 100.000 de exemplare anual din cărţile sale. În întreaga lume, 1.000 de persoane sunt abonate ale editurii şi au solicitat să li se trimită toate titlurile care apar. Preţul mediu al unei cărţi este de 15 lei. Secretul: 1. scoate la aceeaşi tipografie, FED (a lui Iosif Constantin Drăgan), care nu îl „jumuleşte“; 2. tirajele mari şi 3. este singurul angajat al Editurii „Coruţ Pavel“.

Despre Pavel Corut: (n. 17 iunie 1949, com. Glăvăneştii Vechi, judeţul Iaşi) este un  scriitor român. A debutat în 1992 şi de atunci a publicat peste 100 de cărţi.

Pavel Coruţ s-a născut în 17 iunie 1949 în satul Glăvăneştii Vechi din judeţul Iaşi. Tatăl, Gheorghe Coruţ, aviator pe frontul Est în al doilea Război Mondial a fost decorat cu Clasa Crucea de Aur pentru faptele sale de eroism. Brevetul care a însoţit aceastadecoraţie poartă cuvintele regelui de atunci Mihai I: “Eu, Mihai rege al României, celor de faţă şi viitori, sănătate! Dorind a răsplăti meritele sergentului aviator Coruţ Gheorghe.” Mama este descrisă de autor ca fiind: o femeie bine clădită, cu părul blond ca lumina Soarelui şi cu ochi albaştri, vitează, pregătită să înfrunte greutăţile unei vieţi conturate de sărăcie şi război. Având anumite concepţii aşa-zise păgâne mama planificase ca pe cel de-al treilea fiu să-l boteze Decebal, însă tatăl trece în certificatul copilului numele Pavel.

Şcoala generală – o clădire cu o singură clasă, o urmează în satul natal. În 1960 familia Coruţ părăseşte comuna Andrieşeni şi se stabileşte la periferia Iaşiului într-o colonie muncitorească. Clasele gimnaziale le finalizeză într-o şcoală improvizată în aceastăcolonie – colonia Ciurea.

În 1963 este admis la Liceul Naţional Mihail Sadoveanu din Iaşi. În liceu îşi câştigă existenţa muncind cu normă la confecţionat lăzi pentru fructe.

În 1965 este unul din cei 400 de candidaţi admişi la Liceul Militar Ştefan cel Mare dinCâmpulung Moldovenesc. Printre cei care au fost respinşi (din fericire am putea spune astăzi) a fost Ioan Petru Culianu cel care va deveni ulterior discipolul lui Mircea Eliade. În liceul militar fiind influenţat de istoria rasei roşii îşi asumă porecla de Pedro Indianul. Educaţia în liceul militar nu îi lipseşte; printre cărţile din biblioteca liceului – unele interzise în acea perioadă, cum ar fi cele scrise de Octavian Goga şi Ion Minulescu îşi defineşte personalitatea şi cultul pentru ţară şi străbuni.

În 1967 este admis la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Marină din Constanţa. Anul I îl urmează pe nava şcoală Mircea. Printre profesorii pe care i-a avut în această şcoală merită amintiţi amiralul Ilie Ştefan – comandantul şcolii şi comandorulCostăchescu – comandant de submarine în Al doilea război mondial.

Data de 19/20 august 1968, zi reţinută de istorie prin Invadarea Cehoslovaciei de cătreURSS, îi găseşte pe Pavel Coruţ şi colegii din liceul militar “înarmaţi de război şi cu steaguri de luptă” (cuvintele aparţin scriitorului) pregătiţi să protesteze împotriva agresiunii din Cehoslovacia.

În anul IV de studii Pavel Coruţ îşi cunoaşte prima soţie, împreună cu care va avea o fată.

În octombrie 1971 este chemat la Serviciul de Contrainformaţii pentru Marina Militară unde este anunţat despre posibilitatea de a fi transferat la Contrainformaţii Militare.

