BBC a îndulcit o vreme critica la adresa lui Ceauşescu, a primit aplauze la scenă deschisă în Piaţa Universităţii în ’96 şi a şcolit o pleiadă de jurnalişti să capete reflexe occidentale.
Vehiculată de câţiva ani, închiderea celor trei redacţii BBC în limba română, de la Londra, Bucureşti şi Chişinău, începând cu 1 august, i-a luat, totuşi, prin surprindere atât pe foştii şi actualii angajaţi ai postului, cât şi întreaga opinie publică românească. 46 de jurnalişti români de la cele trei birouri au fost înştiinţaţi la sfârşitul lunii trecute că rămân fără slujbe începând cu 1 august, BBC urmând să economisească în acest fel 1,3 milioane de lire sterline.
Decizia britanicilor vine tocmai pentru a reloca resurse pentru spaţiul arab, unde a fost lansat în toamnă BBC Arabic Television. Pentru finanţarea proiectului arab, postul britanic a trebuit să închidă zece servicii de limbă străină şi să concedieze peste 200 de angajaţi.
Cotidianul a intervievat o serie de jurnalişti trecuţi pe la BBC România pentru a încerca să traseze momentele memorabile din istoria postului, precum şi rolul acestuia în peisajul media autohton.
Primele vorbe româneşti în eterul BBC s-au consemnat pe 12 septembrie 1939, la scurtă vreme după izbucnirea războiului. În primul an se transmitea un singur buletin de ştiri pe zi, de 15 minute. Iniţiativa de a deschide şi alte birouri decât cel britanic a pornit încă din 1932, pentru a contracara propaganda Germaniei naziste şi pentru a prezenta o imagine mai fidelă a realităţii în preajma deflagraţiei mondiale. Recrutările s-au făcut cum s-a putut: un funcţionar al Băncii Naţionale plecat la Londra pentru studii de specializare, un profesor de istorie, proaspăt absolvent de liceu, şi un student la Drept comparat erau vocile din primele luni.
Perioada de strălucire maximă a BBC-ului românesc s-a consumat totuşi, în viziunea istoricului Armand Goşu, după Al Doilea Război Mondial, „când în nordul Bucureştiului erau nişte staţii foarte puternice de bruiere, care reperau întruna pe frecvenţa postului: «Londra minte! Londra minte!»“.
Cei mai importanţi colaboratori din acea vreme erau Ion Raţiu, care lucra la Legaţia României la Londra, profesorul Grigore Nandriş sau diplomatul Viorel Virgil Tilea. „Încă de la începutul Războiului Rece, ascultarea BBC România a fost interzisă, iar după 1948 începeau deja anchetele Siguranţei (Securitatea nu exista încă) împotriva celor care ascultau programele Radio Londra (cum se numea BBC la acea vreme) şi le colportau“, declară Goşu.
Anii ’50 rămân în istorie odată cu prezenţa la microfonul londonez a regelui Mihai: pe 28 decembrie 1951, fostul monarh explica motivele care l-au forţat să renunţe la tron. La începutul anilor ’60, punctează Goşu, legea la secţia română era făcută de o britanică, Doreen Berry, „care vorbea limba română şi dădea echilibru şi incisivitate secţiei, prin analize sofisticate de politică internaţională, dar şi prin emisiuni umoristice“.
Vremurile de penitenţă au început după 1964, odată cu poziţia belicoasă a României comuniste la adresa Uniunii Sovietice. „Se observă o schimbare a atitudinii BBC faţă de autorităţile comuniste de la Bucureşti, precum şi o presiune din partea Foreign Office asupra jurnaliştilor români de la Londra pentru a diminua tonul critic“, aminteşte Goşu.
Consecinţa este directă: la începutul anilor ’70, o pleiadă de ziarişti mai în vârstă părăsesc BBC-ul, împinşi pe tuşă de britanici. Anii ’70 au culminat cu vizita lui Ceauşescu în Anglia. „Am trăit clipe de emoţie odată cu acea vizită din 1978, care pe noi, evident, nu ne-a încântat“, rememorează perioada Christian Mititelu, fost redactor-şef al secţiei londoneze, care a stat la BBC din 1971 şi până în 2004.
Anii ’80 găsesc audienţa BBC în corzi, constată Goşu: „În 1989, audienţa sa era incomparabil mai mică decât Europa Liberă, tocmai pentru că-şi îndulcise tonul critic. BBC-ul devenise o legumă. Până şi Radio Moscova devenise mai critic“. „Exista un soi de somnolenţă şi de rutină, provocate de starea de fapt: comunismul era etern, iar ei nu puteau decât să recenzeze situaţia din România“, aprobă şi Traian Ungureanu, jurnalist care s-a alăturat echipei din Marea Britanie cu trei luni înainte de momentul 1989.
Mititelu invocă însă echidistanţa specifică BBC-ului: „Nu eram un cabinet medical unde să vii să-ţi verşi frustrările şi nemulţumirile la adresa regimului comunist. Căutai să fii raţional, obiectiv şi să informezi“.
După revoluţie, BBC-ul a făcut pionierat în radioul românesc, susţine Christian Mititelu. „Până atunci, dacă voiai să faci un interviu cu un politician, nu era uşor: încerca să te amâne, îţi zicea să vii mâine. Primele mese rotunde, talk show-urile de azi, au fost făcute la BBC.