Cronologie

• 1967, 30 august – Şcoala Militară Superioară de Marină
• 1975 – scrie primul roman Pământul durerii. După 10 ani arde manuscrisul acestui roman motiv pentru care acesta nu vede lumina tiparului.
• 1981-1985 – activează în spionaj la Direcţia de Informaţii a armatei ca ofiţer de relaţii externe
• 1985 – este avansat în funcţia de şef Birou Contrainformaţii în Direcţia Contrainformaţii Militare. În luna decembrie a acelui an în cadrul unei mese festive îşi exprimă anumite opinii în legătură cu activitatea şefilor motiv pentru care este luat în urmărire de către organele speciale ale statului.
• 1986-1989 – se conturează proiectul care va prinde viaţă peste câţiva ani seria Octogonul
• 1990 – este trecut în rezervă printr-un ordin semnat de Nicolae Militaru
• 1990 – lucrează ca gazetar la Telegraf, Naţiunea şi Expres Magazin sub pseudonimul Paul Cernescu

Operă:

Cărţile scrise sunt publicate cu greu şi cu multă neîncredere la început, dar mai apoi sunt publicate în mai multe ediţii însumând câteva milioane de exemplare.^[2] Totalul cărţilor publicate depăşeşte cifra de 4 milioane de exemplare până în 2006, conform spuselor autorului.

Subiectele atinse de autor în aceste cărţi sunt diverse. Ficţiunea speculativă, istoria, metodele de autoeducare, psihologia aplicată, versurile, cultul strămoşilor, misterele lumii în care trăim, serviciile secrete sunt doar câteva din cuvintele cheie în jurul cărora gravitează întreaga operă a scriitorului.

Întreaga operă a scriitorului este împărţită în următoarele serii: Octogonul – romane construite din elemente de fantastic şi science-fiction, în prima parte a fiecărui roman, acesta dând şi titlul cărţii, urmat de un text ziaristic referitor la situatia politico-sociala din România post-decembrie 1989 ^[3]; Arta Succesului – cărţile din această serie au ca subiect autoeducarea şi crearea unei personalităţi de succes prin elemente de psihologie aplicată; Romane de dragoste – romane în care personajele principale sunt „victime” ale sentimentelor, dar tot ele sunt cele care dau speranţă şi încredere eroilor imaginaţi;Poezii – versurile, o pasiune a tinereţii scriitorului ^{[necesită citare]}, au fost incluse într-o primă fază în romanele din seria Octogonul, iar mai apoi au fost reunite în câteva volume de poezii.

Octogonul:

În seria Octogonul pregătirea specifică de ofiţer în contraspionaj a scriitorului îşi spune cuvântul. Experienţa pe care a acumulat-o în timpul activării în serviciile secrete, îi oferă posibilitatea descrierii fidele a modului de viaţă, misterios, al spionilor. Prin cele trei personaje principale ale cărţilor din seria Octogonul, Petre Varain, Mihai Ursu, Laurenţiu Cremene, scriitorul subliniază importanţa celor care asigură securitatea informativă a unui stat.

Ficţiunea se împleteşte cu realitatea într-un mod subtil pe parcursul întregii serii, astfel că pe nebănuite alături de eroii cărţilor suntem provocaţi la o analiză rece a evenimentelor post-decembriste din România şi nu numai.

Originalitatea scrierii seriei Octogonul este asigurată de separarea fiecărei cărţi în două părţi: prima plină de ficţiune, în care naraţiunea faptelor eroilor este întrecută doar de realităţile neplăcute din România, iar a doua lipsită de orice fantezie, în care fostul şef al contraspionajului militar românesc, analizează evenimentele cotidiene şi propune diverse variante de investigare şi rezolvare a unor probleme de interes naţional.

Romane de dragoste:

Cărţile din această categorie scot la lumină faţa nevăzută a fostului şef al contraspionajului românesc şi anume sentimentalismul. Să vii ca o părere …, Ne-om întâlni în Cer, Vara ultimei iubiri, Flacăra iubirii, Dragoste şi otravă, Iubirile unui marinarsunt cărţile în care scriitorul trece în plan secund problemele socio-politice a României, amplu dezbătute în romanele din seria Octogonul şi încearcă să surprindă antiteza dintre iubire şi ură specifică oricărei relaţii umane. Caracteristica principală a personajelor create de scriitor este caracterul puternic al acestora şi încrederea în forţele proprii pentru a-şi putea depăşii propriile condiţii. Cercetarea destinului şi oglindirea acestuia prin ochii personajelor este o constantă care poate fi regăsită în fiecare din romanele de dragoste scrise de Pavel Coruţ, iar drumul pe care trebuie să îl pargură fiecare din personajele întâlnite în aceste romane este unul sinuos plin de neprevăzut şi suferinţă.

Chiar dacă la o primă vedere scriitura lui Pavel Coruţ pare a fi pesimistă, iar personajelor create de acesta nu le rămâne altceva decât resemnarea, mesajul care rezidă din ansamblul romanelor scriitorului este unul puternic pozitiv fiind presărat cu idei optimiste şi îndreptate înspre speranţă. O dovadă în acest sens sunt chiar cuvintele autorului: Când pierzi dragostea, pierzi totul. Pierzi visele, speranţele, încrederea, demnitatea, respectul de sine, dorinţa de viaţă… Altarele din suflet se prăbuşesc cu zgomot, iar icoanele la care te-ai închinat cu credinţă şi veneraţie se scufundă în mocirlă. Lumea moare sub ochii tăi şi nimic nu pare s-o mai poată salva. Totuşi, în adâncul sufletului, rămâne o minusculă sămânţă de lumină, din care poate izbucni orcând, din nou, focul dragostei.

Poezii:

Versurile sunt o mai veche pasiune a scriitorului, încă din adolescenţă dovedeşte o atracţie pentru compunerea poeziilor. În variantă publicată, Pavel Coruţ introduce versurile poeziilor sale în cărţile din seria Octogonul. Presărate printre rândurile romanelor şi fiind transpuse prin vocea eroilor cărţilor, versurile sunt o dovadă a caracterului romantic al personajelor dar şi al scriitorului. Scriitorul a ales ca versurile sale să fie şi o descriere a romanelor din seria Octogonul, în acest sens pe coperta 4 a fiecărei cărţi sunt introduse câteva versuri care sunt în directă legătură cu conţinutul respectivei cărţi precum şi cu titlul acesteia. De exemplu pe ultima copertă a romanuluiSperanţele nu mor niciodată a 42-a carte a seriei Octogon figurează următoarele versuri:

Treziţi speranţele-n văpaie Să ardă surde disperări! Românii nu se încovoaie, Nu rătăcesc sub negre zări.

Să ne-mbătăm, deci, din speranţe, Să râdem să se-audă-n Cer! Nu-i timp de jalnice romanţe, Speranţele nicicând nu pier.

Mai târziu datorită numărului mare de versuri publicate răsfirat prin diversele cărţi şi datorită unui feedback pozitiv din partea cititorilor, Pavel Coruţ hotărăşte să reunească versurile în volume distincte. Aceste volume sunt: Descântece din neamul Geto-Dacilor,Vraja nopţilor albastre, Cântece Daco-Române, Parodii politico-religioase.

Analiză mituri religioase

1. Eva n-a fost mama noastră
2. Marile secrete

Roman autobiografic

1. Un om
2. Secretele lui Pavel Coruţ (interviu realizat de Eugen Delcea)

Romane istorice

1. Ultimul mag

Seria ORIGINI

1. „Codul lui Zamolxe”, prima carte din această serie, a apărut în anul 2008. Ultimul capitol al cărţii a fost distribuit gratuit de către autor, în cadrul colecţiei de documente libere Wikisource, şi este accesibil online

Activitate politică:

• În octombrie 1997 Pavel Coruţ a lansat doctrina vieţii româneşti, doctrina partidului (prezentarea detaliată a acesteia în cartea Revanşa)
• Pavel Coruţ – fondator al Partidului Vieţii Româneşti (PVR)
• Imnul partidului este Inima românului; versurile sunt scrise de Pavel Coruţ şi interpretate de Daniel Avram. Imnul este disponibil aici.
• În martie 2000 Partidul Vieţii Româneşti este înregistrat la Tribunalul Bucureşti. La alegerile din noiembrie 2000 PVR, într-un clasament al tuturor celor 71 de partide existente în acel moment, ocupă locul 16. În 2000 conducerea partidului refuză să intre în parlament pe listele PRM.
• În 26 octombrie 2002 în cadrul forului de conducere al partidului Sfatul Naţionaleste propusă dizolvarea partidului de către fondatorul acestuia Pavel Coruţ.