Aici s-au confruntat pentru prima dată în acelaşi studio, în 1992, candidaţii la primărie şi la alegerile generale. Programele noastre ajunseseră să fie preluate de peste 120 de posturi locale“. „A impus standarde ridicate în jurnalism şi a însemnat foarte mult pentru presa românească. BBC-ul nu a impresionat atât de mult prin termenii de audienţă, ci mai ales prin exemplul pozitiv“, întăreşte şi membrul CNA Gelu Trandafir, trecut pe la BBC în perioada 2000-2003.
Jurnalista Rodica Culcer, aflată la biroul londonez în intervalul 1991-2000, a trăit cu intensitate maximă noaptea alegerilor din 1996: „Eram la Bucureşti, făcusem nişte reportaje despre Piaţa Universităţii, şi când am intrat în Piaţă cu maşina BBC-ului, toată lumea ne saluta de parcă am fi câştigat noi alegerile. Cei mai buni ani de după revoluţie ai secţiei române au fost până în ‘97-’98, pentru că am reuşit să contribuim la definirea unor valori democratice“.
Un nou moment negru pentru BBC s-a consemnat sub guvernarea Năstase, care a culminat cu demisii în bloc în 2003, în frunte cu Traian Ungureanu. Dan Tăpălagă, jurnalist BBC în perioada 2000-2002, îşi asumă derapajele postului din acea vreme: „A căzut într-o extremă militantă în guvernarea Năstase, însă venea dintr-o exasperare şi din nevoia de a spune tot ce ceilalţi nu mai spuneau. Îţi venea să te urci pe pereţi şi îţi băgai picioarele în biblia BBC şi în tâmpenia de a fi politic corect, pe care o dădeai dracului“.
Ciclul încheiat al BBC-ului românesc este normal, în viziunea Rodicăi Culcer: „S-a încheiat o etapă a democraţiei româneşti. S-a petrecut ca în cazul organizaţiilor nonguvernamentale: în primii ani au avut mult sprijin din afară, după care finanţatorii s-au retras şi au spus: «Acum e cazul să strângeţi voi bani prin propriile puteri»“.
Botez de frica Securităţii
Istoricul Armand Goşu a îndosariat începând din anul 2000 documente pentru o carte, “BBC sub lupa Securităţii”, pe care speră să o publice anul viitor. Deşi informaţiile despre turnătorii din BBC nu au fost scoase la iveală ca în cazul Europei Libere, Mititelu nu neagă posibilitatea infiltrării lor: “Eram conştienţi că există oameni care mai transmit informaţii. Din prostie sau răzbunare poate că mai ciripeau în stânga şi în dreapta. Ce puteau însă transmite? Că nu ne mai plăcea regimul? Nu erau lucruri deosebit de secrete care reprezentau o informaţie utilă”. Fostul redactor-şef, precum şi alţi colegi de-ai săi şi-au luat alte nume la microfon: “Al meu era Cristofor Mureşanu. Nu că Securitatea n-ar fi ştiut cine lucrează la BBC, dar mai aveam familie în ţară”.
Interviuri soldate cu arestări
Momentul decembrie ’89 i-a prins în gardă pe jurnaliştii BBC, care au trimis în acele zile primul corespondent în România. „Începuseră deja zvonurile cu privire la tulburările de la Timişoara. Zilele de 16 şi 17 decembrie au fost cele mai memorabile. Pentru că contactele cu ţara erau foarte limitate, informaţiile veneau greu, prin surse obscure“, rememorează acea perioadă Traian Ungureanu. „Pe 17 decembrie, într-o duminică în care eram liber, nu am mai suportat ideea că nu mai pot să fac nimic şi am venit la birou.
Am pus mâna pe telefon şi am sunat la întâmplare la Bucureşti şi Timişoara. Nu am obţinut nimic şi am sunat apoi la cunoscuţi“, continuă Ungureanu. Au rezultat două interviuri memorabile cu Stelian Tănase şi Alin Teodorescu, soldate cu probleme ulterioare pentru ambii: „În ianuarie ’90, Tănase a trebuit să fugă şi să se ascundă la cunoscuţi de Securitate, în timp ce Teodorescu a fost săltat când a încercat să fugă din casă“.
Nici Europa Liberă nu va mai transmite în România
După aproape 60 de ani de transmisie, serviciul în limba română al radio Europa Liberă nu va mai funcţiona începând cu 1 august 2008, se precizează într-o scrisoare a preşedintelui postului de radio, Jeff Gedmin, adresată colegilor săi. „Această etapă finală care a început iniţial în 2003, când a fost închis biroul din Bucureşti, a ajuns la sfârşit odată cu decizia noastră de a renunţa să mai transmitem emisiunea zilnică de 30 de minute. Radio Europa Liberă va continua, totuşi, să transmită în limba română în Moldova şi regiunea Transnistria“, precizează acesta, citat de NewsIn.
Ei îşi vor îndrepta eforturile mai mult înspre Iran, Irak, Afganistan şi republicile din Asia Centrală. Serviciul în limba română al radio Europa Liberă a început să transmită experimental pe 14 iulie 1950. Pentru foarte mulţi ani, programele transmise au fost incomode regimului comunist din România, care, potrivit unui raport al Guvernului României din 2006, ar fi responsabil pentru decesul a 3 directori de servicii ai radioului Europa Liberă România. Radio Europa Liberă este o organizaţie şi un post de radio finanţat de Congresul Statelor Unite care transmite în 21 de ţări din Europa de Est şi Orientul Mijlociu. Postul de radio a fost rezultatul unei fuziuni dintre Radio Europa Liberă şi Radio Liberty, înfiinţate în timpul Războiului Rece pentru a combate comunismul. (A.B.)
Cosmin Popan
BotusanAlexandru's Blog 